Ca agent economic firma îsi organizeaza si desfasoara activitatea sub impactul conditiilor concrete ale mediului sau ambiant. Mediul ambiant include un ansamblu de factori eterogeni de natura sociala, politica, stiintific-educationala, juridica, geografica, demografica ce actioneaza pe plan international influentînd relatiile pe piata.

Din punct de vedere macroeconomic întreprinderea este parte integranta a mediului ambiant si componenta economica a acestuia.

Analiza diferitelor cerinte existente si a efectelor lor asupra economiei si gestiunii întreprinderii pune în evidenta 3 tipuri de mediu:

  • mediu stabil – unde schimbarile sunt rare, de mica amploare si previzibile;

  • mediu schimbator – unde schimbarile sunt frecvente, de amploare variabila si, în general, previzibile;

  • mediu turbulent – unde schimbarile sunt foarte frecvente, de amploare variata, cu incidente profunde asupra activitatii întreprinderii si greu de anticipat.

Componentele mediului ambiant al întreprinderii

Analiza componentelor mediului ambiant necesita încadrarea acestora în macromediul si micromediul întreprinderii.

Ca sistem dinamic si socio-economic întreprinderea preia din mediul ambiant extern resursele, le introduce în procese specifice din care rezulta produse, servicii sau lucrari care vor fi transferate aceluiasi mediu ambiant.

Deci, în acest sens, firma este o componenta de baza a mediului ambiant ca un sistem de intrari în mediul ambiant (materii prime, materiale) rezultînd procese si iesirea catre mediul ambiant (servicii, produse).

Prin intrarile din mediul ambiant întreprinderea se adapteaza la mediu, iar prin iesiri influenteaza mediul.

Mediul ambiant extern în care întreprinderea se constituie si se dezvolta este reprezentat de ansamblul unitatilor economice, a institutiilor financiar-bancare, juridice, administrative, organizatii politice, de ocrotire a sanatatii, învatamînt, a tuturor unitatilor exogene care influenteaza si sunt legate de activitatea economica a întreprinderii.

Întreprinderea functioneaza în conditii de eficacitate ridicata cînd iesirile corespund sub toate aspectele cerintelor mediului ambiant extern.

Macromediul întreprinderii cuprinde ansamblul factorilor de ordin general al mediului ambiant cu actiune economica, pe termen lung asupra activitatii firmei si asupra agentilor economici cu care aceasta se afla în contact nemijlocit.

Componentele macromediului întreprinderii sunt:

  • – factorii economici

  • – factorii tehnici, tehnologici

  • – factorii de management

  • – factorii socio-culturali

  • – factorii ecologici naturali

  • – factorii politici

  • - factorii demografici

  • – factorii juridici

Factorii economici

Între factorii economici ai mediului ambiant extern pot fi mentionati: piata, puterea de cumparare, nivelul si ritmul dezvoltarii economice, potentialul financiar.

Piata interna si externa influenteaza întreprinderea productiva pentru ca pe baza studiului cererii aceasta îsi va stabili produsele ce urmeaza a fi fabricate, cît va produce, pentru cine, calitatea, pretul produselor, precum si elemente ale strategiei acesteia.

Dezvoltarea activitatii de marketing presupune o schimbare de optica în sensul orientarii productiei firmei catre ceea ce se cere pe piata. Prin intermediul pietei interne si externe întreprinderea influenteaza si ea mediul în sensul schimbarii exigentelor consumatorilor ca urmare a lansarii pe piata a unor noi produse care satisfac unele nevoi.

Potentialul financiar al unei tari influenteaza activitatea unei întreprinderi în sensul ca un potential ridicat va favoriza activitatea întreprinderilor si invers. Ridicarea activitatii colective, învatamîntului, culturii, a sanatatii ocrotive influenteaza activitatea firmelor.

Pe de alta parte o activitate eficienta desfasurata în cadrul întreprinderilor, a institutiilor de învatamînt, în cercetare, contribuie la cresterea potentialului financiar al mediului national respectiv.

Prin intermediul factorilor economici se realizeaza un schimb permanent organizatie – firma – mediu; aceasta interdependenta trebuie cunoscuta, analizata si influentata în mod favorabil de managementul firmei, organizatiei.

Factorii tehnici si tehnologici

Factorii tehnici si tehnologici sunt reprezentati în principal de nivelul tehnic al echipamentelor, masinilor, utilajelor, instalatiilor furnizate întreprinderilor din tara sau din strainatate, nivelul tehnologiilor folosite, numarul si nivelul licentelor si brevetelor înregistrate, capacitatea de documentare si inovare s.a.

Mediul ambiant tehnic, tehnologic prin ansamblul factorilor specifici influenteaza nivelul productivitatii, costului de productie, calitatea productiei, nivelul profitului; în general rezultatele economice finale ale întreprinderii.

În conditiile impactului rezultatelor cercetarii stiintifice, acesti factori au o influenta crescînda ca urmare a accelerarii uzurii morale a tehnologiilor, a reducerii duratei de aplicare a cunostintelor în toate domenii de activitate.

Analizînd dotarea tehnica si tehnologica utilizata de întreprindere în comparatie cu alte întreprinderi din tara si din strainatate, cu obiect de activitate similar, se poate constata ca aceasta se afla la un nivel egal, peste sau sub nivelul acestora.

Decalajele tehnice, tehnologice care apar în astfel de situatii genereaza decalaje economice între întreprinderi, care la rîndul lor genereaza decalaje economice între tari.

Rolul managementului este luarea unor decizii care sa vizeze eliminarea decalajelor nefavorabile întreprinderii în scopul cresterii competitivitatii acesteia.

Factorii de management

O întreprindere poate avea un nivel de dotare tehnica, tehnologica superior fata de alte întreprinderi din mediul ambiant extern si intern si totusi sa realizeze o eficienta si o competitivitate redusa în cazul în care dispune de un management neperformant.

Factorii de management exprima gradul de prevedere, organizare, coordonare, evaluare a mediului ambiant în masura în care în cadrul organizatoric si de gestiune creat stimuleaza personalul din întreprindere sa foloseasca posibilitatile respectivului mediu.

Functionarea firmelor este influentata puternic de sistemul de management practicat la nivelul si în cadrul mediului national, international în care întreprinderea functioneaza. (Ex: managementul la nivel guvernamental influenteaza autonomia întreprinderilor, sistemul de creditare al acestora, volumul de investitii, ritmul de dezvoltare al fiecarei întreprinderi în parte si a fiecarei economii în ansamblu – implicit)

Activitatea firmei este influentata si de managementul întreprinderii pe plan mondial. Astfel, daca la nivel mondial se practica o serie de tehnici performante de management, pot face obiectul transferului de cunostinte si implicit pot fi folosite si organizate întreprinderile la nivel international.

Factorii socio-culturali

  • raportul dintre populatia urbana si cea rurala;

  • nivelul de dezvoltare al învatamîntului;

  • nivelul de ocrotire al sanatatii;

  • ponderea si calitatea activitatilor cultural artistice;

  • mentalitatea

În cadrul societatilor în care ponderea cea mai mare o detine populatia rurala, în general cu un nivel de calificare redus, activitatea întreprinderii este influentata negativ sub aspectul calitatii productiei, nivelul productivitatii muncii, în general prin prisma eficientei economice si invers.

Nivelul de dezvoltare al învatamîntului favorizeaza pregatirea fortei de munca si implicit eficienta activitatii unei întreprinderi. (Ex: un învatamînt tehnic înalt calitativ reprezinta premisa favorabila cresterii numarului de inventii, inovatii si aplicarea acestora în activitati productive si invers).

Un rol decisiv îl joaca învatamîntul, care contribuie atît la îmbunatatirea structurii socio-profesionale a populatiei, cît si, mai ales, la amplificarea nivelului cultural al acesteia, la formarea unei mentalitati specifice economiei de piata. În acest domeniu trebuie actionat gradual, în sensul ca, pe de o parte, se impune pregatirea de specialisti de catre firmele romînesti pentru rezolvarea unor probleme realmente noi, derivate din tranzitia la economia de piata si, pe de alta parte, amplificarea ponderii populatiei cu studii superioare, prin sporirea corespunzatoare a cifrei de scolarizare în învatamîntul superior, cu deosebire economic si juridic.

Asemenea transformari, corelate cu altele din sfera stiintei, culturii si ocrotirii sanatatii vor da noi dimensiuni rolului factorilor socio-culturali în functionarea firmei si managementului sau.

Mentinerea capacitatii fortei de munca prin actiuni de ocrotire a fortei de munca printr-un sistem sanitar bine dotat, structurat contribuie la buna desfasurare a activitatii în cadrul firmei si invers.

Activitatile cultural – artistice pentru cei fara nici o legatura cu activitatea firmei contribuie la stimularea creativa a personalului, favorizeaza eficacitatea activitatii desfasurate de respectivul personal care a participat la astfel de activitati.

Mentaliatea, ca ansamblu de concepte, convingeri care determina gîndirea si comportamentul influenteaza activitatea desfasurata de persoanlul din întreprindere. (Ex: în contextul national în care predomina conceptia ca timpul se masoara în zile, luni, ani – utilizarea timpului de personalul unei firme este mult inferioara fata de contextele nationale în care predomina conceptia ca timpul se masoara în minute, secunde – “timpul costa bani”))

Relatia între firme si mediu poate fi exemplificata si în sensul influentei prin aceleasi grupe de factori a firmei asupra mediului. De exemplu:

  • O buna functionare a întreprinderilor productive din cadrul unui mediu national reprezinta premisa favorabila pentru ca acestea sa contribuie cu o cota mai mare la dezvoltarea învatamîntului, a sustinerii activitatilor social-culturale, de ocrotire a sanatatii.

  • Buna functionare a întreprinderilor conduce la cresterea veniturilor salariatilor si implicit a capacitatii acestora de a participa la diferite actiuni social-culturale, la ridicarea nivelului si calitatii pregatirii de specialite si în domeniul managementului.

Factorii naturali, ecologici

Factorii naturali – ecologici sunt reprezentati de componentele mediului înconjurator omului: relief, clima, flora, fauna, resursele subsolului, în general cadrul natural de desfasurare a vietii materiale.

Înca din faza de proiecatre a unei întreprinderi si apoi în faza de constructie se tine seama de conditiile de relief, clima, de necesitatea amplasarii în apropierea surselor de materii prime, functionarea întreprinderii depinzînd în primul rînd de resursele de materii prime.

Astfel, existenta unor materii prime indigene reprezinta conditiile favorabile dezvoltarii unei întreprinderi dintr-un anumit domeniu prin influenta favorabila asupra eficientei.

De asemenea, alegerea mijlocelor de transport care se vor utiliza într-o anumita zona geografica va depinde de conditiile de relief, de clima.

Dintre factorii ecologici, resursele naturale în special, apele au cea mai mare influenta asupra întreprinderii.

Caracterul practic neregenerabil al unor resurse, combinat cu cresterea galopanta a preturilor înfluenteaza costul productiei, rentabilitatea si pretul de vînzare.

Prin activitatea desfasurata firma influenteaza si ea mediul înconjurator în sensul mentinerii si protectiei mediului înconjurator sau prin degradarea si poluarea lui. Astfel, se impune o crestere a preocuparilor pentru actiuni pe termen mediu si lung în vederea cunoasterii si protejarii mediului înconjurator: folosirea unor tehnologii care reduc poluare, mentinerea echilibrului ecologic, elaborarea de strategii bazate pe resurse regenerabile.

Factori politici

În aceasta grupa pot fi incluse ritmurile de dezvoltare ale unei ramuri, optiunile privind ponderea proprietatii private si publice, politicile de creditare, de sustinere a import-exportului, impozitarea. Cu cît ritmurile de dezvoltare sunt mai mari, cu atît activitatea întreprinderii va fi influentata favorabil si invers.

O activitate eficienta desfasurata de catre întreprinderile productive favorizeaza ritmuri înalte de dezvoltare ale ramurii din care fac parte acestea si invers.

Important este ca managerii firmei sa sesizeze aceste influente si sa ia deciziile care se impun.

Factori demografici

Mediul demografic reprezinta totalitatea elementelor demografice ce actioneaza asupra firmei, direct sau indirect.

Indicatori specifici care definesc mediul demografic sunt: numarul populatiei, stratificarea populatiei pe vîrste si sexe, stratificarea socio-profesionala, populatia activa si ocupata, ponderea acesteia în populatia totala, repartizarea teritoriala a populatiei pe mediul urban – rural.

Analiza acestor indicatori permite o evaluare corecta a dimensiunii cererii potentiale, a pietei întreprinderii.

Factori juridici

Factorii juridici reprezinta ansamblul reglementarilor de natura juridica prin care este vizata direct sau indirect activitatea întreprinderii.

Cei mai semnificativi factori juridici sunt: legile, decretele, hotarîrile guvernamentale, ordonantele, ordinele ministrilor, deciziile prefecturii ce cuprind o serie de norme de drept de a caror realizare raspund agentii economici.

Influenta factorilor juridici se manifesta atît în ceea ce priveste constituirea firmelor cît si functionarea si dezvoltarea lor (Legea nr.31/1990)

Micromediul întreprinderii şi influenţa factorilor asupra activităţii întreprinderii

Micromediul firmei cuprinde ansamblul componentelor cu care aceasta intră în relaţii directe dictate de necesitatea atingerii obiectivelor sale prezente şi de perspectivă.

Componentele micromediului sunt:

  • – furnizorii de mărfuri

  • – prestatorii de servicii

  • – furnizorii forţei de muncă

  • – clienţii

  • – concurenţa

  • – organismele publice

1. Furnizorii de mărfuri sunt reprezentaţi de diverşi agenţi economici care, în baza relaţiilor contractuale asigură întreprinderii resursele necesare de materii prime, materiale, mărfuri echipament, maşini, utilaje etc.

În contractarea acestor agenţi întreprinderea trebuie să dispună de informaţii referitoare la dimensiunea ofertei şi calitatea ei, preţurile furnizorilor, politicile comerciale practicate, cunoaşterea unor aspecte referitor la climatul intern al întreprinderilor furnizoare – stabilitatea economică, disciplina tehnologică, alte informaţii referitoare la factori perturbatori care ar putea afecta aprovizionarea corespunzătoare a firmei.

2. Prestatorii de servicii reprezintă persoanele juridice sau fizice care oferă o gamă largă de servicii utile realizării obiectului de activitate al firmei.

Exemple de prestatori de servicii:

  • firme de transport, telecomunicaţii;

  • firme de publicitate;

  • servicii bancare

3. Furnizorii forţei de muncă sunt agenţii de mediu care influenţează considerabil activitatea întreprinderii datorită rolului factorului uman în procesul muncii. În sfera acestor factori intră:

  • oficiile pentru plasarea forţei de muncă;

  • bursa locurilor de muncă pentru studenţi

4. Clienţii

În această categorie intră:

  • consumatorii, utilizatorii

  • întreprinderile comerciale

  • agenţii guvernamentale etc.

Clienţii alcătuiesc cercul firmelor, instituţiilor şi al persoanelor individuale cărora le sunt oferite pentru consum / utilizare mărfuri, produse realizate de întreprindere.

5. Concurenţa poate fi reprezentată de firme sau persoane fizice care îşi dispută aceeaşi categorie de clienţi, iar în situaţii frecvente, aceeaşi furnizori sau prestatori de servicii.

Competitorii se deosebesc între ei prin rolul pe care-l au în raport cu clienţii, atitudinea faţă de noutăţi, formele de comunicare cu utilizatorii, stilul de intervenţie pe piaţă.

Prin aceste elemente de diferenţiere competitorii pot fi delimitaţi astfel:

  • lideri

  • inovatori

  • conservatori

  • timizi.

6. Organismele publice sunt reprezentate de asociaţiile profesionale, ale consumatorilor, organismele de stat publice şi locale, faţă de care întreprinderile au obligaţii legale.

În concluzie, mediul ambiant determină o multitudine de efecte asupra întreprinderilor:

  1. adoptarea de stategii organizatorice suple, flexibile, adecvate frecvenţei, complexităţii şi amplitudinii schimbării;

  2. multiplicarea punctelor de contact între întreprinderi şi mediu pentru sesizarea operativă şi corectă a schimbărilor;

  3. diferenţierea modului de definire a atribuţiilor în cadrul activităţilor întreprinderilor în funcţie de gradul de afectare a acestora la schimbările mediului;

  4. creşterea rolului activ de prognoză a schimbării.

Relaţia întreprindere – piaţă şi obiectivele economice ale întreprinderii în condiţiile pieţei concurenţiale

Principala componentă ale mediului în care o firmă apare atât în calitate de producător (ofertant) cât şi în calitate de consumator (cumpărător) este piaţa.

Piaţa mijloceşte activităţile firmei cu mediul ambiant. Ea reprezintă sistemul de coordonare şi cooperare ce are la bază schimbul şi contractul.

Piaţa forţei de muncă

Piaţa financiară

  • Populaţia activă

  • Bănci

  • Populaţia în căutarea unui loc de muncă

  • Bursă

  • Creditori

  • Oficiile de plasare a locurilor de muncă

FIRMA

  • Societăţile de investiţii

  • Furnizorii de materii prime, materiale, echipamente,

  • Clienţii

maşini, utilaje

  • Concurenţa

Piaţa de aprovizionare

Piaţa de desfacere

În relaţia complexă întreprindere–mediu în general, respectiv, întreprindere piaţă în particular pot fi subliniate următoarele aspecte:

1. Studiul pieţei constituie premisa, punctul de plecare în activitatea firmei..

Mecanismul pieţei reprezintă pentru întreprindere terenul de confruntare a situaţiei prezente cu cea de perspectivă; sursa de idei pentru realizarea de produse şi servicii noi sau modernizarea celor existente; mediul de testare a serviciilor noi, a metodelor noi de distribuţie şi promovare a produselor şi serviciilor.

Pentru fundamentarea deciziilor privind aprovizionarea, producţia, desfacerea sunt necesare următoarele informaţii:

  • piaţa;

  • consumatorii actuali şi potenţiali;

  • structura şi caracteristicile canalelor de distribuţie;

  • întreprinderile concurente (gama de produse şi servicii oferite, segmentele de consumatori);

  • nivelul preţurilor practicate de concurenţă.

2. În fluxul aprovizionării, producţiei, desfacerii – primul stadiu (aprovizionare) şi ultimul stadiu (desfacere) reflectă legătura întreprinderii cu piaţa.

3. Succesiunea logică în fundamentarea activităţii întreprinderii trebuie să fie: DESFACERE – APROVIZIONARE – PRODUCŢIE – DESFACERE.

Iniţial trebuie să se identifice cererile nesatisfăcute ale pieţei, produsele şi serviciile cu cerere certă şi desfacere asigurată.

Se va iniţia planul de desfacere, se va desfăşura planul de producţie, după care se va realiza programul de desfacere urmând planul de aprovizionare.

În general pentru a fi eficientă cercetarea de piaţă trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

  • Ce pieţe oferă cele mai bune perspective pentru produsul/serviciul respectiv?

  • Ce modificări trebuiesc aduse produselor/serviciilor pentru a se vinde mai bine?

  • Ce servicii sunt cerute pe piaţă?

  • Ce venituri se obţin prin vânzări de produse/prestări de servicii pe piaţa externă/internă?

  1. Orientarea activităţii întreprinderii către obiectivele prioritare:

  • satisfacerea în condiţii optime a nevoilor consumatorilor prin produsele realizate şi serviciile prestate;

  • creşterea rentabilităţii şi eficienţei economice pe baza creşterii productivităţii şi a volumului vânzărilor.

Obiectivele economice ale întreprinderii în condiţiile pieţei concurenţiale definesc scopul şi însăşi raţiunea existenţei întreprinderii iar realizarea lor este condiţionată de:

  • creşterea adaptabilităţii, flexibilităţii întreprinderii raportată la mediu;

  • promovarea unui mamagement anticipativ;

  • prevederea şi cunoaşterea permanent a modificărilor în perspectivă ale pieţei;

  • stabilirea strategiilor optime de acţiune.

O firmă bine condusă trebuie să fie putenic polarizată către următoarele obiective:

  • creşterea solvabilităţii, a cifrei de afaceri, a profitului;

  • menţinerea pe piaţă;

  • pătrunderea pe noi pieţe.

Actual, sub raportul obiectivelor, întreprinderea este un organism complex care are ca obiectiv prioritar maximizarea profitului. Ea se confruntă cu o mulţime de obiective contradictorii ce ţin de tactica şi strategia dezvoltării sale şi de satisfacerea intereselor proprietarilor, managerilor, salariaţilor, interese care pot fi uneori divergente.

Analiza concurenţei şi a factorilor de monopol nu gravitează numai în jurul problemei preţului. Profitul nu poate fi considerat singura motivaţie în funcţionarea mecanismului economiei de piaţă, oricât ar fi el de important.

Concurenţa este determinată de multitudinea de forme de comportament ce se realizează în cadrul relaţiei dintre furnizori pentru captarea interesului unei clientele numeroase.

Pentru definirea acestor forme trebuie avute în vedere următoarele:

  • Interesele şi aspiraţiile clientelei. Clientela reprezintă consumatorii productivi/neproductivi cu diverse disponibilităţi financiare ce formează segmente diferenţiate pe piaţă.

  • Libertatea de a acţiona, interesele şi aspiraţiile producătorilor în calitate de ofertanţi.

Firmele nu acţionează după primul impuls, ci pe baza unor scenarii strategice, căutând să coreleze interesele curente de asigurare a veniturilor cu cele viitoare de dezvoltare şi consolidare a poziţiei lor pe piaţă, recurgând la un set diversificat de căi şi metode.

  • Existenţa în mediul economic a unor reglementări juridice, reguli cutumiare, a unor stări psihosociale care impun/favorizează anumite acţiuni sau comportamente din partea agenţilor economici.

În economia de piaţă concurenţa apare ca o necesitate obiectivă făcând parte din regulile de joc ale pieţei. Activitatea de piaţă a întreprinderii este marcată de prezenţa întreprinderilor concurente care îşi dispută oportunităţile oferite de aceleaşi pieţe.

În dubla ipostază, de cumpărător-vânzător, întreprinderile îşi plasează competiţia dintre ele în două planuri:

  • îşi dispută furnizorii, prestatorii de servicii, disponibilitatea forţei de muncă;

  • dispută clienţii urmărind obţinerea celor mai avantajoase condiţii în asigurarea resurselor şi plasarea produselor pe piaţă.

Competitivitatea agenţilor economici este determinată în principal de calitate, preţ, politica de promovare a produselor, reducerea costurilor.

Sistemul relaţiilor de concurenţă este format din ansamblu raporturilor de interacţiune în care intră agenţii economici în lupta pentru asigurarea surselor de aprovizionare şi a pieţei de desfacere.

Gradul de intensitate al concurenţei este impus de raportul cerere-ofertă, de măsura echilibrării acestui raport şi raportul de forţe în care se plasează pe piaţă agenţii economici.

În general, mijloacele şi instrumentele utilizate în relaţia de concurenţă se pot delimita în jurul a patru piloni ai politicii de marketing: PRODUS, PREŢ,PROMOVAREA PRODUSELOR, DISTRIBUŢIA PRODUSELOR.

Concurenţa directă se manifestă între firmele ce apar pe piaţă cu bunuri identice sau puţin diferenţiate, destinate satisfacerii aceluiaşi segment de consumatori. Între aceştia diferenţierea se realizează prin imaginea de marcă, prin concurenţa dintre mărci.

Concurenţa indirectă apare între firmele ce se adresează aceloraşi nevoi sau nevoi diferite, prin oferta unei game variate de bunuri.

Forţa competiţiei şi implicaţia ei asupra rezultatelor întreprinderii depinde de mărimea şi poziţia economică a celor ce se confruntă.

Back to Top