Participantii la realizarea vînzărilor "scurte" sînt: clientul, brokerul, bursa şi casa de compensaţie (de lichidare) a bursei. Operaţiunea se realizează prin contul în marjă, clientul fiind obligat să depună valoarea reprezentînd marja iniţială. Cît timp poziţia clientului rămîne deschisă, brokerul urmăreşte marja curentă a contului acestuia, astfel încît să se asigure respectarea marjei permanente. La vînzările "scurte" aceasta este superioară celei stabilite pentru cumpărările şi vînzările lungi în marjă. La NYSE, de exemplu, este de 30% din valoarea de piaţă a titlurilor vîndute "scurt".

Tranzacţiile cu acţiuni şi obligaţiuni realizate pe pieţele bursiere de tip american pot fi clasificate în mai multe moduri: după natura contului deschis de client la broker, ele se împart în tranzacţii pe bani gata şi tranzacţii în marjă; după momentul executării contractului, se poate vorbi de tranzacţii cu lichidare normală (engl.regular settlement) şi tranzacţii cu lichidare imediată (engl. cash delivery); după modul de executare, se cunosc vînzări "lungi" (engl. long sales) şi vînzări "scurte" (engl. short sales).

Ca pe orice piaţă, la bursă cursul titlurilor financiare preţul curent al acestora se formează prin confruntarea directă a cererii cu oferta. Specific bursei este însă faptul că acest proces se realizează după o procedură aparte definită în regulamentul instituţiei prin intermediul unor firme specializate societăţile de bursă şi al unor persoane calificate în astfel de tranzacţii, agenţii de bursă.

Indiferent de natura contractului şi de sistemul tranzacţional, realizarea efectivă a unei operaţiuni bursiere presupune următoarele etape: iniţierea tranzacţiei, prin stabilirea legăturii între client şi societatea de bursă şi transmiterea de către primul a ordinului de vînzare/cumpărare; perfectarea tranzacţiei, respectiv negocierea şi încheierea contractului de către agenţii de bursă; executarea contractului, adică îndeplinirea obligaţiilor şi obţinerea drepturilor rezultate din tranzacţie.

Clasificarea tranzacţiilor bursiere

Tranzacţiile bursiere cuprind toate contractele de vânzare-cumpărare de titluri şi alte active financiare, încheiate pe piaţa secundară, indiferent dacă acestea se tranzacţionează la bursa propriu-zisă sau pe pieţele interdealeri. În sens restrâns, tranzacţiile bursiere se referă la contractele încheiate în incinta bursele de valori, prin intermediul agenţilor de bursă şi în conformitate cu reglementările pieţei bursiere.

Subcategories

Back to Top