Actul de comerţ reprezintă o acţiune realizată în procesul realizării unei profesiuni comerciale. Cu titlu excepţional poate fi calificat drept act de comerţ şi un act care a avut loc între necomercianţi, în cazul în care, prin natura sa, una din părţi îşi fundamentează existenţa pe exercitarea unei activităţi comerciale. Unele dintre aceste acte sunt considerate comerciale şi atunci cînd autorii, în funcţie de formula utilizată - de exemplu scrisoarea de schimb - sau de obiectul activităţii - de exemplu operaţiunile bancare publice - realizează operaţiuni de schimb care privesc transferul titlului de proprietate în scopuri lucrative.

Dată fiind complexitatea fenomenelor ce au loc în cadrul economic, definirea actelor de comerţ lasă să se înţeleagă că acestea ar acoperi o arie largă de operaţiuni, ce pot fi avute în vedere ca activităţi comerciale. Drept urmare, apare necesitatea unei anumite structurări a actelor de comerţ. Pornind de la această necesitate, literatura de specialitate distinge următoarea structură: acte de comerţ naturale, acte de comerţ formale şi acte de comerţ potrivit teoriei accesoriei.

Actele de comerţ naturale sunt reprezentate de acele activităţi care prin ele însele reprezintă comerţ, dînd profilul profesiunii celor implicaţi în realizarea lor. În cadrul acestei categorii sunt cuprinse şase tipuri de acte comerciale:

  • Tipul cu ponderea cea mai ridicată îl constituie totalitatea cumpărărilor de mărfuri în scopul revînzării sau închirierii lor. De menţionat că o singură operaţiune de cumpărare, efectuată în scop lucrativ, este suficientă pentru a constitui actul de comerţ, nefiind necesar să existe neapărat o repetiţie a acestora. Actul de cumpărare trebuie să se refere la mărfuri sau la alte valori, ca titlurile de rentă, brevetele de invenţie etc. Excepţie fac operaţiunile care se referă la tranzacţiile imobiliare care sunt excluse din cadrul actelor comerciale, îmbrăcînd un alt regim juridic. Actul de cumpărare, efectuat în vederea revînzării sau închirierii mărfurilor respective, presupune intenţia realizării unui profit. De asemenea, mai trebuie cunoscut faptul că mărfurile cumpărate pot fi revîndute sau închiriate fie în starea în care au fost achiziţionate, fie transformate sau puse în funcţiune. Deci, pentru a reprezenta un act de comerţ, vînzarea trebuie să aibă ca obiect mărfuri cumpărate cu intenţia de a fi revîndute. Aceasta face ca, în unele cazuri, vînzarea anumitor produse să reprezinte un act civil pentru unul dintre parteneri şi un act comercial pentru celălalt partener. În această privinţă, un exemplu clasic este cel oferit de tranzacţiile încheiate între un cultivator agricol şi negustorii de cereale, morarii sau negustorii de făină. Pentru cultivatorul agricol, vînzarea reprezintă un act civil, el vînzîndu-şi rezultatele muncii, în timp ce pentru negustor sau morar tranzacţia reprezintă un act de comerţ, el cumpărînd pentru a revinde produsele respective. În lucrarea sa "Curs de comerţ", A. Rapin schiţează un tablou interesant, prin care surprinde cîteva exemple de acte civile şi de acte comerciale:

  • În cadrul aceleiaşi grupe a actelor de comerţ sunt incluse şi activităţile interpuşilor dintre participanţii la tranzacţiile comerciale, cum ar fi curtierii, brokerii etc. Activitatea acestora constă în a interveni între cumpărător şi vînzător pentru a-i pune în relaţie şi pentru a le facilita realizarea tranzacţiilor impuse de transferul mărfurilor ce formează obiectul actului de vînzare-cumpărare. Pentru această activitate, curtierii, brokerii sau alte tipuri de asemenea agenţi percep un comision ce reprezintă baza existenţei lor şi, în acelaşi timp, o sursă de profit.

  • Un alt tip de comerţ cuprins în grupa actelor naturale de comerţ îl constituie transformarea materiilor prime în obiecte de consum cu condiţia însă ca respectivele transformări să fie efectuate de o întreprindere care are drept scop asigurarea unui anumit profit din realizarea operaţiunilor respective. Aici, spre deosebire de primul caz, o singură operaţiune nu constituie un act de comerţ, pentru aceasta fiind necesară o anumită repetabilitate. Drept urmare, nu sunt acte de comerţ transformările efectuate de un meseriaş care lucrează cu concursul unui personal redus, pentru asigurarea existenţei sale. Un asemenea meşteşugar caută să-şi asigure traiul cotidian şi mai puţin să realizeze un profit. Dealtfel, în statisticile internaţionale şi în lucrările diferitelor organisme specializate ale Organizaţia Naţiunilor Unite sau ale Uniunii Europene, meşteşugarii, industria agricolă şi industriile extractive (cu excepţia celor miniere) nu constituie întreprinderi comerciale.

  • Prin natura lor, tot acte de comerţ sunt considerate şi activităţile de transport. În acest caz, se pleacă de la premisa că mărfurile sunt orientate şi expediate de către punctele de producţie spre pieţe şi locurile de transformare sau de consum prin grija transportatorilor, care efectuează astfel acte de comerţ aducătoare de profit, investind mijloace cumpărate pentru a fi închiriate şi utilizate de către negustori. De asemenea, sunt considerate ca acte de comerţ şi înglobate în această grupă toate operaţiunile care privesc activitatea maritimă (construcţii de nave, cumpărarea şi vînzarea de vapoare, expediţiile, asigurările maritime etc.).

  • Un grup important de operaţiuni cuprinse în grupa actelor de comerţ îl formează cele referitoare la activitatea bancară. Băncile, a căror principală activitate constă în a colecta şi concentra fondurile de la diverşi particulari pentru a le pune la dispoziţia industriaşilor sau a comercianţilor, efectuează operaţiuni comerciale, întrucît, pentru respectiva activitate, percep anumite comisioane şi dobînzi, care, în fond, reprezintă preţul capitalurilor împrumutate, iar, prin natura lor, respectivele comisioane şi dobînzi reprezintă surse de profit pentru întreprinzătorii financiari.

  • O ultimă grupă de operaţiuni, considerate acte de comerţ şi încadrate în această primă categorie a actelor naturale de comerţ, este formată din activităţi mai diverse, cum ar fi cele desfăşurate de agenţiile de schimb valutar, birourile de afaceri etc care efectuează operaţiuni variate în favoarea altor întreprinzători (cumpărări şi vînzări de mijloace comerciale, încasarea unor creanţe, reprezentări în justiţie etc.). Tot în această ultimă grupă sunt cuprinse şi activităţile întreprinderilor de spectacole publice, cum ar fi teatrele, cinematografele, agenţiile de turism etc.

Actele de comerţ proforma sau actele de comerţ a căror substanţă comercială este dată de forma lor. Este vorba de o categorie restrînsă de operaţiuni care pot îmbrăca forma unor acte de comerţ. Între aceste se înscriu operaţiunile realizate sub acoperirea sau prin intermediul scrisorilor de schimb. De exemplu, agentul A (comerciant sau nu) datorează un milion de lei agentului B (comerciant sau nu), care, la rîndul său, datorează o sumă asemănătoare agentului C. Într-o asemenea situaţie, agentul B poate cere agentului A să plătească agentului C, la o dată fixată, suma de un milion de lei, vărsămîntul acoperind, în acest caz, stingerea sau achitarea celor două datorii. O asemenea operaţiune se va cere în scris, redactîndu-se respectiva scrisoare de schimb amintită anterior. Oricare ar fi calitatea (comerciant sau nu) a semnatarului sau natura cauzei angajamentului (datorie comercială sau nu), operaţiunile realizate sub forma scrisorii de schimb sunt considerate de către codul comercial ca acte de comerţ.

Acte de comerţ în virtutea teoriei accesoriei. Grupa respectivă cuprinde toate operaţiunile ce se referă la acte care, pur civile prin natura lor, devin comerciale, dacă sunt făcute de către un comerciant cu ocazia realizării unei anumite laturi a activităţii sale comerciale. De exemplu, dacă un comerciant cumpără un autoturism, acesta este un act pur civil pentru o persoană particulară, dar devine un act comercial pentru acelaşi comerciant sau pentru altul, dacă respectivul autoturism este destinat casei sale de comerţ pentru a deservi un voiajor comercial sau conducerea firmei în deplasările sale de afaceri; la fel în cazul mobilierului de birou, al rechizitelor etc. Excepţie face achiziţionarea imobilelor care, aşa cum se arăta anterior, priveşte o operaţiune exceptată de codul comercial, asemenea operaţiuni fiind considerate acte civile.

Dată fiind complexitatea sistemului de valori care caracterizează activitatea întreprinzătorilor comerciali şi ţinînd seama de cele amintite cu privire la structura actelor de comerţ, trebuie precizat că întreprinzătorul comercial poate efectua:

  • acte civile, care pot consta în cumpărarea unui imobil pentru uzul său personal sau chiar pentru exercitarea activităţii sale comerciale, în cumpărarea diverselor mijloace mobiliare, maşini etc. pentru uzul său personal;

  • acte comerciale din grupa celor naturale sau proforma: cumpărări şi revînzări de mărfuri, schimburi de creanţe etc.;

  • operaţiuni devenite acte de comerţ în virtutea teoriei accesoriei: achiziţionarea unei mobile de birou, a unui computer etc.

Cunoaşterea detaliată a structurii actelor de comerţ permite, la rîndul său, şi impune, în acelaşi timp, operarea unei noi clasificări a activităţii de comerţ, ducînd la conturarea unei structuri care să aibă în vedere obiectul afacerilor. Potrivit acestui criteriu se disting: comerţul propriu-zis, comerţul bancar, comerţul transporturilor, comerţul asigurărilor.

  • Comerţul propriu zis are în vedere totalitatea actelor de vînzare şi cumpărare a produselor naturale transformate sau fabricate. Comerţul respectiv cuprinde două ramuri distincte, care pot coexista în cadrul aceleiaşi întreprinderi: fabricaţia şi distribuţia, existînd pentru fiecare un aparat distinct (aparatul de producţie şi aparatul comercial).

  • Comerţul de bancă sau bancar, care, în ultimul timp, a luat o amploare deosebită, prin extinderea creditului. Acest tip de comerţ constă în a colecta, concentra şi pune la dispoziţia comercianţilor a fondurilor provenite, în principal, din depozitele clienţilor.

  • Comerţul transporturilor cuprinde totalitatea actelor de comerţ care privesc operaţiunile ce asigură orientarea şi deplasarea mărfurilor din centrele de producţie către locurile de transformare sau punctele de vînzare.

  • Comerţul de asigurări are în vedere toate operaţiunile referitoare la actele de asigurare a unor riscuri, mijlocite de plata unei prime de asigurare.

Toate actele comerciale sunt reglementate printr-un statut legal special, care conţine atît regimul posibilităţilor de a exercita activităţi de comerţ, cît şi pe cel al căilor de probare a opţiunilor şi capacităţilor de a realiza activitatea respectivă.

La rîndul lor, diferite acte de comerţ, constituite în tipuri şi ramuri de activităţi comerciale, au generat apariţia, organizarea şi funcţionarea unor întreprinderi sau societăţi specializate, care şi-au axat întreaga activitate pe dezvoltarea şi perfecţionarea atît a sistemului de relaţii, cît şi a cadrului de piaţă în care acţionează. Sunt întîlnite astfel, ca agenţi de piaţă, întreprinderi de distribuţie, întreprinderi sau societăţi financiar-bancare, întreprinderi sau societăţi de transport, întreprinderi, agenţii sau societăţi asigurări.

Prezenta lucrare, prin natura sa, este consacrată comerţului propriu-zis, care se desfăşoară în cadrul pieţei bunurilor şi serviciilor.

Back to Top