Aspecte introductive

În scopul mentinerii credibilitatii fata de clienti si comunitatea financiara bancile trebuie sa probeze în permanenta un grad corespunzator de lichiditate. Pentru a raspunde obiectivului de lichiditate, gestionarea intrarilor si a iesirilor de fonduri trebuie realizata asa încît sa existe în permanenta suficiente lichiditati la nivelul institutiei bancare.

Riscul se gaseste astazi în centrul afacerilor bancare. Gestionarea riscurilor este functia cheie a bancilor moderne axate pe activitatea de piata.

Problemele care apar în sistemele bancare în urma a unei gestionari nereusite a resurselor si plasamentelor se regasesc în toate economiile.

Primul acord de la basel

Acordul de la Basel privind fondurile proprii ale bancilor1, adoptat în 1988, a avut ca origine preocuparile guvernatorilor bancilor centrale din tarile membre ale grupului G 102 care au constatat ca datorita cresterii concurentei între marile banci, nivelul fondurilor proprii ale acestora atinsese un nivel scazut, considerat periculos pentru gradul lor de solvabilitate. Acordul din 1988 vizeaza o gestiune prudenta a capitalurilor de asa maniera încât acestea sa poata face fata eventualelor pierderi.

Activitatea bancara se desfasoara prin institutii de credit autorizate, în conditiile legii. Institutia de credit reprezinta 1:

a) entitatea care desfasoara cu titlu profesional activitate de atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public si de acordare de credite în cont propriu;

b) entitatea emitenta de moneda electronica, alta decît cea prevazuta la lit. a), denumita institutie emitenta de moneda electronica.

Notiune generala de risc. Clasificarea riscurilor bancare.

Riscul – incertitudinea fata de posibilitatile de incasare a unor cîstiguri viitoare sau a valorii plasamentului.

Expunerea la risc – suma pierderii sau cheltuielile suplimentare pe care le poate suporta individul sau institutia în urma unor situatii imprivizibile.

Page 1 of 2

Back to Top