Aşa cum s-a arătat, la cercetarea calităţii loturilor de mărfuri, atât în cadrul unor expertize a calităţii, de exemplu la analiza calităţii produselor noi, şi nu numai a acestora, una din etape o constituie analiza respectarea legalităţii. Între aspectele legale de cercetat, un loc important îl ocupă cele legate de dreptul de proprietate industrială.

Intr-o formulare foarte concisă, se poate defini că dreptul proprietăţii industriale reuneşte normele juridice care reglementează creaţiile intelectuale industriale cum sunt invenţiile, know-how-ul, desenele şi modelele industriale, modelele de utilitate, topografiile circuitelor integrate şi semnele distinctive ale activităţii industriale ca mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, firma şi emblema comercială, indicaţiile geografice (denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă). Protecţia proprietăţii industriale are ca obiect şi reprimarea concurenţei neloiale.

Din definiţie se constată că proprietatea industrială se referă la protejarea unor drepturi cu privire la producerea şi comercializarea produselor industriale, în acest cadru fiind cuprinse şi produsele industriilor agricole şi a industriei extractive. Prin industrii agricole se întelege producerea de vinuri, grăunţe, foi de tutun, fructe, vite etc., iar prin industria extractivă producţia de ape minerale, de minereuri etc.

La baza colaborării internaţionale în domeniul protecţiei proprietăţii industriale stă Convenţia de la Paris din 1883, revizuită de mai multe ori (ultima dată la Stockholm în 1967), la care România a aderat în 1967.

In aceeaşi măsură în care se pune problema apărării drepturilor celor care deţin o proprietate industrială în sensul celor de mai sus, se pune şi problema protejării drepturilor creatorilor de opere literare şi artistice. Pentru protecţia drepturilor aceastora s-a încheiat Convenţia de la Berna din 1886, activitatea definindu-se ca protecţia proprietăţii intelectuale.

Ambele convenţii - de la Paris şi de la Berna - au dus şi la crearea structurilor organizatorice corespunzătoare. In 1967, s-a creat, pentru asigurarea unei colaborări internaţionale corespunzătoare, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI). Această organizaţie urmăreşte realizarea unei mai bune colaborări între state în toate domeniile de creaţie intelectuală, inclusiv în domeniile de ordin tehnico-ştiintific. Astfel, conceptul de proprietate intelectuală dobândeşte o sferă mai largă, incluzându-l şi pe cel de proprietate industrială. România a ratificat Convenţia pentru instituirea OMPI în 1968.

Convenţia pentru instituirea OMPI defineşte conceptul de proprietate intelectuală prin enunţarea componentelor sale. Asadar, prin proprietate intelectuală se înţeleg drepturile referitoare la:

· operele literare, artistice şi ştiinţifice;

· interpretările şi execuţiile artistice, fonogramele, emisiunile radiodifuzate;

· invenţiile în toate domeniile activităţii umane;

· descoperirile ştiinţifice;

· desenele şi modelele industriale;

· mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu precum şi numele comerciale şi denumirile comerciale;

· protecţia împotriva concurenţei neloiale şi toate celelalte drepturi aferente activităţii intelectuale în domeniile industrial, ştiinţific, literar şi artistic.

Deşi protecţia proprietăţii industriale este cea care are implicaţii mai multe în comerţ şi, în legătură cu acesta, în expertizarea calităţii, chiar şi sfera propriu zisă a proprietăţii intelectuale este strâns legată de comerţ şi anume de comercializarea unor produse legate de dreptul de autor - înregistrările audio-vizuale, programele de calculator, cărţile, reproducerile de artă etc.

Back to Top