Conceptul de piaţă

Cadrul organizatoric şi metodologic în care se realizează operaţiile de asigurare, respectiv activitate de asigurare constituie piaţa asigurărilor.

Creşterea şi diversificarea activităţii economice şi implicit a schimburilor internaţionale de valori au dus la creşterea şi dezvoltarea unor pieţe active şi concurente de asigurări şi reasigurări. Asigurările şi reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate determinat de existenţa unei mari diversităţi de tipuri şi categorii de afaceri. De aceea nu se poate vorbi de o singură piaţă a asigurărilor sau reasigurărilor ci de pieţe ale asigurărilor şi reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind individualizată prin preponderenţa unor anumite tipuri de tranzacţii, prin existenţa unor anumite societăţi de asigurare şi reasigurare, cutume, mod de funcţionare, tranzacţionare, reguli.

Operatorii specifici pe piaţa asigurărilor sunt: asigurătorul şi asiguratul.

Asigurătorul, în această calitate, lansează oferta de asigurare în temeiul unei legi, în cazul asigurărilor obligatorii sau în virtutea unui contract, în cazul asigurărilor facultative. Asiguratul, ca operator, îşi manifestă cererea de asigurare în funcţie de interes, potenţa sa financiară sau chiar în virtutea legii, în cazul asigurărilor obligatorii.

Parametrii pieţei asigurărilor sunt oferta şi cererea de asigurare. Oferta de asigurare este susţinută de societăţile comerciale de asigurare, persoane juridice autorizate legal să funcţioneze pe piaţa asigurărilor şi care au capacitate financiară corespunzătoare. Oferta de asigurare este impusă, în cazul asigurării prin efectul legii, dar ea este liberă în cazul asigurărilor facultative. Lipsa ofertei în asigurări, indiferent de cauze, generează alternative de autoprotecţie sau autoasigurare, acţiuni de economisire, etc.

Cererea de asigurare este expresia manifestării unor persoane fizice şi juridice ca asiguraţi cu interesul acestora pentru protecţia bunurilor, integrităţii persoanei, etc. Faţă de variatele riscuri care le pot afecta. Cererea de asigurare se încadrează într-o anumită structură tipologică putându-se identifica: cerere potenţială şi cerere reală, cerere satisfăcută şi cerere nesatisfăcută, cerere amânată, etc.

Evoluţia şi mutaţiile structurale ale cererii de asigurare se află sub incidenţa condiţiilor social-economice ale perioadei de referinţă, a condiţiilor legislative, a facilităţilor oferite pe plan juridic şi financiar, precum şi a interesului privind promovarea diferitelor forme de asigurare, atât din partea societăţii de asigurare cât şi a asiguraţilor.

Piaţa asigurărilor constituie un concept complex, dinamic, cu valenţe practice pe plan naţional şi internaţional.

Caracteristicile şi structura pieţei asigurărilor

Piaţa asigurărilor poate fi caracterizată prin starea sau modul de manifestare a relaţiilor pe care le implică, prin dimensiune, prin cadrul organizaţional precum şi prin modul de realizare a concurenţei.

Starea pieţei asigurărilor :- reflectă caracterul concurenţial sau neconcurenţial al acesteia. Piaţa concurenţială se caracterizează prin existenţa şi funcţionarea în cadrul naţional a mai multor societăţi de asigurare în regii autonome şi concurenţial. Fiecare societate de asigurare încearcă să ocupe un segment de piaţă cât mai mare. În acest scop oferta de asigurare se diversifică, condiţiile de asigurare devenind concurenţiale. O piaţă concurenţială caracterizează ţările cu economie liberală.

Piaţa neconcurenţială a asigurărilor este specifică sistemelor social-economice în care oferta de asigurare se realizează printr-o singură societate de asigurare, care deţine monopolul absolut al pieţei respective. În această piaţă lipseşte competiţia, dar societatea de asigurare este constrânsă să promoveze o stare concurenţială a ofertei pentru a stimula cererea de asigurări. În acest scop se practică pârghii variate ( diversificarea ofertei, clauze şi condiţii de asigurare adaptate la cererea unor categorii de asiguraţi, publicitate, promovarea prin efectul legii a unor asigurări).

Dimensiunea pieţei asigurărilor : - poate fi estimată în funcţie de câţiva factori esenţiali şi anume :

  • cererea de asigurare reală manifestată

  • suportabilitatea financiară a asigurării

  • interesul în asigurare

Cererea de asigurare influenţează dimensiunea pieţei asigurărilor numai în procesul confruntării ei cu oferta. Prin urmare mărimea pieţei asigurărilor se poate aprecia în funcţie de numărul de contracte încheiate în perioada de referinţă, numărul poliţelor de asigurare active, valoarea primelor de asigurare încasate, cuantumul sumelor asigurate în aceiaşi perioadă, mărimea angajamentelor asumate de societatea de asigurare la un moment dat.

Suportabilitatea financiară a asigurării se află în corelaţie cu dezvoltarea economică şi accesul la venit, iar interesul este potentat de nivelul de cultură şi de instruire, de relaţiile de proprietate şi de alţi factori.

Cadrul organizaţional al pieţei asigurărilor : - se relevă prin diversitatea reţelei internaţionale.

În piaţa asigurărilor pot funcţiona :

  • societăţi comerciale de asigurare-reasigurare;

  • organizaţii de asigurare de tip mutual;

  • asociaţii de asigurare;

Societăţile de asigurare funcţionează în România cu capital privat, ultima societate de asigurare cu capital de stat “ASTRA” s-a vândut în iulie 2002.

Toate sunt societăţi pe acţiuni, după ultima acreditare au rămas 48, societăţile “ADAS”, „METROPOL”, „GRUP AS”, „ANGLO-ROMÂNĂ” au dat faliment, iar societatea „CROMA” este în plin proces de faliment. În anul 2003 s-a mai înregistrat una ”Delta Asigurări”.

C.S.A. reglementează prin legi şi norme modul de obţinere a licenţei de funcţionare, mărimea capitalului social, modul de constituire a fondului de asigurare, modul de calcul a rezervelor tehnice, fructificarea rezervelor tehnice, gestiunea economică şi contabilă a activităţii, obligaţiile pe care trebuie să şi le asume în funcţie de formele de asigurare din portofoliu. Toate societăţile de asigurare funcţionează pe criteriul obţinerii unui anumit profit.

Organizaţiile de tip mutual, funcţionează pe principiul mutualităţii, conform statutelor, dar efectuează operaţii de întrajutorare pentru membrii lor, neavând ca scop obţinerea de profit. Specific este faptul că oricare membru al organizaţiei mutuale este în acelaşi timp asigurat şi asigurător.

Asociaţiile de asigurare sunt constituite de către un grup de persoane fizice pentru o perioadă determinată (10,15,20 ani).Pe parcursul perioadei de funcţionare a asociaţiei, membrii acesteia achită o cotizaţie anuală la un fond comun, variabilă în funcţie de vârstă. Acestea sunt organizate, după caz pentru supravieţuire sau pentru deces.

Organizaţii de asigurare specifice funcţionează în diferite ţări ale lumii. În Franţa funcţionează Casa Naţională de Prevederi, o instituţie publică administrată e Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni care promovează asigurările de viaţă.

În Marea Britanie este reprezentativă Organizaţia de asigurări Lloyd’s, care include o corporaţie profesională, o comunitate de underwriting şi o piaţă de asigurare, fiind totodată şi un centru mondial de informaţii maritime.

În piaţa de asigurări acţionează după caz şi societăţi de intermediere care negociază şi încheie contracte de asigurare şi reasigurare, ori prestează servicii de specialitate pentru societăţile de asigurare-reasigurare.

Caracterul concurenţei , perfecte sau imperfecte, pe piaţa asigurărilor se reflectă prin omogenitatea produsului de asigurare, transparenţa pieţei, atomizarea pieţei, libertatea de mişcare a segmentelor pieţei, descentralizarea deciziilor.

Omogenizarea produsului pe piaţa asigurărilor rezidă în faptul că deşi pe această piaţă se valorifică o varietate de produse de asigurare, ele nu sunt înlocuite unul pe celălalt. Nu se poate concepe ca o asigurare oferită / solicitată să fie acoperită, prin obiect risc, mecanism de altă asigurare. Asigurarea de răspundere civilă auto nu se poate substitui şi nu poate fi substituită de asigurarea de avarii auto. Asigurările de viaţă sunt distincte de asigurările de accidente.

Transparenţa pieţei asigurărilor constituie cel mult un deziderat. În mod normal cumpărătorul unei mărfi este avizat sub multiple forme cu privire la calitate, preţ, mod de utilizare, scop şi destinaţie. În cazul achiziţionării unei poliţe de asigurare, asiguratul cu greu poate realiza sau înţelege efectul asigurării, raportul dintre prima de asigurare, suma asigurată, valoarea bunului asigurat, risc, etc. Pentru că piaţa asigurărilor este în principiu opacă pentru mulţi dintre asiguraţi, extinderea şi funcţionarea acesteia implică efort, interes pentru constituirea interesului potenţial vizând asigurarea.

Atomizarea pieţei asigurărilor constituie o condiţie a realizării concurenţei perfecte pe piaţa asigurărilor. O piaţă este atomizată atunci când reuneşte un număr suficient de mare de ofertanţi şi solicitanţi, astfel încât nici unul dintre participanţi nu poate influenţa sensibil funcţionarea acesteia.

În România funcţionau la sfârşitul anului 2001, 45 societăţi de asigurare, dintre care primele 10 deţin 80% din volumul de prime încasate.

Libertatea de mişcare a agenţilor economici pe piaţa asigurărilor răspunde unui criteriu esenţial al funcţionării economiei de piaţă, acela al deschiderii faţă de mediul economic şi social.

Creşterea sau scăderea numărului de societăţi de asigurare se motivează de evoluţia obiectivă a pieţei asigurărilor, în cadrul căreia apar, în timp, noi societăţi de asigurare ( BCR asigurări) concomitent cu lichidarea, fuzionarea altora (ADAS, GRUP AS, METROPOL). Tocmai aceste aspecte justifică supravegherea pieţei de asigurări de către C.S.A. cu atribuţii vizând constituirea societăţilor de asigurare, subscrierea şi vărsarea capitalului social, funcţionarea societăţilor de asigurare cu respectarea prevederilor legale, protecţia drepturilor asiguraţilor în raport cu activitatea şi operaţiunile desfăşurate de societăţile de asigurare.

Capacitatea decizională sau descentralizarea capacităţii decizionale este o cerinţă esenţială pentru o piaţă concurenţială. În practica asigurărilor comerciale, societăţile de asigurare – reasigurare au capacitate decizională în limitele specificului activităţii, potenţei financiare de care dispun şi în limitele legii, în măsura în care deciziile respective produc efecte asupra terţilor, respectiv asupra asiguraţilor.

Aspectele prin care în România legea se impune faţă de capacitatea decizională a societăţilor de asigurare sunt:

  • obligaţia societăţilor de asigurare constituite de a subscrie şi vărsa capitalul social , fondul de limita minimă stabilită pentru fiecare formă de asigurare inclusă în portofoliul societăţii

  • cerinţa gestionării distincte a asigurărilor de viaţă, indiferent de alte forme de asigurare practicate de societate

  • societăţile de asigurare sunt obligate să-şi constituie rezerve de prime pentru asigurările de viaţă, precum şi rezerve de prime, de daune, de catastrofă şi alte feluri de rezerve pentru celelalte categorii de asigurări, toate acestea reglementate prin normele 6,7 din decembrie 2001

  • dreptul societăţilor comerciale de asigurare, ca pe seama unei părţi din capital, a rezervelor tehnice de capital să efectueze plasamente în investiţii mobiliare şi imobiliare, în titluri de valoare, etc. Condiţia obligatorie este ca indicele de solvabilitate calculat după normele 10,11 emise de C.S.A. să fie mai mare decât 1. Deoarece societăţile de asigurare vând promisiuni de siguranţă financiară, solvabilitatea acestora este un factor important. Nu este suficient ca activele unei societăţi să acopere obligaţiile acesteia. Un principiu fundamental al activităţii societăţilor de asigurare este acela că activele trebuie să depăşească cu o anumită sumă valoarea obligaţiilor (marja de solvabilitate).

  • calcularea coeficientului de lichiditate, obligatoriu din martie 2003.

În raport cu alte societăţi comerciale, societăţile de asigurări au libertatea de decizie, dar sunt constrânse pentru a manifesta prudenţa deosebită în activitatea lor pentru a nu ajunge în incapacitate de plată, deci pentru a nu periclita angajamentele de plată faţă de asiguraţi.

Coordonatele actuale şi prospective ale pieţei asigurărilor

Economia de piaţă liberă este aceea în care resursele ( materiale, financiare şi umane) sunt alocate fără nici o intervenţie, preţurile se stabilesc în funcţie de cerere şi ofertă, iar echilibrul economic are loc prin autoreglare.

În economia de piaţă, asigurările constituie un sector de prestaţii al economiei naturale a fiecărei ţări care contribuie la protecţia bunurilor şi a persoanelor împotriva diferitelor riscuri preluate în asigurare. Mai mult au un rol crescând în sporirea produsului intern brut, plasamente de investiţii, etc.

Pe de altă parte într-o economie de incertitudini, asigurările favorizează atragerea economiilor populaţiei către piaţa financiară, întrucât contractul de asigurare apare ca o creanţă condiţionată emisă de asigurător şi cumpărată de asigurat.

Sectorul de asigurări se dezvăluie ca un sector economic prin faptul că produsul său, protecţie împotriva unor riscuri convenite, deci asigurarea, sub diverse forme se vinde unor cumpărători potenţiali care devin astfel asiguraţi reali contra unui „preţ”, reprezentat de primele de asigurare acceptate a fi plătite.

Identificarea unor coordonate ale integrării europene a României în domeniul asigurărilor implică analiza acestui sector în ţările CEE şi în Europa Centrală şi de Est.

În anul 1999 volumul total de prime pentru Europa Centrală şi de Est a ajuns la 15,2 miliarde USD, din care 7 ţări au totalizat 90% din volumul de prime : Polonia, Rusia, Rep.Cehă, Ungaria, Slovenia, Croaţia şi Slovacia. Gradul mediu de penetrare a asigurărilor, respectiv volumul de prime ca procent din produsul intern brut a fost de 1,7% pentru asigurările generale, respectiv cam jumătate din nivelul pentru Europa de Vest şi 0,7% pentru asigurările de viaţă, doar aproximativ 1/7 din nivelul pentru Europa de Vest. Industria asigurărilor se află încă într-o etapă incipientă de dezvoltare, în special în ţările membre CSI.

Sectorul asigurărilor a cunoscut o dezvoltare dinamică din momentul depăşirii crizei provocate de trecerea la economie de piaţă la începutul anilor ’90.În decursul perioadei 1993-1999 volumul de prime încasate la asigurările de viaţă a crescut cu mai mult de 17% pe an, în medie, luându-se în considerare şi inflaţia. Cele 5 ţări centrale şi est-europene în care asigurările de viaţă au înregistrat cea mai puternică expansiune au avut toate rate de creştere dinamice, stabile în mai multe cazuri mai mari de 20% pe an. În aceste ţări, sectorul asigurărilor de viaţă a putut beneficia de mediul macroeconomic stabil şi de stimulente fiscale pentru promovarea sistemului de pensii private individuale. În schimb creşterea economică în statele baltice, ţările din Europa de Sud- Est şi Rusia a fost extrem de redusă, condiţiile de început fiind destul de dure.

Dezvoltarea asigurărilor generale a fost de asemenea destul de satisfăcătoare, creşterea medie anuală a fost de 7,6% corectată cu inflaţia. Principalii factori care au stat la baza dezvoltării acestui sector au fost introducerea şi extinderea asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto şi cerea dinamică pentru asigurările de sănătate şi de accidente.

În prezent climatul macroeconomic este extrem de favorabil dezvoltării industriei asigurărilor. Tendinţa pozitivă se va manifesta şi în viitor stimulând creşterea cererii pentru produsele de asigurare.

Introducerea stimulentelor fiscale şi a altor tipuri de asigurări obligatorii ar trebui să garanteze industriei asigurărilor rate de creştere consistente în următorii ani.

În ţările Vest-europene în sectorul asigurărilor, aşa cum reiese din prognozele Comunităţii Economice Europene, pentru anii următori, au drept coordonate:

  • accelerarea procesului de constituire a pieţei unice în domeniul asigurărilor

  • liberalizarea prestaţiilor de asigurare indiferent de ţara de referinţă ( în cazul în care compania de asigurare îşi asumă asigurarea unor riscuri grele)

  • pentru riscuri de masă unificarea pieţei asigurărilor

  • acordarea unor facilităţi pentru companiile de asigurări care doresc a-şi extinde sfera de prestaţii, fără licenţă, în alte ţări, dacă solicitarea se manifestă de către asiguraţii potenţiali din ţara respectivă. Altfel spus, se preconizează creşterea unei libertăţi de acţiune a companiilor de asigurări, încât fiind stabilite într-o anumită ţară, ele să poată opera în celelalte ţări fără a mai fi abilitate în prealabil de autorităţile ţării respective. Controlul asupra acestor reprezentanţe ar urma să fie realizat doar de către societatea mamă.

  • crearea unui cadru comun pentru a definii şi determina rezervele tehnice, plasamentele de active, reglementări legislative.

În ultimii ani se produce o regrupare de forţe pe piaţa europeană a asigurărilor, punîndu- se în discuţie atragerea Japoniei şi Americii. Se pune problema unor alianţe şi fuziuni.

De asemenea se preconizează că sectorul de asigurări va înregistra un asalt notabil din partea băncilor. Are loc o intensificare a transmiterii riscului din sectorul bancar înspre cel al asigurărilor. În Anglia există o tradiţie în sectorul bancă-asigurare, dar şi în alte ţări europene băncile se lansează tot mai mult în asigurările de viaţă situându-se la mijlocul drumului între o asigurare ( cu acoperirea riscului) şi un venit din investiţii clasice. Băncile servind drept intermediari ai companiilor de asigurări, constituie deja o practică în asigurarea liniilor de credit. Vânzarea asigurărilor prin intermediul băncilor are avantajul fidelităţii faţă de clienţi asigurând şi creşterea productivităţii şi rentabilităţii în reţea.

Există şi unele dezavantaje între care instabilitatea fiscală a regimului asigurărilor de viaţă şi a formelor de economisire înrudite, pierderea clientului din cauza unor dezacorduri în reglementarea riscurilor, etc.

Alianţele între companiile de asigurare şi bănci sunt puternice deja în Franţa, Germania ,Anglia, Suedia, în Ţările de Jos dar şi la noi.

Back to Top