Motivele pentru care economiştii studiază sau predau istoria gândirii economice (IGE) sunt multiple. Ele s-au diversificat o dată cu schimbarea viziunii economice şi a scopurilor imediate ale studentului (sau expozantului), precum şi cu progresul acestui subiect, ca disciplină. De exemplu, în secolul al XIX-lea, studenţii merituoşi la economia politică „s-au săturat" să citească despre lucrările vechilor maeşti şi câţiva dintre aceştia au început să publice comentarii asupra a ceea ce au citit. J.R. McCulloch, primul istoric englez al economiei politice, a scris numeroase articole (de exemplu, pentru ziarul Scotsman şi pentru Encyclopedia Britannica ) pe această temă, înainte de a-şi publica lucrarea sa „Historical Sketch of the Rise of the Science of Political Economy" (Schiţă istorică asupra creşterii ştiinţei economiei politice - 1826), iar în 1845 a produs prima bibliografie adnotată asupra ştiinţei economice (McCulloch).

Ca unul dintre economiştii de marcă ai timpului său, McCulloch a scris cu autoritatea şi din perspectiva ortodoxiei curentului ricardian. Următorul autor, care a scris despre istoria economiei politice, pentru Encyclopedia Britannica, a fost un personaj cu totul diferit: J.K.Jurgam, reprezentant al lumii academice irlandeze, o persoană cu vaste arii de interes ştiinţific, dar de mai mică originalitate. El şi-a câştigat reputaţia de autoritate în domeniul ştiinţei economice printr-o adresă de rezonanţă trimisă la întâlnirile din 1878 a Secţiunii F a Asociaţiei Britanice pentru Dezvoltarea Ştiinţei, în care s-a referit la „poziţia prezentă şide perspectivă a economiei politice". El anunţa naşterea unei „noi ştiinţe economice". A sa „Istorie a economiei politice" (trimisă prima dată Enciclopediei în 1878) nu prea era o istorie a gândirii economice, ci, mai degrabă, un manifest pentru critici istoriciste asupra economiei politice clasice engleze.

Un asemenea atac viguros la adresa ortodoxiei economice, aflată deja sub focuri puternice din mai multe direcţii, a dus la creşterea interesului pentru un subiect pe care majoritatea studenţilor la economie îl considerau destul de arid. Când lucrarea sa a fost republicată sub formă de carte - întâi în Statele Unite la îndemnul lui Taussig, un distins profesor de la Universitatea Harward, şi apoi în Anglia, în 1888 - ea a devenit în scurtă vreme cel mai de succes tratat de „Istoria gândirii economice" din secolul al XIX-lea[1]. Odată ce universităţile cu şcoli marcante de economie politică le cereau studenţilor să aibă un minim de cunoştinţe privind scrierile pe care profesorii vremii le invocau drept suport al propriilor prelegeri, personalizarea disciplinei care lua avânt la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX a generat o cerere crescândă de cărţi despre gândirea economică din trecut.

Majoritatea erau persiflatoare sau scrieri care prezentau vechile teorii drept o „monumentală colecţie de erori" care se afla în contrast evident cu starea avansată a disciplinei moderne[2]. Puţine lucrări şi texte au contribuit la ţinerea în viaţă a subiectelor pentru studenţii interesaţi. P.A.Samuelson, de exemplu, în adresa sa prezidenţială din 1961 către Asociaţia Americană de Economie a citat: „Jstoria economiei politice a lui Gide şi Rist, şi mica broşură a lui Alexander Gray, prietenul studentului ocupat" ca fiind cele două tente pe care studenţii se puteau baza în anii 1930.

Într-adevăr, în afară de Gide şi Rist (1909), Gray (1931) şi „Jstoria gândirii economice" a lui Roll (1938), nici un tratat general de marcă nu a fost publicat în acest domeniu până la monumentala Jstorie a analizei economice" a lui Schumpeter (1954).

Adevărul este că dezvoltarea puternicei teorii economice (care a început să prindă contur la sfârşitul anilor '20 şi începutul anilor '30), precum şi caracterul tehnic crescând al aptitudinilor necesare unui economist de profesie a făcut din ce în ce mai dificil ca o direcţie în istoria cândirii economice să fie privită ca o parte fundamentală a pregătirii sale. Ca subiect de cercetare, el trebuia dezvoltat antinomic: în adâncime şi în lărgime (extinzând aria de cuprindere) şi mai puţin cantitativ.

Deşi majoritatea studenţilor l-ar putea aprecia ca irelevent, au fost totuşi gânditori de marcă care s-au inspirat din acest subiect. În secolul al XX-lea, ca şi în secolul trecut, teoreticieni inovativi, conştineţi de deficienţele ortodoxiei economice în vigoare, s-au întors la scrierile vechilor maeştri în căutarea unor viziuni neexploatate sau uitate. În mod natural ei au tins să-i interpreteze pe clasici în termeni moderni şi, făcând aceasta, au generat dezbateri stimulative printre specialişti asupra temelor discutate. Odată ce teoreticieni de prestigiu, moderni, acordau noi roluri istoriei gândirii economice, ei au ajutat la emfatizarea acesteia pentru studenţii ambiţioşi din cercetare, care căutau un subiect incitant şi viabil pentru dizertatii.

Exemple contrastante de mari teoreticieni, ale căror incursiuni accidentale în domeniul analizat se pot considera că au avut un rol semnificativ în avansarea istoriei gândirii economice (direct sau indirect, ori provocând critici ştiinţifice), îi pot include pe Marshall, a cărui „reabilitare a lui Ricardo" a dus o critică perceptivă din partea lui W.J.Achley, în 1891, şi pe Samuelson, a cărui disecare a modelelor marxiene, în 1957, şi reconsiderarea noţiunii marxiste de exploatare, în 1971, au provocat reacţii atât riguroase, cât şi viguroase.

Un exemplu mult mai recent este M.Morishima, care a reinterpretat şi a extins modelele găsite de el în „Elementele " lui Walras, „Capitalul" lui Marx şi „Principiile " lui Ricardo, folosind tehnici-expert din teoria economico-matematică modernă (Morishima, 1973, 1977, 1990)[3]. Ba mai mult, la mijlocul secolului XX, câţiva teoreticieni de vârf au recurs la introspcţii atât de eficiente în istoria economiei politice, încât au fost recunoscuţi ca autorităţi în domeniu. Fr.Knight, G.Stigler şi J.Hicks se numără printre cele mai distinse exemple. La fel poate fi menţionat şi Schumpeter, care a avut un îndelungat interes pentru istoria economiei politice şi şi-a petrecut ultimii nouă ani din viaţă revăzând şi actualizând primul său eseu legat de dezvoltarea doctrinelor economice şi a metodei (publicat original în Germania, în 1914)[4]. Acesta a fost proiectul care a fost dezvoltat în masiva ,Istorie a analizei economice", pe care soţia sa a pregătit-o pentru publicare, după moartea corifeului.

De fapt „istoria" lui Schumpeter a constituit o piatră de hotar în istoria gândirii economice. Lucrarea se remarcă prin definirea scopurilor şi obiectivelor la care majoritatea tratatelor ulterioare s-au referit din plin; un punct convenabil de plecare, având în vedere conţinutul ei, pentru aproape toate noile cercetări în acest domeniu şi un tezaur de pasaje citabile şi probleme de dezbătut, pentru lectorii care doresc să ţină cursuri neconvenţionale în faţa audienţei lor.



 [1]O ediţie a acesteia din 1929 se poate consulta la cabinetul „Virgil Madgeanu", din Academia de Studii Economice. S-a referit la câteva ediţii în engleză, incluzând una postumă din 1915 editată de către Rihard Ely, un capitol suplimentar semnat de W.A.Scott. după Koot (1987), a fost tradusă în germană, poloneză, rusă, suedeză, cehă, sârbă şi olandeză.

[2] Vezi, de exemplu, prezentarea lui Boulding a cursului pe care l-a audiat ca student la Univeristatea din Edinburgh: „Studentul întâi a învăţat ce a greşit Adam Smith şi toate celelalte lucruri asupra cărora s-a înşelat, apoi a văzut cum stau lucrurile cu Ricardo şi apoi cu Marshall. Mulţi studenţi nu au învăţat niciodată ceva care să fie valabil la aceşti gânditori, iar eu am crezut în concluzia cursului că ştiinţa economică este o monumentală colecţie de erori". (Boulding 1971: 232).

[3] Ar putea fi prea devreme să evaluăm impactul recentelor incursiuni ale lui Morishima în istoria gândirii economice, dar e greu de crezut că problemele istorice stabilite de el (şi de alţi economişti care rescriu pe clasici într-o variantă modernă) poate adânci în mod substanţial subiectul. Acesta nu era, într-adevăr, obiectivul său.

[4] Eseul din 1914 a apărut, de asemenea, în engleză pentru prima oară în 1954 (Schumpeter, 1954a).

Back to Top