Fenomenele demo-economice in ansamblu şi, in particular, ale forţei de muncă şi ocupării acesteia devin, la inceputul mileniului III, de o complexitate nemaiintalnită. Evoluţiile demografice naturale, crearea şi ocuparea forţei de muncă pe plan mondial se află din ce in ce mai mult sub impactul unei multitudini de factori economici, sociali şi politici, care introduc elemente noi in definiţiile tradiţionale ale unor concepte, ca şi in metodele de cercetare ale acestora.

Forţa de muncă şi ocuparea acesteia; definiţii, tendinţe mondiale

Dacă populaţia aptă de muncă reprezintă acea parte a populaţiei, cuprinsă intre anumite limite de varstă (15 – 64 de ani in cazul ţărilor membre OCDE), capabilă să deţină un loc de muncă, forţa de muncă constituie o noţiune mai restransă, ea neincluzand pe cei cuprinşi in sistemul de şcolarizare, chiar dacă au varsta la care ar fi capabili să presteze o muncă sau dacă sunt angajaţi sezonieri in timpul vacanţelor. De asemenea, se are in vedere şi faptul că nu toţi cei care sunt in campul muncii răman să lucreze pană la limita de varstă, mulţi pensionandu-se mult mai devreme.

Populaţia activă este definită, in general, ca reprezentand acea parte a forţei de muncă care deţine locuri de muncă. Nu sunt incluse in categoria populaţiei active femeile ce desfăşoară activităţi casnice, copiii, studenţii, şomerii sau cei aflaţi in căutarea unui loc de muncă. O persoană este, in principiu, considerată activă, dacă exercită activitate economică in cea mai mare parte din zilele sau săptămanile unei perioade mai indelungate de referinţă .2 De aceea, statisticile forţei de muncă ocupate, grupează in această categorie, structuri eterogene: lucrători independenţi, salariaţi, persoane ocupate in timpul complet, studenţi sau lucrători la domiciliu care nu asigură decat cateva ore de muncă, persoanele care caută un loc de muncă şi exercită activităţi marginale timp de cateva ore, lucrătorii temporari.

In ansamblu insă, se constată situaţii extrem de diferite in ceea ce priveşte ritmurile de creştere ale populaţiei şi forţei de muncă. După cum se observă in graficul 1, in anul 2000, populaţia lumii era de 6 miliarde locuitori şi această cifră s-ar putea majora la peste 9 miliarde locuitori in următorii 50 de ani. Totodată, in ultimii 50 de ani, populaţia lumii s-a inmulţit mult mai rapid decat s-a intamplat vreodată pană acum sau decat se va intampla in viitor (următorii 50 de ani), estimează specialiştii.

Populaţia lumii a crescut intr-un ritm accelerat după cel de-al doilea război mondial, cand populaţia ţărilor cel mai puţin dezvoltate a inceput să crească dramatic. După sute de ani cand s-au inregistrat creşteri extrem de reduse ale populaţiei, populaţia lumii intr-adevăr creşte exploziv: un miliard de oameni in perioada 1960 – 1975, un alt miliard in perioada 1975 – 1987. Terra a intrat in secolul XX cu 1,6 miliarde locuitori şi a ieşit din acest secol cu 6,1 miliarde. La nivel mondial, creşterea populaţiei a depins de nivelul standardului de viaţă, resursele folosite, dar şi de natura mediului inconjurător aflat intr-o continuă schimbare. La o rată de creştere a populaţiei de 1,4 % aplicată la un total al populaţiei mondiale de 6,1 miliarde locuitori, se obţine o creştere medie anuală de 85 milioane persoane. Datorită creşterii populaţiei pe ansamblu, numărul de locuitori adăugaţi la populaţia globală va rămane ridicat pentru cateva decade, chiar dacă ratele de creştere a populaţiei continuă să scadă.

Intre 2000 – 2030, aproape in totalitate această creştere anuală va fi inregistrată in ţările cel mai puţin dezvoltate din Africa, Asia şi America Latină, a căror rate de creştere a populaţiei sunt mult mai ridicate, decat in toate ţările dezvoltate la un loc (vezi grafic 2). Rata de creştere de 1,9 % (sau chiar mai mare) arată că populaţia se va dubla in următorii 36 de ani. Atata timp cat populaţia Asiei va creşte la 55% din total populaţie in secolul XXI, populaţia Europei va inregistra un declin abrupt, scăzand mult mai mult in mileniul III. Africa şi America Latină, vor inregistra fiecare un caştig ce va compensa declinul din Europa. Populaţia ţărilor cel mai dezvoltate din Europa şi America de Nord, precum şi Japonia, Australia, Noua Zeelandă va creşte cu mai puţin de 1 % pe an. Rate negative de creştere a populaţiei se vor inregistra in multe ţări europene, inclusiv Rusia (-0,6%), Estonia (-0,5%), Ungaria (-0,4%) şi Ucraina (-0,4%). Chiar dacă ratele de creştere a populaţiei in aceste ţări continuă să se menţină negative, populaţia la nivel mondial, va inregistra un declin uşor, nesemnificativ, deoarece ponderea populaţiei acestor ţări in total populaţie este mică.

In ţările in care creşterea economică este mai lentă, ritmurile de creştere a forţei de muncă sunt devansate de ritmurile de creştere a populaţiei, ceea ce creează, in prezent, dar şi in perspectivă, noi presiuni asupra ocupării forţei de muncă (tabel 11.7). In 2010, aproape 60% din populaţia activă mondială se va găsi in Asia şi mai mult de un sfert in China. Proporţia celorlalte regiuni in dezvoltare (Africa Sub-Sahariană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord, America Latină şi Caraibe) va spori şi, in schimb, in cazul ţărilor industrializate şi economiile in tranziţie, ponderea populaţiei active in totalul mondial se va diminua pentru a reprezenta numai o cincime.

Ritmuri de creştere a populaţiei şi forţei de muncă in ţări cu nivel de creştere economică redusă (%) Tabelul 11.7

Ţări

Populaţia

Forţa de muncă

1991-2000

2001-2010

1991-2000

2001-2010

Angola

3,6

4,3

2,9

3,5

Burkina Faso

2,7

2,9

2

2,2

Camerun

2,8

3,1

2,4

2,5

Mozambic

3

3,6

2,2

2,4

Malawi

2,6

2,9

2,1

2,1

Nigeria

3

3,2

2,4

2,6

Senegal

2,6

2,7

2,1

2,2

Somalia

2,2

2,3

1,5

1,6

Tanzania

2,9

2,8

2,5

2,4

Zair

3,2

3,4

2,5

2,7

Factori ce influenţează ocuparea forţei de muncă:

Modificări produse de globalizare.

  • Creşterea producţiei mondiale şi diversificarea formelor de internaţionalizare a acesteia, avantul schimburilor şi investiţiilor internaţionale intr-un context mondial in care se conturează tot mai pregnant orientarea către deschiderea externă şi recurgerea la forţele pieţei, contribuie la relansarea in ansamblu a economiei mondiale şi la expansiunea ocupării forţei de muncă.

  • Ritmurile de creştere a producţiei mondiale au depăşit creşterea demografică, crescand şi producţia globală pe cap de locuitor, iar producţia mondială din 2000 reprezenta dublul celei din 1980. Vorbim despre un progres al economiei mondiale, dar totuşi nu se poate omite faptul că lumea se confruntă in continuare cu probleme grave ca şomajul, subocuparea, inegalitatea, sărăcia.

  • Structura producţiei mondiale s/a modificat de o manieră radicală şi, concomitent, structura ocupării forţei de muncă a evoluat in consecinţă. Astfel, după cum se poate observa şi in tabelul nr.11.8, intre anii 1995 – 2000, in ţările industrializate 5% din forţa de muncă era ocupată in agricultură şi 25% in industrie iar restul in sectorul serviciilor. Pentru ţările in dezvoltare, ocuparea in agricultură era de 60%, iar in industrie 14%. Ocuparea forţei de muncă in agricultură predomină in ţările cu venit redus, unde, de altfel, şi nivelul productivităţii este foarte scăzut şi de aceea şi regiunile rurale din aceste ţări sunt cel mai mult afectate de sărăcie.

Pe termen lung se urmăreşte creşterea ocupării forţei de muncă la nivel mondial, cat şi modificări privind structura acesteia.

Astfel: ocuparea in agricultură va scădea cu 10-20%, iar in industria uşoară cu 20% in Europa şi 36% in SUA.

Structura ocupării forţei de muncă pe plan mondial (%) Tabelul 11. 8


Agricultură

Industrie

Servicii

1985-1990

1995-2000

1985-1990

1995-2000

1985-1990

1995 – 2000

Ţări industrializate

7

5

26

25

67

70

Ţări in dezvoltare

61

60

14

14

25

26

Asia de Sud-Est

50

41

18

15

32

44

Africa Subsahariană

67

62

9

9

24

29

Din motive diferite ce vizează dezvoltarea durabilă, anumite ramuri precum mineritul, industriile grele – ca cea feroasă sau siderurgică – sunt deja mult mai puţin importante astăzi pentru dezvoltarea economică decat au fost odată şi, cu atat mai puţin, pentru locurile de muncă. In locul actualei economii, mare consumatoare de resurse şi cu un debit ridicat, o economie durabilă produce mărfuri eficiente din punct de vedere energetic şi al consumului de materii prime. Toate aceste caracteristici aduc promisiunea unor noi tipuri de locuri de muncă.

Globalizarea face posibilă apariţia unei economii noi, ce oferă numeroase locuri de muncă fără să producă grave perturbări de mediu. O nouă economie nu va putea fi viabilă decat dacă va fi durabilă, atat din punctul de vedere al mediului, cat şi social.

Scenarii privind crearea de noi locuri de muncă prin aplicarea de măsuri de protecţie a mediului inconjurător Tabelul 11.9

Ţara

Modificare a politicii

Perioada

Creşterea numărului net de locuri de muncă

Austria

Energie regenerabilă, alternative de transport, taxe mai ridicate pe combustibilul tradiţional

1997 - 2005

+ 32.200

Danemarca

Incălzire districtuală, energie regenerabilă, stabilizarea consum total de energie

1996 - 2015

+ 16.000

Germania

Eliminarea energiei nucleare, folosirea mai redusă a petrolului şi cărbunelui, politici de transport alternativ

1990 - 2020

+ 208.000

Olanda

Eficienţă in transporturi, industrie, echipament electric, clădiri

1995 - 2005

+ 71.000

Marea Britanie

Eficienţă şi tehnologii pe bază de energie regenerabilă

1990 - 2010

+ 537.000

Uniunea Europeană

Instalarea ferestrelor cu geamuri duble de inaltă performanţă in 60% din locuinţe

1990 - 2010

+ 126.000

SUA

Imbunătăţirea eficienţei in transporturi, industrie, clădiri

1990 - 2010

+ 870.000

Impactul tehnologiilor asupra ocupării forţei de muncă. Unele rezerve manifestate faţă de globalizare aveau in vedere faptul că transformările rapide intervenite in aparatul de producţie pe plan mondial, sub impactul noilor tehnologii, vor conduce la suprimarea unui mare număr de locuri de muncă, deşi in paralel se creează şi altele noi. Pentru o analiză relevantă a efectelor directe şi indirecte ale noilor tehnologii, ele vor trebui urmărite, inclusiv din punctul de vedere al ocupării forţei de muncă, pe perioade mai indelungate.

Teoriile economice convenţionale arată că industriile mature treptat conduc la dispariţia de locuri de muncă, in timp ce noile industrii tind către crearea de noi locuri de muncă. Dezvoltarea tehnologică şi mobilitatea crescută a capitalului – fluxul transfrontalier al banilor, tehnologiei şi echipamentelor – permit unui număr tot mai mare de companii să adopte măsuri precum angajarea temporară sau cu jumătate de normă, detaşarea unor componente ale procesului muncii (subcontractarea şi alte tipuri de cooperări externe) şi recurgerea la un imens rezervor de muncă ieftină din ţările in curs de dezvoltare, fie pentru a suplimenta, fie pentru a inlocui muncitorii foarte bine plătiţi din ţările industrializate.

Disparităţile intre muncitorii calificaţi şi cei necalificaţi sau cu o calificare necorespunzătoare devin tot mai evidente. Angajarea forţei de ILO muncă in producţie in ţările industriale occidentale a rămas dificilă intre anii 1985 – 2000 indeosebi pentru muncitorii calificaţi, dar a crescut cu 30% pentru muncitorii necalificaţi.4

In acelaşi sens, raportul dintre cei cu locuri de muncă cu normă intreagă şi cei care sunt obligaţi să accepte locuri de muncă temporare sau cu jumătate de normă, devine tot mai defavorabil primilor . Astfel, in anumite condiţii, locurile de muncă cu jumătate de normă pot fi o soluţie parţială a angajării forţei de muncă şi a tensiunilor sociale din zilele noastre. Totuşi, pentru moment, acestea inseamnă mai ales locuri de muncă prost plătite şi cu puţine avantaje, perspective limitate din punctul de vedere al carierei şi nesiguranţa că postul va fi incă disponibil săptămana sau luna viitoare. Spre exemplu, in Marea Britanie, angajaţii cu jumătate de normă reprezentau 15% din totalul locurilor de muncă in 1975 şi 25% in 1999. In Germania, 15% din angajaţi aveau locuri de muncă „nesigure” (definite ca locuri de muncă cu jumătate de normă, temporare sau insuficiente) in 1975 , iar pană in 1999 procentul a crescut la 35%.5

In cazul in care se păstrează actualele tendinţe, forţa de muncă va deveni tot mai polarizată . Un grup relativ mic de angajaţi pot deveni „caştigători” – inalt calificaţi, cu locuri de muncă sigure, bine plătite şi, probabil, fără să trebuiască să muncească ore suplimentare in condiţii de stres maxim, in timp ce mulţi muncitori se vor confrunta cu perioade de şomaj sau vor trebui să accepte locuri de muncă mai nesigure şi mai puţin constante.

In ţările in curs de dezvoltare apar disparităţi asemănătoare. Angajaţii din micile enclave inalt tehnologizate precum in Bangalore, India, au şansa de a benficia de integrarea in pieţa mondială. Zonele libere, cum ar fi cele din Mexic, atrag investiţiile străine şi crearea de noi locuri de muncă, deşi salariile şi condiţiile de muncă sunt adesea doar puţin peste cele din fabricile din Anglia de la inceputurile revoluţiei industriale.6

Este clar că suprimarea unor locuri de muncă in sectoare tradiţionale este consecinţa ajustărilor structurale, insă intreprinzătorii, colectivităţile şi guvernele au la dispoziţia lor un arsenal de mijloace pentru a lupta, in asemenea situaţii, impotriva şomajului. Asemenea mijloace se referă, intre altele, la „măsuri pasive” vizand reţeaua securităţii sociale şi acoperirii şocurilor financiare ale pierderii locurilor de muncă (alocaţii de şomaj, regimuri de pensionare, programe de retragere anticipată) sau la „măsuri active” privind formarea prin reconversie , care implică pregătirea pentru noi meserii, spre deosebire de perfecţionare , care presupune obţinerea de calificări superioare in meseria exercitată sau actualizarea cunoştinţelor funcţie de noile realizări ale progresului tehnico – ştiinţific.

Reconversia se dovedeşte a fi, insă, una din principalele măsuri care permit transferarea celor ocupaţi, din activităţi ce nu mai sunt solicitate către activităţi realmente solicitate sau se estimează că vor deveni solicitate. In acest sens au fost cheltuite miliarde de dolari pentru a permite celor aflaţi in şomaj sau care riscă să-şi piardă locul de muncă să dobandească noi calificări.

Tranziţia la economia de piaţă. Pentru economiile in tranziţie, deşi nu există o teorie generală asupra transformărilor pe care le presupune procesul de tranziţie, asupra opţiunilor optime de politică economică, problemele forţei de muncă şi ocupării acesteia devin mult mai complexe, ele fiind abordate in contextul unor schimbări rapide şi simultane, intrucat acestea au tangenţă cu factorii de producţie, cu pieţele monetare, cu fluxurile externe de bunuri şi servicii, cu situaţia social-politică etc.

Astfel, sunt greu de inţeles problemele pieţei muncii făcand abstracţie de legăturile lor stranse cu procesul de tranziţie, după cum sunt dificil de analizat asemenea probleme cum ar fi cadenţa şi succesiunea reformelor fără a ţine seama de evoluţiile pieţei muncii. De asemenea, constrangerile legate de apariţia unui şomaj ridicat şi a insecurităţii economice au impus limite stricte ritmului privatizării şi restructurărilor şi chiar au pus la grea cumpănă credibilitatea procesului de reforme.

Privatizarea – manifestarea cea mai frapantă a mişcărilor către reforme economice in toate regiunile lumii, joacă un rol fundamental in procesul de restabilire a economiei de piaţă in toate ţările. Ritmul privatizărilor s-a accelerat considerabil in ultimii ani şi, in principal, in ţările in dezvoltare. Privatizarea marilor intreprinderi s-a dovedit mult mai dificilă, intrucat procesul de vanzare către autohtoni sau străini nu s-a desfăşurat corespunzător, iar situaţia multor intreprinderi publice a continuat să se degradeze. In asemenea condiţii, pe planul ocupării forţei de muncă, s-a observat creşterea rapidă a şomajului, chiar dacă mulţi muncitori s-au retras voluntar de pe piaţa forţei de muncă, iar unele intreprinderi au conservat un excedent de personal.

Cu toate acestea, ca in cazul oricărei transformări economice fundamentale, există costuri de tranziţie. Ele s-au concretizat intr-o creştere rapidă a şomajului in ţările foste comuniste, de la aproape 0% pană la circa 10% pe ansamblul acestora. Lipsa locurilor de muncă a fost acompaniată de salarii reale mai mici şi creşteri mari ale inegalităţii veniturilor. In Rusia, de pildă, unde reducerea PIB-ului a fost severă, salariile reale s-au prăbuşit cu 58% intre 1990 – 1998.8

Modificări in strategiile manageriale privind forţa de muncă

O mare parte din interesul manifestat pentru strategiile resurselor umane este stimulată de consideraţiile asupra importanţei mediului de recrutare, selecţie, inducţie, dezvoltare şi recompensare a salariaţilor, pentru a atinge obiectivele strategice ale firmelor. Această preocupare, in legătură cu funcţionarea strategică a ceea ce este adesea perceput ca un domeniu tradiţional al managementului de personal, caracterizează multe din schimbările majore din Statele Unite ale firmelor in domeniul resurselor umane.

Rolul statului asupra ocupării forţei de muncă

Evoluţiile din ultimii ani arată că şi rolul statului in problemele forţei de muncă, ocupării acesteia, soluţionării conflictelor de muncă, este in schimbare.

Statul, de pildă, in anumite ţări, manifestă tendinţa de a interveni mai puţin ca partener in negocierile tripartite şi mai mult ca moderator autonom in negocierile bilaterale intre patronat şi sindicate . Desigur, situaţiile răman incă diferite in diverse ţări, cel puţin aşa cum se apreciază in anumite rapoarte şi studii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM). Statul nu trebuie să renunţe la rolul său de garant al intereselor naţionale şi protector al intereselor generale, inclusiv in privinţa stimulării creării de noi locuri de muncă, observării evoluţiilor salariilor (in sensul temperării, prin numeroase alte parghii, a revendicărilor sectoriale excesive) şi, ceea ce ni se pare foarte important, promovării negocierilor autonome şi bilaterale intre patronat şi sindicate.9

In anumite ţări ale lumii există chiar politici de ocupare a forţei de muncă.

Politicile de ocupare a forţei de muncă reprezintă un ansamblu de măsuri elaborare de stat pentru a se interveni pe piaţa muncii in scopul stimulării cererii de noi locuri de muncă, diminuand dezechilibrele şi disfuncţionalităţile de pe piaţa muncii. Politicile pasive de ocupare a forţei de muncă pornesc de la nivelul ocupării considerat la un moment dat şi urmăresc găsirea de noi soluţii pentru angajarea excedentului de forţă de muncă (Ex: reducerea duratei muncii, diminuarea varstei de pensionare, creşterea perioadei obligatorii de şcolarizare, restricţionarea imigranţilor, creşterea locurilor de muncă cu program zilnic şi atipic). Politicile active de ocupare presupun măsuri, metode, procedee de majorare a nivelului ocupării. (Ex: stimularea investiţiilor, imbunătăţirea orientării şcolare şi profesionale a tinerilor, stimularea mobilităţii persoanelor active spre alte locuri de muncă, incurajarea cercetării ştiinţifice, extinderea activităţilor economico-sociale şi ecologice).

Tendinţe mondiale pe piaţa muncii. Evoluţia şomajului

Piaţa muncii este locul de intalnire şi de confruntare al cererii globale şi al ofertei globale de muncă. Şomajul este un dezechilibru al pieţei muncii la nivel naţional – un excedent al ofertei faţă de cererea de muncă. El inregistrază niveluri şi sensuri de evoluţie diferite pe ţări şi perioade.

Şomajul se mai poate defini ca o stare de inactivitate economică, totală sau parţială, proprie celor care nu au loc de muncă, sunt in căutarea unui loc de muncă, dar nu-şi pot găsi de lucru ca salariaţi.

Şomajul poate fi rezultatul multor cauze care acţionează concomitent. Prin natura lor, aceste cauze derivă fie din rigiditatea salariilor (care determină şomajul voluntar), fie din alte cauze, cum ar fi piaţa bunurilor şi a banilor (care determină şomajul involuntar).

  • şomajul voluntar – are la origine rigiditatea salariilor la scădere pornindu-se de la ideea că salariile practicate sunt in general mai mari decat salariul de echilibru.11 Pentru ca piaţa muncii să se echilibreze, trebuie ca salariile să se diminueze la nivelul salariului de echilibru. Şomajul voluntar reprezintă neocuparea forţei de muncă datorată refuzului sau imposibilităţii unor persoane de a accepta salariul oferit.

  • şomajul involuntar care include persoanele neocupate care ar fi dispuse să lucreze, acceptand chiar şi un salariu nominal mai mic decat salariul minim pe economie, sperand ca atunci cand cererea efectivă de muncă se va mări, va creşte şi nivelul ocupării.

De regulă, şomajul este tratat şi apreciat prin prisma celui involuntar. Nu orice persoană care nu lucrează poate fi considerată şomer (de exemplu, militarii in termen sau persoanele casnice). Şomer este, conform Biroului Internaţional al Muncii, organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite, orice persoană ce are 15 ani, este aptă de muncă şi nu munceşte, caută un loc de muncă şi poate fi angajată parţial sau cu normă intreagă pentru a presta o muncă salariată sau nesalariată.

Formele şi costurile şomajului

Mecanismele pieţei muncii se află sub incidenţa numeroaselor imprejurări, nu numai a celor strict economice, ci şi demografice, tehnice sau ştiinţifice. Şomajul apare ca urmare a unei evoluţii nefavorabile a activităţilor social-economice, datorită solicitărilor suplimentare de muncă ale noilor generaţii sau datorită solicitărilor de locuri de muncă ale persoanelor incadrate in varsta a doua. In funcţie de cauzele care il determină, se disting mai multe forme de şomaj:

  • şomaj ciclic , se formează in faza de recesiune a ciclului economic sau decurge direct din restrangerea activităţii economice in anumite anotimpuri ale anului;

  • şomaj de discontinuitate – se coroborează cu reglementările privind concediile de maternitate şi alte aspecte ale vieţii de familie;

  • şomaj fricţional – reprezintă efectul dezutilizării marginale a folosirii mainii de lucru şi cuprinde motive ce determină o persoană să nu accepte un loc de muncă pentru că salariul primit este sub un anumit minim;

  • şomaj de inadaptare – determinat de imposibilitatea unei părţi a populaţiei active denumită tehnofobă, de a utiliza şi a se adapta tehnicilor actuale avansate, care presupun abstracţie, interactivitate, viteză de execuţie, flexibilitate deosebite. Acest fenomen poate fi evitat sau diminuat doar prin pregătirea sau reciclarea personalului.

  • şomaj intermitent - este generat de insuficienţa mobilitate a forţei de muncă şi de inegalităţile intre calificările persoanelor care vor să se angajeze şi cele solicitate;

  • şomaj sezonier – se formează datorită restrangerii activităţii economice in anumite perioade, sezoane ale anului, in care condiţiile economice sunt mai puţin prielnice (Ex: agricultură, construcţii, turism)

  • şomaj structural – este determinat de tendinţele de restructurare a economiei pe activităţi, proces ce are loc sub incidenţa progresului tehnico – economic, crizei energetice, fenomenelor sociale şi politice. Acest tip de şomaj se intalneşte atat in ţările in dezvoltare, cat şi in cele dezvoltate sau aflate in tranziţie la economia de piaţă. Restrangerea lui presupune: investiţii, recalificare, reorientarea invăţămantului etc.

  • şomaj tehnic este determinat de intreruperea activităţii unei firme din lipsă de comenzi pe un timp indelungat. Cei afectaţi primesc indemnizaţii (ajutor) de şomaj de la firma respectivă. Ieşirea din şomaj are loc odată cu reluarea activităţii.

  • şomaj tehnologic – este determinat de inlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii cu aparate noi, şi de centralizare a unor capitaluri. Resorbirea lui presupune recalificarea forţei de muncă in concordanţă cu noile cerinţe.

Costul social al şomajului cuprinde efortul total pe care il suportă populaţia, economia şi societatea care sunt afectate de acest fenomen. La nivelul persoanelor, apar aspecte de natură economică, dar şi aspecte morale, social-culturale, chiar şi politico-militare. La nivelul economiei şi societăţii in ansamblul ei, costul social are in vedere aspecte ca: irosirea cantităţii de forţă de muncă, diminuarea intensităţii dezvoltării economice, scăderea veniturilor bugetului de stat, creşterea cheltuielilor statului pentru intreţinerea şi funcţionarea instituţiilor publice din domeniul inregistrării şomajului. Costurile şomajului se grupează in:

  • costuri directe – evaluate sub forma vărsămintelor monetare către fondul destinat protecţiei sociale:

  • costuri indirecte – generate de diminuarea globală a producţiei şi a veniturilor de care ar putea beneficia intreaga populaţie.

După estimările făcute de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), şomajul inregistrează o tendinţă ascendentă in lume in prezent; astfel, numărul şomerilor a sporit cu 25 de milioane de la inceputul anului 2002 şi a atins 195 de milioane la sfarşitul anului 2003. 12 Această creştere a fost mult mai puternică in randul femeilor, care, de regulă, se regăsesc in sectoare de muncă vulnerabile la şocurile economice.

In timp ce, din anul 2000, in ţările industrializate, şomajul a cunoscut o creştere mai accentuată, numărul şomerilor a crescut in mod egal şi intr-o mare parte a lumii in dezvoltare. Incetinirea economică mondială şi evenimentele de la 11 septembrie 2001, n-au avut aceleaşi influenţe peste tot in lume, dar, in mai toate regiunile, şomajul a crescut in raport cu anul 2000 (Tabelul 11.10).

Nivelul ratei şomajului in lume pe regiuni (%)

Tabelul 11.10 Regiuni

2000

2002

2004

Asia şi Pacific

3,8

4,1

4,2

Asia de Sud-Est

6,0

6,8

6,5

Ţări industrializate

6,1

6,4

6,9

America Latină şi Caraibe

9,7

9,6

9,9

Orientul Mijlociu şi Africa de Nord

17,9

18,9

18,0

Africa Sub-Sahariană

13,7

14,0

14,4

Economii in tranziţie

13,5

12,6

13,5

Iată cateva exemple privind evoluţia ratei şomajului in cateva zone ale lumii.

Rata şomajului din Germania a crescut pană la un nou record pentru perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, in timp ce in Franţa nivelul şomajului s-a menţinut la cel mai ridicat nivel in ultimii cinci ani (perioada 2001 – 2005), situaţia constituind o adevarată ameninţare la adresa perspectivelor de creştere economică din zona euro. Astfel, in Germania, cea mai mare economie a Europei, şomajul a atins, in luna martie 2005, nivelul de 12 procente, de la 11,7 %, in luna precedentă. Astfel, numărul persoanelor fără loc de muncă a crescut pentru a 14-a lună consecutiv. In Franţa, nivelul şomajului s-a menţinut la 10,1%, potrivit datelor furnizate de ministerul muncii de la Paris.13

Şomajul cronic in multe dintre ţările Balcanilor de Vest le subminează stabilitatea şi ameninţă integrarea acestora in Uniunea Europeană. O economie de piaţă functională este una dintre condiţiile aderării, dar rata şomajului in 2004 de 44% in Kosovo, 42% in Bosnia-Hertzegovina şi de 37% in Macedonia arată că acest deziderat este incă departe. Chiar dacă admitem probabilitatea că mulţi dintre şomerii declaraţi oficial lucrează in economia subterană, rata şomajului rămane totuşi foarte ridicată.

Marile STN-uri şi politicile lor de angajare

Printr-o bizară coincidenţă, patru companii multinaţionale, şi anume Volkswagen, Daimler Chrysler, Hewlett Packard, Sony, se pregătesc, incepand cu octombrie 2005, pentru a reduce mii de locuri de muncă. Cauzele au in vedere necesitatea reducerii costurilor, in cazul industriei auto şi orientarea prioritară pe anumite categorii de produse, in cazul firmelor de IT şi high-tech. Toate aceste schimbări se petrec in timp ce economia americană se confruntă cu probleme grave, iar in ţările Uniunii Europene se duc permanent dispute pe marginea legislaţiei privind forţa de muncă.

In urma presiunii sindicatelor, Volkswagen a decis să localizeze producţia pentru un nou model de maşină sport in Germania şi nu in Portugalia, cum işi anunţase intenţia. Compromisul : salariile viitorilor angajaţi in cadrul proiectului vor fi cu 20% mai mici decat cele ale actualilor angajaţi. Analiştii economici apreciază că acest « acord » se inscrie pe un trend mai amplu, favorabil condiţiilor de muncă mai flexibile. In acelaşi timp, şi costurile cu forţa de muncă in Germania sunt pe un trend descendent, fiind de aşteptat să scadă in continuare pană in 2006. Spre deosebire de Germania, salariile cresc permanent in Italia şi Franţa. Volkswagen va concedia aproximativ 14.000 de persoane, din care 5.000 numai in Germania. Şi Daimler Chrysler intenţionează să concedieze 8.500 de persoane de la filiala sa Mercedes din Germania in următoarele 12 luni. Problemele cu care se confruntă Mercedes sunt legate de controlul calităţii şi introducerea monedei euro.

Nici in domeniul high-tech lucrurile nu sunt mai roz. Pentru a ţine pasul cu concurenţii, Dell şi IBM, in termini de costuri, Hewlett Packard va concedia aproximativ 14.500 de angajaţi din unităţile sale de producţie, aflate in diferite ţări, cele mai multe provenind din departamentele de vanzări, IT, resurse umane şi financiar.

Alt caz este cel al companiei Sony , care a anunţat că va demara, la sfarşitul lunii septembrie 2005, un proces de restructurare din care va rezulta concedierea a 10.000 de persoane, reprezentand aproximativ 7% din forţa de muncă totală angajată in diferite filiale ale companiei din străinătate pană in 2008 (4000 in Japonia şi 6.000 in U.E.). Motivul este legat de pierderile financiare suferite in ultima perioadă şi de presiunea concurenţei pe care o exercită produsele Samsung, televizoarele cu plasmă şi Apple Computer’s IPod. Estimările arată că se vor cheltui aprocimativ 1,8 miliarde dolari pentru această restructurare.

In afara restructurărilor strategice, un alt fenomen care dăunează grav pieţei forţei de muncă europene este delocalizarea producţiei către state cu costuri reduse ale forţei de muncă, cum ar fi China sau India, sau realizarea şi finisarea unor produse «de firmă» din industria textilă in ţări precum Egipt sau China.

Strategia de ocupare a forţei de muncă in Romania

Obiectivele strategice din Programul Economic de Preaderare (PEP) la Uniunea Europeană (vezi capitolul 15, referitor la Romania) care stau la baza politicii macroeconomice pentru perioada 2003-2006 referitoare la asigurarea continuităţii şi sustenabilităţii procesului de creştere economică, finalizarea procesului de privatizare şi restructurare a societăţilor comerciale, promovarea unei politici coerente, vizand restructurarea economiei romaneşti, presupun, implicit, imbunătăţirea utilizării resurselor de muncă, atat prin majorarea numărului de salariaţi, cat şi prin creşterea generală a gradului de ocupare, reflectată in reducerea pronunţată a ratei şomajului. Totodată, una din principalele direcţii de acţiune a politicii de ocupare cuprinsă in Planul Naţional de Dezvoltare (PND) 2004-2006 se referă la combaterea şomajului in randul tinerilor şi a şomajului de lungă durată prin măsuri active, cu accent pe formarea profesională.

In ceea ce priveşte evoluţia ratei şomajului, estimările arată o scădere a acestuia, de la 8,4% in anul 2002, la 6,5 % in anul 2005 .

Evoluţii ale pieţei forţei de muncă

Tabelul 11.11 Indicatori

2002

2003

2004

2005

Previziuni 2006

Populaţie totală -mii pers.

21814

21753

21640

21550

21460

Populaţie totală - rată de creştere anuală

-

-0,3

-0,5

-0,4

-0,4

Populaţie in varstă de muncă (15-64 ani)-mii pers.

14951

15001

15010

15010

14970

Populaţie in varstă de muncă (15-64 ani) – rată de creştere anuală

-

0,3

0,1

0,0

-0,3

Populaţia activă totală – mii

pers.

10079

9915

9960

9980

10000

Populaţia activă totală – rată de creştere anuală

-

-1,6

0,3

0,3

0,2

Populaţia activă in varstă de 15 – 64 ani – mii pers.

9516

9361

9390

9415

9430

Populaţia activă in varstă de 15 – 64 ani – rata de creştere anuală

-

-1,6

0,3

0,3

0,2

Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste (ponderea populaţiei active in populaţia de 15 ani şi peste) - %

56,0

54,8

55,0

55,1

55,2

Rata de activitate a populaţiei in varstă de muncă (15-64 ani) - %

63,6

62,4

62,6

62,7

63,0

Populaţia ocupată totală – mii pers.

9234

9223

9280

9330

9370

Populaţia ocupată totală - rata de creştere anuală

-

-0,1

0,6

0,5

0,4

Populaţia ocupată in varstă de muncă (15-64 ani) – mii pers.

8671

8669

8710

8765

8800

Populaţia ocupată in varstă de muncă(15-64 ani)–rata de creştere anuală

-

-0,02

1,3

0,7

0,3

Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste (ponderea populaţiei ocupate in populaţia de 15 ani şi peste) - %

51,3

51,0

51,2

51,5

51,7

Rata de ocupare a populaţiei in varstă de muncă (15-64 ani) - %

58,0

57,8

58,0

58,4

58,8

Populaţia ocupată in sectorul public – mii pers.

2288

2183

1902

1726

1593

Populaţia ocupată in sectorul public – rata de creştere anuală

-

-4,6

-12,9

-9,3

-7,7

Şomeri – mii pers.

845

692

680

650

630

Rata şomajului (ponderea şomerilor in populaţia activă totală) - %

8,4

7,0

6,8

6,5

6.3

Caştigul salarial mediu real – rata de crştereanuală

2,1

8,8

4,1

4,3

4,5

Repere metodologice privind calcularea unor indicatori in Romania

Populaţia ocupată se determină ţinand cont de două variante: populaţia ocupată totală şi populaţia ocupată civilă.

  • Populaţia ocupată totală include toate persoanele de 15 ani şi peste care au avut un loc de muncă şi care au lucrat in perioada de referinţă (săptămana care precede interviul) cel puţin o oră in activităţi neagricole sau minimum 15 ore, in cazul lucrătorilor pe cont propriu şi al lucrătorilor familiali neremuneraţi din agricultură. Populaţia ocupată totală include toate categoriile de persoane (salariaţi, patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi, membri ai unor societăţi agricole sau ai unor cooperative) care au lucrat in activităţi din sectorul formal) şi din sectorul informal, cu sau fără forme legale.

  • Populaţia ocupată civilă include toate persoanele care, la sfarşitul anului, aveau un loc de muncă legal in activităţile neagricole din sectorul formal sau in activităţi din agricultură, cu statut de: salariaţi, patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi, membri ai unor societăţi agricole sau ai unor cooperative. Nu se includ personalul din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informaţii (cadre militare sau persoane asimilate acestora, militari in termen), deţinuţii şi salariaţii organizaţiilor politice sau obşteşti.

Caştigul salarial real reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată, la un moment dat, cu salariul nominal. Această cantitate diferă de la o perioadă la alta şi de la o piaţă la alta.

Salariul nominal real reprezintă suma de bani pe care salariatul o primeşte de la unitatea in care lucrează In acest context, politicile de ocupare trebuie să contribuie in continuare la combaterea efectelor şomajului structural, la incurajarea participării forţei de muncă in special pentru grupuri cheie (şomeri tineri din grupa de varstă 15 – 24 ani; şomeri de lungă durată) şi la creşterea eficienţei politicilor de integrare şi reintegrare pe piaţa muncii prin utilizarea unui set de măsuri stimulatorii de activare a persoanelor aflate in şomaj.

Măsuri active şi preventive pentru şomeri şi persoane inactive

Atat statele membre U.E., cat şi Romania vor implementa măsuri active şi preventive pentru şomeri şi persoane inactive destinate să prevină afluxul spre şomaj de lungă durată şi să promoveze integrarea durabilă pe piaţa muncii atat a şomerilor cat şi a persoanelor inactive. Măsurile ce trebuie adoptate se referă la:

a) asigurarea, incă de la inceputul perioadei de şomaj, că toate persoanele aflate in căutarea unui loc de muncă beneficiază de o identificare imediată a nevoilor lor şi de servicii aferente, cum ar fi: orientare şi consiliere profesională, asistenţă in căutarea unui loc de muncă precum şi de intocmirea unor planuri de acţiune personalizate;

b) pe baza identificării nevoilor, să ofere persoanelor aflate in căutarea unui loc de muncă acesul la măsuri concrete şi eficiente, in scopul imbunătăţirii capabilităţii de angajare şi şanselor de integrare a acestora, atenţie specială acordandu-se celor care intampină mari dificultăţi de acces pe piaţa muncii, astfel:

  • fiecărei persoane aflate in şomaj i se va oferi un nou inceput inainte de a atinge 6 luni de şomaj in cazul tinerilor şi 12 luni in cazul adulţilor, sub formă de formare profesională, reconversie, practică in muncă, loc de muncă sau alte măsuri de ocupare, combinate, acolo unde este necesar, cu asistenţă permanentă, in căutarea unui loc de muncă;

  • pană in anul 2010, 25% din şomerii pe termen lung vor participa la programe de măsuri active, oferite sub formă de formare profesională, reconversie, practică in muncă sau alte măsuri de ocupare, cu scopul de a realiza media primelor trei state membre UE cele mai avansate.

c) modernizarea şi intărirea pieţei muncii, in particular a serviciilor publice de ocupare;

d) asigurarea evaluării periodice a eficienţei şi randamentului programelor de pe piaţa muncii şi revizuirea lor corespunzătoare.

Evoluţia resurselor de muncă in Romania s-a aflat, in ultimul deceniu, şi sub impactul unor fenomene demografice şi sociale cum ar fi: scăderea fertilităţii şi menţinerea mortalităţii la un nivel ridicat, creşterea emigraţiei, scăderea calităţii serviciilor medicale şi de asistenţă sanitară. Aceste fenomene au contribuit la creşterea ponderii populaţiei in varstă de 60 de ani şi peste, precum şi la menţinerea la un nivel inalt a ratei de dependenţă demografică, cu deosebire in mediul rural. Pentru perioada 1999 – 2002, rata de ocupare, defalcată pe medii şi sexe, se prezintă după cum urmează:

Rata de ocupare a forţei de muncă, defalcată pe medii şi sexe (%)

Tabelul 11.12


1999

2000

2001

2002

Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste, TOTAL, din care

59,1

58,8

58,1

51,3

a) pe medii:

- urban

50,8

49,8

49,2

47,3

- rural

69,2

69,8

69,2

56,1

b) pe sexe

- masculin

65,7

65,1

64,3

57,8

- feminin

52,9

52,8

52,4

45,2

Back to Top