Societăţile comerciale folosesc în activitatea lor, pe lîngă baza tehnico- materială şi personal comercial, un important volum de mijloace băneşti, pentru înfăptuirea circuitului economic bani-marfă-bani din cadrul schimbului, precum şi a celorlalte relaţii băneşti ale societăţilor comerciale cu mediul extern. Aceste resurse băneşti sunt denumite generic resursele financiare ale comerţului, iar relaţiile de constituire şi utilizare a lor formează sfera finanţelor comerţului.

Utilizarea lor raţională, prin încorporarea în valori lucrative şi prin mărirea numărului de circuite la care ele participă în cursul unei perioade, determină creşterea activităţii economice şi sporirea eficienţei capitalului comercial.

În procesul de formare şi utilizare a lor, resursele financiare sunt identificate ca fluxuri monetare în operaţiunile la care participă şi ca stocuri de valori în patrimoniul societăţilor comerciale.Fluxurile de formare a resurselor financiare sunt determinate de modul de constituire şi participare a capitalului comercial la activitatea societăţilor comerciale şi de relaţiile pe care aceste societăţi le au cu ceilalţi agenţi economici.La înfiinţarea lor, societăţile comerciale îşi constituie capitalul prin aportul în bani (sau în natură, evaluat tot în bani) al persoanelor care se asociază sau prin emiterea de acţiuni de către întreprinzători pentru atragerea disponibilităţilor băneşti ale unor persoane fizice sau juridice care doresc să le investească într-o afacere profitabilă. O parte a capitalului astfel constituit se încorporează, prin investiţii, în mijloace fixe (clădiri, utilaje etc.), iar o altă parte se foloseşte pentru activitatea economică propriu-zisă: cumpărarea de mărfuri de la furnizori pentru a fi vîndute, efectuarea de cheltuieli de circulaţie, plata impozitelor indirecte şi a taxelor către bugetul de stat etc. Din vînzarea mărfurilor se obţin venituri (încasări) care sunt folosite pentru acoperirea cheltuielilor efectuate (inclusiv costul mărfurilor plătit furnizorilor) şi se asigură un excedent reprezentînd profitul comercial. O parte a acestuia se varsă la bugetul statului ca impozit pe profit, iar restul este folosit de societatea comercială pentru dezvoltarea ei, pentru diverse acţiuni sociale prevăzute în statutul de funcţionare şi pentru plata dividendelor către acţionari.

În activitatea comercială apar astfel două fluxuri de valori: unul material (real), format din bunurile care intră în procesul schimbului şi al investiţiilor şi altul monetar, asociat celui material, format din mijloacele băneşti care participă la constituirea capitalului şi la efectuarea plăţilor şi încasărilor generate de activitatea economică. Fluxul valoric formează relaţiile băneşti sau monetare ale societăţilor comerciale, acestea fiind o concretizare a funcţiilor banilor de măsură a valorii mărfurilor, de circulaţie şi de plată.

Relaţiile băneşti nu au toate aceeaşi semnificaţie în desfăşurarea activităţii economice. Unele din ele, cum sunt plata furnizorilor de mărfuri şi servicii, plata salariilor personalului, încasările de la clienţi etc., reprezintă numai o schimbare a formei capitalului, o plată a unui bun sau a unei prestaţii, care nu schimbă mărimea patrimoniului societăţii. Altele însă participă la formarea şi schimbarea însăşi a mărimii capitalului, prin atragerea de noi surse sau înstrăinarea unora în cadrul unor obligaţii legale. Acestea sunt denumite relaţiile financiare şi relaţiile de credit ale comerţului. În această categorie sunt cuprinse relaţiile băneşti ale societăţilor comerciale cu instituţiile financiare pentru vînzarea şi cumpărarea de acţiuni şi obligaţiuni, cu bugetul statului pentru plata impozitelor şi taxelor, cu societăţile de asigurări pentru prevenirea riscului şi cu acţionarii pentru plata dividendelor. Relaţiile de credit au loc între societăţi şi băncile comerciale pentru asigurarea nevoilor suplimentare de capital. În aceste relaţii, societăţile comerciale apar atît ca solicitante de credite pe termen scurt sau pe termen lung, dar şi ca ofertante de resurse de împrumut prin disponibilităţile pe care şi le creează în conturile bancare.

Rezultă deci că sfera relaţiilor băneşti este mai largă decît sfera relaţiilor financiare şi de credit, cuprinzînd atît relaţiile de schimb bazate pe contraprestaţii, cît şi relaţiile de modificare a mărimii capitalului (O asemenea interpretare apare în teoria finanţelor comerţului).

Totuşi, în bună parte, fluxurile băneşti de încasări şi plăţi în relaţiile de echivalenţă cu furnizorii, clienţii, salariaţii etc. se întrepătrund cu fluxurile financiare şi de credit. De exemplu, mijloacele băneşti din care se efectuează plăţile către furnizori pentru bunurile livrate pot reprezenta credite pe termen scurt, acordate de bancă sau de furnizori, în lipsa unor disponibilităţi proprii de plată. În mod asemănător, încasarea contravalorii mărfii livrate unui client poate genera o relaţie financiară de creanţă, dacă acesta nu a plătit marfa imediat cu bani şi foloseşte o cambie. De aceea, conceptul de resurse financiare, ca parte a resurselor economice ale societăţilor comerciale, ca mijloace băneşti necesare înfăptuirii relaţiilor de schimb în comerţ, se poate extinde asupra întregului capital bănesc al unei societăţi folosit pentru efectuarea încasărilor şi plăţilor. O asemenea extindere are loc dealtfel în asigurarea echilibrului financiar între încasări şi plăţi pentru desfăşurarea normală a activităţii comerciale. Deşi fiecare din aceste două fluxuri monetare se realizează printr-o mare varietate de operaţiuni decalate în timp, echilibrul lor este dat de circumscrierea resurselor folosite capitalului bănesc existent în întreprindere. De asemenea, starea de lichiditate a unei întreprinderi, definită prin capacitatea de a face faţă plăţilor la termen sau a plăţilor neprevăzute, este asigurată prin totalitatea resurselor băneşti care pot fi utilizate în acest scop (deci a întregului capital bănesc), concretizate în disponibilităţile monetare din conturile bancare, titluri de valoare (acţiuni şi obligaţiuni), precum şi bunurile materiale (stocurile) şi creanţele care pot fi uşor transformate în bani.

Semnificaţia şi importanţa relaţiilor financiare şi de credit rămîn legate de funcţiile lor în formarea şi creşterea capitalului şi de sursele de provenienţă a lor, pentru a fi valorificate oportun la apariţia nevoilor de capital.

Back to Top