Exista înca persoane care cred ca ar trebui sa consumam mai multa carne si mai putine produse cerealiere. Loren Cordain, biolog evolutionist, de la Universitatea de Stat Colorado, Fort Collins, SUA, e unul dintre cei mai înflacarati propagatori ai dietei cu mai multa carne. Iar doctorul Atkins, în cartea lui aparuta mai de mult, sustine ca omenirea nu e bine adaptata pentru glucide si ca, pentru a fi sanatosi, ar trebui sa consumam mai multa carne si grasimi.

Cei care sustin astfel de regimuri afirma ca, acum 1,7 milioane de ani, omenirea a învatat arta vanatului si ca de atunci s-a mancat multa carne de mamut, creier de bizon si, poate, ficat de tigru.

Bineînteles, nimeni nu poate aduce vreo dovada care sa sprijine aceasta afirmatie. Iar în legatura cu eschimosii, care sunt dati ca exemplu de populatie ce se hraneste predominant cu foci, balene, bizoni polari groenlandezi), reni si peste, trebuie sa spunem ca exemplul nu e prea încurajator. Eschimosii nu exceleaza deloc prin longevitate sau printr-o sanatate de invidiat; dimpotriva, acestia prezinta o frecventa mare de hemoragii cerebrale si au cele mai multe cazuri de osteoporoza, tocmai datorita consumului mare de proteine animale.

Loren Cordain mai argumenteaza ca agricultura si posibilitatea de a transforma cerealele într-o sursa usor accesibila de nutrienti au devenit cu putinta numai de 12.000 de ani, daca nu si de mai putin timp, în Orientul Mijlociu, si numai de 200 de ani în Australia, o data cu sosirea europenilor. Mai înainte, spune Cordain, efortul ar fi fost prea mare de a aduna si macina semintele, pentru a deveni digestibile. Las la aprecierea cititorilor seriozitatea si credibilitatea acestor argumente.

Epidemiologii ne spun cu totul altceva. Un studiu publicat în The American Journal of Clinical Nutrition (vol. 70, p. 5168), efectuat asupra a 28.000 de vegetarieni si a 48.000 de omnivori, arata ca, în cei 10 ani de urmarire, riscul vegetarienilor de a muri de boli cardiovasculare, inclusiv de infarct miocardic, a fost cu 24% mai mic decat acela al nevegetarienilor. si era vorba de vegetarieni care consumau produse lactate, iar acizii grasi saturati din lapte cresc colesterolemia mai mult decat acidul stearic din carne si din grasimi de origine animala. Deosebirea, privind mortalitatea prin infarct, este si mai mare daca se compara consumatorii de carne cu vegetarienii adevarati.

Numeroase alte studii aduc dovezi convingatoare ca apostolii regimului bogat în carne sunt cu totul gresiti. Katharine Milton, antropolog la Universitatea Californiei din Berkeley, SUA, foloseste un ton si mai categoric. În revista Evolutionary Anthropology (l999, vol. 8, p. ll), ea scrie urmatoarele: „Daca americanii cred ca ar trebui sa manance mai multe grasimi si proteine de origine animala, atunci sunt absolut nebuni”. Comentariile sunt de prisos.

Din nefericire, pentru majoritatea populatiei globului, carnea înseamna prosperitate. „O gaina în fiecare oala” si „Doua automobile în fiecare garaj” erau lozincile electorale din America anilor ’30. Iar azi, acolo unde industrializarea a ridicat standardul de viata, omenirea foloseste prosperitatea pentru a face ceea ce saracul facea doar cand putea sa consume mai multe produse din carne. Asa se face ca, pe plan mondial, consumul de carne, oua si produse lactate este într-o crestere vertiginoasa. În prezent, în tarile în curs de dezvoltare, se mananca cu 50% mai multa carne pe cap de locuitor decat în anul 1983. Aceasta înseamna o „revolutie a septelului”, la fel de semnificativa ca „revolutia verde”, care a amplificat productia cerealelor în anii 1960. Economistii si agronomii se tem însa ca înmultirea septelului va constitui începutul dezastrului. Pentru a produce mai multa carne, trebuie sa se dea mai multe cereale animalelor. Întrebarea este daca putem creste într-atat productia de cereale, încat sa mai ramana suficienta paine sau fiertura de cereale pentru milioanele lipsite de hrana.

Desigur, atractia carnii e foarte mare. În China, numai în zece ani, între 1983 si 1993, consumul de carne s-a dublat. În prezent, cresterea animalelor consuma 36% din productia mondiala de cereale, în timp ce 840 de milioane de oameni se gasesc într-o stare de înfometare cronica, cifra ce poate sa creasca, daca se vor folosi mai multe cereale pentru cresterea vitelor.

Specialistii cred ca productia de cereale nu va creste suficient de repede, pentru a satisface atat nevoile populatiei, cat si pe acelea ale animalelor. Se crede ca, în anul 2020, fiecare locuitor din tarile în curs de dezvoltare va consuma cu 43% mai multa carne decat în anul 1993. Aceasta înseamna ca în anul 2020, în lumea a treia, consumul anual de carne va creste de la 88 de milioane de tone la 188 de milioane, ceea ce va mari enorm nevoia de cereale pentru hrana animalelor.

Dar mai e un aspect, care, de obicei, nu e luat în consideratie. Deoarece, în prezent, jumatate din apa raurilor si a fluviilor din lume e folosita pentru irigarea culturilor de cereale, cresterea productiei de cereale va necesita cantitati în plus de apa, desi, chiar acum, multe regiuni ale globului sufera de o lipsa cronica de apa.

David Pimentel, de la Universitatea Cornell, Ithaca, New York, SUA, a calculat ca, pentru a produce 1 kg de cartofi, e nevoie de 500 l de apa; pentru 1 kg de grau e nevoie de 900 l; pentru 1 kg de porumb, 1400 l; pentru 1 kg de orez, 1900 l; pentru 1 kg de fasole soia, 2.000 l; pentru 1 kg de carne de pui, 3.500 l; iar pentru 1 kg de carne de vita, 100.000 litri de apa. Cu alte cuvinte, pentru 120 g de carne de vita dintr-un hamburger, e nevoie de 11 m3 de apa, adica de 11.000 l. Aceste cantitati enorme de apa sunt necesare mai ales pentru a obtine cerealele cu care sunt hranite animalele în crescatorii.

Un alt calcul arata ca un hectar de teren cultivat cu soia furnizeaza hrana pentru o persoana, timp de 520 de zile, pe cand un hectar folosit pentru cresterea vitelor, adica productia de carne, produce hrana unui adult pentru 19 zile.

De curand, tarile europene au reluat importul de carne de vita din Anglia, dupa ce, pentru un timp, carnea si produsele animale de orice natura nu puteau traversa Canalul Manecii, din cauza encefalopatiei bovine spongiforme. Începand cu anul 1986, autopsiile au evidentiat mici orificii în creierul animalelor care au suferit de boala „vacii nebune”. La microscop, creierul arata ca un burete, si acest aspect a dat denumirea stiintifica de „encefalopatie bovina spongiforma”. Animalele, care mai înainte erau docile, deveneau iritabile sau agresive. Adesea pierdeau în greutate si prezentau tulburari de coordonare, înainte de a muri în cateva saptamani pana la 6 luni.

Encefalopatia spongiforma bovina este o boala fatala, ce poate fi transmisa de la un animal la altul. soareci, nurci, pisici, struti, caprioare, cerbi, puma, porci, leoparzi, maimute, capre, elani, antilope si înca 5-6 animale diferite au facut boala, atunci cand au fost hranite cu carnea vitelor suferind de encefalita spongiforma. Se pare ca vacile au luat boala de la oi, caci, pentru a grabi dezvoltarea si a mari productia de lapte, vitele primeau suplimente de proteine, sub forma de carne sau de faina facuta din carcasele si din resturile altor animale. Chiar daca aceste resturi erau tratate termic, iar temperatura era suficient de înalta pentru a distruge majoritatea germenilor patogeni, agentul care produce encefalopatia spongiforma, PRIONUL, este o proteina care rezista celor mai variate forme de dezinfectie. Prionii nu sunt distrusi nici la temperaturi mai mari de 1000 C. Într-un studiu, prionii au rezistat si dupa o expunere timp de o ora la o temperatura uscata de 3600 C, dupa cum rezista si la înghet si la uscare. Aceasta se datoreaza alcatuirii lor deosebite, din mii de aminoacizi, însa fara un material genetic propriu-zis.

Dr. Stanley Prusiner, care a primit premiul Nobel pentru descoperirea prionilor, arata ca acestia sunt proteine cu o structura asemanatoare proteinelor ce exista în mod natural în creierul oamenilor si al animalelor, deosebindu-se totusi de ele în forma lor tridimensionala. Cand aceste proteine anormale vin în contact cu proteinele normale ale creierului, ele le pot influenta sa ia forma tridimensionala a prionilor. Aceasta modificare de forma initiaza un lant de reactii, rezultand boala progresiva, fatala, ce nu are tratament. si ceva foarte important: sistemul imunitar NU ataca prionii.

Back to Top