Conceptul de etica afacerilor.

Etica evidenţiază mecanismele interioare care determină acţiunile omului, comportamentul lui în interacţiunile cu cei din jur.

În societatea modernă, etica şi-a extins „tentaculele” în aproape toate domeniile „acaparând” şi businessul.

Problemele eticii în afaceri au o istorie tot atât de veche ca şi a antreprenoriatului. Istoricul eticii afacerilor se pierde în negura timpului. Codul lui Hamurabi, cioplit în piatră în 1970 î.e.n. conţine norme şi reguli cu privire la calitate, măsurători, preţuri, conduite, care trebuiau respectate de comercianţi şi producători. În secolul XV, în Austria a fost introdusă pedeapsa laptelui alterat: vânzătorul era obligat să bea laptele scos la vânzare, iar în secolul XVI în Franţa, negustorii de ouă stricate deveneau ţinta acestora.

Dar aceste problemele au devenit mai actuale în prezent, când piaţa s-a transformat, iar concurenţa s-a înăsprit considerabil. Deciziile şi acţiunile „neetice”, „iresponsabile” ale managerilor legate de calitatea produselor şi serviciilor, publicitate, personal, aprovizionare, mită, protecţia mediului etc. sunt mai ample şi numeroase ce pot avea consecinţe nedorite asupra unor oameni sau grupuri.

De exemplu , în ianuarie 2004 în Republica Moldova a fost scoasă din vânzare o partidă de suzete importate din Ucraina, care conţineau o doză mărită de zinc şi care fiind utilizate de copii puteau afecta considerabil sănătatea lor. În aceeaşi perioadă în Rusia au fost stopate realizările produselor sub mărcile „Tuttely” şi „Gerber” care erau destinate, la fel, copiilor. La produsele alimentare sub aceste mărci s-au depistat necorespunderi cu cerinţele după standardele calităţii şi siguranţei.

Accentul pus pe etica în afaceri se datorează schimbărilor rapide în domeniul forţei de muncă, ca rezultat al apariţiei noilor tehnologii, internaţionalizarea afacerilor, impactul diferiţilor factori economico-sociali şi politici atât asupra sectorului privat, cât şi asupra celui public.

Etica în afaceri a devenit o temă despre care ţin să se informeze multe companii pentru a obţine încrederea opiniei publice. Drepturile salariaţilor, practicile de corupţie, protecţia mediului sunt doar câteva aspecte care preocupă managerii ce urmăresc să ocupe o bună poziţie pe piaţă şi să obţină profituri pe termen lung, respectând în acelaşi timp, regulile comunităţii în care îşi desfăşoară afacerile.

Etica afacerilor , studiază principiile şi regulile care trebuie să guverneze procesele manageriale şi conduita corectă în afaceri.

A stabili însă ce este şi ce nu este etic în afaceri este adesea foarte dificil. Aceasta deoarece standardele morale diferă de la un individ la altul, de la o comunitate la alta, în funcţie de sistemele etice de viaţă, de valorile sau de priorităţile pe care se fundamentează. Astfel, fostul ministru al sănătăţii din SUA Everett Coop consideră, că exportul ţigărilor americane este un nivel superior al făţărniciei, care cu nimic nu se deosebeşte de livrările de heroină din ţările Americii Latine. Companiile ce fabrică produse din tutun, invers, susţin că ei fac numai bine.

De exemplu , cea mai populară marcă de ţigări din Taiwan (căreia îi aparţin 90 % din piaţă), conţine de două ori mai multă nicotină ca „Malboro”. Dar după cum aziaţii fumează foarte mult, consumul ţigărilor americane face bine pentru sănătatea lor.

Etica afacerilor se bazează pe corectitudine, sinceritate, respectarea cuvântului dat, capacitatea de a funcţiona eficient pe piaţă în corespundere cu legislaţia în vigoare, regulile şi tradiţiile formate. Ea presupune stima intereselor nu numai a propriei firme, dar şi a partenerilor, consumatorilor şi societăţii în ansamblu. Această regulă se răspândeşte şi faţă de concurenţi – se interzice de a le provoca careva pagube, care nu se încadrează în limitele luptei concurenţiale.

Etica afacerilor include fenomenele de diferit ordin: estimarea etică atât a politicii interne a organizaţiei, cât şi a celei externe; valorile morale ale membrilor organizaţiei; climatul moral din colectiv; normele etichetei în afaceri (norme externe ritualizate de comportament).

Domeniile la care se referă responsabilităţile etice ale firmei şi aspectele implicate sunt următoarele:

  • clienţii (calitatea produselor şi serviciilor; informaţii asupra conţinutului produselor; preţul; responsabilităţi şi servicii după vânzare; rezolvarea reclamaţiilor);

  • salariaţi (tratarea echitabilă în probleme de angajare, promovare, concediere, salarii, premii, sancţiuni);

  • proprietari (profituri, riscuri, promovarea intereselor acestora; informarea lor corectă privind situaţia existentă);

  • furnizori (condiţiile de achitare, schimb de informaţii, calitatea produselor);

  • concurenţi (metode de competiţie, stima reciprocă);

  • comunitate (protejarea mediului, sprijin bănesc şi material pentru servicii de sănătate, educaţie, învăţământ, cultură).

Normele etice diferă de la o unitate economică la alta, de la o ţară la alta, la fel, există diferenţe în diferite ramuri ale economiei naţionale. Complexitatea normelor ce reglementează comportamentul etic, precum şi rolul diferit pe care îl joacă, impune necesitatea clasificării lor.

Toate normele etice pot fi ierarhizate în trei nivele:

1. Nivelul mondial (hipernorme)

Aceste norme se bazează pe valori umane şi sunt fixate în „Principiile businessului internaţional” – cod de etică internaţional, primit în anul 1994 în Elveţia de către reprezentanţii companiilor de vază şi consultanţi în business din S.U.A., Japonia şi Europa de Vest. În acest cod sunt reglementate diverse aspecte ale eticii businessului. Hipernormele sunt superioare faţă de codurile de etică corporative şi naţionale.

2. Nivel macro (la nivel de ramură sau economie naţională)

Acestea sunt macronorme sau principii etice, realizate în codurile de etică ramurale şi naţionale. Este vorba despre respectul faţă de proprietatea privată şi relaţiile de piaţă, corectitudinea informaţiei, omiterea discriminării pe piaţa muncii etc.

3. Nivel micro (la nivel de întreprindere concretă şi clienţii săi)

Factorii care generează un comportament etic.

Reglementările guvernamentale - interzic anumite procese de producţie, fabricarea unor produse, producerea anumitor materiale sau efectuarea unor practici comerciale. Firmele trebuie să cunoască ce este interzis în afaceri şi să respecte anumite prevederi legale. Datorită caracterului lor imperativ, reglementările guvernamentale fac ca afacerile unei firme să fie legale sau ilegale.

De exemplu , în cadrul luptei cu fumatul în Republica Moldova au fost drastic limitate posibilităţile producătorilor de ţigări în reclamarea producţiei sale. Este interzisă reclama ţigărilor la televiziune, radio, pe panouri.

Dacă reglementările sunt insuficiente şi permit desfăşurarea de către firmă a unor activităţi incorecte sau care ar leza interesele clienţilor ori ale partenerilor, afacerile pot fi legale, dar neetice, incorecte. Această situaţie este frecvent întâlnită în practicile întreprinderilor, datorită inexistenţei unui sistem legislativ coerent care să reglementeze activitatea economică. Astfel, s-a pus problema ca producătorul nu numai să informeze consumatorul despre conţinutul produsului, dar ca toată informaţia de pe etichetă să fie clară (ca consumatorul să înţeleagă ce înseamnă fiecare termen utilizat) şi să se indice cum va influenţa asupra sănătăţii. De exemplu, în SUA au fost revăzute etichetele a câtorva companii, ce conţineau informaţie incorectă. A fost interzisă vânzarea produselor firmei „Procter and Gamble” sub denumirea ”Citrus Hill Fresh” deoarece, cuvântul „fresh” (proaspăt) nu poate fi atribuit unui produs din concentrate. În Republica Moldova conform normelor în etichetarea produselor alimentare este interzisă utilizarea desenelor, ilustraţiilor al fructelor şi legumelor pe etichetă, dacă acest produs este fabricat fără utilizarea componentelor naturale. Fiindcă, deseori consumatorul se orientează la o portocală apetizantă sau la un ananas exotic desenat pe etichetă, fără a atrage atenţie că cumpără o băutură din apă, îndulcitori, aromatizanţi şi nici un fel de portocale sau ananaşi.

Codurile de etică .

Într-o economie concurenţială modernă corectitudinea în afaceri este unul din principalele elemente ale succesului. Datorită acestui fapt, firmele încearcă să dezvolte la propriii salariaţi un comportament etic. Codurile de etică ale firmelor se adresează atât personalului propriu necesar în procesul de încadrare pe funcţii, promovare şi salarizare, cât şi partenerilor de afaceri.

Firmele de renume din întreaga lume au elaborat astfel de coduri de etică, ele constituindu-se într-o adevărată carte de vizită prin care se creează imaginea asupra modului în care acestea înţeleg să facă afaceri şi să-şi trateze partenerii.

Caracteristicile individuale .

      Încă din copilărie, fiecare persoană îşi dezvoltă un set propriu de valori care este influenţat de părinţi, profesori, prieteni, societate. Fiecare persoană învaţă să distingă între „bine” şi „rău”, între „corect” şi „incorect”, structura psihică şi sistemul de educaţie având un puternic impact asupra gradului de stabilitate a acestor valori.

Regulamentele firmei .

      Membrii unei organizaţii tind să respecte conduita prescrisă de regulamentele de organizare şi funcţionare, regulamentele de ordine interioară, diverse norme interne pentru unele activităţi specifice sau fişele posturilor.

Presiunea socială şi gradul de profitabilitate a firmei .

      Sunt factori care au o influenţă esenţială asupra eticii afacerilor şi a responsabilităţii sociale. În situaţii dificile sau de criză, firmele sunt tentate să reducă responsabilităţile sociale şi standardele etice.

În funcţie de modul în care managerii îşi definesc poziţia lor faţă de normele etice, legi, faţă de comunitate, precum şi în raport cu motivaţia şi strategia lor, pot fi identificate două categorii de manageri:

Managerul imoral („rechin”) – este un tip vechi de comerciant şi cel mai răspândit în sfera actuală a afacerilor; managerul imoral consideră că legile sunt făcute pentru a fi ocolite, mai ales atunci când riscul este minim, iar morala, etica nu au nimic comun cu afacerile; lumea este considerată ca fiind duşmănoasă, periculoasă, iar natura – un depozit din care trebuie să se ia cât mai mult înaintea altora. Managerul imoral consideră că nu are nici o obligaţie faţă de comunitate, doar câştigurile imediate şi evidente justifică eventualele cheltuieli pentru aceasta.

Managerul moral („delfin”) – aparţine unei categorii relativ recent apărute, dar care se afirmă tot mai mult în mediul afacerilor. În concepţia delfinilor, majoritatea oamenilor sunt demni de respect şi încredere; managerul moral consideră că cea mai bună bază a colaborării sunt sinceritatea şi încrederea în afaceri; profitul trebuie obţinut în condiţiile respectării legislaţiei şi moralităţii; lumea este minunată şi oferă omului posibilităţi pentru descoperirea propriilor aptitudini; delfinii consideră că datorează viaţa lor naturii, pe care trebuie s-o conserve şi s-o facă mai frumoasă; managerul moral se consideră responsabil faţă de comunitate şi se implică prin cheltuieli în beneficiul acesteia.

Managerul unei întreprinderi poate fi, la rândul său, „delfin” dintr-un anumit punct de vedere (de ex.: al relaţiilor cu oamenii) şi „rechin” din alt punct de vedere (de ex.: în relaţiile cu partenerii comerciali).

Stadii de dezvoltare morală a unei firmei.

Dezvoltarea morală a unei firme este determinată de cultura sa organizaţională, de valorile membrilor săi, în special a managerilor, precum şi de succesul firmei în rezolvarea problemelor, de situaţia profitabilităţii şi realizarea obiectivelor.

În analiza stadiilor de dezvoltare morală a unei firme trebuie să fie luate în consideraţie următoarele ipoteze:

  • nu toate firmele trec prin toate treptele de dezvoltare morală;

  • firma îşi poate începe activitatea în orice stadiu;

  • dezvoltarea morală nu este un proces continuu;

  • nu este necesară o anumită perioadă de timp pentru ca firma să poată trece dintr-un stadiu de dezvoltare morală în altul.

Pe această bază, pot fi analizate caracteristicile următoarelor categorii de firme:

Firme imorale .

Sistemul de valori este orientat spre obţinerea câştigului, practicile manageriale ale acestor firme sunt, de regulă, în afara legii. În dorinţa de a reuşi cu orice preţ nu manifestă nici un respect faţă de principiile eticii. Valoarea dominantă este profitul, iar preocuparea pentru etică apare numai după ce firma a fost surprinsă că face afaceri incorecte. Raţionamentele unei astfel de firme sunt: „nu am ştiut până acum”; „toată lumea face aşa”; „nu putem fi descoperiţi”; „munciţi din greu şi cât mai repede”. Nu au un cod al eticii.

Firme orientate spre respectarea prevederilor legii .

Cultura managerială se bazează pe respectarea legilor, raţionamentele lor fiind: „tot ceea ce nu este interzis prin lege, este permis”; „dacă este legal, este foarte bine”. Aceste firme respectă mai mult legea decât etica în afaceri. Principala preocupare este profitabilitatea, iar codul de etică a afacerilor, dacă există, are un caracter intern.

Firme responsabile .

În firmele responsabile, cultura organizaţională cuprinde şi un alt sistem de valori decât profitul, productivitatea şi legalitatea. Firma începe să accepte mai mult atitudinea „cetăţeanul responsabil”, iar managerii sunt mai sensibili la cerinţele sociale, recunoscând că firma are şi responsabilităţi în acest domeniu. Managerii firmei fiind preocupaţi de problemele eticii în scopul schimbării imaginii nefavorabile ca urmare a unor acţiuni din trecut. Cresc preocupările şi pentru acţionarii mai puţin importanţi, iar codurile de conduită în afaceri sunt mai mult orientate spre exterior şi reflectă o preocupare pentru un public mai diferit.

Firme orientate spre respectarea principiilor eticii .

În astfel de firme are loc o schimbare esenţială în cultura organizaţională. Valorile eticii devin o parte a culturii manageriale, servind la orientarea managerilor şi a salariaţilor în diferite situaţii. Se realizează, în acelaşi timp, un mai mare echilibru între profituri şi etică. Efortul pentru crearea unui climat etic începe să devină mai evident iar, în soluţionarea oricărei probleme, se ţine seama atât de eficienţă cât şi de implicaţiile etice. Managerii încearcă să adopte un comportament etic, dar le lipseşte experienţa. Codurile de etică devin documente active, reflectând esenţa valorilor organizaţiilor.

Firme etice .

În firmele etice, prin cultura organizaţională se promovează un echilibru între etică şi profit, iar valorile etice stau la baza comportamentului zilnic al acţiunilor individuale. Prin sistemul de sancţiuni se urmăreşte penalizarea şi corectarea comportamentului acelora care iau decizii greşite.

Deciziile sunt juste, cinstite şi profitabile, iar la baza lor stau un set de valori etice, care pot fi definite astfel: „tratează pe ceilalţi cu respect, preocupare şi cinste, aşa cum tu însuşi ai dori să fii tratat”; „fabrică şi vinde produse, astfel încât să fii satisfăcut atunci când tu şi familia ta le-aţi folosi”; „tratează mediul înconjurător ca şi cum ar fi proprietatea ta”.

Back to Top