La contabilizarea veniturilor apar două probleme principale:

  • măsurarea venitului, adică determinarea mărimii (sumei) acestuia, care trebuie să fie reflectată în contabilitate şi rapoartele financiare;

  • constatarea venitului, adică stabilirea perioadei de gestiune în care venitul trebuie să fie reflectat în contabilitate şi rapoartele financiare

Evaluarea venitului

În conformitate cu cerinţele S.N.C. 18 venitul se determină la valoarea venală a compensaţiilor primite sau care urmează a fi primite, cu excepţie rabaturilor şi reducerilor admise de întreprindere. Valoarea venală care rezultă din tranzacţii este negociată de vînzător şi cumpărător sau beneficiarul activului şi cuprinde suma mijloacelor băneşti la care poate fi schimbat un activ sau poate fi achitată o datorie în cazul efectuării operaţiei comerciale între părţi independente, interesate şi care au consimţit tranzacţia.

În cazuri distincte, suma venitului poate fi mai mică sau mai mare decît valoarea venală a produselor, mărfurilor şi serviciilor vîndute. Astfel, în cazul cînd mărfurile se vînd la preţuri reduse, adică cu o sumă mai mică decît preţul obişnuit de vînzare, mărimea venitului va fi mai mică decît valoarea venală.

Exemplul 1

Preţul de vînzare obişnuit al mărfii constituie 10 lei pentru o unitate. Cumpărătorul a procurat un lot de mărfuri în cantitate de 2 000 unităţi şi s-a achitat în numerar, acordîndu-i-se pentru aceasta o reducere de preţ în mărime de 5% din votumul total de vînzări. În exemplul de faţă vînzătorul constată venitul în sumă de 19 000 lei [20 000 - (2 000 x 5/100)], adică cu diminuarea reducerii acordate.

La vînzarea mărfurilor şi serviciilor în credit, suma nominală a încasărilor viitoare şi suma venitului constatat va fi mai mare decît valoarea venală. In acest caz, venitul din vînzări constă din:

  • venitul din vînzarea mărfurilor şi serviciilor care se evaluează prin scontarea încasărilor viitoare de mijloace băneşti;

  • venitul sub formă de dobînzi, care reprezintă diferenţa dintre venitul din vînzarea mărfurilor şi serviciilor şi suma nominală a încasărilor viitoare de mijloace băneşti.

Rata dobînzii estimativă, utilizată pentru scontarea încasărilor viitoare de mijloace băneşti, se determină luînd ca bază de calcul:

  • rata dobînzii existentă pentru activele sau datoriile financiare, cu un nivel analog al riscului în acordarea de credite;

  • rata dobînzii care scontează valoarea nominală a activului sau datoriei financiare pînă la preţul curent al mărfurilor şi serviciilor la vînzarea acestora contra mijloace băneşti în numerar.

Exemplul 2

Firma "DX" vinde mărfuri pe credit cumpărătorului "X" în suma totală de 10 000 lei, cu eşalonarea plăţii pe 6 luni. Dobînda anuală pentru creditul de mărfuri acordat constituie 20%.

În exemplul de faţă suma totală a venitului constatat va constitui 11 000 lei (10000+{[10000*20*6]/[100*12]}), adică mărimea lui va fi mai mare decît valoarea venală a mărfurilor la momentul vînzării acestora.

La schimbul de mărfuri sau servicii venitul se determină în felul următor: dacă se produce schimbul cu mărfuri şi servicii identice cu aceeaşi valoare, acesta nu se consideră tranzacţie aducătoare de venit. Schimbul de produse, mărfuri şi servicii neidentice (operaţiuni pe bază de barter) se consideră o tranzacţie aducătoare de venit. În acest caz, venitul se evaluează la valoarea venală a mărfurilor şi serviciilor primite pe calea schimbului, corectată cu suma mijloacelor băneşti sau echivalentelor acestora virate (primite). Dacă valoarea venală a produselor, mărfurilor şi serviciilor primite nu poate fi determinată cu un grad înalt de certitudine, venitul se evaluează la valoarea venală a produselor, mărfurilor transmise pe calea schimbului sau serviciilor prestate, corectată cu suma mijloacelor băneşti sau a echivalentelor acestora virate (primite).

Exemplul 3.

a) Firma "DX" efectuează schimbul produselor finite cu valoarea de bilanţ de 30 000 lei, cu utilaje la valoarea venală de 40 000 lei, cu plata suplimentară în sumă de 3 000 lei. Venitul se constată în sumă de 37 000 lei (40 000 - 3 000).

b) Firma "DX" livrează produse finite în valoare de 15 000 lei şi plăteşte suplimentar 6 000 lei întreprinderii de reparaţii pentru servicii de reparaţii prestate, în calitate de schimb, a căror valoare venală nu poate fi determinată cu certitudine. În cazul de faţă venitul se constată la valoarea venală a produselor predate, ţinîndu-se cont de suma mijloacelor băneşti virate, adică 21 000 lei (15 000 + 6 000).

Constatarea venitului

Venitul se constată numai atunci cînd întreprinderea are o certitudine întemeiată în obţinerea acestuia. În unele cazuri, o astfel de certitudine survine numai după primirea mijloacelor băneşti sau după înlăturarea incertitudinilor de natură diversă.

Majoritatea întreprinderilor obţin venit prin vânzarea produselor finite, a mărfurilor sau prestarea serviciilor. Veniturile se constată în baza metodei exerciţiului, în perioada de gestiune în care a fost obţinut, indiferent de momentul efectiv de încasare a mijloacelor băneşti sau a altei forme de încasare.

Astfel, mijloacele băneşti pot fi primite de întreprindere nu numai în perioada în care a fost constatat venitul, ci şi în perioada precedentă, şi în cea ulterioară. De exemplu, o companie editorială primeşte de la abonaţi mijloace băneşti, de regulă, pînă la vânzarea şi expedierea (difuzarea) ediţiilor corespunzătoare. în acest caz, dacă mijloacele băneşti aferente abonării la ediţiile, care vor fi difuzate în anul următor, sunt încasate în anul curent, venitul trebuie să fie constatat în anul următor. Banii primiţi se înregistrează nu ca venit al anului de abonare, dar ca datorii faţă de abonaţi.

La vânzarea pe credit, valoarea produselor, mărfurilor sau serviciilor se achită în rate, după primirea efectivă a acestora. în acest caz, venitul se constată în timpul vânzării, adică în momentul transmiterii produselor cumpărătorului. Dacă clientul nu va efectua plata până la finele perioadei curente, datoria lui se înregistrează în activul bilanţului contabil ca factură de primit (creanţă). La încasarea mijloacelor băneşti suma venitului nu se modifică, întrucât operaţiunea menţionată diminuează suma facturilor neachitate şi majorează mijloacele băneşti fără a influenţa mărimea capitalului propriu.

La vânzarea prin consignaţii venitul se constată numai după comercializarea efectivă a mărfurilor terţilor, întrucât până la acest moment mărfurile reprezintă proprietatea furnizorului şi pot fi restituite lui.

In afară de venitul rezultat din vânzarea produselor finite şi prestarea serviciilor, întreprinderile obţin, de asemenea, venituri sub formă de dobânzi, redevenţe şi dividende.

Dobânzile reprezintă venitul obţinut din transmiterea în folosinţă altor persoane a mijloacelor băneşti sau a echivalentelor acestora. Acestea cuprind veniturile:

  1. aferente conturilor de depozit şi altor conturi bancare;

  2. din acordarea împrumuturilor bănesti şi de mărfuri altor persoane juridice si fizice;

  3. din procurarea titlurilor de datorii (obligaţiunilor, cambiilor etc. ).

Dobînzile aferente conturilor de depozit şi altor conturi bancare, precum şi din acordarea împrumuturilor băneşti şi de mărfuri altor persoane, se determina în baza cotei procentuale stabilită de contractul încheiat între întreprindere şi debitor.

Venitul aferent titlurilor de datorii se determină ca diferenţa dintre valoarea titlurilor la momentul achitării şi valoarea de intrare.

La calcularea dobânzilor neplătite până la procurarea titlurilor de valoare, suma totală a dobânzilor calculată pentru perioada de gestiune se repartizează între perioade până la procurare şi după procurare. în acest caz, se constată ca venit numai partea dobânzilor aferentă perioadei după procurare, iar cealaltă parte a dobânzilor aferentă perioadei până la procurare se raportează la reducerea valorii de procurare a titlurilor de valoare.

Redevenţele reprezintă sumele primite pentru acordarea în folosinţa altor persoane juridice şi fizice a activelor nemateriale (brevetelor, licenţelor, mărcilor de fabrică, drepturilor de autor, programelor informatice, drepturilor de utilizare a resurselor naturale etc.). Acestea se constată ca venituri în baza principiului specializării exerciţiilor, în conformitate cu contractul încheiat între proprietarul şi beneficiarul activelor nemateriale.

Dacă activele nemateriale sunt transmise altor persoane pe un termen determinat, cu condiţia restituirii, mărimea venitului sub formă de redevenţe se determină în baza metodei casării liniare.

În cazul transmiterii activelor nemateriale în folosinţa altor persoane pe un termen nelimitat şi contra plată, această operaţie se consideră ca vînzare a acestora şi redevenţele se constată ca venit în perioada de gestiune în care vor fi transmise aceste active.

Dividendele reprezintă veniturile rezultate din repartizarea profitului net după impozitare între acţionari (asociaţi), în conformitate cu cota de participaţie în capitalul statutar.

Dividendele se constată ca venit în perioada de gestiune, când acestea au fost anunţate, adică atunci când a fost stabilit dreptul acţionarilor de a le încasa. La calcularea dividendelor neplătite, în baza profitului net obţinut, până la procurarea titlurilor de valoare ale companiei, suma totală a dividendelor, anunţată pentru perioada de gestiune, se repartizează între perioada de pînâ şi după procurarea acestora. In cazul dat se constată ca venit numai dividendele aferente perioadei după procurarea titlurilor de valoare. Dividendele calculate până la procurare nu se constată ca venit, dar se raportează la diminuarea valorii de intrare a titlurilor de valoare.

Back to Top