Tendinţe în evoluţia comerţului cu amănuntul pe plan mondial

Politicile comerciale promovate pe diverse pieţe ale lumii, avute în vedere ca importante politici sectoriale şi, ca atare, subsumate procesului unic integraţionist ce se vrea în continuare perfecţionat pe bază de căutări, studii, sugestii credibile, inventivitate şi curaj, vor căpăta noi contururi conceptuale precum şi noi sisteme de fundamentare strategică.

Impactul unor asemenea politici comerciale s-a materializat în diverse orientări şi tendinţe ce marchează şi vor marca în continuare şi evoluţia comerţului cu amănuntul. Acesta deoarece respectivele politici au în vedere ca, atît structurile macrocomerciale, cît şi firmele sau alte tipuri de unităţi care dau profilul structurilor microcomerciale în fundamentarea strategiilor prospective, să ia în considerare orice element de ordin economic sau social ce apare în rîndul societăţii, spre a putea face faţă viitoarelor exigenţe ale pieţei.

Între asemenea elemente ce se întrevăd în momentul de faţă sunt reliefate:

  • creşterea propensiunii pentru economii, generată, între altele, de îmbătrînirea populaţiei, apariţia în viitor a societăţii cu două viteze, precum şi multe alte aspecte ce ţin de acest fenomen;
  • liberalizarea schimburilor internaţionale şi derularea protecţiilor agricole;
  • reînnoirea sub aspect calitativ a consumului; reducerea mobilităţii consumatorilor, care are în vedere în principal trecerea de la cumpărarea-plăcere la cumpărarea-necesitate;
  • promovarea modalităţilor de tele-cumpărare precum şi revalorificarea centrelor comerciale ale oraşelor şi sporirea activităţii de distribuţie din cartierele periferice.

Dealtfel, evoluţia de ansamblu a economiei mondiale scoate în evidenţă că, peste tot în lume, comerţul în general şi comerţul cu amănuntul în special a devenit în mod progresiv un sector economic foarte dinamic, aparatul comercial cunoscînd profunde mutaţii pe toate planurile:

  • metode de vînzare
  • forme de distribuţie
  • repartiţie geografică
  • managementul întreprinderilor etc.

De asemenea, se constată că respectiva activitate - comerţul cu amănuntul - ca ultimă verigă a lanţului care duce pe producători spre consumatori este foarte sensibil şi vulnerabil la evoluţia mediului ambiant, dovedind însă o mare capacitate de a se adapta la noile condiţii ale pieţei.

Factorii de influentă a evoluţiei comerţului cu amănuntul pe plan mondial

Un studiu realizat de o comisie de specialitate a ONU preciza cu privire la activitatea de comerţ cîteva aspecte deosebit de importante, care pot reprezenta adevărate elemente cadru pentru urmărirea evoluţiei comerţului cu amănuntul în viitorii ani.

Dintre acestea, un interes deosebit prezintă:

  • recunoaşterea rolului comerţului ca determinant în evoluţia economică a diferitelor ţări;
  • dinamizarea puternică a comerţului de către tehnica electronică şi, îndeosebi, de cea informatică, ce va favoriza modalităţi rapide de informare şi de plată în raporturile sale cu cumpărătorii;
  • penetrarea informaticii va modifica gestiunea funcţiilor vînzării (gestiunea stocurilor şi accelerarea adaptării ofertei la variabilele cererii);
  • cărţile de credit, sub diferitele lor forme, vor modifica sistemul de raporturi atît cu cumpărătorii, cît şi cu băncile;
  • comerţul cu amănuntul va cunoaşte puternice influenţe din partea unor revoluţii demografice, tehnologice sau politice, influenţe ce vor modifica concomitent circuitele economice şi fluxurile de cumpărători;
  • formele de organizare ale ansamblului de activităţi ce dau profilul comerţului cu amănuntul se vor caracteriza prin ritmuri rapide, atît sub aspectul evoluţiilor, cît şi sub aspectul conducerii acestora;
  • atribuţiile aşa-zise "generaliste" vor cunoaşte un ritm mai slab de dezvoltare, totuşi o serie de fenomene referitoare la tendinţa de înlocuire a magazinelor de proximitate prin supermagazine, la dezvoltarea puternică a comerţului specializat, la extinderea comerţului prin corespondenţă, la reorientarea şi extinderea comerţului prin automate, precum şi la creşterea ponderii comerţului mobil, se consideră că vor reprezenta elemente de profil ale evoluţiei activităţii comerciale de la sfîrşitul acestui secol.

Obligat fiind deci să acţioneze în condiţiile unei pieţe ale cărei schimbări sunt date de mutaţiile intervenite în cadrul agenţilor economici, cît şi de mutaţiile generate de o revoluţie tehnico-ştiinţifică foarte generoasă în ultimele decenii, comerţul cu amănuntul a fost puternic influenţat, în ceea ce priveşte evoluţia sa, de o multitudine de fenomene, fiecare dintre acestea punîndu-şi amprenta pe anumite laturi ale sale. Asemenea fenomene pot fi împărţite în două categorii: unele care ţin de cumpărător, altele generate de însăşi activitatea comercială.

În ceea ce priveşte influenţele care vin din partea cumpărătorilor, ele sunt generate de mutaţiile intervenite în structura pe vîrste a populaţiei, în creşterea puterii de cumpărare şi în transformările continue ale modului de viaţă.

Modificarea structurii pe vîrste a populaţie generează, îndeosebi prin gusturile şi motivaţiile fiecărei categorii de consumatori, în mod continuu, noi exigenţe cu privire la evoluţia comerţului, în sensul modernizării sale sub toate formele.

 

Sporirea puterii de cumpărare favorizează evoluţia comerţului cu amănuntul atît prin redimensionarea şi restructurarea nevoilor de consum ale populaţiei, cît şi prin disponibilizarea şi facilitarea unor căi de satisfacere a nevoilor respective. Or, acest fenomen presupune mărirea capacităţii de desfacere a comerţului cu amănuntul, sporirea acoperirii diferitelor zone geografice, noi sisteme de aprovizionare şi forme de vînzare, precum şi noi sisteme de plată ale cumpărătorilor.

 

În ceea ce priveşte transformările intervenite în modul de viaţă, acestea au, la rîndul lor, multiple influenţe asupra evoluţiei de perspectivă a comerţului cu amănuntul.

În acest sens trebuie avute în vedere:

  • urbanizarea crescîndă a mediului rural, apariţia unor orăşele satelit în preajma marilor aglomeraţii urbane, precum şi implantarea unor cartiere anexe la periferia marilor oraşe, fenomene care generează atît o nouă orientare a reţelei comerciale stabile şi a sistemului de relaţii între unităţi, cît şi necesitatea apelării la noi metode de vînzare pentru acoperirea unor astfel de zone;
  • motorizarea crescîndă a populaţiei, care generează noi exigenţe cu privire la amplasamentul unităţilor comerciale, căile de acces spre asemenea unităţi, parcaje, posibilităţi multiple de aprovizionare concomitentă în unităţile din cadrul centrelor comerciale şi chiar cu privire la diversitatea serviciilor comerciale;
  • schimbarea raporturilor între diferitele structuri ale timpului disponibil al populaţiei, care generează noi forme şi metode de vînzare, mai adecvate procesului de disponibilizare a timpului liber al fiecărei categorii de cumpărători (liber-service-ul şi concentrarea sortimentului, crearea unor unităţi care să atragă cumpărătorii prin ambianţa şi serviciile asigurate, perfecţionarea comerţului fără magazine etc.).

Cu privire la influenţele pe care transformările din modul de viaţă al populaţie le exercită asupra evoluţiei activităţii comerciale, mai este necesar a fi amintite înseşi diferenţele care apar în evantaiul de consum, generate de influenţele modei, de multitudinea ideilor de cumpărare şi chiar de existenţa unei curiozităţi referitoare la ceea ce se vinde în altă parte sau prin intermediul altor forme sau metode de comercializare.

Referitor la fenomenele generate de însuşi sistemul de distribuţie a mărfurilor, trebuie subliniat că acestea pot fi grupate, la rîndul lor, în fenomene de ordin managerial, material şi comercial.

Aspectele de ordin managerial au în vedere penetrarea şi extinderea continuă în cadrul comerţului cu amănuntul a unor metode moderne de gestiune a stocurilor, a noi sisteme de aprovizionare, precum şi influenţa puternică a informaticii în activitatea managerială, fenomene care duc la apariţia unor noi sisteme de conducere a activităţii comerciale, sub toate aspectele sale (relaţiile cu furnizorii şi consumatorii, localizarea stocurilor, amplasarea reţelei şi utilizarea formelor de vînzare etc.).

 

Pe plan material, fenomenele se referă la îmbunătăţirea sistemelor şi mijloacelor de transport, mecanizarea şi automatizarea manipulării de mărfuri, raţionalizarea tuturor muncilor fizice şi a sistemelor de utilizare a personalului comercial, apariţia de noi materiale şi tipuri de ambalare a mărfurilor, care permit promovarea unor tehnologii moderne de condiţionare, prezentare şi etalare a mărfurilor şi chiar de vînzare a diverselor produse.

Fenomenele de ordin comercial, ca factor de influenţă a viitoarelor evoluţii ale comerţului cu amănuntul, vizează trecerea la aplicarea pe scară largă a tehnicilor de marketing, realizarea diferitelor studii de piaţă şi de motivaţie în vederea cunoaşterii şi atragerii clienţilor, perfecţionarea sistemului de prezentare a mărfurilor, utilizarea tehnicilor de design şi de merchandising, precum şi promovarea continuă a acelor metode de vînzare care să atragă clientela, să o satisfacă şi să o permanentizeze.

Fără a avea intenţia de a prezenta evoluţiile anterioare ale comerţului cu amănuntul din ţările occidentale ca modele ale viitoarei dezvoltări a comerţului romînesc, considerăm însă interesantă şi instructivă pentru specialiştii noştri, analiza comparativă a evoluţiei diferitelor tipuri de comerţ cu amănuntul şi a mediului ambiant de-a lungul a patru decenii, analiză realizată de Andre Tordjman în lucrarea "Le commerce de detail americain - des idees nouvelles pour l'Europe", după "Management Horizon, A Division Of Prince Waterhouse", .

Share on


Echipa conspecte.com, crede cu adevărat că studenții care studiază devin următoarea generație de aventurieri și lideri cu gândire globală - și dorim ca cât mai mulți dintre voi să o facă!