Titlurile de credit în dreptul comercial

În literatură economică de specialitate, pentru categoria de „titluri de credit” se utilizează şi alţi termeni sinonimi printre care: efecte de comerţ, instrumente negociabile, valori mobiliare sau titluri de valoare.

Titlurile de credit sunt documente negociabile care permit titularilor să-şi exercite, la scadenţă, drepturile menţionate în cuprinsul lor. Din această definiţie rezultă caracteristicile esenţiale ale titlului de credit:

  • este un document necesar pentru exercitarea dreptului pe care îl creează;

  • dreptul generat din titlul de credit este literal – nu poate fi exercitat decât în limitele exprimate scriptic (nici mai mult, nici mai puţin);

  • dreptul pe care îl conferă titlul de credit este autonom - independent (desprins de raportul fundamental care l-a generat. Titlul de credit circulă fără nici o legătură cu actul/faptul comercial care l-a generat).

În cele ce urmează vom prezenta succint conţinutul principalelor titluri de credit (valori mobiliare) cu sublinierea importanţei lor în practica tranzacţiilor comerciale: cambia, cecul, acţiunea, obligaţiunea.

Cambia

Cambia – este considerată ca fiind un titlu de credit prin excelenţă, fiind luată ca model pentru construcţia teoretică a tuturor titlurilor de credit, întrucât ea întruneşte simultan şi cumulativ toate trăsăturile caracteristice ale acestora.

Cambia este un titlu la ordin în dreptul continental, spre deosebire de dreptul anglo-saxon, în care se prevede posibilitatea emiterii cambiei la purtător.

Conform art. 1279 al Codului civil al R.M. nr. 1107/2002, cambia este un titlu de credit care reprezintă o creanţă scrisă, întocmită conform prevederilor legale, cuprinzând ordinul necondiţionat dat de trăgător (emitent) către tras (plătitor) pentru a plăti imediat sau la scadenţă o sumă anumită prezentatorului cambiei sau persoanei indicate în cambie, sau la ordinul acestei persoane.

Cambia a apărut din necesităţi practice de desfăşurare a actelor şi faptelor de comerţ: evitarea transportului de numerar care era atât de costisitor mai ales periculos pentru comercianţi. Încet, dar sigur, funcţiile cambiei s-au amplificat pe măsura dezvoltării şi intensificării actelor de schimb.

Un titlu de credit pentru a fi cambie trebuie să îndeplinească anumite condiţii esenţiale – elemente esenţiale/clauze – fără de care respectivul titlu de credit nu poate avea această calitate (poate fi, eventual, un document sub semnătură privată). Conform art. 4 al Legii cambiei nr. 1527/1993, aceste elemente esenţiale sau condiţii de valabilitate sunt:

  • denumirea de „cambie”, trecută în însuşi textul titlului şi exprimată în limba în care acest titlu este întocmit;

  • propunerea simplă şi necondiţionată de a plăti o sumă determinată;

Ordinul de a plăti înseamnă cererea sau autorizarea expresă dată trasului de a face plata în mâna beneficiarului. Ordinul nu trebuie să conţină condiţii, adică să fie afectat de vreo condiţie suspensivă sau rezolutorie, încât să fie incert faptul plăţii, locul plăţii, scadenţa. Un ordin condiţionat contrazice natura autonomă a obligaţiei cambiale.

  1. denumirea (numele persoanei fizice), sediul (domiciliul) şi datele bancare ale debitorului;

Cel care va trebui să plătească, debitorul principal, va fi trasul, chiar dacă nu acceptă. El nu este un debitor principal, efectiv decât după acceptare. El este numai un debitor eventual;

  1. scadenţa;

Scadenţa este ziua în care cambia va fi plătită. Din punctul de vedere al scadenţei, cambia poate fi:

  • la vedere – care nu are indicată scadenţa;

  • la un anumit termen de la vedere/prezentare;

  • la un anumit termen de la data emiterii;

  • la o zi fixă calendaristică;

  1. locul plăţii;

Prin locul plăţii se are în vedere locul unde posesorul are obligaţia să prezinte cambia la plată şi locul unde se adresează protestul. Dacă nu se face menţiune, se prezumă că acesta este domiciliul trasului, conform principiului că plata este cherabilă (nu portabilă);

  1. numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută cu indicarea domiciliului (sediului) şi datelor bancare;

Din aceasta rezultă că cambia este un titlu de credit nominal şi nu poate fi la purtător. În general, orice trată, chiar dacă nu este expres trasă la ordin, poate fi transmisă prin gir. Dacă pe o cambie apare menţiunea „nu la ordin”, consecinţa este că această cambie poate fi transmisă în conformitate cu formele şi efectele unei cesiuni ordinare. Dacă trăgătorul a înscris în trată cuvintele „la ordin” sau „plătiţi la ordinul nostru”, ori o expresie echivalentă, documentul poate fi transmis numai persoanei arătate în el. Transmiterea de mai departe a tratei poate fi efectuată prin desemnarea deplină a datelor girantului şi a giratorului (gir nominal);

  1. data şi locul emiterii;

Aceasta trebuie să fie unică, fiind importantă pentru calcularea scadenţei plăţii şi stabilirea capacităţii juridice a trăgătorului cambiei;

  1. semnăturile şefului, contabilului-şef şi trăgătorului-persoană juridică, autentificate cu ştampila unităţii. Trăgătorul-persoană fizică indică numele său, domiciliul şi confirmă cambia prin semnătura legalizată la notar.

Acceptarea cambiei este actul prin care trasul se obligă în scris să plătească la scadenţă suma arătată în cambie. Acceptarea trebuie să fie necondiţionată, în caz contrar, se consideră o neacceptare. Este admisă, însă, acceptarea parţială. Acceptul se scrie pe trată, prin menţiunea „acceptat” sau prin orice alt echivalent şi este semnat de tras. Simpla semnătură a trasului pusă pe faţa tratei se consideră accept.

Avalul – este garanţia personală, prin care o terţă persoană denumită avalist garantează efectuarea plăţii pentru una din persoanele obligate în cambie (avalizat). Avalul se dă pe trată sau pe alonjă şi se exprimă prin cuvintele „de considerat ca aval”, „ca avalist pentru...” sau prin orice alt echivalent. Avalistul indică suma avalului, numele, domiciliul (sediul), datele bancare şi persoana pentru care el se obligă, care se autentifică prin semnătura şi ştampila avalistului. Dacă nu este indicată persoana pentru care este dat avalul, el se consideră dat pentru trăgător.

Plata cambiei

Posesorul unei trate plătibile la o zi fixă sau la un anumit termen de la data emiterii sau de la vedere trebuie să prezinte trata spre plată fie în ziua în care ea este plătibilă, fie în una din cele două zile lucrătoare ce urmează.

Trata poate fi plătită atât în numerar, cât şi prin virament, trasul neputând fi impus să plătească numai printr-o metodă sau alta.

Biletul la ordin (cambia simplă)

Biletul la ordin ca şi cambia face parte din categoria titlurilor de credit. Conform art. 1279, Codul civil al R.M. nr. 1107/2002, este un titlu de credit, întocmit conform prevederilor legii, prin care trăgătorul se obligă să plătească imediat sau la scadenţă o sumă anumită prezentatorului titlului sau persoanei indicate în titlu, sau la ordinul acestei persoane. Art. 1 al Legii cambiei nr.1527/1993, prevede că cambia poate fi simplă şi trată. Un gen de cambie simplă este cambia de trezorerie, emisă de către Guvern în persoana Ministerului Finanţelor în scopul de acumulare pe termen scurt a mijloacelor băneşti temporar libere. Alt gen de cambie simplă este cambia bancară, emisă de către bănci în scopul de acumulare a mijloacelor băneşti temporar libere.

Spre deosebire de cambie, unde intervin trei persoane – trăgătorul, trasul şi posesorul titlului – la biletul la ordin intervin două persoane, şi anume: emitentul care emite biletul la ordin, prin care se obligă să facă plata (debitorul) şi beneficiarul (creditorul), care urmează să primească plata sau la ordinul căruia trebuie să i se facă plata;

Cecul

Cecul , ca şi toate titlurile de credit, este documentul necesar pentru a se exercita dreptul literal şi autonom cuprinzând ordinul adresat de o persoană, numită trăgător, unei persoane numită tras – care nu poate fi decât o instituţie de credit – de a plăti la vedere posesorului o sumă determinată.

Cecul este un instrument de plată prin care trăgătorul, proprietarul unor fonduri depuse la o bancă sau al unui credit depozitat în bănci, dă ordin să se plătească din disponibilul contului său o anumită sumă către un beneficiar la o anumită dată.

Pentru a fi considerat valabil din punct de vedere juridic, cecul trebuie să cuprindă următoarele menţiuni obligatorii:

  • denumirea de cec trecută pe înscris;

  • ordinul necondiţionat de a plăti o anumită sumă de bani;

  • numele trasului – banca la care trăgătorul are cont deschis;

  • locul de plată;

  • data şi locul emiterii cecului;

  • numele sau denumirea, domiciliul sau sediul trăgătorului;

  • semnătura trăgătorului.

Cecurile pot fi clasificate având la bază diferite criterii.

1. Din punct de vedere al beneficiarului:

  • cec nominativ;

  • cec la purtător.

2. După modul de încasare:

  • cec barat – utilizat numai pentru plata dintr-un cont bancar în altul, neputând fi plătit în numerar;

  • cec nebarat – poate fi plătit în numerar sau în cont, fără nici o restricţie;

  • cec virament – este întotdeauna însoţit de clauze ca „plătibil în cont” sau „numai pentru virament”;

  • cec certificat – este instrumentul prin care o bancă aflată în poziţia de tras confirmă, înaintea remiterii cecului către beneficiar, existenţa fondurilor necesare efectuării plăţii ordonate;

  • cec circular – emis de o bancă asupra subunităţilor sale sau asupra altei bănci;

  • cec de călătorie – se emite, ca şi biletele de bancă, în sumă fixă şi se exprimă atât în monedă proprie cât şi în valută străină;

  • cec poştal – se utilizează în localităţile care nu au sucursale ale băncilor de depozit. Birourile de poştă din aceste localităţi au servicii bancare, ce onorează cecurile poştale. Acoperirea lor se află la Administraţia Centrală a Poştelor. Regimul juridic al cecurilor poştale este reglementat la nivel internaţional de Aranjamentul privind cecurile poştale din 14.09.1994 întocmit la Seul, în vigoare pentru Republica Moldova din 03.07.1997.

Acţiunile

Acţiuni sunt părţile în care este divizat capitalul social al societăţii pe acţiuni în conformitate cu actul de constituire.

  • Prin acţiune, se înţelege, în primul rând, o fracţiune a capitalului social.

  • Prin acţiune, se mai înţelege titlul de credit special (corporativ, societar sau de participaţie) ce constată drepturile şi obligaţiile, derivând din calitatea de acţionar, adică documentul, înscrisul, în care dreptul acţionarului este încorporat.

  • Termenul „acţiune” este utilizat atât în doctrină, cât şi în legislaţie, pentru a indica raportul corporativ sau social, adică legătura juridică dintre acţionar şi societate.

Obligaţiunile

Când capitalul nu este îndestulător operaţiunilor societăţii, aceasta poate recurge la mai multe mijloace, unul dintre care este emiterea de către societate a unor titluri de credit, numite obligaţiuni, în schimbul sumelor de bani trebuitoare. Obligaţiunile

Efectuarea plăţilor de către persoanele juridice cu scop lucrativ pe teritoriul Republicii Moldova.

Dezvoltarea sistemului bancar a dus la extinderea şi generalizarea celei mai importante simplificări a relaţiilor de plăţi, la generalizarea decontărilor ca modalitate de efectuare a plăţilor.

Mijloacele de plată reprezintă totalitatea posibilităţilor materiale prin care se poate lichida o creanţă.

Modalităţile de plată constituie totalitatea mecanismelor prin care se poate transmite de la cumpărător la vânzător contravaloarea mărfurilor livrate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate.

Plăţile fără numerar sunt plăţile efectuate prin transfer (virament) în unitatea monetară naţională (leul moldovenesc) sau în valută străină, fără a utiliza moneda în forma sa concretă (bilete de bancă şi monedă metalică).

Documentele de plată sunt documentele în baza cărora sau prin intermediul cărora se execută (stinge) obligaţiuni băneşti conform prevederilor contractuale, actelor normative în vigoare.

Codul civil al R.M., nr. 1107/2002, art. 1259-1288 prevede:

  • ordinul de plată;

  • efectuarea plăţilor prin cec;

  • efectuarea plăţilor prin cambie şi prin bilet la ordin;

  • efectuarea plăţilor prin acreditiv documentar;

  • efectuarea plăţilor prin incasoul documentar;

  • efectuarea plăţilor prin card bancar.

Deoarece anterior a fost examinat cecul, cambia şi biletul la ordin ca modalităţi de plată, ne vom referi doar la ordinul de plată, acreditivul şi incasoul documentar.

Efectuarea plăţilor prin ordinul de plată

Conform Regulamentului cu privire la transferul de credit nr. 373/2005, transferul de credit reprezintă o serie de operaţiuni care începe prin emiterea de către emitent a ordinului de plată şi executarea de către banca plătitoare a acestuia în scopul punerii la dispoziţia beneficiarului a unei sume de mijloace băneşti şi se finalizează prin înregistrarea de către banca beneficiară a sumei respective în contul beneficiarului. Transferul de credit poate fi efectuat atât în lei moldoveneşti, cât şi în valută străină. În funcţie de specificul utilizării, transferul de credit se clasifică în transfer ordinar şi transfer bugetar.

Transferul ordinar este utilizat în scopul efectuării tuturor plăţilor, care nu se referă la bugetul public naţional şi poate fi iniţiat atât de către clientul băncii (titular de cont bancar), cât şi nemijlocit de către bancă în nume şi pe cont propriu, precum şi la transferarea sumelor încasate în numerar de la persoanele fizice.

Transferul bugetar este utilizat în scopul efectuării plăţilor care se referă numai la bugetul public naţional şi poate fi iniţiat atât de către clientul băncii (titular de cont bancar), cât şi nemijlocit de bancă în nume şi pe cont propriu, precum şi la transferarea sumelor încasate în numerar de la persoanele fizice.

Atât transferul ordinar cât şi cel bugetar poate fi utilizat şi pentru plăţile cu caracter de periodicitate, la date programate şi sume fixe (transfer programat), care se efectuează de către bancă în numele titularului de cont bancar în anumite intervale de timp, conform prevederilor contractului de mandat.

Transferul de credit se efectuează în baza ordinului de plată întocmit de către emitentul acestuia.

Ordinul de plată (dispoziţia de plată) este dispoziţia dată de o persoană (ordonator) unei bănci (bancă ordonatoare) de a plăti o anumită sumă în favoarea unei alte persoane (beneficiar) pentru stingerea unei obligaţii băneşti a ordonatorului faţă de beneficiar. Ordinul de plată poate fi simplu sau documentar, în funcţii de faptul dacă încasarea sumei de către beneficiar nu este sau este condiţionată de prezentarea vreunui document privind scopul plăţii solicitat de ordonator.

Dispoziţia de plată se utilizează la efectuarea plăţilor pentru mărfurile livrate, lucrările efectuate, serviciile prestate, tranzacţiile cu hârtiile de valoare de stat, precum şi alte plăţi.

Efectuarea plăţilor prin acreditiv doc umentar. Acreditivul documentar este un aranjament, oricum ar fi denumit sau descris, prin care o bancă (banca emitentă), acţionând la cererea clientului său (ordonatorului) şi conform instrucţiunilor acestuia, sau în nume propriu:

  • efectuează o plată către un terţ (beneficiar) ori la ordinul acestuia sau,

  • acceptă şi plăteşte cambii trase de către beneficiar, sau

  • autorizează o altă bancă să efectueze o astfel de plată ori să accepte şi să plătească asemenea cambii.

Participanţii ordinari la derularea unei operaţiuni bazate pe acreditiv documentar sunt:

Ordonatorul – este, de regulă, cumpărătorul (importatorul) în contractul de vânzare-cumpărare şi este iniţiatorul raportului de acreditiv documentar. Acesta, fiind client аl bănсii emitente, ordonează acesteia deschiderea acreditivului documentar. În condiţiile expres indicate, în baza ordinului, banca vа fi obligată lа plata sumei indicate în acreditiv în schimbul prezentării documentelor menţionate în acreditiv.

Beneficiarul – vânzătorul din contractul de vânzare-сumрărare internaţională de mărfuri sau prestatorul de servicii din cadrul relaţiilor comerciale internaţionale este persoana în drept să i se plătească suma indicată în acreditivul documentar, fiind obligată să prezinte bănсii plătitoare documentele indicate în acreditiv. În cazul în care este trăgătorul unor cambii, este în drept să сеară ассерtarеа şi plata acestora de către banса plătitoare din contul sumei се se cuvine să î primească de lа ordonator.

Bаncа emitent ă – banса, unul dintre clienţii căreia este ordonatorul şi căreia i se adresează acesta din urmă cu cererea de deschidere а acreditivului. În baza acesteia, banca se angajează sa acţioneze în strictă conformitate cu indicaţiile ordonatorului referitoare la derularea operaţiunii de acreditiv documentar. De multe ori plata sumei acreditivului documentar este efectuată chiar de banса emitentă, însă în alte cazuri plata se efectuează indirect, în relaţia de acreditiv documentar angajându-se altă/alte bănci. În aceste cazuri intervin bănсilе:

Bаnca notificatoare are sarcina de а notifica beneficiarul lа cererea bănсii emitente, despre deschiderea acreditivului documentar;

Bаncа confirmatoare aceasta, în schimbul unui comision suplimentar pentru confirmare, îşi asumă un angajament echivalent din toate punctele de vedere cu cel аl bănсii emitente. În acest caz, între banса emitentă şi сеа confirmătoare se stabileşte un raport de solidaritate vis-а-vis de plata sumei vizate în acreditiv;

Bаnса beneficiar ă funcţiа respectivei bănci este de а plăti suma datorată de ordonator beneficiarului. Aceasta асţiînează în baza instrucţiunilor băncii emitente de realizare а plăţii, urmând са suma să-i fie compensată de aceasta din urmă;

Bаncа tras ă sau acceptantă rolul acesteia în relaţia de acreditiv documentar este асеlaşi ca cel аl bănсii plătitoare, diferenţa constând în faptul сă plata nu se realizează efectiv, ci рrin ассерtarea şi plata cambiilor trase de beneficiar;

Bаncа rambursatoare – banса, care lа solicitarea bănсii emitente rambursează plata efectuată în contul acreditivului documentar sau achită comisioanele lа care sunt îndreptăţite: banса plătitoare, banса acceptantă etc.

Efectuarea plăţilor prin incasoul documentar. Incaso (încasarea) – este un aranjament prin care o bancă (banca remitentă) se obligă să manipuleze, conform instrucţiunilor date de clientul său (emitentul), documente financiare (cambii, bilete la ordin, cecuri sau alte instrumente similare, utilizate pentru a obţine efectuarea plăţii), însoţite de documente comerciale (facturi, documente de transport, titluri de valoare, alte documente similare care nu sunt documente financiare), pentru a obţine, inclusiv prin intermediul unei alte bănci (bancă însărcinată cu încasarea), plata sau acceptarea cambiilor emise ori pentru a elibera documente contra plăţii sau contra acceptării cambiilor emise.

Documentele trimise la incaso trebuie să fie însoţite de instrucţiuni de încasare, iar băncile nu sunt autorizate să acţioneze decât în conformitate cu aceste instrucţiuni şi cu prevederile Codului civil al R.M., nr. 1107/2002.

În afara obligaţiei de a controla conformitatea documentelor primite cu enumerarea din instrucţiunile de incaso şi de a aviza fără întârziere emitentul în cazul lipsei documentelor sau a prezentării unor alte documente decât cele enumerate, băncile nu au nici o obligaţie ulterioară în această privinţă. Banca prezentatoare trebuie să verifice dacă forma de acceptare a cambiei este completă şi corectă, nefiind însă responsabilă de autenticitatea semnăturilor sau de dreptul la semnătură al celor care acceptă cambia.

Banca nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru autenticitatea documentelor primite.

Banca, însărcinată cu încasarea sumei plătite, prezintă documentele către persoana căreia trebuie să i se facă prezentarea (trasul) în forma în care aceste documente sunt primite, exceptând cazul în care băncile sunt autorizate să aplice timbrele şi ştampilele necesare, să facă orice adnosări necesare sau să aplice toate elementele de identificare ori simboluri obişnuite, cerute de operaţiunile de incaso.

Dacă în instrucţiunile de incaso este prevăzută plata dobânzilor, trasul trebuie să efectueze această plată. Dacă trasul evită plata acestora, acestea cad în povara emitentului.

Back to Top