De-a lungul timpului, activitatea de comerţ a cunoscut modificări substanţiale, transformîndu-se în cadrul ultimei etape prezentate mai sus - cea privind societatea de consum - dintr-o simplă intermediere, într-o activitate creatoare de utilităţi, devenind foarte importantă atît pentru producători, cît şi pentru utilizatori.

Noţiunea de utilitate, prin caracterul său complex - folos, serviciu, util sau utilizabil - face parte din însuşi conţinutul activităţii de comerţ, definindu-i locul şi rolul său în cadrul unei economii, comerţul reprezentînd o fază intermediară esenţială între funcţia de producţie şi funcţia de consum. În orice societate modernă, producătorii şi utilizatorii sunt separaţi între ei. Printre principalele elemente comensurabile, care separă cele două categorii de parteneri, figurează: amplasarea în spaţiu şi distanţa, necunoaşterea reciprocă a mijloacelor financiare şi productive de care dispun, disproporţiile dintre cantităţile produse pentru una şi aceeaşi nevoie etc. Într-un asemenea context, comerţul apare ca o funcţie ce are în vedere punerea bunurilor şi serviciilor la dispoziţia utilizatorilor, în condiţii de loc, de timp şi de mărime, precum şi alte asemenea aspecte care revin acestora.

Avînd în vedere transformările continue intervenite în evoluţia societăţii, conţinutul activităţii de comerţ a suferit şi el multiple schimbări, crescîndu-i treptat gradul de complexitate. Dacă în primele etape ale unui comerţ modern acesta putea fi considerat drept "ansamblul operaţiunilor care se realizează din momentul în care produsul, sub forma sa utilizabilă, intră în magazinul de desfacere al producătorului sau al ultimului transformator, pînă în momentul în care consumatorul preia livrarea", s-a trecut, ulterior, la o interpretare mai largă, comercializarea fiind considerată, în general, ca reprezentînd "o punere a produsului la dispoziţia consumatorului, prin cercetarea pe baza studiilor de piaţă şi determinarea nevoilor reale sau latente ale acestuia, precum şi prin suscitarea, reliefarea şi argumentarea noilor nevoi pe care consumatorul potenţial nu le-a sesizat". Acesta însemnă că se adaugă activităţilor de intermediere a actelor de vînzare şi a celor legate de distribuţia fizică o serie de noi activităţi, cum ar fi: cercetarea pieţei, informarea populaţiei, educarea consumatorilor, publicitatea, promovarea unei largi game de servicii legate de procesul utilizării produsului, crearea cadrului ambiental necesar actului de vînzare cumpărare şi, în general, tranzacţiile comerciale sau chiar crearea condiţiilor adecvate de utilizare, indiferent de natura produselor. Timpul, dezvoltarea complexă a societăţii, sporirea responsabilităţilor comerţului şi implicarea sa în faze care depăşesc intermedierea şi procesul distribuţie, au impus, în ultimele decenii, chiar o nouă conceptualizare a noţiunii de comerţ, încercînd a defini acest domeniu ca "un ansamblu de activităţi care privesc un produs din momentul investiţiei sau al manifestării intenţiei de a-l crea, pînă la distrugerea sa în procesul de consum, indiferent care ar fi forma acestuia".

Cercetarea încercărilor de conceptualizare şi definire a conţinutului activităţii de comerţ scoate în evidenţă faptul potrivit căruia comerţul este într-adevăr un sector creator, dar nu de bunuri propriu-zise, ci de utilităţi; el este un reprezentant în serviciul utilizatorilor şi al producătorilor, cuprinzînd o parte importantă, ce nu poate fi neglijată, a fluxului monetar din fiecare ţară. Mai mult, în economiile moderne, prin crearea sistemului de piaţă, care nu reprezintă o abstracţie economică, ci o reţea reală existentă de mari pieţe cu ridicata sau reţele de vînzători şi compartimente de vînzare a unor forme existente în orice economie capitalistă, comerţului îi revine rolul instrumentului de reglare a mecanismului de piaţă, organizînd procesul confruntării dintre forţele cererii şi ale ofertei şi asigurînd materializarea respectivelor confruntări în acte de vînzare-cumpărare, prin antrenarea a numeroase şi complexe mase de agenţi economici. În această calitate, comerţul acţionează prin concepte, noţiuni şi acte specifice, îndeplinind o serie de funcţii extrem de importante în fluxul circulaţiei mărfurilor de la producător către consumator.

Funcţiile comerţului

Prin sarcinile asumate şi, îndeosebi, prin depăşirea statutului său de simplu intermediar, comerţul joacă un rol extrem de important atît faţă de producător cît şi în raport cu utilizatorii. Înţelegerea importanţei activităţii desfăşurate de către comerţ faţă de cele două categorii de parteneri cu care conlucrează sau se confruntă este legată de funcţiile acestuia şi de impactul prin care respectivele funcţii reverberează asupra celor două categorii de parteneri.

Comerţul, prin complexa sa activitate realizată, îndeplineşte numeroase funcţii, destinate să asigure un flux normal al producţiei spre locurile de consum, în cele mai bune condiţii posibile.

  • Principala funcţie a comerţului, care caracterizează însuşi conţinutul activităţii sale, o constituie cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori - în cazul producţiei agricole foarte dispersate - şi transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vînzarea către utilizatorii finali sau intermediari . Dealtfel, conturarea acestei funcţii şi delimitarea ei de funcţia de producţie, constituirea ei într-un domeniu distinct de activitate, reprezintă însăşi premisa apariţiei comerţului ca ramură de activitate independentă. Prin vînzarea mărfurilor către consumatori, comerţul realizează sub formă bănească valoarea materializată în mărfuri, valorificînd efectiv eforturile investiţionale făcute pentru producerea şi circulaţia mărfurilor; vînzarea încheie ciclul pe care îl parcurg mărfurile şi confirmă transferul lor din sfera circulaţiei în sfera consumaţiei, unde, sub forma unor bunuri de întrebuinţare sau servicii, vor satisface anumite nevoi de consum.

  • O a doua funcţie materializează activităţi derivate din prima, dar foarte importante pentru actul comercial. Este vorba de stocarea mărfurilor, care ia forma unor preocupări permanente de a asigura echilibrul dintre ofertă şi cererea de mărfuri în cadrul pieţei. Funcţia respectivă se datorează locului de intermediar pe care comerţul îl ocupă între producţie şi consum. Necesitatea echilibrării producţiei cu consumul izvorăşte din manifestarea unor tendinţe diferite, specifice în evoluţia acestora şi, îndeosebi, din existenţa posibilităţilor practice, cotidiene de rupere a echilibrului dintre ele. Realizarea de către comerţ a funcţiei de stocaj şi, prin aceasta, a echilibrului faţă de consum, presupune, în primul rînd, studierea nevoilor de consum, stabilirea direcţiilor în care vor evolua respectivele nevoi. Pe această bază, comerţul trebuie să predicţioneze continuu spre a exercita o influenţă corespunzătoare asupra producţiei, pentru a o determina să se adapteze la nevoile pieţei. Pe de altă parte, comerţul caută, prin politica sa de stocaj şi echilibrare a ofertei cu cererea, să influenţeze consumul, pentru a-l alinia la nivelul posibilităţilor mai largi care decurg din continua dezvoltare şi perfecţionare a producţiei. Aceeaşi funcţie a stocajului de mărfuri are în vedere şi manifestarea diferită a producţiei şi consumului care se referă, în unele situaţii, la repartizarea în timp; este vorba de sezonalitatea producţiei şi a consumului. Asigurarea unui echilibru între producţie şi consum, în astfel de cazuri, impune comerţului sarcina constituirii şi păstrării unor partizi mari de mărfuri sub formă de stocuri, prin aceasta comerţul asumîndu-şi responsabilitatea acoperirii nu numai a distanţei, dar şi a timpului care separă producţia de consum.

  • O a treia funcţie importantă a comerţului constă în fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri pe care le livrează producţia, asortarea loturilor respective, formarea sortimentelor comerciale şi asigurarea micilor partizi care urmează a fi puse la dispoziţia consumatorilor . Se are în vedere, în această situaţie, o pregătire a mărfurilor pentru vînzare, fiind vorba de o funcţie deosebit de importantă atît pentru producţie, cît şi pentru consumatori. Acesta deoarece, odată mărfurile aduse în locul unde urmează a fi realizate, ele trebuie pregătite pentru a putea intra în procesul de vînzare. Fenomenul ţine atît de natura produselor, cît şi de structura cererii. O serie de mărfuri nu pot intra în consumul populaţiei decît în urma unor operaţiuni prealabile de pregătire, iar, pe de altă parte, însăşi satisfacerea cererii populaţiei ridică exigenţe speciale în legătură cu produsele oferite. Realizarea acestei funcţii presupune organizarea, în cadrul reţelei comerciale, a unor operaţiuni specifice cum ar fi: porţionarea, dozarea şi preambalarea mărfurilor, prelucrarea lor (în cadrul alimentaţiei publice o asemenea operaţie constituie activitatea de bază), sortarea după criterii comerciale, controlul continuu al calităţii şi asigurarea condiţiilor optime de păstrare pînă în momentul desfacerii, precum şi alte asemenea activităţi ce ţin de pregătirea mărfurilor pentru vînzare.

  • O altă funcţie a comerţului constă în transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele mai îndepărtate sau mai izolate, pentru a fi vîndute consumatorilor. Funcţia respectivă are în vedere o judicioasă organizare a mişcării mărfurilor . Fenomenul apare deoarece realizarea finală a mărfurilor are loc, de regulă, în punctele de consum, ceea ce presupune o bună orientare a mărfurilor, manipularea lor atentă şi transportul din locul de producţie în cel de consum. De această dată, prin funcţia respectivă, comerţul trebuie să acopere spaţiul care separă punctele de producţie de cele de consum. Realizarea funcţiei respective presupune, pe de o parte, buna cunoaştere a pieţei pe care acţionează fiecare întreprinzător comercial, cu condiţiile, restricţiile şi avantajele sale specifice, iar, pe de altă parte, alegerea celor mai apropiaţi furnizori, a căilor mai scurte şi mai directe de transfer şi transport al mărfurilor.

  • O funcţie strict specifică comerţului, generată dealtfel de cele tratate anterior, o constituie crearea condiţiilor de realizare efectivă a actului de vînzare-cumpărare. Se are în vedere aici faptul că realizarea activităţii comerciale presupune existenţa unei baze tehnico-materiale şi a unui personal care, împreună, să ofere posibilitatea cumpărătorului de a-şi alege şi adjudeca produsele de care are nevoie. Pentru realizarea acestei funcţii, comerţul trebuie să dispună de o reţea de unităţi (magazine, automate, puncte mobile de vînzare, depozite pentru comerţul prin corespondenţă etc.), prin intermediul cărora să fie puse la dispoziţia publicului mărfurile necesare şi să se organizeze procesul de vînzare. De asemenea, este necesar să aibă la dispoziţie un personal specializat, care să asigure derularea respectivului proces.

  • În cadrul unei economii de piaţă, eforturile întreprinderilor producătoare sau ale celor comerciale nu se pot limita doar la producerea de bunuri şi servicii. Atît unele, cît şi altele trebuie să-şi asigure o permanentă comunicare cu piaţa, ceea ce presupune o informare atentă a consumatorilor potenţiali şi a intermediarilor săi, cît şi o serie de acţiuni specifice de influenţare a comportamentului de cumpărare şi consum, de sprijinire a procesului de vînzare. O asemenea activitate, cu obiective şi mijloace de acţiune specifice şi extrem de variate, formează conţinutul unei alte funcţii a comerţului, respectiv celei de asigurare a promovării produselor prin diferite tehnici (publicitate la locul vînzării, merchandising, publicitate în mass-media etc.), care să genereze dorinţa de cumpărare şi să provoace actul de cumpărare. Asemenea activităţi pot fi realizate atît de către producători, cît şi de către comercianţi, ambii parteneri fiind interesaţi, aşa cum s-a arătat mai sus, într-o cît mai bună informare a consumatorilor. În condiţiile economiei contemporane, cînd societatea se confruntă cu sporirea şi diversificarea neîntreruptă a bunurilor şi serviciilor destinate satisfacerii celor mai diverse nevoi materiale şi spirituale, problemele legate de informarea consumatorilor devin din ce în ce mai dificile. Realizarea acestei informări necesită eforturi de cunoaştere aprofundată a pieţei, a segmentelor de cumpărare, a condiţiilor acestora, a gusturilor, exigenţelor şi a capacităţii de interpretare a mesajelor. Or, toate acestea aduc în prim plan comerţul, ca domeniu în cadrul căruia se materializează asemenea aspecte. Drept urmare, apare firesc ca respectivului domeniu să i se atribuie funcţia de promovare a produselor, el cunoscînd toate aspectele ce conturează procesul de vînzare a mărfurilor şi putînd dispune, în acelaşi timp, de mijloace specifice de influenţare a cumpărătorilor şi de orientare a actului de vînzare-cumpărare.

  • În sfîrşit, o ultimă funcţie a comerţului, generată de dezvoltarea societăţii contemporane, o constituie cercetarea doleanţelor utilizatorilor, a sugestiilor acestora, a capacităţilor de cumpărare, a gradului de instruire, a obiceiurilor de consum, precum şi a altor asemenea aspecte care stau atît la baza cererii de mărfuri, cît şi la cea a fundamentării politicilor comerciale. Obiectul acestei funcţii, ca dealtfel şi conţinutul său, este foarte complex, ceea ce a determinat atît îmbogăţirea şi diversificarea arsenalului de metode şi tehnici, cît şi creşterea responsabilităţilor comerţului în această sferă de activitate. Realizarea respectivei funcţii presupune existenţa unui personal de înaltă calificare, capabil să absoarbă complexele probleme ale confruntării ofertei cu cererea în cadrul pieţei, atît în profil macroeconomic, cît şi în profil microeconomic, la nivelul fiecărei faze de piaţă sau a fiecărui întreprinzător comercial. Această funcţie îmbracă aspecte complexe, antrenînd alături de comercianţi şi producătorii, întrucît cercetările privesc atît realizarea unor prospecţiuni comerciale, cît şi a unor studii tehnologice, multe produse urmînd a fi realizate pe baza unor tehnologii noi la sugestia consumatorilor, care, în majoritatea cazurilor, conturează nevoia, dar nu întrevăd posibilităţile de realizare, revenind astfel cercetării tehnologice asemenea sarcini. În aceste condiţii, ca şi în cazul funcţiei precedente, aceasta nu reprezintă o exclusivitate comercială, dar implică comerţul, din ce în ce mai mult în procesul de cercetare, întrucît, aşa cum s-a arătat în paragraful precedent, în actuala etapă nu produsele sunt cele care ridică probleme, ci vînzarea lor în cadrul pieţei, procesul de vînzare devenind extrem de complex şi de anevoios, supunînd întreprinzătorii comerciali la eforturi deosebit de importante.

Prin funcţiile asumate, comerţului îi revine un rol important, nu numai în raport cu producătorii, ci şi în raport cu utilizatorii finali sau intermediari.

  • În raport cu producătorii se are în vedere faptul că, prin intervenţia şi specificul activităţii sale, comerţul operează o regularizare a procesului de fabricaţie, permiţînd o eşalonare a producţiei pe întregul an, iar prin politica de stocaj şi prin sistemul comenzilor în avans amortizează oscilaţiile cererii, diminuînd efectele scăderilor sau creşterilor bruşte asupra procesului de realizare a mărfurilor. De asemenea, comerţul participă la dimensionarea eforturilor financiare ale producătorilor, plătind bunurile pe care le stochează, fără a avea certitudinea că le va vinde. Acelaşi comerţ, prin activitatea desfăşurată, permite producătorului să-şi orienteze producţia în orice zonă, folosind reţeaua de distribuţie, relaţiile de care dispun întreprinzătorii comerciali în cadrul pieţei, precum şi acţiunile publicitare destinate susţinerii şi realizării unei mai bune vînzări a produselor oferite şi a serviciilor ce le însoţesc, interesul celor doi parteneri fiind reciproc, iar obiectivul comun - vînzarea unui volum cît mai mare de mărfuri.

  • În raport cu utilizatorii, comerţul are, de asemenea, un rol esenţial: punerea la dispoziţia lor, acolo unde se găsesc şi atunci cînd au nevoie, a produselor şi serviciilor legate de acestea, în cantitatea şi calitatea solicitată, precum şi la preţul dorit. Astfel, comerţul permite consumatorilor finali sau intermediari să evite efectuarea unor cumpărări foarte mari, care să le imobilizeze părţi importante ale veniturilor, contribuie la reducerea cheltuielilor consumatorilor legate de achiziţionarea celor necesare generate de deplasări costisitoare sau de folosirea unor mijloace speciale de transport, produsul fiind pus la dispoziţia cumpărătorilor, aşa după cum s-a văzut, în imediata apropiere a locului de cumpărare. Rolul important al comerţului în raport cu utilizatorii reiese şi din modul în care este asigurată informarea acestora, comerţul controlînd, în principal, întregul sistem de comunicaţii legat de vînzarea produselor şi de aprovizionarea cu mărfuri a populaţiei.

Analizînd diversele aspecte legate de conţinutul, funcţiile şi utilităţile comerţului, se impun atenţiei cîteva concluzii:

  • În ceea ce priveşte obiectul său, comerţul îşi propune să pună produsele naturale sau fabricate la dispoziţia celor care au nevoie de asemenea bunuri sau servicii.

  • În ceea ce priveşte rolul său, comerţul joacă rolul de distribuitor şi asigurător de servicii pentru consumator, punînd la dispoziţia acestuia produse naturale, transformate sau fabricate. El stabileşte, de asemenea, legătura între două sau mai multe stadii succesive ale producţiei, cînd este vorba de utilizatorii intermediari. Comerţul caută, pe de o parte, să asigure realizarea produselor care sunt cerute, iar, pe de altă parte, să creeze debuşee pentru produsele faţă de care el îşi asumă responsabilitatea de a le vinde.

  • În ceea ce priveşte utilitatea sa, comerţul dezvoltă schimburile de mărfuri, căutînd în permanenţă noi debuşee; asigură abundenţa de produse, prin orientarea produselor spre zonele în care acestea au o valoare deosebită, evitînd zonele în care acestea ar avea o valoare slabă sau nulă prin faptul că nu fac parte din consumul populaţiei respective; tinde să asigure mărfurilor o valoare medie, avînd în vedere valoarea lor ridicată într-o regiune unde lipsesc şi slaba lor valoare în zonele în care respectivele mărfuri sunt supraabundente. O asemenea valoare medie tinde să se stabilească nu numai în spaţiu, prin transport, ci şi în timp, prin stocaj şi conservare; permite o exploatare mai completă a bogăţiilor globului; permite popoarelor o mai bună cunoaştere şi apreciere. Această ultimă idee explică dealtfel rolul tot mai important pe care mărfurile îl joacă în cadrul procesului de civilizaţie.

  • În ceea ce priveşte cîmpul său de acţiune, acesta este considerabil, pentru că totalitatea bunurilor de valoare nu este produsă decît pentru a fi schimbată; respectivul cîmp de acţiune se lărgeşte continuu, pe măsura descoperirii sau fabricării de noi produse sau apariţiei de noi nevoi ce urmează a fi satisfăcute şi o dată cu dezvoltarea puternică a tehnicilor şi a mijloacelor de comunicaţie şi, îndeosebi, a celor publicitare.

  • În ceea ce priveşte condiţiile sale de desfăşurare, în primul rînd, este nevoie de existenţa unor agenţi de înaltă profesionalitate, comercianţii servind ca intermediari între producători şi consumatori; în al doilea rînd, este nevoie de transporturile de mărfuri pentru a se putea efectua uşor transferarea partizilor de produse ce formează obiectul actelor de schimb. Aceasta presupune mijloace adecvate (căi şi mijloace de comunicaţie, maşini de încărcat şi descărcat şi, în general, mijloace de manutenţiune din ce în ce mai perfecţionate); libertate de acţiune şi de deplasare; asigurarea din partea puterii publice a securităţii tuturor activităţilor ce formează logistica comercială; existenţa unui sistem de magazinaj şi de conservare a produselor pe tot fluxul acestora (silozuri, rezervoare, antrepozite frigorifice, staţii de recepţie, laboratoare etc.); existenţa unei monede comode, sigure şi abundente, precum şi a unui sistem de schimb monetar facil şi sigur, care să dea garanţia tuturor tranzacţiilor, indiferent de locul în care se desfăşoară; existenţa unor locuri în care să se efectueze activitatea comercială, respectiv a pieţelor în cadrul cărora să se asigure întîlnirea cumpărătorilor şi a vînzătorilor şi să permită stabilirea unui preţ mediu, normal al produselor.

Structura comerţului

Un alt aspect foarte important ce este necesar a fi cunoscut în legătură cu conţinutul şi structurarea activităţii comerciale, aspect care generează importante alte efecte economice şi juridice, se referă la clasificarea comerţului din punct de vedere geografic. Potrivit acestui criteriu, se distinge următoare structură:

  • Comerţul interior , care are în vedere o activitate în cadrul căreia atît cumpărătorii, cît şi vînzătorii implicaţi în realizarea actului de vînzare-cumpărare, se găsesc în interiorul aceleiaşi ţări.

  • Comerţul exterior , care presupune o activitate în cadrul căreia cumpărătorii şi vînzătorii se găsesc într-o ţară străină. Este vorba de exportatori în primul caz, iar în cel de-al doilea se au în vedere importatorii (de pildă, comercianţii romîni care vînd mărfuri în SUA apar ca exportatori, iar firmele romîneşti care aduc mărfuri din SUA reprezintă importatorii noştri de mărfuri).

Tranzitul, care surprinde un proces economic în cadrul căruia mărfurile nu fac altceva decît să traverseze ţara. În acest caz, este de remarcat faptul că aceeaşi partidă de marfă poate forma obiectul tranzitului pentru mai multe ţări (de exemplu, un lot de marfă contractat de către un importator romîn din Germania poate forma obiectul tranzitului atît pentru Austria, cît şi pentru Ungaria).

Back to Top