Venitul naţional reprezintă ansamblul veniturilor încasate de agenţii economici naţionali, indiferent unde îşi desfăşoară activitatea în lume. Ca şi la nivel microeconomic, la nivel macroeconomic, venitul nu poate fi decât consumat sau economisit.

Matematic:

V = C + E

V – venitul naţional

C – consumul

E – economisirea

Ansamblul economiilor realizate se transformă în totalitate la nivelul economiei naţionale în investiţii, care sunt utilizate pentru sporirea capacităţii de producţiei şi a producţiei înseşi. Acest fenomen reprezintă transformarea economiilor în bunuri capital (acumularea capitalului).

Partea din venit consumată poartă denumirea de rată medie a consumului sau înclinaţie medie a consumului. Se calculează:

c = C/V

Rata marginală a consumului sau înclinaţia marginală spre consum reflectă modificarea consumului ca urmare a modificării venitului.

c’ = ΔC/ΔV

Rata medie a economisirii (înclinaţia medie spre economisire) exprimă partea din venitul naţional (sau disponibil, după caz) neconsumat.

s = S/V

Rata marginală a economisirii sau înclinaţia marginală spre economisire descrie evoluţia economisirii la modificarea cu o unitate a venitului disponibil (sau naţional, în cazul în care nu se iau in calcul existenţa altor componente ale economiei naţionale decât cel sectorul productiv şi agenţii economici consumatori).

s’ = ΔS/ΔV

Înclinaţiile medii şi marginale ale consumului şi economisirii sunt subunitare şi pozitive (întrucât nici consumul nici economisirea nu sunt, de regulă, mai mari decât venitul).

De asemenea,

c+s =1

şi

c’+s’ = 1

În concepţia acestei construcţii teoretice, consumul este funcţie de venit:

C = f (V)

C(V) = C0 + c’ V

În cazul în care venitul este nul este necesar un consum minim al agenţilor economici fără de care nu îşi pot continua activitatea. În aceste condiţii rata marginală (înclinaţia marginală) a consumului este inferioară înclinaţiei medii şi funcţie descrescătoare de venit.

Evoluţia consumului şi economisirii

Figura nr. 1. Evoluţia consumului şi economisirii

Parte din venit care nu este consumată reprezintă economisirea. Aceasta mai este interpretată şi ca un consum amânat.

În general, veniturile au următoarele destinaţii: cumpărarea de bunuri şi servicii finale (consum), cumpărarea de bunuri pentru producţie (investiţii), achiziţia de active financiare (plasamente), şi păstrarea monedei (tezaurizare). Ultimele trei destinaţii constituie direcţiile de utilizare a economiilor. Economisirea creativă este cea pe baza căreia se achiziţionează bunuri şi servicii pentru producţie (şi vor genera venituri viitoare).

Investiţiile constituie, în accepţiunea lui J.M. Keynes, actul economic fundamental care determină creşterea capacităţii de producţie şi deci, creşterea venitului.

Investiţiile efectuate într-oi economie naţională constituie un ansamblu de active de producţie nou create , într-un interval determinat de timp. Acestea determină creşterea producţiei în intervalele viitoare de timp.

Relaţia dintre creşterea producţiei şi creşterea investiţiilor într-o economie naţională este reflectată de multiplicatorului investiţiilor (k). Datorită efectului de multiplicare, o creştere a investiţiei determină creşterea mai importantă a producţiei, a veniturilor şi deci, într-o perioadă ulterioară, a consumului.

Multiplicatorul investiţiilor este dat de creşterea nivelului producţiei (veniturilor) determină de creşterea investiţiilor cu o unitate.

K= ΔV/ΔI

Cum

ΔI = ΔV – ΔC

rezultă că:

k = ΔV/ΔV-ΔC

K = 1/ 1 –ΔC/ΔV = 1 / (1-c’)= 1/s’

Multiplicatorul investiţiilor ia valori mai mari decât 1 (întrucât c’ şi s’ iau valori între 0 şi 1).

Multiplicatorul investiţiilor arată deci, că, cu cât este mai mare înclinaţia marginală de spre consum cu atât efectul investiţiilor este mai mare. Însă, în aceste condiţii, partea economisită va fi redusă, reducându-se astfel posibilitatea ca în viitor investiţiile să aibă un nivel satisfăcător. Pe de altă parte, o înclinaţie spre consum redusă este echivalentă cu economii mai mari şi transformarea acestora în investiţii, dar creşterea venitului ca urmare a investiţiilor efectuate va fi insuficientă. Aşadar, într-o economie naţională trebuie să existe un echilibru între consum şi economisire.

Investiţiile, ca premisă a creşterii unei economii naţionale sunt influenţate de mai mulţi factori:

  • volumul economiilor; partea din venit care nu este consumată reprezintă principalul izvor al investiţiilor. Nu pot exista investiţii dacă o economie naţională nu acumulează (nu îşi amână consumul în vederea obţinerii unei producţii viitoare suplimentare şi deci a unor venituri viitoare);

  • costul creditului; cu cât creditul este mai scump cu atât investiţiile sunt mai reduse, deoarece acestea trebuie să genereze venituri mai mari pentru acoperirea costurilor creditului;

  • rata dobânzii

  • evoluţia cererii de bunuri şi servicii; evoluţia cererii de bunuri şi servicii determină, după cum arată multiplicatorul, randamentul viitor al investiţiei prezente. Valorificarea mai bună a bunurilor şi serviciilor obţinute în urma investiţiilor determină venituri mai mari ca urmare a eforturilor investiţionale şi deci reprezintă un stimulent pentru a investi;

  • încrederea în viitor (aşteptările agenţilor economici cu privire la cea ce se va întâmpla în viitor); perspective favorabile într-un sector determină concentrarea resurselor de investit către ramura sau sectorul respectiv.

Factorul important în decizia de a investi este rata dobânzii. Când acesta înregistrează un nivel scăzut, creditul este ieftin şi se creează premise favorabile investirii. Totuşi, aceasta trebuie corelată cu rata profitului (şi eficienţa capitalului), deoarece investitorul este constrâns să plătească dobânda din rezultatele productiv. Totodată, acesta are de ales între a investi şi a plasa. În situaţia în care randamentul plasamentelor (rata dobânzii) este mare, investitorul este descurajat să-şi asume riscul unei afaceri. Atunci când rata profitului este mai mare în raport cu rata dobânzii economiile agenţilor economici vor fi investite.

Back to Top