Marxismul a cunoscut o înflorire spectaculoasă ca influenţă în secolul XX. Dezvoltări şi aplicaţii ale gîndirii economice marxiste au fost construite după moartea lui Marx de către militanţii revoluţionari. Doctrina lor economică devine acum una concretă, indicînd paşii care trebuiau făcuţi pentru a transforma societatea, pierzîndu-se caracterul ştiinţific pe care Marx încercase să-l dea operei sale economice. Marxiştii erau acum mai mult ca niciodată, politicieni şi nu oameni de ştiinţă. Obiectivul lor nu era căutarea adevărului ci puterea.

Rosa Luxemburg (1871-1919) a fost o revoluţionară germană, născută în Polonia, exilată în Elveţia în 1889, unde devine marxistă. Dobîndind cetăţenie germană în urma căsătoriei ea devine unul dintre liderii Partidului Social Democratic German. Ideea sa de bază este eliminarea capitalismului. În detalii ea se opune însă lui Lenin, nefiind de acord cu compoziţia claselor revoluţionare asertată de acesta, dar mai ales îl critică pe acesta după reuşita revoluţiei din Rusia, prezicînd permanentizarea dictaturii sale asupra proletariatului. I se opune şi lui Berstein care avea o viziune mai moderată asupra schimbării sociale.

Eduard Bernstein (1850-1932) s-a făcut remarcat prin faptul că, deşi marxist a criticat multe dintre concluziile marelui filozof, în cartea sa din 1898, Socialismul evoluţionist. Criticîndu-l pe Marx, Berstein nega ideea colapsului iminent al capitalismului şi afirma că burghezia nu era în întregime parazitară. Tot el spunea că socialismul este rezultatul final al liberalismului şi nu al revoluţiei. Astfel de idei au provocat vii controverse printre marxiştii acelor vremuri.

Principalul marxist al perioadei este însă Vladimir Ilici Lenin. Climatul socio-economic în care trăieşte Lenin este modificat faţă de cel contemporan cu Marx. La scară mondială apar ca actori de prim plan ai scenei economice monopolurile. Capitalismul liberei concurenţe este înlocuit cu un capitalism monopolist.

Pornind de la această modificare a contextului Lenin crează un nou capitol al economiei politice marxiste, respectiv teoria imperialismului şi a crizei generale a capitalismului.

Pentru Lenin starea de la începutul secolului poartă denumirea de imperialism. Aceasta era o formă a capitalismului ajuns în stadiul de dezvoltare, cînd dominaţia monopolurilor şi a capitalului financiar a fost statornicită, cînd exportul de capital capătă însemnătate primordială, cînd a început împărţirea lumii între trusturile internaţionale şi cînd s-a terminat împărţirea între ţările capitaliste cele mai mari a întregului teritoriu al globului pămîntesc.

Lenin dezvoltă şiteoria exploatării oamenilor muncii în imperialism, care nu mai e făcută numai de către exploatatorii din propria ţară ci şi de către străini, burghezia imperialistă. În ceea ce priveşte revoluţia socialistă, Lenin apreciază că aceasta nu mai trebuie să izbucnească simultan în toate ţările capitaliste ci există posibilitatea să înceapă chiar într-o singură ţară, nu neapărat una capitalistă dezvoltată ci în cea care reprezintă lanţul veriga slabă a lanţului imperialist. Evident, el vorbeşte de Rusia.

Lenin încearcă, pe urmele lui Marx, să fundamenteze ştiinţific prăbuşirea capitalismului. Pentru aceasta încearcă să construiască raţionamente, dar pe baza unor prezumţii simple, arbitrare şi nerealiste. Rezultatul este uşor de imaginat. Ceea ce face de fapt Lenin e să prezinte contradicţiile capitalismului pentru a afirma apoi că imperialismul este ultimul stadiu al capitalismului, a cărui prăbuşire este iminentă.

Doctrina lui Lenin a devenit însă ideologia sistemului sovietic şi din această cauză absurdităţile sistemului teoretic nu au mai rămas puncte de interes doar pentru academicieni, ci au afectat miliarde de oameni.

Marxismul a fost introdus de către intelectualii socialişti şi din Romînia. Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920) publică în „Revista Socială" mai multe studii de marxism, printre care „Ce vor socialiştii romîni" şi „K.Marx şi economiştii noştri" (1884). Lucrarea sa de referinţă rămîne însă cea din 1910, „Neoiobăgia". În aceasta din urmă se preocupă de problemele agriculturii romîneşti, confruntată cu introducerea relaţiilor capitaliste de producţie şi marcată de subdezvoltare.

Pe un plan mai larg, opera lui Gherea contribuie la răspîndirea ideilor economice marxiste în Romînia. Fără a recurge la soluţia facilă a dogmatismului, Gherea analizează în mod original problemele economiei romîneşti, propune soluţii de înnoire a acesteia. Gîndirea sa este influenţată de cea marxistă, dar se manifestă înnoitor faţă de aceasta.

În perioada interbelică apare Partidul Comunist Romîn, ca promotor al ideilor marxiste, dar ideile economice devin simple lozinci în spatele cărora se ascunde dorinţa de putere. Revoluţia bolşevică din Rusia transformase complet datele problemei, marximul fiind pus, ca doctrină politico-economică la proba faptelor. Dogmatismul promovat de Comintern ţine acum locul unei veritabile reflecţii. Printre puţinii care au curajul şi puterea de a promova idei noi se numără şiLucreţiu Pătrăşcanu (1900-1954). Acesta promovează mai ales modele de reformă ale societăţii romîneşti pe baza învăţăturilor marxiste.

Încheiem acest capitol cu un fragment din Socializarea societăţii", opera cea mai reprezentativă a Rosei Luxemburg, încercînd să facem o analogie cu relaţie dintre teoriile marxiste şi realitatea:

În zilele noaste munca din industrie, agricultură sau din birouri este o sarcină greu de îndeplinit şi neplăcută pentru proletari. Fiecare merge la muncă numai pentru că este nevoit, altfel neavînd mijloacele de a trăi. Intr-o societate socialistă, unde toţi muncesc împreună pentru propria bunăstare, sănătatea forţei de muncă şi entuziasmul său pentru muncă vor fi tratate cu maximă consideraţie. Ore mai puţine de muncă, care să nu depăşească capacitatea normală, spaţii de lucru curate, metode de recreare şi de variere a muncilor vor fi introduse pentru ca fiecare să se bucure îndeplinindu-şi sarcinile." 

Back to Top