Pentru această formă de asigurare este important de definit categoria de autovehicule. Prin acest termen se înţeleg nu numai autovehiculele, ci şi remorcile trase de autovehiculele asigurate, autovehiculul propulsat, suspendat pe roţi, şenile, tălpi de alunecare folosite pentru transportul mărfurilor sau persoanelor.

În practica internaţională, clasificarea riscurilor asigurabile în asigurarea de autovehicule ţine seama de tipurile de vehicule ce se asigură, datorită varietăţii mari a acestora.

Clasele mai întâlnite sunt următoarele:

  • autovehicule proprietate privată,

  • motociclete,

  • autovehicule comerciale – pentru transportul mărfurilor şi pasagerilor,

  • vehicule agricole şi forestiere,

  • auto speciale, construite sau adaptate pentru o anume utilizare, ex: macarale, tractoare, ambulanţe, excavatoare, echipamente pentru extracţii şi transport minier, auto speciale pentru transport autovehicule, etc.

Asigurarea auto este cea mai frecvent întâlnită în asigurările non-viaţă. Ea se contractează cel mai uşor dintre toate asigurările facultative şi este asigurarea cu cea mai mare rată a daunei.

În practica societăţilor de asigurare, pentru stabilirea primei de asigurare se au în vedere mai mulţi factori şi anume:

  • statistici privind accidentele de circulaţie, furturi,

  • tipul autovehiculului şi marca,

  • valoarea autovehiculului,

  • riscurile asigurate,

  • capacitatea cilindrică,

  • performanţele tehnice,

  • uşurinţa reparaţiilor, disponibilitatea şi accesibilitatea pieselor de schimb,

  • costul reparaţiilor,

  • atracţia pentru hoţi,

  • vârsta şi experienţa conducătorului auto,

  • vechimea maşinii,

  • istoricul daunelor solicitantului,

  • starea drumurilor, sisteme de semnalizare rutiere în ţara în care circulă cel mai mult autovehiculul.

Ca măsuri de management al riscurilor cu care se confruntă în general asigurarea auto, o modalitate foarte mult utilizată în practicile naţionale constă în participarea societăţii de asigurare la finanţarea unor lucrări de îmbunătăţire a drumurilor publice.

Asigurarea de avarii a autovehiculelor

Riscurile pentru care se oferă protecţie sunt diferite de la o societate la alta, deoarece fiecare îşi stabileşte singură politica de subscriere. Există totuşi anumite riscuri pe care le întâlnim la majoritatea societăţilor de asigurare, cum ar fi:

  • avarii produse ca urmare a ciocnirii, lovirii sau izbirii cu alte vehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile aflate în afara ori în interiorul autovehiculului asigurat, răsturnări, derapări, zgârieturi, căderi( cădere în prăpastie, cădere în apă cu ocazia transbordării, căderi pe autovehicul a unor corpuri cum ar fi: copaci, blocuri de gheaţă sau de zăpadă, etc.),

  • incendiu, precum şi pagubele produse din această cauză, cum ar fi: afumare, pătare, carbonizare sau alte distrugeri,

  • trăsnet, explozie şi pagubele produse când acestea au avut loc la distanţă de autovehiculul respectiv,

  • ploaie torenţială, grindină, inundaţie, apă rămasă pe sol, furtună, uragan, cutremur de pământ,

  • prăbuşire sau alunecare de teren,

  • greutatea stratului de zăpadă sau gheaţă,

  • avalanşe de zăpadă, căderea unor corpuri pe construcţia în care se află autovehiculul.

La fel ca la alte tipuri de asigurări, sunt acoperite şi avariile apărute ca urmare a unor măsuri luate în timpul producerii evenimentului asigurat pentru salvare autovehiculului sau a construcţiei în care se află acesta.

În cazul riscurilor cu caracter natural( trăsnet, furtună, uragan, etc.) se acordă despăgubiri şi pentru pagubele produse autovehiculului prin efectele indirecte ale acestor fenomene, cum ar fi: prăbuşirea unui copac lovit de trăsnet peste autovehiculul asigurat.

În cazul în care în asigurare sunt incluse şi pagube la părţile componente precum aparatele de radio, casetofoane, TV., aparate de aer condiţionat special construite pentru auto, acestea se despăgubesc numai dacă erau montate la autovehicul şi dacă avariile s-au produs odată cu cele produse din orice cauză cuprinsă în asigurare.

Pagubele produse anvelopelor ori camerelor autovehiculului ( inclusiv a celor de rezervă) sculelor, trusei medicale de prim ajutor se despăgubesc numai dacă acestea erau montate ori se aflau în autovehicul şi dacă avariile s-au produs dintr-un risc asigurat.

De obicei în cadrul asigurării de auto se mai despăgubesc şi alte cheltuieli cum ar fi:

  • cheltuieli cu transportul autovehiculului la atelierul de reparaţii cel mai apropiat de locul accidentului şi care poate executa reparaţia( acestea numai dacă autovehiculul nu poate fi deplasat prin forţă proprie),

  • pagubele produse autovehiculului asigurat – avarii sau distrugeri prilejuite de măsurile luate în timpul producerii evenimentului asigurat pentru salvarea autovehiculului sau a construcţiei în care se află acesta,

  • cheltuieli efectuate în vederea limitării pagubelor produse din cauze cuprinse în asigurare.

Condiţiile de asigurare prevăd în mod expres riscurile excluse din asigurare, pentru care nu se acordă despăgubiri, cum ar fi:

1.daunele autovehiculului asigurat, ale părţilor şi accesoriilor sale care rezultă:

  • direct sau indirect din operaţiuni de război civil, militare sau paramilitare, greve, demonstraţii, orice mişcări populare, acţiuni teroriste, vandalism sau sabotaj,

  • din competiţii sportive sau antrenamente pentru competiţiile sportive,

  • din influenţa directă a exploziei atomice, a materialelor sau produselor radioactive sau din măsurile luate cu scopul de a elimina efectul nociv al radiaţiilor care fac obiectul asigurării practicate de poolul nuclear;

2. daune rezultând din incendii sau explozie la autoturism transformat fără permisiunea autorităţilor sau a constructorului, ca rezultat a unei asemenea transformări;

3. pagube cauzate de incendiu, explozie în eventualitatea în care au fost încălcate grav reglementările de prevenire a incendiilor;

4. părţile componente ale autovehiculului, accesoriile, piesele de schimb ţinute separat de autovehicul( garaj, casă, atelier);

5. daune rezultate din neîncărcarea sau suprasolicitarea autovehiculului;

6. cheltuieli făcute pentru îmbunătăţirea sau transformarea autovehiculului în comparaţie cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri care au fost produse din cauze necuprinse în asigurare, precum şi cele pentru reparaţii nereuşite;

7. pagube indirecte cum ar fi : reducerea valorii autovehiculului după reparaţii sau cele produse prin întreruperea utilizării autovehiculului chiar ca urmare a unei cauze cuprinse în asigurare, cheltuieli ocazionate de deplasare la locul evenimentului asigurat, costul îngrijirilor medicale de care beneficiază conducătorul auto în cazul evenimentului asigurat;

8. pagube produse părţilor componente sau pieselor de rezervă, huselor, prelatelor, combustibililor, echipamentului suplimentar sau oricăror altor bunuri existente în autovehicul.

Asigurătorul este exonerat de răspundere şi pentru pagubele cauzate de:

  • întrebuinţarea, funcţionare, uzarea pieselor şi subansamblelor, defecte de fabricaţie ale materialului sau de execuţie a părţilor componente sau pieselor,

  • influenţa temperaturii asupra motorului autovehiculului( avarieri la blocul motor, chiulasă sau la sistemul de aprindere sau răcire) şi cele produse cutiei de viteze sau diferenţialului ca urmare a lipsei sau insuficienţei ungeri sau supraîncălzirii din orice alte cauze decât cele cuprinse în asigurare,

  • pagube indirecte ( reducerea valorii autovehiculului în timpul mersului, pagube produse de acţiunea curentului electric asupra instalaţiei electrice precum şi pagube produse prin acţiunea acizilor sau a oricăror substanţe chimice),

  • pagube produse părţilor componente de rezervă, huselor, prelatelor, combustibililor, echipamentului suplimentar, păturilor sau altor bunuri din autovehicul,

  • cheltuieli efectuate pentru transformare sau îmbunătăţirea autovehiculului în comparaţie cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avariei sau distrugeri în urma unor cauze necuprinse în asigurare şi cheltuieli pentru reparaţiile nereuşite,

  • pagube produse autovehiculului de operaţiuni militare în timp de război, greve

  • influenţa directă a trepidaţiilor autovehiculului în timpul mersului, acţiunii curentului electric asupra instalaţiei electrice, etc.,

  • arsurile simple care nu sunt urmate de incendiu ;i cele provocate de fenomenele electrice produse în orice fel la instalaţia electrică, cu excepţia celor cu flacără.

Contractul de asigurare prevede şi clauze referitoare la întinderea teritorială a acoperirii, perioada de acoperire ( şase luni, un an), momentul intrării în vigoare a asigurării, franşiza, reducerea primelor de asigurare prin acordarea unui bonus în situaţiile în care în perioada anterioară ( de obicei în anul anterior de asigurare) nu s-au înregistrat pagube. Este o practică încetăţenită în societăţile de asigurare din România ca la reînnoirea unui contract de asigurare de avarii auto să se acorde un bonus la prima de asigurare dacă în anul anterior de asigurare, asiguratul nu a făcut cerere de despăgubire. Bonusurile care se acordă sunt de 15%, 25,35,40% dacă asiguratul nu a înregistrat daune după 1,2,3,4,5 sau mai mulţi ani de asigurare.

Suma asigurată – are în vedere valoarea reală a autovehiculului la data încheierii contractului, această valoare se obţine ca diferenţă între valoarea din nou a acesteia şi uzura calculată în funcţie de vechime. În societăţile de asigurare din România valoarea din nou se calculează diferit în funcţie de provenienţa vehiculelor ( străine sau româneşti).

Toate drepturile şi obligaţiile părţilor contractante sunt aceleaşi ca şi în cazul altor tipuri de contracte de asigurare.

Printre obligaţiile asiguratului se menţionează întreţinerea autovehiculului asigurat şi a eventualelor instalaţii speciale ale acestora în bune condiţii, în scopul prevenirii producerii evenimentului asigurat. Asigurătorul are dreptul de a verifica modul în care sunt întreţinute autovehiculele asigurate.

În cazul în care evenimentul asigurat se produce, asiguratul pentru a putea solicita încasarea contravalorii despăgubirii, este obligat să prezinte asigurătorului documente care să ateste producerea evenimentului, precum şi a cauzelor şi circumstanţelor în care s-a produs.

În acest scop, succesiunea faptelor pe care trebuie să le îndeplinească asiguratul este următoarea:

  • să înştiinţeze imediat organele poliţiei sau alte organe de cercetare mai apropiate de locul producerii evenimentului, cerând întocmirea de acte cu privire la cauzele şi împrejurările producerii accidentului şi la pagubele produse,

  • să ia, pe seama companiei de asigurări şi în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubei,

  • să ia măsuri pentru salvarea bunurilor asigurate, pentru păstrarea şi paza bunurilor rămase şi pentru prevenirea degradării ulterioare,

  • să pună la dispoziţia societăţii de asigurare toate actele şi evidenţele necesare pentru verificarea existenţei şi valorii autovehiculului asigurat, precum şi pentru constatarea şi evaluarea pagubelor şi pentru stabilirea drepturilor la despăgubiri,

  • să pună la dispoziţia societăţii de asigurare documentaţia privind evenimentul asigurat, cuantumul despăgubirii se determină pe baza acestei documentaţii, în funcţie de costul reparaţiilor, al părţilor componente sau de costul de înlocuire al acestora, incluzându-se cheltuielile pentru materiale, demontare şi montare corespunzătoare reparaţiilor şi înlocuirilor, necesare ca urmare a pagubelor produse de cauze cuprinse în condiţiile de asigurare.

De cele mai multe ori, dat fiind faptul că asiguraţii solicită şi alte acoperiri suplimentare care nu sunt incluse în condiţiile generale de asigurare, societatea de asigurare oferă şi astfel de protecţii, în schimbul unei prime adiţionale. În această categorie poate intra de exemplu riscul de furt.

Dat fiind procesul inflaţionist în condiţiile economiei româneşti, este posibilă şi actualizarea sumei asigurate în raport cu inflaţia, dar şi datorită creşterii valorii reale a autovehiculului ca urmare a creşterii valorii de comercializare sau ca urmare a creşterii cursului de referinţă. Această clauză va presupune plata unei prime de asigurare suplimentare corespunzătoare sumei asigurate suplimentare şi perioadei rămase până la expirarea contractului de asigurare.

Asigurarea auto pentru riscuri speciale

Asigurarea pentru riscul de furt la auto reprezintă o formă de asigurare specială care acoperă riscul de furt al întregului autovehicul şi de cele mai multe ori al unor părţi componente şi accesorii.

Riscurile asigurate în baza acestei condiţii sunt:

  • însuşirea arbitrară a autovehiculului de către terţe persoane,

  • furtul autovehiculului sau al unor componente şi accesorii din dotarea acestuia, prin efracţie sau prin acte de violenţă,

  • pagubele produse autovehiculelor ca urmare a furtului sau a tentativei de furt.

Excluderile pentru această condiţie sunt:

  • dacă organele poliţiei nu confirmă furtul sau tentativa de furt, ori dacă la acestea nu s-a înregistrat o reclamaţie în legătură cu furtul sau tentativa de furt,

  • dacă, după comiterea furtului sau a tentativei de furt, paguba s-a mărit prin neluarea intenţionată de către asigurat a măsurilor pentru limitarea ei, pentru partea de pagubă care s-a mărit, în cazul în care aceste fapte rezultă din actele încheiate de organele de drept ( poliţie sau alte organe de cercetare),

  • dacă la comiterea furtului sau a tentativei de furt au luat parte persoane din familia asiguratului sau din serviciul acestuia, în cazul în care aceste fapte rezultă din actele încheiate de organele de drept (poliţie),

  • dacă în timpul cât autovehiculul nu era folosit, iar conducătorul auto l-a părăsit, nu i s-a scos cheia din contact şi nu i s-au încuiat uşile cu excepţia cazurilor când autovehiculul se afla într-o încăpere încuiată,

  • dacă în momentul furtului sau al tentativei de furt, autovehiculul era desfăcut în părţile sale componente, cu excepţia cazurilor în care furtul sau tentativa de furt s-au produs prin efracţie în încăperea în care se afla autovehiculul desfăcut în părţile sale componente,

  • pentru furtul integral al autovehiculului închiriat pe baza unei licenţe oficiale sau a cărui închiriere a fost menţionată expres printre modurile de utilizare ale acestuia, în cazul în care furtul a avut loc în timpul perioadei de închiriere,

  • pentru bunurile din autovehicul, altele decât cele din dotarea acestuia, dacă nu au fost cuprinse în asigurare, în mod expres, prin acordul părţilor.

Suma asigurată este determinată pe baza valorii reale a autovehiculului sau a părţilor componente în momentul furtului. Contractul de asigurare prevede şi întinderea teritorială pentru care se oferă protecţie.

În cazul în care evenimentul produs este furtul sau tentativa de furt asiguratul este obligat să:

  • ia toate măsurile posibile pentru păstrarea şi paza obiectelor rămase să ia măsurile necesare pentru ca toate urmele furtului sau tentativei de furt să rămână neatinse până la cercetarea faptului de către organele locale şi să ia potrivit cu împrejurările măsuri pentru limitarea pagubei,

  • înştiinţeze în scris imediat, organele poliţiei sau alte organe de cercetare în raza cărora s-a produs evenimentul asigurat sau îşi are reşedinţa,

  • comunice organelor de poliţie sau altor organe de cercetare orice informaţii care ar putea duce la găsirea autovehiculului, a părţilor componente sau a pieselor acestuia, să facă toate demersurile necesare pentru redobândirea acestora, chiar după ce a primit despăgubirea,

  • comunice imediat societăţii de asigurare găsirea autovehiculului, a părţilor componente sau a pieselor acestuia care au fost furate.

În caz de neîndeplinire a obligaţiilor asiguratului, societatea de asigurare are dreptul să refuze plata despăgubirii dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei.

Asigurarea de răspundere civilă auto a deţinătorilor de autovehicule

Prin asigurare de răspundere civilă auto se acoperă prejudiciile create de asigurat unor terţe persoane pentru care acesta este răspunzător conform legii.

În fiecare ţară există reglementări specifice pentru asigurarea auto, dar în mod deosebit pentru asigurarea de răspundere faţă de terţi. Acest lucru este determinat de puternica implicare socială, datorită pagubelor materiale şi suferinţelor cauzate de accidentele de circulaţie unor terţi nevinovaţi.

În România, în conformitate cu Legea 136/’95 privind asigurarea şi reasigurarea în România, art.4 asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule este singura formă de asigurare obligatorie.

Prin această asigurare asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în faţa legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil (art.41).Datorită caracterului obligatoriu, unicităţii condiţiilor de asigurare şi primei de asigurare practicate pentru această asigurare nu se încheie contract de asigurare, ci se eliberează numai un certificat prin care se confirmă plata primei de asigurare şi perioada asigurată. Asigurarea de răspundere civilă se practică numai de asigurători autorizaţi de C.S.A.

În asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă auto pentru pagubele produse prin accidentele de autovehicule sunt cuprinse toate persoanele fizice şi juridice deţinătoare de autovehicule supuse înmatriculării şi folosite pe drumuri publice. Sunt incluse în asigurare şi persoanele dintr-o anumită ţară posesoare de autovehicule folosite pe teritoriul altei ţări, dacă nu posedă documente internaţionale de asigurare valabile şi pe teritoriul acelei ţări.

În Legea 136/’95 se alocă două capitole, respectiv 3 şi 4 pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse prin accidente de circulaţie şi pentru fondurile de protecţie. Din aceste prevederi rezultă clar înţelegerea rolului de protecţie socială a acestui tip de asigurare, precum şi necesitatea ca în orice caz, cei prejudiciaţi sau vătămaţi să poată beneficia de o anumită indemnizaţie.

Art.48, specifică obligativitatea persoanelor fizice şi a celor juridice care deţin autovehicule supuse înmatriculării în România, de a la asigura pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României.

Acelaşi articol face referire şi la persoanele care intră pe teritoriul României cu autovehiculele înmatriculate în străinătate, care au obligaţia de a avea o astfel de asigurare valabilă. Acestea se consideră asigurate, în condiţiile prezentei legi, dacă îndeplinesc una din următoarele condiţii:

  • posedă documente internaţionale de asigurare, valabile pe teritoriul României,

  • numărul de înmatriculare atestă existenţa asigurării potrivit convenţiei bilaterale încheiate între B.A.A.R. şi Biroul asigurării de autovehicule din ţara de origine.

Fac excepţie de la dispoziţiile prezentului articol persoanele fizice şi juridice pe timpul utilizării autovehiculelor pentru cursele de întreceri raliuri sau antrenamente, care nu se pot asigura decât facultativ pentru astfel de riscuri.

Despăgubirile se plătesc indiferent de locul în care au fost produse accidentele de auto, atât în timpul mersului cât şi în timpul staţionării şi se plătesc şi pentru pagubele produse de existenţa sau funcţionarea instalaţiilor montate pe autovehicule sau produse de remorci sau ataşe.

Conform art.50, despăgubirea se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi avarierea sau distrugerea de bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirea se acordă pentru persoanele aflate în afara autovehiculului, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deţinătorul autovehiculului respectiv. Pentru avariile sau distrugerile unor bunuri, despăgubirea se acordă pentru bunurile aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu conducătorul autovehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau deţinătorului sau conducătorului autovehiculului răspunzător de producerea accidentului.

Despăgubirile se plătesc şi în cazul în care conducătorul auto răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul, precum şi atunci când persoanele păgubite nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România.

În caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane ori de avariere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă autovehiculul care a produs accidentul este identificat de asigurat chiar dacă autorul accidentului rămâne neidentificat.

Dacă un deţinător de autovehicul are la data unui eveniment asigurat mai multe asigurări, despăgubirea se suportă de toţi asigurătorii în părţi egale.

Despăgubirile se stabilesc pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător, ori în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească pronunţată în România. Ea se plăteşte de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat. Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului şi se plătesc asiguratului dacă acesta dovedeşte că a despăgubit pe cei păgubiţi.

Asigurătorul poate să recupereze sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei în următoarele cazuri :

  • accidentul a fost produs cu intenţie,

  • accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri, sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie,

  • accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încerca să se sustragă de la urmărire,

  • persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculului fără consimţământul asiguratului.

Există şi situaţii în care nu se acordă despăgubire pentru pagube produse prin accidente de autovehicul. Spre exemplu: în cazul în care accidentul a fost produs dintr-un caz de forţă majoră (trăsnet, inundaţie etc.), din culpa exclusivă a persoanei păgubite, a unei terţe persoane sau pentru avarierea ori distrugerea bunurilor, produse într-un accident de autovehicul al cărui autor a rămas neidentificat.

Nivelul primei de asigurare, limita maximă a despăgubirilor, termenele de plată, sancţiunile şi alte elemente cu privire la aplicarea asigurării se stabilesc prin hotărâre a Guvernului la propunerea C.S.A. Primele de asigurare astfel stabilite sunt practicate la acelaşi nivel de toate societăţile care încheie această asigurare.

Pentru anul 2002 asigurarea se poate încheia anual sau semestrial, primul semestru asigurat încheindu-se la sfârşitul lunii mai, iar al doilea începe de la 01.06.2002 – 31.12.2002.

Despăgubirea maximă acordată este de 500 mil. lei cu o franşiză simplă de 1.000.000 lei.

Asigurarea internaţională de răspundere civilă auto „carte verde”

Din aceleaşi motive arătate pentru asigurarea de răspundere civilă auto pe teritoriul naţional, a apărut ca o necesitate protecţia similară a persoanelor fizice şi a bunurilor pe plan internaţional. Alături de acestea, pentru înlăturarea inconvenientelor determinate de diversitatea reglementărilor referitoare la compensarea pagubelor produse unui terţ de un posesor de autovehicul prin accident. Comisia Economică pentru Europa de pe lângă ONU a propus ca asigurarea încheiată în ţara de origine a asigurătorului să fie recunoscută în ţara în care s-a produs prejudiciul. Primele reglementări au apărut în 1947, astfel în ţara vizitată este valabilă asigurarea încheiată la asigurătorul din ţara de origine, asigurarea valabilă în baza legii de asigurare obligatorie din ţara vizitată.

Astfel în fiecare ţară participantă s-a înfiinţat un birou al asigurătorului de autovehicule ca organism special desemnat al societăţii de asigurare din ţara respectivă, care are dreptul de a elibera asiguratului un certificat de asigurare în mod direct sau printr-una dintre societăţile de asigurare membre, document cunoscut sub denumirea de „carte verde”.

Documentul „carte verde” constituie dovada că proprietarul autovehiculului a încheiat contractul de asigurare pentru răspundere civilă. El acoperă răspunderea ce i-ar putea reveni asiguratului în termenii prevăzuţi de legea asigurării obligatorii a autovehiculelor din ţara vizitată unde s-a produs accidentul, biroul gestionar din această ţară având rolul de a constata, evalua şi lichida daunele faţă de terţul păgubit, despăgubirile plătite urmează a le recupera de la biroul emitent, la care se adaugă şi o sumă de bani pentru serviciile prestate.

Convenţia are în vedere şi situaţia în care, în ţara vizitată, asigurarea de răspundere civilă auto nu este obligatorie, prevăzând pentru această ipoteză că biroul de asigurare din acea ţară, numit birou de servire, după o consultare prealabilă cu biroul emitent, lichidează daunele produse terţilor de către asigurat prin accident, recuperându-le apoi de la asigurător.

În anul 1949, birourile naţionale ale asigurătorilor de autovehicule au creat o organizaţie internaţională sub denumirea de „Consiliul Birourilor Asigurătorilor de Autovehicule” cu sediul la Londra. Principalele sale realizări au fost elaborarea unei convenţii inter-birouri denumite ”Uniform Agrement” şi stabilirea formei unice a documentului de asigurare „carte verde”. Convenţia a intrat în vigoare la 01.01.1953.

Atribuţiile Consiliului Birourilor sunt:

  • de a lua toate măsurile sau iniţiativele necesare pentru a asigura îndeplinirea integrală a recomandărilor adoptate de Grupul principal de lucru în anul 1949 şi a oricăror altor recomandări sau rezoluţii care s-au modificat ulterior,

  • de a menţine o strânsă legătură cu Grupul principal de lucru sau cu oricare alt organism referitor la problemele sau iniţiativele care ar putea avea tangenţă cu funcţionarea sistemului „carte verde” şi de a trata problemele ridicate de acele organisme.

  • de a se asigura că membrii se conformează întru totul convenţiei tip interbirouri.

Biroul unei ţări aflate în Europa în sistemul „carte verde” are statut de membru cu drepturi depline, în timp ce biroul unei ţări situate în afara teritoriului european al sistemului „carte verde” are statut de membru afiliat.

Obligaţia fiecărui membru este de a se supune tuturor prevederilor convenţiei tip interbirouri pe care a semnat-o cu ceilalţi membri şi tuturor deciziilor luate conform statutului, de a susţine poziţia şi interesele sistemului „carte verde”.

Back to Top