Pentru desfăşurarea activităţii sale, comerţul dispune de un anumit potenţial material, uman şi financiar, denumit resursele lui economice. Ele sunt forma de concretizare a capitalului comercial şi a forţei de muncă angajate în comerţ ca factori de producţie.

Resursele materiale ale comerţului cuprind bunurile-capital folosite pentru desfăşurarea proceselor comerciale (magazine, depozite, utilaj comercial) denumite mijloace fixe şi bunuri-capital destinate actelor de schimb (stocuri de mărfuri), proceselor de producţie din comerţ (materii prime şi materiale) şi nevoilor de administrare (obiecte de întreţinere, rechizite, materiale de protecţie), formînd o parte importantă a mijloacelor circulante. Ele au o reflectare fizică în gestiunea materială a unităţilor şi una valorică în activul şi pasivul bilanţului societăţilor comerciale.

Baza tehnico-materială a comerţului cuprinde totalitatea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar necesare efectuării operaţiunilor comerciale. Ea este o parte a resurselor materiale ale comerţului.

Terenurile şi mijloacele fixe sunt denumite contabil imobilizări corporale.

  • Terenurile reprezintă, pentru comerţ, o componentă a clădirilor pe care sunt situate (terenuri cu construcţii) şi a depozitelor de tip deschis (de exemplu depozite pentru combustibil solid sau pentru materiale de construcţii), avînd însă o pondere redusă în totalul imobilizărilor corporale. Ele sunt evaluate în patrimoniul unităţilor, dar, de regulă, nu sunt supuse amortizării, în afară de cazurile în care pentru amenajarea lor s-au făcut investiţii.

  • Mijloacele fixe sunt bunuri materiale de valoare mare şi durată de funcţionare îndelungată (ani de zile). Ele îşi transmit treptat valoarea asupra mărfurilor vîndute şi sunt recuperate pe seama amortizărilor cuprinse în cheltuielile de circulaţie.

În ceea ce priveşte structura lor, ea se evidenţiază printr-un nomenclator valabil pentru toate ramurile economiei naţionale. Acesta cuprinde: 1)Clădiri; 2)Construcţii speciale; 3)Maşini, utilaje şi instalaţii de lucru; 4)Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare; 5)Mijloace de transport; 6)Animale de muncă; 7)Plantaţii; 8)Unelte, inventar gospodăresc şi alte mijloace fixe. Evident, mijloacele fixe ale comerţului sunt prezente numai în anumite grupe. În general, în comerţ,

preponderente sunt clădirile pentru magazine şi depozite.

    O altă grupare a mijloacelor fixe se face după rolul lor în circulaţia mărfurilor, delimitîndu-se: 1)Reţeaua de unităţi cu amănuntul (magazine, restaurante, chioşcuri etc.); 2)Reţeaua de depozite; 3)Mobilierul şi utilajul comercial; 4)Mijloacele de transport; 5)Alte mijloace fixe. Fiecare categorie are o structură diversă de elemente, corespunzător cu cerinţele comercializării multiplelor grupe de mărfuri care fac obiectul schimbului în economie.

    Mijloacele fixe au o exprimare cantitativă şi una calitativă. Exprimarea cantitativă se face în unităţi fizice (număr de magazine, de utilaje), în unităţi de mărime (suprafaţă comercială în m2, capacitatea spaţiului de depozitare în m3, capacitatea mijloacelor de transport în tone etc.) şi în unităţi valorice (în lei), reprezentînd valoarea de intrare (iniţială) a mijloacelor fixe, adică valoarea la punerea în funcţiune şi valoarea rămasă, respectiv valoarea după scăderea amortizării la zi. Datorită schimbării în timp a preţurilor, mijloacele fixe sunt reevaluate la diferite termene, pentru a se putea stabili exact mărimea amortizării. Exprimarea calitativă a mijloacelor fixe se face prin performanţele lor în exploatare, definite prin parametrii de funcţionare, prin gradul de modernizare a mijloacelor fixe, raportînd performanţele lor la progresul tehnic contemporan, şi prin gradul de uzură a mijloacelor fixe, ca raport între mărimea uzurii fizice şi valoarea lor iniţială. Aceste caracteristici asociate dau valoarea de piaţă a unui mijloc fix, adică valoarea care ar putea fi obţinută prin înstrăinarea lui în condiţiile actuale ale privatizării sau în condiţiile în care societatea ar putea fi supusă regimului falimentului.

Obiectele de inventar sunt bunuri de valoare mică, indiferent de durata de serviciu, sau cu o durată mai mică de un an indiferent de valoarea lor. În comerţ se includ în această categorie: utilaj mărunt, echipamentul de protecţie al salariaţilor, materialele de uz gospodăresc, unele ambalaje cu un număr mic de circuite etc. Valoarea lor se recuperează integral la darea în folosinţă sau eşalonat pe mai mulţi ani, pe seama cheltuielilor de circulaţie.

Baza tehnico-materială a comerţului poate aparţine în întregime societăţilor comerciale sau poate fi parţial închiriată de la persoane fizice sau juridice.

Structura bazei tehnico-materiale pe cele două mari componente - mijloace fixe şi obiecte de inventar - ca şi pe elemente este diferită pe ramuri şi forme de comerţ, reflectînd natura şi amploarea proceselor din fiecare ramură.

Cerinţele raţionalizării circulaţiei mărfurilor impun o concordanţă între nivelul dezvoltării bazei tehnico-materiale şi volumul activităţii economice în toate etapele circulaţiei mărfurilor, rămînerea în urmă într-una din ele răsfrîngîndu-se negativ asupra întregului circuit. De exemplu, utilizarea paletelor în mişcarea mărfurilor în depozite trebuie însoţită de adaptarea corespunzătoare a condiţiilor de transport şi de primire a mărfurilor în acest sistem la magazine pentru a nu întrerupe lanţul de vehiculare mecanizată a mărfurilor.

Schimbările intervenite în formele de proprietate din comerţ în ultimii ani, apariţia micului comerţ privat, lipsit de o bază tehnico-materială adecvată, ca şi lipsa în general a marelui capital comercial, s-au răsfrînt asupra investiţiilor în comerţ şi asupra calităţii bazei tehnico-materiale. Spaţiile comerciale sunt în bună parte închiriate, iar costul chiriei este ridicat, ceea ce grevează asupra cheltuielilor de circulaţie şi a preţului de vînzare. Spaţiile mai mari luate în locaţie de la societăţile comerciale de unii salariaţi au fost compartimentate şi amenajate după criteriul profitului maxim pe termen scurt, ducînd la profiluri de unităţi nedefinite şi cu o structură eterogenă a sortimentului, adăugîndu-se la aceasta reţinerea de a investi cu amortizare pe termen lung.

Dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale a comerţului este o cerinţă prioritară pentru creşterea volumului vînzărilor, ridicarea nivelului deservirii comerciale şi sporirea eficienţei activităţii economice. O bază tehnico-materială modernă asigură mişcarea rapidă a mărfurilor în economie, micşorarea timpului de distribuţie a acestora, mărirea numărului de rotaţii ale capitalului comercial şi, prin aceasta, micşorarea costurilor cu care produsele ajung la consumatori. Prin baza tehnico-materială, comerţul se raportează la progresul tehnic din economie, iar indicatorul "suprafaţa comercială la o mie de locuitori" reprezintă un important criteriu de comparaţie a dezvoltării comerţului între ţări.

Back to Top