În cartea sa Love, Medicine and Miracles (New York: Harper and Row Publishers,1986), dr. Bernie Siegel descrie experienta pe care a avut-o cu un medic internat în spital într-o stare fizica si psihica relativ buna. Cand i s-a comunicat diagnosticul de cancer pulmonar, medicul-pacient a devenit teribil de deprimat si de retras.

Cu toate ca toti au încercat sa-l încurajeze si sa-i schimbe atitudinea, bolnavul a ramas neconsolat si, în doua saptamani, a murit.

Ulterior, sotia decedatului a spus ca, dupa aflarea diagnosticului, sotul ei a pierdut orice sens al vietii, nemaifiind dispus sa lupte pentru însanatosire.

Vestitul medic al antichitatii, Hipocrate, spunea ca dorea mai degraba sa cunoasca ce fel de persoana e bolnavul decat sa stie ce fel de boala are.

Iar celebrul clinician canadian, Sir William Osler, scria, în secolul al XIX-lea, ca evolutia tuberculozei are mai mult de-a face cu ceea ce se întampla în mintea bolnavului decat în plamanii lui.

Desi se stie ca factorii mintali, sociali si spirituali au un rol important în sanatatea cuiva, din multiple motive si poate nu în ultimul rand din lipsa de timp, în practica, medicina moderna neglijeaza aceste aspecte.

Cineva a spus ca „medicii de azi actioneaza, si acum, ca si cand bolile i-ar înhata sau i-ar prinde pe oameni, în loc sa înteleaga ca oamenii iau bolile, devenind susceptibili la agentii bolilor, la care sunt expusi în mod constant”.

Dar, înainte de a vorbi despre boli, sa ne întrebam: ce este sanatatea?

Cea mai renumita si, fara îndoiala, cea mai respectata înca definitie a sanatatii e aceea data de OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), aparuta în preambulul constitutiei ei, catre sfarsitul anilor ’40. Ea suna astfel: „Sanatatea e o stare de totala bunastare fizica, mintala si sociala, si nu doar lipsa bolii sau a infirmitatii”.

Aceasta definitie a izvorat din convingerea OMS ca siguranta viitoare a pacii mondiale sta în ameliorarea sanatatii fizice, mintale si sociale.

Remarcati ca din aceasta definitie lipseste orice mentiune privind componenta spirituala. Poate ca întemeietorii OMS se temeau ca unele tari vor obiecta împotriva mentionarii sau accentuarii starii spirituale.

Toata lumea stie ca sanatatea fizica înseamna absenta bolii si a oricarei infirmitati, în prezenta energiei si a vitalitatii suficiente pentru îndeplinirea datoriilor zilnice si a activitatilor recreationale, fara a obosi în mod deosebit.

Sanatatea sociala se refera la abilitatea de a comunica în mod eficient cu oamenii din jur si cu mediul social, prin angajarea în relatii personale satisfacatoare. Exista nenumarate dovezi ca cei care au multe legaturi sociale se îmbolnavesc mai rar si sunt mai satisfacuti de viata.

Sanatatea mintala sau psihica se refera atat la absenta tulburarilor psihice, cat si la capacitatea de a rezolva solicitarile vietii cotidiene si relatiile sociale, fara probleme emotive sau de comportament. Se stie ca bunastarea psihica are mult de-a face cu sanatatea psihica.

În ceea ce priveste relatia dintre componenta spirituala si sanatatea fizica, numarul cercetarilor publicate în acest domeniu este restrans. Datele prezentate sunt totusi foarte interesante.

Pentru profesor dr. Roland Grossarth Maticek, directorul Institutului de Medicina Preventiva, de la Universitatea Natiunilor Unite din Heidelberg, Germania, sanatatea sau boala este rezultatul interactiunii unor sisteme foarte complexe, cu un numar mare de factori. La aceasta concluzie a ajuns în urma unui studiu, început în anii 1973-1974, cu 31.508 de barbati si de femei, avand varste între 32 si 68 de ani. Persoanele luate în studiu au fost vizitate la domiciliu si s-a înregistrat în ce masura prezinta sau nu urmatorii 15 factori pozitivi de sanatate:

  • Mostenire genetica buna, adica parintii nu au decedat de o afectiune cronica înainte de varsta de 55 de ani.

  • Alimentatie sanatoasa (considerata asa dupa întelegerea de atunci), fara a fi vegetariana.

  • Activitate fizica regulata.

  • Evitarea fumatului si a dependentei de alcool sau de alte droguri.

  • Integrare sociala buna.

  • Somn bun, odihnitor.

  • Ocupatie ce permite si initiativa proprie.

  • Vointa puternica de a trai.

  • Posibilitatea exercitarii vointei proprii.

  • Senzatia de bunastare si placere de viata.

  • Posibilitatea satisfacerii cerintelor importante ale vietii.

  • Relatie spontana, simtita si pozitiva fata de Dumnezeu.

  • Sentimentul competentei.

  • Posibilitatea autoocrotirii.

  • Atitudine de încredere, optimista.

  • Nici un factor.

  • Toti factorii.

Dupa 20 de ani, adica în anul 1993, din cele 869 de persoane care nu prezentau nici unul dintre acesti factori, nu traia decat una, adica 0,1%. Din cei 362 care prezentau toti acesti factori pozitivi, traiau 340, adica 93,9%. Din cele 231 de persoane care prezentau toti acesti factori, cu exceptia relatiei cu Dumnezeu, traiau 55, adica 23,8%.

De remarcat ca numai primul factor - acela al unei mosteniri genetice bune - nu tine de comportamentul individual. Ceilalti 14 factori tin, mai mult sau mai putin, de propria vointa.

De multe ori se exagereaza importanta factorului genetic sau exista o atitudine fatalista, de asteptare a nenorocirii, fara a face însa ceva. Studiul a aratat ca cei care aveau 14 factori pozitivi, dar nu si o mostenire genetica buna au putut totusi atinge o varsta înaintata. Din 324 de persoane, în 1993 erau în viata 229, adica 70,6%. Iar observatia cea mai interesanta, care a reiesit din aceasta cercetare ampla, a fost ca scaderea cea mai puternica a duratei de viata a fost înregistrata cand a lipsit factorul 12, adica relatia pozitiva fata de Dumnezeu. Numai 23,8% din persoanele care prezentau toti factorii, cu exceptia celui spiritual, au atins o varsta înaintata.

Motivul principal pentru saracia datelor în acest domeniu este ca factorii spirituali se determina sau se apreciaza foarte greu.

stiinta doreste ca factorii relevanti sa fie determinati într-un mod obiectiv, ceea ce nu este usor atunci cand e vorba de aspecte spirituale. Pana acum, nimeni n-a descoperit care factori spirituali trebuie luati în consideratie sau cum pot fi acestia definiti si masurati în mod precis.

Al doilea motiv este ca se tinde ca problemele spirituale sa fie considerate ca fiind strict personale.

În sfarsit, lipsa datelor stiintifice în domeniul sanatatii spirituale se datoreaza si faptului ca civilizatia timpului nostru e dominata, în mare masura, mai degraba de materialism decat de spiritualitate. Foarte multi cercetatori nu se intereseaza de factorii spirituali sau nu sunt convinsi de importanta lor.

Pentru a va oferi un exemplu, privind problemele implicate în determinarea sanatatii spirituale, iata studiul recent al unor cercetatori din Ierusalim.

Dr. Yechiel Friedlander, de la Universitatea Hadassah din Ierusalim, a publicat mai multe studii despre relatia dintre respectarea prescriptiilor religioase si boala coronariana, la populatia de evrei din Ierusalim. Autorul a constatat ca evreii mai putin religiosi prezentau o rata mai mare de boala coronariana si aveau mai multi factori de risc decat evreii ortodocsi. Cu alte cuvinte, religiozitatea mai mare se însotea de un numar mai mic de boli de inima.

Unii crestini însa nu considera respectarea regulilor religioase ca indicatorul cel mai bun al sanatatii spirituale. Avantajul ar putea consta în obiceiurile de sanatate mai bune, si nu în starea spirituala.

Cercetatorii care doresc sa efectueze studii în acest domeniu trebuie sa raspunda la mai multe întrebari:

  • Ce este sanatatea spirituala?

  • Cum poate fi ea masurata?

Se poate determina o sanatate mai buna, nu doar o stare psihica buna, la cei care se bucura de sanatate spirituala, în comparatie cu cei care n-o au? Cu alte cuvinte, poti fi sanatos fara sanatate spirituala?

Exista vreun avantaj în a fi crestin, fata de a fi evreu, musulman, hindus sau confucianist?

Nu de mult, American Journal of Health Promotion (nr. 3, 1989) a definit sanatatea optima ca „un echilibru al sanatatii fizice, emotive, sociale, spirituale si intelectuale”.

Iar sanatatea spirituala optima e definita ca „abilitatea cuiva de a-si dezvolta natura spirituala la potentialul maxim”. Aceasta înseamna capacitatea de a descoperi si a actiona asupra scopului fundamental al vietii, de a învata sa iubim si sa primim iubire, bucurie si pace, de a urmari un scop în viata si de a contribui la ameliorarea sanatatii spirituale din jurul nostru.

Revista pe care am amintit-o afirma ca omul are si o dimensiune spirituala si ca medicii ar trebui sa se adreseze si acestui domeniu, în contactele lor zilnice. Acest adevar rezulta si dintr-o cercetare efectuata asupra a 90.000 de tineri si 20.000 de parinti, pentru a determina cauzele tulburarilor de comportament ale adolescentilor, în special în domeniile sanatatii emotive, violentei, folosirii drogurilor si promiscuitatii sexuale.

Rezultatele cercetarii, publicate în toamna anului 1997, în Journal of the American Medical Association, au evidentiat faptul ca tinerii în a caror viata religia si rugaciunea jucau un rol important au fost mult mai putin implicati în tulburarile de comportament studiate.

Odata, Abraham Lincoln a scris ca „am fost destinati de Dumnezeu sa ne încredem în El”. Cu alte cuvinte, numai daca împlinim planul lui Dumnezeu, de a depinde si a ne încrede în El, putem sa ne bucuram de o adevarata sanatate si de realizarea scopului vietii.

Sanatatea a fost numita un miraj. O putem atinge, dar niciodata n-o detinem în totalitate. Sanatatea nu e ceva ce poti poseda, ci un proces; e o cale de a fi. Niciodata nu putem spune „sunt absolut sanatos”, ci putem fi mereu în mers, în înaintare, cautand sa atingem o tinta care, în sine, e de neatins. Iar paralela cu viata spirituala e evidenta. Nu vom putea spune ca am atins-o în totalitate, pana ce nu vom ajunge în vesnicie. si ce pacat ar fi daca am neglija tocmai aceasta trasatura a sanatatii!

Back to Top