Evaluarea contabilă presupune utilizarea ca elemente de calcul a costului, preţului şi/sau tarifului. Preţul este expresia monetară a valorii unei tranzacţii între unitatea comercială şi o persoană terţă. În funcţie de destinaţia stocurilor şi serviciilor distingem următoarele categorii de preţuri: Dacă privim evaluarea mărfurilor prin prisma doar a celor două momente caracterizate prin repetabilitate, aprovizionare şi vânzare, putem identifica următoarele tipuri de preţuri:

1) preţuri de cumpărare specifice procesului achiziţionării de bunuri sau servicii;

2) preţuri de vânzare specifice procesului vânzării bunurilor sau serviciilor.

Preţurile de cumpărare (Pc) reprezintă echivalentul sumei plătite sau de plătit pentru mărfurile achiziţionate de la alte entităţi. Aceste preţuri se caracterizează prin negociabilitate şi fluctuaţie. Fluctuaţia preţurilor de cumpărare este determinată atât de raportul dintre cerere şi ofertă, cât şi de puterea de cumpărare a monedei naţionale. Caracterul de negociabilitate este determinat de relaţiile cu partenerii, cu ocazia încheierii contractelor economice. Preţul de cumpărare este o componentă de bază a costului de achiziţie folosit cu ocazia evaluării mărfurilor cumpărate şi intrate în patrimoniu.

Preţurile de vânzare (Pv) reprezintă echivalentul bănesc al sumelor încasate sau de încasat ca urmare a vânzării mărfurilor. Dacă privim acest preţ prin prisma posibililor participanţi la circuitul comercial (angrosişti şi detailişti) se pot structura două categorii de preţuri:

1. Preţuri de vânzare cu ridicata (en-gros);

2. Preţuri de vânzare cu amănuntul (en-detail).

Structura acestor preţuri este aceeaşi, diferenţa dintre ele este dată de nivelul adaosului comercial practicat sau a marjei brute a comerciantului (Mb). Prin urmare, preţul de vânzare se compune din costul de achiziţie al mărfurilor (Ca) şi adaosul comercial (Ac) sau marja brută a comerciantului (Mb), astfel:

Pv = Ca + Ac (Mb)

Marja brută reprezintă suma cuprinsă în preţul de vânzare al cărei scop este acela de a acoperi cheltuielile de vânzare şi de a asigura profitul entităţii vânzătoare necesar continuării activităţii.

Marja brută prezintă următoarele caracteristici:

  • mărimea marjei brute se stabileşte de către entitatea vânzătoare, dar se negociază cu clientul în momentul negocierii preţului de vânzare care o include;

  • mărimea marjei fluctuează odată cu fluctuaţia preţului de vânzare pe grupe sau sortimente de mărfuri;

  • nivelul marjei brute se diferenţiază în funcţie de profilul entităţii (cu ridicata sau amănuntul) şi în funcţie de natura mărfurilor vândute.

Marja brută se poate stabili procentual (procentul aplicându-se la costul de achiziţie, iar suma astfel stabilită adăugându-se la acesta), în sumă absolută (fixă), mixt (prin combinarea procentului cu suma fixă) sau ca diferenţăîntre preţul de vânzare şi costul de achiziţie.

Exemplul 2.3.

Presupunem că o unitate comercială se aprovizionează cu mărfuri de la un furnizor autohton. Factura fiscală cuprinde :

  1. Mărfuri, 10000 metri a câte 55 lei/m = 550 000 lei

  2. TVA, 20 la sută = 110 000 lei

  3. Servicii de transport - 8 900 lei

  4. TVA, aferentă transportului, 20 % = 17 80 lei

Total de plată ?

Notă. Pentru descărcarea mărfurilor au fost angajaţi lucrătorii unităţii comerciale, suma calculată inclusiv contribuţiile privind asigurările obligatorii – 1 248 lei.

Se cere:

  1. Determinarea costului de achiziţie aferent mărfurilor aprovizionate.

  2. Determinarea preţului de vânzare cu amănuntul ţinând cont de faptul ca UC practică un adaos comercial (marja brută) în mărime de 35 %.

  3. TVA aferentă mărfurilor în cauză constituie 20 la sută.

Tariful reprezintă expresia bănească (monetară) prin care se evaluează:

  • serviciile prestate;

  • lucrările executate;

  • munca personalului.

Pentru lucrări şi servicii, tarifele exprimă echivalentul bănesc al valorii la care acestea se tranzacţionează pe piaţă între executanţi şi beneficiari. O particularitate în stabilirea tarifelor o constituie faptul că baza de calcul este costul de producţie, întrucât în această situaţie nu apar cheltuieli de desfacere.

Din cele menţionate conchidem că preţurile şi tarifele sunt instrumente prin care contabilitatea:

  • gestionează şi controlează integritatea patrimoniului;

  • determină mărimea acestuia la un moment dat;

  • stabileşte valoarea schimburilor patrimoniale;

  • reglementează decontările între partenerii comerciali.



Back to Top