Dezvoltarea economiei de piaţă din primele decenii şi de la mijlocul secolului al XIX-lea a avut rezultate practice contradictorii.

Pe de o parte, ea a contribuit la accelerarea dezvoltării economice prin creşterea volumului producţiei, diversificarea calităţii mărfurilor, dezvoltarea comerţului intern şi internaţional. Exponenţii liberalismului clasic au teoretizat superioritatea acestui tip de organizare economică în raport cu tipul economiei naturale sau cu formele alternative de organizare, chiar dacă uneori au exprimat rezerve faţă de perspectivele sale de evoluţie.

Pe de altă parte, pe măsura dezvoltării economiei de piaţă în profunzime (afectînd categorii sociale tot mai largi) şi pe o arie geografică tot mai vastă, au apărut, sau, după caz, s-au accentuat unele fenomene negative manifestate prin:

  • disfuncţionalităţi, dezechilibre şi, după 1825, crize la scară macroeconomică şi mondoeconomică;
  • accentuarea inegalităţilor sociale şi polarizarea societăţii, prin declinul social sau marginalizarea unor categorii ale populaţiei.

Pe planul gîndirii economice, reacţiile de insatisfacţie, respectiv de protest faţă de consecinţele funcţionării economiei de piaţă s-au îndreptat împotriva bazelor teoretice şi metodologice ale curentului liberal clasic, privit ca apărător necondiţionat al economiei de piaţă. Curentele ce dau expresie reacţiilor critice la adresa liberalismului clasic pot fi clasificate după mai multe criterii.

După criteriul atitudinii faţă de doctrina liberală clasică, se cunosc reacţii parţiale (care pun în discuţie doar anumite principii, teorii sau recomandări, socotite vulnerabile sau greşite) şi reacţii radicale, care resping în totalitate postulatele teoretice, metodologice şi de politică economică ale liberalismului clasic.

După criteriul poziţiei faţă de perspectivele evoluţiei economiei de piaţă, se cunosc curente reformiste, care recomandă, în esenţă, ameliorarea funcţionării economiei de piaţă şi curente contestatare, care recomandă înlocuirea economiei de piaţă, în oricare dintre variantele posibile, cu forme alternative de organizare economică.

Potrivit altor aprecieri, reacţiile critice la adresa liberalismului clasic pot fi clasificate în: reacţii naţionale (reflectînd insatisfacţiile legate de frînarea dezvoltării unor ţări datorită asimetriilor din economia mondială), reacţii sociale (reflectînd protestul legat de inechităţile în repartiţia veniturilor şi marginalizarea unor categorii sociale) şi reacţii intelectuale (reflectînd preocupările provenite din interiorul gîndirii economice de factură liberală privind înnoirea bazelor teoretice şi metodologice ale acesteia).

Sub raportul profunzimii teoretice şi al clarităţii expunerii, curentele reformiste şi contestatare s-au situat, cu mici excepţii, sub nivelul atins de liberalismul calsic.

Back to Top