Conceptul de Trezorerie a apărut ca rezultat al unei lungi evoluţii istorice, care a condus mai întâi la identificarea noţiunii de „ban public”, apoi la ideia de centralizare a acestuia sub o autoritate unică având scopul de a veghea la respectarea unui ansamblu de reguli speciale.

Trezoreria: concept, conţinut

Diversificarea şi intensitatea intervenţiilor statului, îndeosebi în domeniul economic, au impus redimensionarea importanţei Trezoreriei, având în vedere amploarea fluxurilor care se derulează prin intermediul său. În funcţie de modul în care statul s-a angajat sau dezangajat în viaţa economică, după cel de-al doilea război mondial, se pot evidenţia următoarele faze specifice în evoluţia Trezoreriei publice:

  • faza de expansiune, care a urmat războiului, în care Trezoreria a preluat insuficienţele pieţei şi ale circuitelor financiare, fiind singura instituţie care putea impune restricţii şi oferi avantaje;

  • faza de restrângere, specifică perioadei 1960 - 1975, în care Trezoreria a cunoscut o relativă dezangajare economică, s-a caracterizat prin transferul către alte organisme financiare sau către pieţe financiare a sarcinii acoperirii cheltuielilor publice suplimentare (aşa-numita debugetizare). Această fază a avut ca obiectiv revenirea la o Trezorerie neutră, dezangajată, care nu se implică în economie;

  • faza reconsiderării mecanismelor de intervenţie a statelor, amorsată la mijlocul anilor ’70, accentuând voluntarismul şi selectivitatea intervenţiilor pentru atingerea unor obiective precise;

  • faza resorbţiei intervenţiilor publice , după anul 1985, favorizată de expansiunea sectorului particular, de ameliorarea fluxurilor bancare şi financiare, ceea ce a condus la relaxarea mecanismelor de piaţă, accentuarea concurenţei, precum şi deschideri financiare spre exterior.

Trezoreria, în sensul de tezaur, reprezintă locul în care se păstrează şi se gestionează banii statului. Mai mult decât atât, Trezoreria este învestită cu o misiune importantă: asigurarea corectei efectuări a fluxurilor de încasări şi cheltuieli, veghind permanent la ajustarea acestora.

Trezoreria se referă atât la funcţiile, cât şi la organele administrative angrenate în operaţiunile aferente finanţelor publice, respectiv: execuţia de casă a bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale; constituirea şi utilizarea unor fonduri extrabugetare şi/cu destinaţie specială; gestiunea datoriei publice interne şi externe; efectuarea unor operaţiuni financiare ale statului (depozite, împrumuturi de stat şi rambursarea acestora, plasamente ale statului etc.).

În România, organizarea execuţiei operaţiunilor privind finanţele publice prin Trezoreria statului s-a introdus din anul 1992. Această importantă măsură a condus la completarea cadrului instituţional prin care s-a creat posibilitatea ca statul să stabilească şi să aplice politica de venituri şi cheltuieli, organizându-şi activitatea financiară atât la nivel central, cât şi în teritoriu. Astfel, s-a acţionat în vederea creşterii răspunderii utilizării banului public şi asigurării finanţării obiectivelor şi acţiunilor aprobate.

Prin activitatea de trezorerie, se pot cunoaşte şi rezolva toate implicaţiile specifice gestiunii financiare publice. De asemenea, Trezoreria facilitează folosirea de către Ministerul Finanţelor Publice a instrumentelor de analiză şi supraveghere a realizării echilibrului financiar, monetar şi valutar, precum şi a datoriei publice.

Trezoreria publică a preluat atribuţiile execuţiei de casă a bugetului public, la care s-au adăugat noile atribuţii rezultate din reorganizareafinanţelor publice, în sensul creării unui sistem propriu pentru urmărirea şi execuţia procesului bugetar. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice a autorizat înfiinţarea de trezorerii în cadrul organelor financiare subordonate, şi anume: direcţii generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi ale municipiului Bucureşti; administraţii financiare: circumscripţii fiscale şi percepţii rurale.

Trezoreria este concepută ca un sistem operaţional în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin care se efectuează, în principal: operaţiunile financiare şi băneşti, bugetare şi extrabugetare ale sectorului public şi contabilitatea acestora; controlul fiscal asupra încasării la termen a veniturilor publice; controlul asupra finanţării cheltuielilor instituţiilor publice; refinanţarea deficitului bugetar: lansarea împrumuturilor de stat; plasarea disponibilităţilor sectorului public.

În baza cadrului legal constituit, s-a conceput un sistem unitar de organizare şi funcţionare a trezoreriilor finanţelor publice, atât la nivel central, cât şi la nivel local. Avantajele acestui sistem sunt:

  • organizarea controlului financiar, prin organele proprii ale Ministerului Finanţelor Publice, în următoarele direcţii: urmărirea îndeplinirii obligaţiilor către buget de către toţi contribuabilii, prin organizarea evidenţei pe plătitori; efectuarea cheltuielilor de către instituţiile publice , în limita creditelor bugetare aprobate;

  • perfecţionarea sistemului informaţional şi decizional în ceea ce priveşte rapiditatea, relevanţa şi acurateţea raportărilor privind urmărirea execuţiei bugetare şi a operaţiunilor de trezorerie. În acest fel, Ministerul Finanţelor Publice dispune de instrumentele necesare pentru stabilirea strategiei pe termen scurt şi lung în domeniul finanţelor publice;

  • desfăşurarea activităţii de trezorerie cu costuri mai reduse comparativ cu cele înregistrate până la înfiinţarea Trezoreriei, când execuţia de casă a bugetului se efectua prin sistemul bancar. Pentru acoperirea deficitului bugetului de stat sunt folosite direct disponibilităţile aflate în contul Trezoreriei, inclusiv disponibilităţile instituţiilor păstrate în conturile Trezoreriei publice. Creşterea eficienţei se realizează prin localizarea operativă a întârzierilor de plăţi, identificarea nerespectării legii în stabilirea veniturilor cuvenite statului, neplata lor la termen şi acţionarea urmăririi încasării impozitelor şi taxelor. Sporirea eficienţei are loc şi pe seama controlului plăţilor în ceea ce priveşte încadrarea lor în volumul creditelor bugetare aprobate pe subdiviziunile clasificării bugetare.

În cadrul sistemului finanţelor publice, Trezoreria are un rol foarte important, care se manifestă pe multiple planuri: asigurarea execuţiei bugetului public naţional privind încasarea veniturilor şi efectuarea plăţilor dispuse de ordonatori în limita creditelor acordate; casier al sectorului public, prin care se asigură încasarea veniturilor, efectuarea plăţilor şi păstrarea disponibilităţilor; asigurarea evidenţei contabile privind execuţia de casă pentru toate operaţiunile de încasări şi plăţi; asigurarea controlului fiscal asupra încasării veniturilor publice şi a controlului financiar preventiv asupra efectuării plăţilor.

Rolul Trezoreriei finanţelor publice este reliefat de rapiditatea şi operativitatea circuitelor realizate prin fluxurile fiscale şi fluxurile de cheltuieli publice, precum şi de posibilitatea cunoaşterii, previzionării, urmăririi şi menţinerii echilibrului dintre fluxuri pe tot parcursul execuţiei bugetare în scopul asigurării în permanenţă a disponibilităţilor băneşti.

Modul de organizare şi funcţionare a Trezoreriei finanţelor publice

Trezoreria este organizată şi funcţionează ca un sistem unitar, atât la nivel central, în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, cât şi la nivelul unităţilor teritoriale ale acestuia, în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice, în cadrul administraţiilor, circumscripţiilor şi percepţiilor financiare.

La nivel central, în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, funcţionează Direcţia Generală a Trezoreriei Statului, care desfăşoară următoarele operaţiuni specifice:

  • elaborarea instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea trezoreriilor teritoriale;

  • asigurarea evidenţei contabile privind constituirea şi utilizarea tuturor fondurilor statului;

  • deschiderea creditelor bugetare la trezoreriile teritoriale (trezoreria centrală având contul de corespondent la Centrala Băncii Naţionale);

  • efectuarea operaţiunilor de decontare între trezoreriile judeţene;

  • gestionarea fondurilor cu destinaţie specială constituite la nivelul economiei naţionale;

  • administrarea conturilor de clearing, barter şi cooperare economică în conformitate cu acordurile guvernamentale;

  • contractarea, gestionarea şi evidenţa împrumuturilor pentru acoperirea deficitului bugetar;

  • gestionarea datoriei publice interne şi externe;

  • elaborarea lucrărilor de execuţie bugetară şi a contului trezoreriei în structurile şi termenele stabilite;

  • elaborarea raportului public şi a contului general al execuţiei bugetului de stat, a fondurilor speciale şi extrabugetare.

  • Direcţia Generală a Trezoreriei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice se caracterizează prin:

  • este o direcţie de concepţie, sinteză şi negociere;

  • trebuie să dispună de o organizare relativ stabilă, neimplicând schimbări majore în structura sa generală;

  • organigrama sa cuprinde cel puţin trei compartimente:

  • compartimentul problemelor financiare şi monetare, axat pe activităţi de trezorerie, activităţi de economisire, pieţe financiare, precum şi unele circuite de finanţare specializate;

  • compartimentul de finanţări şi participaţii, care se ocupă de activitatea statului ca acţionar în sectorul public, concurenţial sau neconcurenţial, şi de mijloacele de intervenţie economică în beneficiul întreprinderilor;

  • compartimentul de probleme financiare internaţionale, care se ocupă cu relaţiile financiare bilaterale, multilaterale, precum şi cu relaţiile cu organismele internaţionale.

Ansamblul politicii financiare prezintă, sub diversitatea funcţiilor Trezoreriei, o unitate profundă, ceea ce impune un efort de coordonare la nivelul managementului acestei instituţii.

În cadrul Ministerului Finanţelor Publice, există şi alte direcţii, ale căror activităţi au impact asupra politicii financiare, intersectând şi coordonându-şi acţiunile cu Direcţia Genarală a Trezoreriei (direcţiile de Buget, Impozite, Contabilitate publică, Datorie publică, Relaţii economice externe ş.a.).

Prin Trezorerie se asigură exercitarea în mai bune condiţii a atribuţiilor Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor sale teritoriale, ca urmare a reorganizării şi îmbunătăţirii structurii aparatului financiar- fiscal, urmărindu-se întărirea rolului şi importanţei unităţii fiscale teritoriale în cadrul căreia funcţionează un compartiment distinct cu activitate de trezorerie.

Banca Naţională (ca instituţie autonomă faţă de Guvern), împreună cu Trezoreria, are un rol important în conceperea şi conducerea politicii financiare şi monetare, precum şi în coordonarea organismelor circumscrise activităţii de trezorerie.

În legătură cu activitatea de trezorerie, banca centrală efectuează anumite servicii, cum sunt:

  • ţine nemijlocit sau supraveghează ţinerea contului curent al Trezoreriei;

  • acceptă împrumuturi acordate statului şi aprobate de Parlament;

  • se constituie ca un intermediar util între Trezoreria publică şi pieţele monetare, financiare şi valutare pe care statul doreşte să le influenţeze, dar fără a deveni el însuşi un agent nemijlocit.

  • La nivel teritorial, trezoreriile sunt organizate pe două niveluri: judeţe şi municipiul Bucureşti; municipii, oraşe, comune.

  • La nivelul judeţelor şi municipiului Bucureşti, Trezoreria este organizată ca direcţie în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi a Controlului Financiar de Stat, având următoarele atribuţii:

  • gestionarea contului corespondent al trezoreriei judeţene deschis la sucursala judeţeană a Băncii Naţionale, asigurând efectuarea operaţiunilor de decontare între trezoreriile locale şi instituţiile bancare corespondente;

  • coordonarea activităţii de trezorerie la organele financiare teritoriale;

  • deschiderea creditelor bugetare (dispuse de ordonatorii de credite secundari) finanţate prin bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat în toate trezoreriile locale;

  • asigurarea încheierii exerciţiului financiar la nivelul judeţului şi al municipiului Bucureşti;

  • întocmirea bilanţului centralizat al Trezoreriei, analiza şi elaborarea raportului de analiză;

  • elaborarea lucrărilor de sinteză privind execuţia bugetară, precum şi a altor raportări operative periodice către Ministerul Finanţelor Publice;

  • propunerea de măsuri pentru asigurarea încasării veniturilor şi întăririi controlului asupra cheltuielilor bugetare;

  • coordonarea activităţii compartimentelor casierie-tezaur în ceea ce priveşte asigurarea numerarului necesar efectuării plăţilor, redistribuirea soldului de casă şi stabilirea plafoanelor de casă.

La nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor, trezoreriile sunt unităţi direct funcţionale, efectuând operaţiuni de încasare a veniturilor şi efectuare a cheltuielilor în urma controlului preventiv asupra legalităţii operaţiunilor şi a întocmirii corecte a documentelor. Tot la acest nivel au loc înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor publice şi întocmirea conturilor sintetice şi analitice, precum şi a situaţiilor de încheiere a execuţiei bugetelor, la sfârşitul anului.

Ministerul Finanţelor Publice asigură coordonarea unitară a execuţiei finanţelor publice prin mecanismul integrat şi unitar al Trezoreriei finanţelor publice.

Contul curent general al Trezoreriei statului funcţionează la Banca Naţională a României. Soldul activ al acestuia se formează din disponibilităţile trezoreriilor din cadrul serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Finanţelor Publice. Soldul contului curent general al Trezoreriei statului se cuprinde în bilanţul Băncii Naţionale. Disponibilităţile aflate în acest cont pot fi utilizate în următoarea ordine: acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de stat; acoperirea temporară a golurilor de casă înregistrate de bugetele locale; acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului asigurărilor sociale de stat şi a deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale; efectuarea de plasamente financiare pe termen scurt, prin Banca Naţională, care acţionează ca agent al statului: acordarea de împrumuturi pe termen mediu şi lung pentru finanţarea şi refinanţarea deficitelor anuale ale bugetului de stat pe seama disponibilităţilor pe termen mediu şi lung din contravaloarea în lei a împrumuturilor externe.

Pentru decontarea operaţiunilor prin contul curent general al Trezoreriei, Banca Naţională nu percepe comisioane, dar plăteşte dobânzi la disponibilităţile din acest cont.

Trezoreria generală a statului derulează operaţiuni de încasări şi plăţi care privesc:

  • veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor locale, ale fondurilor speciale;

  • veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice care se administrează în regim extrabugetar;

  • datoria publică internă şi externă, precum şi serviciul datoriei publice interne şi externe;

  • alte venituri şi cheltuieli ale sectorului public, inclusiv drepturile de încasat şi obligaţiile de plată ale statului care decurg din acordurile şi convenţiile guvernamentale.

  • Operaţiunile de încasare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor bugetare prin intermediul Trezoreriei publice generează fluxuri informaţionale care au loc în diverse sensuri între participanţi, astfel:

  • preluarea executării prevederilor legii bugetare anuale în sarcina Ministerului Finanţelor Publice;

  • deschiderea creditelor bugetare şi transmiterea nivelurilor repartizate pe categorii de ordonatori, până la instituţiile publice;

  • încasarea veniturilor proprii de către instituţiile bugetare;

  • păstrarea şi folosirea disponibilităţilor băneşti ale Trezoreriei în contul corespondent deschis la Banca Naţională;

  • efectuarea relaţiei de corespondenţă între Trezoreria centrală, trezoreriile judeţene şi trezoreriile operative:

  • întocmirea şi circuitul documentelor privind încasarea veniturilor la buget de la agenţii economici prin intermediul conturilor de la unităţile băncilor comerciale (contul corespondent la Banca Naţională către Trezorerie);

  • încasarea impozitelor şi taxelor de la persoane fizice.

Organizarea şi funcţionarea Trezoreriei finanţelor publice, atât la nivel central, cât şi teritorial, au la bază un mecanism corespunzător, cu ajutorul căruia Ministerul Finanţelor Publice asigură coordonarea finanţelor sectorului public printr-un sistem integrat şi unitar. Mecanismul de funcţionare a Trezoreriei se realizează, pe de o parte, prin contul corespondent deschis la Banca Naţională pentru direcţiile de trezorerie judeţene şi a Municipiului Bucureşti şi la acestea din urmă în cazul trezoreriilor munincipale şi orăşeneşti, iar pe de altă parte, prin contul „Casa”.

Prin contul corespondent al Trezoreriei se realizează numeroase operaţiuni ce pot fi grupate astfel:

  • intrări (debitări) de sume de la agenţii economici care au conturile deschise la băncile comerciale, reprezentând achitarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului, precum şi încasarea veniturilor extrabugetare şi a celor destinate fondurilor speciale;

  • ieşiri (creditări) de sume către agenţii economici care au conturile în băncile comerciale şi care reprezintă plăţi din conturile bugetare sau din fondurile extrabugetare şi speciale ale instituţiilor publice pentru achitarea mărfurilor livrate, serviciilor prestate şi lucrărilor executate, inclusiv a investiţiilor;

  • soldul debitor al contului corespondent al Trezoreriei reprezintă disponibilităţile totale ale acesteia care se regăsesc în soldul de casă al bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, soldurilor din conturile de mijloace extrabugetare şi fonduri speciale.

  • Prin casieria Trezoreriei operative se efectuează încasări şi eliberări de sume în numerar, reprezentând:

  • încasări în numerar de la agenţii economici: impozite şi contribuţii achitate, contravaloarea bonurilor de tezaur şi a obligaţiilor privind împrumuturile lansate, sumele încasate prin casieria proprie a instituţiilor care constituie venituri bugetare, restituiri de sume ridicate din conturile instituţiilor rămase nefolosite şi altele;

  • eliberările de sume în numerar din casieria Trezoreriei operative pe seama instituţiilor publice, privind efectuarea de plăţi pentru salarii, deplasări, premii, ajutoare, restituiri de venituri către contribuabili, în cazul în care acestea au fost încasate fără temei legal.

Trezoreria statului deţine la Banca Naţională contul general al cărui sold activ se formează din disponibilităţile Trezoreriei centrale din Ministerul Finanţelor Publice şi ale trezoreriilor din cadrul serviciilor publice descentralizate ale acestuia. Soldul contului general al Trezoreriei statului se cuprinde în bilanţul Băncii Naţionale a României.

Operaţiunile de încasări şi plăţi ale Trezoreriei sunt înscrise corespunzător planului de conturi elaborat de Ministerul Finanţelor Publice care asigură constituirea şi utilizarea resurselor financiare publice.

Disponibilităţile aflate în contul general al Trezoreriei statului pot fi utilizate în diverse scopuri în următoarea ordine:

  • acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de stat;

  • acoperirea temporară a golurilor de casă înregistrate de bugetele locale;

  • acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului asigurărilor sociale de stat şi a deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale;

  • efectuarea de plasamente financiare pe termen scurt, prin Banca Naţională a României, care acţionează ca agent al statului;

  • împrumuturi pe termen mediu şi lung pentru finanţarea şi refinanţarea deficitelor anuale ale bugetului de stat .

Funcţiile Trezoreriei finanţelor publice

În prezent, funcţiile Trezoreriei publice sunt influenţate de complexitatea şi diversificarea rolului statului modern, ceea ce a impus regândirea şi redimensionarea fluxurilor monetare prin această instituţie. Rezultat al unei evoluţii complexe, funcţiile actuale ale Trezoreriei se pot grupa în cinci funcţii principale, strâns legate între ele: administrator al banului public, intermediar financiar, mandatar al puterii publice, agent al intervenţiei financiare publice în economie, „gardian” al marilor echilibre.

Administrator al banului public

Inseparabilă de activitatea statului, administrarea banului public este funcţia tradiţională a Trezoreriei şi constă în ajustarea resurselor la sarcinile publice. Aceasta înseamnă ca, pe ansamblul circuitului trezoreriei, intrările şi ieşirile de fonduri să se echilibreze pentru fiecare din posturile contabile, în orice moment, ceea ce presupune existenţa unei marje de securitate a resurselor disponibile pe termen scurt, care să permită confruntarea cu nevoile imprevizibile.

Administrarea Trezoreriei necesită realizarea distincţiei între echilibrul bugetar şi echilibrul de trezorerie. Practica demonstrează că şi în cazul unui buget echilibrat există decalaje sezoniere, trezoreriei revenindu-i sarcina de a asigura legătura între secvenţele fluxurilor bugetare.

Cu atât mai mult, în perioadele cu deficit bugetar, Trezoreria este cea care trebuie să asigure acoperirea necesarului de finanţare a statului, mobilizând resursele de pe piaţa de capital (cu alte cuvinte, împrumutând în numele statului). Prin structura sa, Trezoreria este un solicitator de împrumuturi: pe termen scurt de pe piaţa monetară (prin emisiunea de bonuri de trezorerie sau titluri comparabile) şi pe termen mediu şi lung de pe piaţele financiare (obligaţiuni, titluri de rentă etc.).

Această funcţie a Trezoreriei statului se completează cu rolul de casier, de care sunt legate sarcinile evidenţei şi controlului banului public.

Totodată, atunci când volumul datoriei publice atinge un anumit nivel (foarte ridicat) şi cu o structură diversificată, Trezoreria trebuie să ducă o politică activă de gestiune a îndatorării, intervenind pe piaţa titlurilor sale pentru a obţine profit din oprtunităţile reducerii sau extinderii datoriei şi costurilor acesteia.

Intermediar financiar

În această optică, Trezoreria trebuie privită ca entitate care se împrumută pentru acoperirea deficitului sau golurilor temporare de trezorerie, dar şi pentru a acorda, la rândul său, credite, facilitând fluxuri de fonduri între creditori şi debitori. În acest mod, Trezoreria este unul dintre intermediarii financiari, precum sistemul bancar şi instituţiile financiare, contribuind, în numele statului, la finanţarea sectoarelor prioritare.

În tabloul operaţiunilor financiare din contabilitatea naţională, Trezoreria este, de fapt, numele sub care figurează statul în activităţile sale monetare şi financiare.

Mandatar al puterii publice

Trezoreria exercită numeroase misiuni de autoritate, specifice statului, în sectoarele financiar şi economic, deţinând şi participaţii în anumite sectoare de activitate. Astfel:

  • Trezoreria este „tutore” al unor instituţii financiare care depind de ea, fiind ori simple dezmembrări din autoritatea publică, ori veritabile instituţii autonome, asupra cărora îşi exercită influenţa;

  • Trezoreria „veghează”, împreună cu banca centrală, la buna funcţionare a instituţiilor de credit, la orientarea şi deontologia acestora;

  • Trezoreria este acţionar şi gestionar al participaţiilor publice de orice natură, utilizând mijloacele de acţiune de care dispune statul, în calitate de proprietar, fără însă a limita autonomia de gestiune a managerilor acestor întreprinderi;

  • Trezoreria este asociată la conducerea instituţiilor financiare şi economice internaţionale, precum: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială ş.a.

Agent al intervenţiei financiare publice în economie

În acopul stimulării creşterii economice, Trezoreria utilizează mijloacele de intervenţie de care dispune, acţionând în majoritatea cazurilor pentru reducerea costului resursei financiare furnizate agenţilor economici sau pentru facilitarea accesului acestora pe pieţele financiare.

Aceste intervenţii sunt foarte diversificate, putându-se concretiza în:

  • eliberarea de autorizări pentru realizarea unor activităţi de interes naţional, oferind accesul la finanţări privilegiate;

  • subvenţionarea, totală sau parţială, a unor activităţi economice, în vederea diminuării costurilor acestora, sau acordarea unor bonificaţii la dobânzi, prin preluarea unei părţi din ecartul dintre costul resursei pe piaţă şi rata favorabilă acceptată de către instituţia de credit:

  • acordarea de garanţii anumitor solicitatori de împrumuturi. Garanţia creează un dublu avantaj: pe de o parte, oferă siguranţa accesului la resursele financiare unor întreprinderi sau organisme care trebuie să ia credite pentru finanţarea activităţii lor şi, pe de altă parte, creează adesea posibilitatea obţinerii unor resurse cu o rată mai redusă decât în cazul solicitării împrumutului doar în numele propriu al debitorului în cauză;

  • acordarea, în anumite situaţii, a unor împrumuturi rambursabile pentru realizarea de activităţi de cercetare sau producţii prioritare, urmând ca, în cazul finalizării cu succes a acestora, să se poată anula caracterul rambursabil al creditului.

Prin aceste tehnici de intervenţie, Trezoreria vizează o multitudine de sectoare: dezvoltarea regională şi amenajarea teritoriului; sprijinirea locuinţelor sociale şi a accesului la proprietate; susţinerea anumitor domenii în restructurare sau reconversie;

finanţarea instituţiilor sectorului public; dezvoltarea exporturilor în vederea ameliorării soldului balanţei de plăţi; susţinerea inovaţiei şi proceselor de implementare a acesteia; consolidarea bilanţului întreprinderilor şi susţinerea agenţilor economici productivi.

Gardian” al marilor echilibre

Marile echilibre se pot defini ca raporturi de egalitate între nevoile şi capacităţile de finanţare, ele exprimând chiar obiectul politicii financiare. Aceste echilibre îmbracă următoarele forme:

  • echilibrul Trezoreriei publice, care constă în a se asigura că bugetul dispune de suficiente posibilităţi şi resurse de împrumut pentru a face faţă cheltuielilor;

  • echilibrul pieţelor de capital, care presupune ca economisirea să fie suficientă pentru a finanţa investiţiile. Rolul Trezoreriei este de a contribui la acest circuit prin organismele sale, acoperind cu împrumuturi investiţiile publice;

  • echilibrul circuitelor monetare, care se referă la supravegherea monedei emise, sub aspect cantitativ şi al circulaţiei acesteia, conform nevoilor economiei;

  • echilibrul plăţilor externe, care presupune că, prin intermediul împrumuturilor externe, al investiţiilor, al reglării şi controlului cursului de schimb, se poate finanţa deficitul sau se poate utiliza eficient excedentul balanţei de plăţi;

  • echilibrul pieţei valutare, care constă în supravegherea valorii externe a monedei şi existenţa de devize suficiente pentru a echilibra nevoile şi investiţiile.

Pe baza explicării funcţiilor Trezoreriei publice, se poate formula şi o altă definiţie a acesteia: Trezoreria este un serviciu al statului care asigură marile echilibre monetare şi financiare ale statului, efectuând operaţiuni de casierie, bancare şi contabilitate necesare gestiunii finanţelor publice şi exercitând activitatea de „tutelă”, de finanţare şi impulsionare în domeniile economic şi financiar.

Bugetul Trezoreriei finanţelor publice

Pentru activitatea proprie a instituţiei Trezoreriei, se întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli al acesteia.

Bugetul Trezoreriei se întocmeşte anual şi se aprobă de către Guvern, odată cu propunerile bugetului de stat. Se poate modifica semestrial, şi ori de câte ori este nevoie, de către Guvern, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, în funcţie de schimbările în politica monetară, mai ales în cea privind dobânzile, de modificările în structura depozitelor care se păstrează în trezorerie, comparativ cu cea existentă la fundamentarea şi aprobarea bugetului..

La partea de venituri se cuprind: dobânzi încasate din plasamente financiare din contravaloarea în lei a împrumuturilor externe guvernamentale, dobânzi încasate din plasamente financiare din soldul contului general al Trezoreriei statului, dobânzi încasate pentru finanţarea temporară a deficitului bugetar din contul general al Trezoreriei statului, dobânzi, comisioane şi alte venituri încasate de la beneficiarii interni din derularea împrumuturilor externe guvernamentale, venituri din recuperarea creanţelor interne şi externe preluate la datoria publică, majorări de întârziere aplicate potrivit legii, alte venituri realizate de Trezoreria publică.

La partea de cheltuieli se cuprind: dobânzi, comisioane şi alte speze plătite pentru împrumuturi externe guvernamentale privind susţinerea proiectelor macroeconomice, cheltuieli de rate şi dobânzi la datoria publică, dobânzi la depozite şi disponibilităţi păstrate în contul Trezoreriei statului, comisioane şi alte cheltuieli ale trezoreriei, cheltuieli de capital pentru achiziţionarea de bunuri de natura mijloacelor fixe necesare desfăşurării activităţii Trezoreriei statului.

Cheltuielile totale aprobate prin bugetul Trezoreriei reprezintă limite maxime. Începând cu al doilea semestru al anului, Ministerul Finanţelor Publice poate aproba modificări privind poziţiile de cheltuieli cuprinse în bugetul Trezoreriei publice, în funcţie de modul cum evoluează depozitele pentru care se bonifică dobânzile şi de evoluţia ratei dobânzilor.

În partea finală, se stabileşte excedentul sau deficitul, ca diferenţă între total venituri şi total cheltuieli, rezultat din execuţia anuală definitivă a bugetului Trezoreriei.

Excedentul anual al bugetului este preluat şi folosit în anul bugetar următor, ca resursă temporară a Trezoreriei. Efectuarea de cheltuieli din excedentul Trezoreriei necesită aprobarea prealabilă a Parlamentului, la propunerea Guvernului, prin legea anuală a bugetului sau prin legi specifice. O asemenea utilizare este echivalentă cu un împrumut de stat pe seama disponibilităţilor Trezoreriei. Guvernul poate aproba ca o parte din acest excedent să se folosească pentru plata dobânzilor datorate, pentru folosirea temporară a disponibilităţilor Trezoreriei, pentru acoperirea deficitului bugetului de stat din anul curent, precum şi pentru împrumuturile şi dobânzile curente acordate fondurilor speciale.

Back to Top