Norma de muncă reprezintă sarcina de muncă ce se stabileşte unui angajat care are calificarea corespunzătoare şi lucrează în ritm normal şi cu intensitate normală pentru efectuarea unor operaţii sau lucrări în condiţii tehnico-organizatorice precizate.

Norma de muncă cuprinde acţiunile utile ale executantului, precum şi acele întreruperi reglementate, fără de care nu este posibilă realizarea sarcinii de muncă prescrisă. Munca neproductivă şi întreruperile nereglementate nu se includ în structura normei.

Normele de muncă se stabilesc pentru toate categoriile de personal şi ele servesc ca factor de organizare a producţiei şi a muncii, ca instrument de planificare şi ca element important pentru construirea unui sistem cît mai corect de salarizare.

Normele de muncă sunt şi un important element pentru sistemele de salarizare. Astfel, norma de muncă cointeresează pe muncitori la realizări cantitative cît mai ridicate.

Funcţiile normelor de muncă:

  • Stabilesc nivelul productivităţii muncii

  • Servesc drept măsură a cheltuielilor de muncă (manopera)

  • Servesc pentru remunerarea muncii.

Unei normei se cere să îndeplinească următoarele condiţii:

  • Să respecte condiţiile organizării ergonomice a muncii (principiile economiei mişcării, organizarea raţională a locurilor de muncă)

  • Să ţină cont de condiţiile nou introduse, modificări în tehnologie şi metode avansate de muncă

  • Să fie progresivă, adică să fie proiectată la un nivel superior celui realizat în perioadele precedente, dar apropiată de nivelul realizat de fruntaşi

  • Să fie accesibilă, adică să ofere perspectiva de a fi realizată de orice muncitor, care a însuşit calificarea corespunzătoare

  • Să aibă un grad de încordare care să permită îndeplinirea ei cu uşoare depăşiri. Depăşirea masivă a normei este un semn că noile condiţii nu corespund celor în care a fost elaborată norma.

Forma de exprimare a normelor de muncă depinde de specificul activităţii respective, de posibilitatea de măsurare a consumului de timp de muncă şi forma de salarizare utilizată.

Norma de muncă poate fi exprimată în felul următor:

Norma de timp – timpul stabilit unui executant (care are o calificare corespunzătoare şi lucrează cu ritm normal) pentru efectuarea unei unităţi de activitate (produs) în condiţii tehnice şi organizatorice precizate la locul de muncă; se exprimă în unităţi de timp-om pe unitatea naturală de produs. Se foloseşte atunci când sarcina muncitorului se schimbă relativ des, durata lucrărilor executate este mare, activitatea este caracterizată de o diversitate mare de lucrări.

Norma de producţie – cantitatea de produse sau de lucrări stabilite a se efectua într-o unitate de timp (lună, schimb, oră) de către un executant, care are calificarea corespunzătoare şi lucrează în ritm normal şi cu intensitate normală în condiţii tehnico-organizatorice precizate la locul de muncă; se exprimă în unităţi de producţie naturale pe unitatea de timp. Este indicată în cazurile când executantul realizează lucrări omogene, care se menţin o perioadă de timp îndelungată. Atât norma de producţie, cît şi norma de timp sunt mărimi inverse una faţă de alta, ceea ce înseamnă că norma de producţie se măreşte în măsura în care norma de timp se micşorează şi invers.

Sfera de atribuţii – reprezintă ansamblul atribuţiilor şi sarcinilor de muncă stabilite unui executant (care are calificare corespunzătoare şi lucrează în ritm normal şi intensitate normală) pentru a le îndeplini în cadrul proceselor de producţie la care participă sau al activităţii pe care o desfăşoară în condiţiile tehnico-organizatorice precizate la locul de muncă. Se aplică atunci când lucrările sunt variate şi cu durate de execuţie relativ mici sau atunci când ordinea în care apar lucrările şi ponderea fiecăreia dintre ele se conturează abia în timpul desfăşurării lor (lucrări de reparaţie), fiind neeficientă din punct de vedere economic stabilirea şi expunerea normei de muncă sub formă de normă de timp sau de producţie, aceasta se exprimă sub forma unei sfere de atribuţii cu precizarea normei (zonei de servire). Ea se stabileşte fie pe baza determinării directe a cantităţii de muncă necesare (pentru lucrările cu volum cunoscut), fie pe baza volumului total de muncă al acestor lucrări într-o perioadă mai lungă de timp (acolo unde volumul de muncă nu poate fi determinat direct).

Norma de servire – locul de muncă, delimitat prin suprafaţa sau înzestrarea sa în care executantul îşi exercită atribuţiile sau sarcinile de muncă.

Norma de personal – numărul de lucrători, meseria (funcţia) lor şi nivelul de calificare necesar pentru realizarea de către un executant colectiv a unui ansamblu de sarcini normate de muncă în condiţii tehnice şi organizatorice precizate.

Clasificarea normelor de muncă:

După sfera de aplicabilitate:

  • Locale – specifice unei singure organizaţii

  • Unificate – pentru aceleaşi elemente ale proceselor de producţie şi pentru condiţii de muncă identice din mai multe unităţi

După complexitatea lor:

  • Norme pe elemente – se referă la efectuarea unei singure operaţii sau lucrări

  • Norme grupate – rezultă din însumarea normelor pe elemente pentru efectuarea unui grup de operaţii sau lucrări. Se exprimă numai sub forma normelor de timp (manopera).

După stadiul de aplicare:

  • Definitive – cantitatea de muncă real necesară pentru efectuarea unei lucrări (operaţii) de către un executant cu calificare corespunzătoare. Aceste norme au parcurs toate etapele experimentale şi au fost investite cu putere de aplicare.

  • De însuşire – reflectă timpul de muncă necesar pentru efectuarea unei operaţii sau lucrări la un moment dat al însuşirii lor de către executant. Aceasta este de 6 luni, putând fi prelungită în cazuri excepţionale până la 12 luni.

  • Provizorii - apar în mod accidental şi pot fi aprobate pe termen de cel mult 3 luni până la aprobarea unor norme definitive.

După numărul de destinatari:

  • Individuală – stabileşte sarcina de muncă pentru o singură persoană şi poate fi exprimată sub toate formele de norme, cu excepţia normei de personal

  • Colectivă - precizează sarcina de muncă a unei formaţii de lucru. Se exprimă sub toate formele.



    Normativele de muncă: definire, forme de exprimare, clasificare

    Normativul de muncă este o indicaţie sau o prescripţie obligatorie stabilită de un organ autorizat în scopul simplificării procesului de elaborare a normelor de muncă, specificând elementele componente ale normei la care se referă.

Normativele de timp reduc volumul mare de muncă pe care îl necesită observările directe, stabilind durate pe mişcări sau elemente componente a categoriilor de timp.

Normativele de muncă se grupează în:

  • Normativele de timp de muncă – reprezintă mărimi în funcţie de factorii de influenţă şi exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea elementelor procesului de muncă sau care stă la baza calculului acestei cantităţi de muncă

  • Normativele de servire – elementul calculat folosit la stabilirea normei de servire, în funcţie de factorii de influenţă, cu specificarea elementului la care se referă

  • Normativul numărului de personal – elementul calculat folosit la stabilirea, în funcţie de factorii de influenţă, a normelor de personal

  • Normative de regim tehnologic sunt mărimile stabilite pentru precizarea folosirii raţionale a utilajelor, a materiei prime şi materialelor utilizate în desfăşurarea procesului de producţie.

După sfera de aplicare: normativele de muncă pot fi: locale, departamentale şi republicane.

Normativele de muncă pot fi prezentate sub formă de tabele sau nomograme. Nomograma este culegerea de normative în care ele sunt prezentate în formă de tabele şi conţin normative de timp, servire şi personal, care cuprind tipul activităţii, caracteristicile utilajelor folosite, valorile principale ale factorilor de influenţă, unitatea de măsură, coeficientul de corecţie (ţin seama de factorii care influenţează accidental asupra duratei de execuţie a lucrării).

Pentru elementele componente a normativelor se stabilesc factorii de influenţă calitativi sau cantitativi, ce se referă la obiectul muncii, mijloacele de muncă, modul de organizare şi condiţii de mediu. Acestea pot avea valoare fixă sau pot fi exprimate prin intervale.

Metode de determinare a normelor de muncă

Stabilirea normelor de muncă se poate realiza prin următoarele metode:

Metoda analitică – se bazează pe observarea directă a procesului de muncă în timpul elaborării normei de timp. Constă în descompunerea procesului de muncă în elemente componente, analiza acestuia în vederea perfecţionării metodei de muncă, efectuarea măsurărilor directe asupra activităţii executanţilor şi regimurilor de lucru.

Metoda normativă – stabilirea normei prin folosirea de normative de timp de muncă, iar norma rezultă din însumarea tuturor categoriilor de timp stabilite pe bază de normative. Avantajele metodei: operativitate la calcul, asigurarea unei precizii satisfăcătoare, posibilitatea elaborării normelor pentru produse şi operaţiuni tehnologice noi.

Metoda comparării cu norme de muncă tip – analiza comparativă a duratei operaţiei sau lucrării respective cu cea a unei operaţii sau lucrări asemănătoare pentru care sunt elaborate norme de muncă tip. Prin norma de muncă tip se înţelege norma stabilită pentru elementul reprezentativ al unui grup de obiecte din munca similară, care se realizează în cadrul unei tehnologii tip şi care diferă între ele ca dimensiune şi prin diferiţi parametri tehnico-constructivi.

Evaluarea calităţii normelor

 Calitatea normelor de muncă poate fi evaluată şi argumentată prin următorii indicatori:

  • Ponderea locurilor de muncă supuse normării în numărul total de locuri de muncă sau ponderea muncitorilor direct productivi cărora li s-au stabilit una sau mai multe norme de muncă în numărul total de muncitori.

  • Ponderea normelor fundamentate analitic în numărul total de norme elaborate.

  • Gradul de îndeplinire al normelor de muncă.

  • Intensitatea normelor de muncă se calculează ca valoarea inversă a gradului de îndeplinire a normelor de muncă.

  • Indicatorul integral al calităţii normelor de muncă se calculează ca produsul dintre ponderea muncitorilor ce lucrează în bază de norme şi intensitatea normelor de muncă.

Back to Top