Rata dobanzii este un fenomen de piata. Este pretul platit pentru a dispune timp de un an de 100 unitati monetare. Ea reprezinta raportul procentual dintre marimea absoluta a dobanzii anuale platite si creditul acordat. Marimea dobanzii totale este direct proportionala cu marimea creditului acordat, durata lui în ani si rata dobanzii.

Marimea dobanzii se stabileste pe piata în functie de cererea si oferta de capital, si depinde de o serie de factori economici si politici, cum ar fi marimea procesului inflationist. Din cauza acestui proces, s-a trecut de la dobanda fixa, la dobanda variabila, care se calculeaza periodic (de regula la 3 luni) în functie de evolutia dobanzii pe piata. În felul acesta creditorul se apara de pierderea care ar rezulta pentru el din fixarea unei dobanzi neschimbate la acordarea creditului într-o perioada de ascensiune a dobanzii.

În sistemul bancar se practica:

  • dobanda simpla - este folosita atunci cand perioadele pentru care se calculeaza aceasta sunt mai mici de un an; în acest caz dobanda aferenta se încaseaza (nu se capitalizeaza)

  • dobanda compusa - este folosita atunci cand perioadele pentru care se calculeaza aceasta sunt mai mari de un an; în acest caz dobanda se capitalizeaza (se plateste dobanda la dobanda)

Din cauza inflatiei vom întalni rata nominala a dobanzii (dobanda cuvenita prin contractul de credit) si rata reala a dobanzii .

În conditiile în care, de pilda, rata nominala a dobanzii este de 50 %, iar rata inflatiei este de 40%, rata dobanzii reale va reprezenta 7,14 % (dobanda reala pozitiva), ceea ce înseamna ca se recupereaza puterea de cumparare a capitalului angajat si o suma ce reprezinta dobanda reala, de dimensiuni mult diminuate, în raport de nivelul nominal. Dimpotriva, în cazul în care rata nominala a dobanzii este de 50%, iar rata inflatiei este de 80%, rata dobanzii reale va reprezenta - 16,66% (sau altfel spus dobanda reala negativa de 16,66%), ceea ce evidentiaza nu numai lipsa oricarui profit pe seama acestei operatiuni, dar si o pierdere substantiala din puterea de cumparare a capitalului avansat.

Factorii de influenta a ratei dobanzii

Rata dobanzii este o marime variabila în timp. Nivelul si dinamica ei sunt rezultatul actiunii concomitente, convergente si contradictorii, a mai multor factori generali si specifici, cu influente directe sau indirecte cum sunt: rata profitului, raportul dintre cererea si oferta de capital de împrumut, riscul pentru cel ce acorda capital de împrumut, inflatia, durata creditului, politica guvernului.

Rata dobanzii este în stransa legatura cu rata profitului, trebuind sa fie mai mica decat aceasta. În caz contrar, întreprinzatorii nu vor angaja credite deoarece, din valorificarea lor prin investitii, ar trebui sa consume întregul profit sau chiar mai mult pentru a plati dobanda, ceea ce ar face nerentabila activitatea lor.

Cererea si oferta de capital de împrumut este un factor cu actiune ampla si directa asupra ratei dobanzii. Daca presupunem ca avem situatia unei piete cu concurenta perfecta, cresterea cererii de capital atrage o ridicare a ratei dobanzii si invers; nivelul dobanzii, în urma confruntarii cererii si ofertei de capital este dat de punctul de intersectie dintre curba cererii si ofertei de capital de împrumut. Punctul de intersectie unde cererea este egala cu oferta determina dobanda de echilibru.

Riscul pentru cel ce acorda capitalul de împrumut este un alt factor care influenteaza nivelul dobanzii. Cu cat posibilitatea returnarii capitalului de împrumut este mai mare, cu atat riscul este mai mic si rata dobanzii mai redusa. Dimpotriva, cu cat riscul este mai mare, cu atat si dobanda este mai ridicata.

Inflatia , de regula, determina majorarea ratei dobanzii, în vederea compensarii reducerii puterii de cumparare a banilor. Inflatia însa poate duce si la sporirea ofertei capitalului de împrumut, avand în acest caz ca efect tendinta de scadere a ratei dobanzii.

Politica guvernului poate influenta într-un sens sau altul evolutia ratei dobanzii. Atunci cand pe piata capitalului de împrumut se manifesta puternic factorii care actioneaza în directia cresterii ratei dobanzii, guvernul poate interveni în sensul stoparii acestui proces, stabilind un plafon maxim al ratei dobanzii. Efectele pot fi însa contradictorii. Solicitantii de credite îsi vor spori cererile în conditiile unei dobanzi mai reduse, ofertantii însa care se vad descurajati de reducerea ratei dobanzii vor micsora oferta de credit, ceea ce se va concretiza într-o cerere de credite de împrumut nesatisfacuta, în conditiile în care exista disponibilitati banesti în economie.

Rata dobanzii depinde si de conjunctura economica. În perioadele de relansare economica, pentru stimularea investitiilor, rata dobanzii scade, în timp ce în perioade de recesiune aceasta creste.

Unul din cliseele politicienilor de pe toate meridianele este acela ca rata dobanzii este prea ridicata, fapt care descurajeaza investitiile si cresterea economica. Potrivit lui N. Vacaroiu, „în conditiile în care estimam o inflatie anuala de 9%, dobanzile anuale la depozite ar trebui sa se situeze între 10%-11%, iar cele la credite sa fie în jurul a 16%”. În replica, unii bancheri au aratat ca nivelul actul al dobanzilor tine cont de rata inflatiei si de politica BNR si a Ministerului de Finante. Problema „corectitudini” ratei dobanzii este extrem de importanta si adesea insuficient tratata în analizele economice. Pentru a se determina rata dobanzii, trebuie avute în vedere urmatoarele consideratii:

  • Contrar opticii conventionale, ar trebui spus de la bun început ca rata dobanzii nu este fixata de banci. Rata dobanzii nu este rezultatul mecanic al unor factori care, în ultima instanta, tin de vointa unui om sau a unei institutii. Dobanda este un fenomen social mult mai complex. În mod fundamental ea reflecta modul în care indivizii apreciaza bunurile prezente în raport cu bunurile viitoare. Altfel spus, rata dobanzii rezulta din preferinta societatii pentru consumul imediat în dauna economisirii (consumului viitor). Cu cat indivizii pun un pret mai mare pe consum, adica pe bunurile prezente, cu atat bunurile viitoare au o importanta mai mica. Invers, cu cat societatea pretuieste mai mult viitorul si, în consecinta, economiseste o parte mai mare din venit, cu atat bunurile viitoare sunt mai importante fata de cele prezente. În termeni monetari, o preferinta temporala ridicata se traduce printr-o rata ridicata a dobanzii, deoarece indivizii nu sunt dispusi sa renunte la, sa zicem, 100 de unitati monetare (u.m.) în prezent decat contra unei remuneratii semnificative. Din contra, într-o societate în care preferinta temporala este scazuta, oamenii sunt gata sa schimbe 100 u.m astazi contra 100 de u.m în viitor plus un mic castig. Ca o concluzie a celor spuse, rata dobanzii este rezultatul interactiunii a milioane de indivizi, fiecare cu preferinta lui subiectiva de consum si economisire. Daca rata dobanzii este în ochii unora prea ridicata atunci de acest fapt nu sunt responsabile bancile, ci populatia, care nu economiseste atat de mult pe cat ar vrea respectivii analisti.

  • Bancile actioneaza ca intermediar în tranzactiile bunuri prezente – bunuri viitoare. În virtutea acestei functii bancile îsi opresc o marja, care sa acopere riscul operatiunilor de intermediere. Aceasta marja, care sta la baza profitului bancar se stabileste pe piata, ca si rata dobanzii, prin concurenta dintre banci. Cu cat numarul bancilor este mai ridicat, cu atat rata profitului obtinuta de acestea va scadea, ceea ce va reduce diferenta dintre rata dobanzii la depozite si rata dobanzii la credite. Din acest punct de vedere, o posibila explicatie pentru rata înalta a dobanzii active în tara nostra este insuficienta concurenta din industria bancara romaneasca. Dar, pentru acest fapt, iarasi responsabile nu sunt bancile, ci statul, care prin reglementari stufoase sufoca practic libera intrare pe piata a unor noi concurenti.

  • Un alt factor important în stabilirea nivelului dobanzii pe piata este rata anticipata a deprecierii monedei. Cu cat este mai mare rata inflatiei, cu atat este mai ridicata rata dobanzii. Daca un individ este pregatit sa renunte la 100 u.m astazi în schimbul a 105 u.m. peste un an, cu siguranta el nu va mai face tranzactia daca se asteapta ca puterea de cumparare a banilor sa scada la jumatate în urmatorul an. În schimb, va pretinde o dobanda care sa compenseze pierderea asteptata a valorii unitatii monetare si sa-i ofere castigul „real” de 5%. Din pacate, nici aceasta consideratie nu joaca în favoarea reducerii ratei dobanzii în Romania.

  • Nu în ultimul rand, rata dobanzii din economie este afectata de interventia directa a guvernului asupra pietei creditului. În Romania, statul s-a împrumutat masiv de la banci si de la populatie pentru a acoperi deficitul bugetar. Aceasta politica a secatuit oferta de împrumuturi, iar investitorii privati au ramas, în consecinta, fara astfel de resurse. Nu-i de mirare ca oamenii de afaceri s-au plans ani la rand de politica asa-zis restrictiva a bancilor, dar bancile nu au facut altceva decat sa-si urmeze propriile interese, acordand împrumuturi peste împrumuturi guvernului, fara ca sacul fara fund al acestuia sa fie vreodata umplut. În prezent, statul îsi finanteaza cheltuielile atragand fonduri la o rata a dobanzii de 17%-18%.

Riscul ratelor de dobanda

Riscul ratei dobanzii îl constituie riscul pierderilor la care este supusa o banca în urma modificarii ratelor dobanzii. Acest risc apare cand activele bancii (creditele, investitiile etc.) devin scadente sau ale caror preturi noi se stabilesc în alta perioada de timp decat la pasivele bancii (depozitele, împrumuturile) care reprezinta sursa de mijloace pentru active. Fluctuatiile ratei dobanzii pot afecta profitul unei banci, valoarea economica de baza a activelor, pasivelor si posturile extrabilantiere ale bancii.

Scopul dirijarii riscului ratei dobanzii este:

  • De a obtine un venit net aferent dobanzii stabil si de a optimiza profitul bancii, în acelasi timp mentionand capitalul normativ total;

  • De a controla nivelul ratei dobanzii si al riscului termenelor de scadenta la o banca;

  • De a mentine o lichiditate suficienta.

Analiza diferentelor de scadenta – un sistem unic pentru evaluarea si dirijarea riscului ratei dobanzii. Analiza diferentelor de scadenta stabileste riscul la care este supus venitul net aferent dobanzii, ca rezultat al modificarii ratelor dobanzii.

Rapoartele cu privire la analiza diferentelor indica suma activelor si pasivelor sensibile la rata dobanzii ale unei banci (atat posturile bilantiere cat si extrabilantiere) al caror pret va fi stabilit din nou în decursul unei perioade specificate de timp. Pentru a stabili valoarea riscului la care este supus profitul bancii, este necesar ca în fiecare perioada din activele sensibile la rata dobanzii de scazut pasivele sensibile la rata dobanzii pentru a obtine “diferenta” de la stabilirea noilor preturi pentru acea perioada. Aceasta diferenta poate fi înmultita la o modificare presupusa a ratelor dobanzii pentru a obtine o aproximatie a modificarii venitului net aferent dobanzii care este o consecinta a unei fluctuatii a ratei dobanzii. În cazul în care pasivele depasesc activele în perioada data de timp se obtine o diferenta negativa, ceea ce înseamna ca o majorare a ratelor dobanzii pe piata ar putea cauza o reducere a venitului net aferent dobanzii. În cazul în care activele depasesc pasivele în perioada data de timp se obtine o diferenta pozitiva si înseamna ca venitul net aferent dobanzii al bancii se poate diminua ca rezultat al micsorarii ratei dobanzii pe piata.

Back to Top