Filosofia marxistă pune în centrul vieţii sociale activitatea economică. Astfel, diferenţa între diversele societăţi şi tipuri de societăţi e dată de diferitele moduri în care oamenii produc bunurile, iar evoluţia societăţii este determinată de schimbările în modul de producţie.

Modul de producţie este analizat prin două componente: forţele de producţie şi relaţiile de producţie. Forţele de producţie săvârşesc actul productiv şi se compun din forţa de muncă şi din mijloacele de producţie. Relaţiile de producţie reprezintă relaţiile ce se stabilesc în procesul de producţie.

Marx formulează legea concordanţei dintre forţele de producţie şi a relaţiilor de producţie. Primele evoluează mai repede, în timp ce relaţiile de producţie sunt mult mai încete în transformări. De aici apare conflictul ca factor intermediar de explicare a schimbării sociale, prin intermediul lui realizându-se sincronizarea relaţiilor de producţie cu factorii de producţie.

În modelul său istoric Marx apreciază că în orice societate, oamenii se pot diferenţia în funcţie de raporturile lor cu mijloacele de producţie. Apar astfel cele două clase fundamentale, proprietarii şi ne-proprietarii. Alături de aceste clase pot apărea şi altele, dar acestea sunt periferice.

Pentru a-şi argumenta şi întări modelul, Marx construieşte o istorie a modurilor de producţie în care caută să-şi utilizeze modelul. Astfel apare o societate imaginară, „comuna primitivă", în care nu exista proprietate asupra bunurilor de producţie. Cercetările antropologice nu au reuşit însă să descopere în prezent nici o societate care să nu utilizeze proprietatea asupra mijloacelor de producţie şi nici nu a fost adusă vreo dovadă că o astfel de societate ar fi existat vreodată.

Dar Marx avea nevoie de acest construct fantezist pentru a ataca proprietatea ca element esenţial al oricărei forme de organizare a vieţii sociale. Dacă ar fi existat vreodată aşa atunci o astfel de societate să existe din nou. Proprietatea ar putea apărea atunci ca un furt. Iar factorul care ar fi condus la această schimbare ar fi fost inovaţia tehnologică, adică dezvoltarea mijloacelor de producţie. Ea a condus la depăşirea satisfacerii nevoilor elementare, ceea ce a permis apariţia unor bunuri care puteau fi trecute prin furt în proprietatea unor indivizi.

Deci societatea e vizualizată de Marx ca fiind formată din două clase cu interese opuse. O clasă de exploatatori şi una de exploataţi, care se află în conflict fundamental. Iar sursa răului o constituie proprietatea. Dar încercarea sa de a prezenta un model credibil al societăţilor istorice ca fiind formate în special din exploataţi şi exploatatori eşuează de asemenea. Sclavii şi proprietarii de sclavi nu au reprezentat decât o parte redusă a populaţiei în antichitate, insignifiantă în majoritatea timpului şi societăţilor, cu excepţia unor scurte perioade în Grecia şi Roma antică. În feudalism exista o clasă suplimentară faţă de feudali şi ţăranii liberi şi de meseriaşi. Dar şi clerul reprezenta o categorie socială importantă care rămâne în afara explicaţiei marxiste, nefiind nici nobili, nici aserviţi. Realitatea era cu total diferită faţă de modul în care simplul model marxist de sistematizare a istoriei încerca să o prezinte.

Cel mai mult se apropie de realitate Marx în descrierea capitalismului, ca fiind format din capitalişti şi din muncitori.

Back to Top