Glucidele sau hidraţii de carbon constituie principala sursă de energie a organismului, fiind combustibilul cu care funcţionează motorul biologic.

OMS recomandă ca 55 până la 75% din necesarul caloric să fie acoperit de glucide. În dieta adulţilor, glucidele trebuie să alcătuiască 75% din totalul caloriilor ingerate. Indienii Tarahumara din Mexic, a căror hrană constă în 75-80% din glucide, nu suferă de hipertensiune arterială, obezitate, hipercolesterolemie sau diabet, iar infarctul, cancerul şi bolile degenerative sunt o excepţie.

În momentul de faţă, în Anglia, glucidele nu reprezintă decât 42% din totalul caloriilor ingerate.

Creatorul a căutat să satisfacă plăcerea noastră pentru dulce, aşezând cantităţi apreciabile de zaharoză, fructoză şi glucoză în toate fructele şi în multe alte plante, în special în trestia şi sfecla de zahăr. Câteva exemple: merele conţin 2% glucoză, 5,74% fructoză, 2,55% zaharoză, deci un kilogram de mere conţine aproximativ 100 g de zaharuri simple şi 20-30 g de fibre, adică 400 kcal. Merele uscate conţin 60-65% zaharuri simple şi 10% fibre, adică aproximativ 2.250 kcal.

Prunele au 13-14 g de zahăr la suta de grame, prunele uscate, 48% zahăr.

Caisele au 12,3% zahăr, cireşele dulci - 15%, căpşunile - 7,5%, grepfiu- turile - 9%, strugurii - 17%, ananasul - 13%, mandarinele - 10-11%, pepenele verde - 5%, bananele - 20-23%, smochinele uscate - 61%, stafidele uscate - 71%, curmalele uscate - 65-73% zahăr.

Nemulţumiţi numai cu dulceaţa fructelor, oamenii extrag zahărul din plante şi-l aşază pe mesele noastre sub formă rafinată de glucoză, fructoză sau zaharoză. Deseori am fost întrebat: Dacă şi fructele au zahăr, atunci ce rău e să-l consum sub formă extrasă? Nu e tot zahăr, nu e totuna? Nu, nu e totuna! Şi iată de ce: în timp ce zahărul consumat sub forma băuturilor dulci, a torturilor, a marmeladei, a mierii şi a altor nenumărate forme de dulciuri se absoarbe foarte repede, inundând organismul cu o cantitate enormă de glucoză sau de fructoză, declanşând o secreţie exagerată de insulină, care apoi va duce la hipoglicemie cu manifestările cunoscute, zahărul din fructe, fiind legat de fibre, în special de pectină, se absoarbe mai încet, fără să ducă la o creştere marcată a glicemiei, cu toate urmările ei.

Şi mai e un aspect: pentru a consuma 100-110 g de zahăr sub formă naturală, trebuie să mănânc un kilogram de mere, o cantitate apreciabilă. În schimb, sub forma zahărului rafinat, consumăm, fără să ne dăm seama, cantităţi mult mai mari: de exemplu, un pahar de băutură dulce conţine 10 linguriţe zahăr, deci aproximativ 50 g, o felie de tort are 10-12 linguriţe de zahăr şi chiar un pahar de iaurt de fructe conţine 10 linguriţe de zahăr.

Absorbţia zaharurilor simple, crescând brusc glicemia, declanşează secreţia masivă de insulină. Glucoza va fi depozitată, sub formă de glicogen, în ficat şi în celulele musculare, dar această posibilitate e limitată - rezervele de glicogen nu pot depăşi 1,5 kg, aşa că restul este transformat în grăsimi şi înmagazinat ulterior.

Organismul nostru însă necesită un aport constant de glucoză, şi nu valori foarte mari, urmate de hipoglicemie datorită excesului de insulină; glucoza aceasta constituie nu numai o sursă de energie, ci e importantă şi pentru menţinerea funcţiei creierului şi a nervilor. Zilnic creierul nostru consumă 140 g de glucoză.

Studii epidemiologice, efectuate în peste 40 de ţări, au arătat că persoanele care consumă mult zahăr consumă şi multe grăsimi.

Zahărul rafinat face grăsimea gustoasă, contribuind împreună la obezitate şi diabet. Consumul crescut de zahăr se însoţeşte de o frecvenţă mai mare de cancere de sân, de colon şi infarct miocardic.

Iată, pe scurt, câteva din acţiunile zaharurilor rafinate asupra organismului:

  • Zahărul furnizează doar calorii goale , de care n-avem nevoie, deoarece acestea nu conţin: vitamine, minerale, fibre sau substanţe fitochimice.

  • Zahărul scade capacitatea leucocitelor (fagocitelor) de a ucide microbii . La o glicemie normală, între 60 şi 100 mg/dl, celulele sistemului imunitar sunt foarte active. O dată cu creşterea glicemiei, leucocitele îşi modifică forma, devenind mai leneşe şi reacţionând mai încet faţă de agenţii patogeni, nemaifiind în stare să distrugă acelaşi număr de bacterii. Dacă pe stomacul gol şi cu o glicemie normală un leucocit distruge 14 bacterii, după o masă conţinând 20 linguriţe de zahăr, adică 2 felii de tort sau 2-3 pahare de băuturi dulci, un leucocit nu reuşeşte să distrugă decât o singură bacterie, deci capacitatea de luptă a fost diminuată cu peste 90%.

  • Zahărul rafinat spoliază organismul în special de vitamina B . Pentru a putea fi utilizată şi pentru a produce energie, glucoza, o dată ajunsă în celule, are nevoie de vitamine din grupul B. Aşadar, consumul de zahăr pune organismul în situaţia de a folosi propriile rezerve de vitamina B, cu riscul de a le epuiza.

  • Zahărul are o acţiune acidifiantă, deoarece din metabolismul lui iau naştere produşi acizi, pentru a căror neutralizare organismul scoate calciul din oase şi din dinţi . Prin urmare, zahărul favorizează osteoporoza °i slăbirea danturii. În urina persoanelor care au consumat mult zahăr se găseşte o cantitate mai mare de calciu. Iar prin intermediul acidului oxalic, consumul crescut de zahăr poate favoriza litiaza renală.

Efectul zahărului asupra danturii se realizează pe două căi:

  • zahărul fermentat de microbii din cavitatea bucală dă naştere la acizi care atacă smalţul dinţilor sănătoşi;

  • dentina e străbătută de numeroase canalicule foarte fine, prin care circulă un lichid. Acesta, pornind de la pulpa dentară, hrăneşte dentina şi smalţul. Consumul de zahăr încetineşte circulaţia în aceste canalicule şi, cel puţin în parte, canaliculele sunt astupate. Dentina nu mai e hrănită normal. Cercetătorii de la Universitatea Oulu, din Finlanda, au arătat că alimentaţia bogată în zahăr diminuează formarea dentinei.

  • Consumul crescut de zahăr tulbură utilizarea proteinelor, crescând colesterolemia şi trigliceridele, adică grăsimile în sânge.

  • Hrănirea animalelor de laborator cu zahăr şi făină albă duce la litiază biliară.

  • Ulceroşii ştiu că zahărul creşte aciditatea gastrică.

  • Adesea, acneea se accentuează după consumul de zahăr.

  • Consumul crescut de zahăr favorizează apariţia cancerului hepatic, colic şi rectal.

  • În sfârşit, Clubul German de Automobilism consideră că ingestia de zahăr poate favoriza accidentele de circulaţie. Între două şi patru ore, după o doză apreciabilă de zahăr, se instalează o hipersecreţie de insulină, care scade glicemia sub valorile normale, ceea ce duce la o hrănire insuficientă a creierului, însoţită de senzaţia de oboseală, lipsă de concentrare, scăderea atenţiei şi a vitezei reflexelor, precum şi o diminuare a acuităţii vizuale. Toate acestea favorizează accidentele de circulaţie. Deci, în locul băuturilor dulci sau al ciocolatei, în timpul conducerii se recomandă morcovi cruzi, pâine integrală sau mere.

La încheierea acestui capitol, un sfat ce merită a fi urmat: evitaţi siesta după mese!

În stare de repaus, insulina are dificultăţi în a introduce glucoza în celulele musculare, deoarece oferta de energie NU e solicitată şi NU e acceptată de muşchi. Pe măsură ce glucoza continuă să fie absorbită din intestin, glicemia şi insulinemia cresc şi ele. Excesul de energie şi de insulină determină o diminuare a numărului şi a eficacităţii receptorilor de glucoză, ceea ce e exprimat sub noţiunea de „rezistenţă la insulină”.

Lipsind activitatea musculară, care să consume glucoza, urmează un al doilea efect al insulinei: sinteza de acizi graşi şi depunerea surplusului energetic, sub formă de grăsime. Depozitarea glucozei în muşchi şi în ficat se face sub formă de glicogen, însă capacitatea acestui depozit e limitată la aproximativ 1,5 kg. Când „rezervorul” de glicogen e umplut, toată glucoza e transformată în grăsime, iar posibilităţile depozitării grăsimilor sunt, aparent, nelimitate. Şi aşa se face că la întâlnirile după 20-30 de ani de la bacalaureat sau de la absolvirea facultăţii abia dacă ne mai recunoaştem!

Back to Top