Main menu

Obiectul de studiu al organizării ergonomice a locurilor de muncă

Ergonomia muncii se formează ca ştiinţă aparte în anii `50 şi prezintă o treaptă superioară a organizării ştiinţifice a muncii. Fondatorul este F.Taylor, care a studiat principiile organizării locurilor de muncă din punct de vedere ştiinţific. Noţiunea de ergonomie se traduce din limba greacă ca „ergos” – muncă şi „nomos” – legea naturală.

Ergonomia studiază problemele organizării locurilor de muncă, evidenţiind factorul psiho-social, punând pe prim plan muncitorul cu complexul solicitărilor la locul de muncă în cadrul procesului de producţie. Obiectul de studiu al disciplinei este sistemul om-solicitări din care fac parte motivaţia muncii, condiţiile de muncă şi de mediu, relaţiile în colectiv, preocupări personale, etc.

Ergonomia este legată de mai multe ştiinţe cum ar fi: psihologie, sociologie, medicina muncii, protecţia muncii, igiena muncii, antropometria, fiziologie, ştiinţele tehnice şi economice. Primatul ergonomiei faţă de ştiinţele participante la constituirea acesteia nu se rezumă la faptul că ea s-ar ocupa de un ansamblu format mecanic din părţi dispersate şi independente, ci la viziunea unitară şi integratoare, organic structurată asupra problematicii omului în contextul activităţii sale.

Organizarea ergonomică urmăreşte scopul asigurării condiţiilor necesare în organizarea procesului de producţie în cadrul fiecărui loc de muncă în aşa fel ca să se obţină o productivitate maximă a muncii, respectând principiile economiei mişcării şi scutind muncitorul de oboseala inutilă.

Locul de muncă: noţiune şi clasificare

Ergonomia locului de muncă are, în principal, rolul de a armoniza într-un tot unitar elementele locului de muncă (mijloacele de muncă, obiectele muncii şi forţa de muncă) în vederea asigurării condiţiilor, care să permită executantului desfăşurarea unei activităţi bune cu consum minim de energie şi cu senzaţia de bună stare fiziologică.

Organizarea locului de muncă stă la baza organizării atelierelor, secţiilor şi întreprinderii, întrucât de aceasta depinde în cea mai mare măsură consumul de timp de muncă pe fiecare operaţie sau produs, mărimea acestuia având un rol determinant asupra elementelor necesare organizării în timp şi spaţiu a proceselor de producţie.

Prin loc de muncă se înţelege suprafaţa sau spaţiul în care muncitorul sau o echipă de muncitori acţionează cu ajutorul uneltelor de muncă asupra obiectelor muncii în vederea extragerii sau transformării lor potrivit scopului urmărit.

După tipul de organizare a producţiei, locurile de muncă se clasifică în:

  • Locuri de muncă pentru producţia de unicate şi de serie mică

  • Locuri de muncă pentru producţia de serie mijlocie

  • Locuri de muncă pentru producţia de serie mare şi de masă

După gradul de mecanizare şi de automatizare a producţiei, ele sunt:

  • Locuri de muncă cu procese manuale

  • Locuri de muncă cu procese manual-mecanizate

  • Locuri de muncă cu procese mecanizate

După numărul muncitorilor ele sunt: locuri de muncă individuale şi colective.

După natura activităţii locurile de muncă se pot clasifica în: locuri de muncă unde se desfăşoară activităţi de bază şi locuri de muncă cu activitatea de servire.

După poziţia lor în spaţiu locurile de muncă pot fi: fixe şi mobile.


Etapele şi principiile organizării ergonomice a locurilor de muncă
în întreprinderi

Organizarea ergonomică a locului de muncă impune parcurgerea unor etape succesive:

  • Documentarea şi înregistrarea datelor necesare proiectării unui nou loc de muncă sau alegerea locului de muncă, care se justifică a fi analizat.

  • Înregistrarea datelor necesare studiului constă în obţinerea de informaţii privind organizarea locului de muncă (suprafaţa, mijloacele de muncă, forţa de muncă, obiectul muncii şi condiţiile de mediu).

  • Examinarea critică a situaţiei existente se face cu ajutorul metodei interogative. Se urmăreşte eliminarea deficienţelor constatate şi stabilirea soluţiilor îmbunătăţite.

  • Proiectarea organizării ergonomice a locului de muncă constă în proiectarea unor noi variante pe principii şi reguli ergonomice, dintre care se alege varianta ce prezintă cele mai multe avantaje. În cazul acestei etape se disting următoarele faze: proiectarea variantelor de organizare a locului de muncă, calculul eficienţei economice şi alegerea variantei optime.

  • Elaborarea normativelor sau normelor de muncă, etapă care are drept scop stabilirea consumului de muncă pentru realizarea elementelor procesului de muncă.

În vederea adaptării factorului uman la activitatea sa în proiectarea ergonomică a locului de muncă se va ţine seama de dimensiunile antropometrice, dimensiuni care variază de la individ la individ în funcţie de sex, zona geografică, regimul de viaţă, practicarea unor sporturi. În ce priveşte corpul omenesc în proiectarea locurilor de muncă este necesar de asigurat: poziţia comodă a capului, stabilirea poziţiei corecte de muncă, înălţimea de lucru.

Principiile de organizare ergonomică a locurilor de muncă sunt următoarele:

  • Economia mişcării ce permite scutirea angajatului de efort inutil, de îndepărtarea în timp a senzaţiei de oboseală şi menţinerea la un nivel satisfăcător a disponibilităţii de lucru.

  • Executarea concomitentă a activităţilor de supraveghere pasivă a funcţionării utilajelor (desfăşurării proceselor) şi activităţii manuale.

  • Executarea concomitentă a activităţii manuale cu ambele mâini.

  • Deplasările pot fi reduse prin planificarea corectă a locului de muncă, alegerea adecvată a amplasării utilajelor va permite micşorarea traiectoriei de deplasare.

  • Folosirea gravitaţiei.

Direcţiile de perfecţionare a organizării ergonomice a locurilor de muncă

Direcţiile de perfecţionare a organizării locurilor de muncă sunt următoarele:

  • Dotarea tehnică şi organizatorică a locurilor de muncă. Prin dotare tehnică înţelegem asigurarea locului de muncă cu utilaj de performanţă. Dotarea organizatorică presupune asigurarea cu mobilier de producţie, mijloace de schimb informaţional, signalizare şi control, etc.

  • Întreţinerea şi asistenţa tehnică a echipamentului. Mentenanţa preventivă a echipamentului se efectuează în corespundere cu planul de reparaţii stabilit. Despre gradul şi nivelul de întreţinere al echipamentului se poate face concluzie prin estimarea ponderii timpului de funcţionare utilă.

  • Aprovizionarea locurilor de muncă se va face ritmic, iar modul de aprovizionare centralizat sau descentralizat va depinde de procesul de producţie, tipul producţiei, locul de muncă.

  • Planificarea locurilor de muncă constă în amplasarea raţională a echipamentului în aşa fel ca deplasările în cadrul locului de muncă să fie de o durată şi distanţă cît mai mică. Astfel se va respecta principiul economiei mişcărilor.

  • Optimizarea condiţiilor de muncă şi de mediu (vezi tema următoare).

  • Modul de organizare al echipelor individual sau colectiv. Specializarea şi cooperarea activităţilor în echipă.

  • Regimul de muncă şi odihnă. Se estimează normativul de timp pentru odihnă prin repartizarea acestuia sub formă de micropauze pe parcursul schimbului. În aşa fel, se poate menţine la un nivel suficient productivitatea şi disponibilitatea de lucru a executantului.

Sfaturi practice în perfecţionarea organizării locurilor de muncă:

  • Pe suprafaţa de lucru să se menţină numai materialele şi dispozitivele care se utilizează în ziua respectivă.

  • Să existe un loc definit şi permanent pentru toate materialele.

  • Materialele şi instrumentele utilizate mai des se vor amplasa mai aproape, mai rar - mai departe de punctul de utilizare.

  • Cutiile şi containerele de alimentare prin gravitaţie să ofere materialele aproape de punctul de utilizare.

  • Să se asigure condiţii pentru perceperea vizuală satisfăcătoare, folosind iluminatul local.

  • Înălţimea locului de muncă şi a scaunului să permită alterarea poziţiilor în picioare şi şezând.

  • Să fie redus la minim numărul şi varietatea echipamentelor şi instrumentelor folosite.

  • Să se asigure fiecărui muncitor mobilierul necesar proiectat din punct de vedere ergonomic.

Metode de evaluare a organizării locurilor de muncă

Aprecierea situaţiei organizării ergonomice a locurilor de muncă în întreprindere se efectuează în cadrul atestării locurilor de muncă sau oricând apare necesitatea evaluării. Atestările se petrec anual sau cel puţin odată în 3 ani.

Locurile de muncă se evaluează conform metodologiei alese de conducerea întreprinderii, nivelul organizatoric şi calitatea normelor. Se estimează eficienţa utilizării forţei de muncă, corespunderea condiţiilor existente cerinţelor organizării ergonomice. Se completează un formular sub formă de certificat sau cartelă de atestare a locurilor de muncă.

Compartimentele de evaluare în cadrul atestării:

  • Dotarea şi deservirea locului de muncă (dotarea tehnică şi organizatorică, aprovizionare, etc.).

  • Planificarea locului de muncă şi condiţiile de muncă şi mediu (regimul de muncă şi odihnă, condiţii de mediu, etc.).

  • Specializarea şi cooperarea muncii (perfecţionarea activităţii de servire, activitatea prin cumul, forma de organizare a muncii colectivă sau individuală, servirea mai multor utilaje).

  • Normarea muncii (metode de stabilire a normelor, periodicitatea examinării normelor, intensitatea normelor, coeficientul integral al calităţii normelor de muncă).

În caz de neatestare a locului de muncă se elaborează un set de măsuri, care vor contribui la perfecţionarea organizării locului de muncă în cauză, se numeşte responsabilul şi termenul de executare. După o anumită perioadă de timp locul de muncă iarăşi este supus atestării.