Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri, asistăm la evoluţii spectaculoase şi în domeniul producţiei de ambalaje, căruia i se impun cerinţe din ce în ce mai complexe.Din punct de vedere tehnic, ambalajul este definit ca un ansamblu de materiale, destinat protecţiei calităţii şi integrităţii produselor şi facilitării operaţiilor de circulaţie tehnică a mărfurilor. Din punct de vedere economic, ambalajul poate fi apreciat ca un produs finit oarecare, obţinut în urma unor eforturi materiale, financiare etc.

Corespunzător STAS 5845/1-1986, ambalajul este considerat "un mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în starea de livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii până la consumator sau până la expirarea termenului de valabilitate"; aceeaşi sursă, defineşte ambalarea ca fiind "operaţie, procedeu sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a produsului, în decursul manipulării, transportului, depozitării, vânzării, contribuind şi la înlesnirea acestora până la consumare sau până la expirarea termenului de valabilitate "

Definiţii asemănătoare, sunt propuse şi de Institutul Francez al Ambalajului şi Ambalării (Institut Frangais de l'emballage et du Conditionnement) în "Petit glossaire de l' emballage". Astfel, ambalajul constituie "obiectul destinat să învelească sau să conţină temporar un produs sau un ansamblu de produse pe parcursul manevrării, transportului, depozitării sau prezentării, în vederea protejării acestora sau facilitării acestor operaţii", iar ambalarea "operaţia de obţinere a primului înveliş aflat în contact direct cu produsul".

Institutul de Ambalare din Anglia are o viziune mai cuprinzătoare asupra definirii ambalajului, conturând în acest sens trei direcţii.

  • sistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport, distribuţie, depozitare, vânzare cu amănuntul şi consum;

  • cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul final, în condiţii optime şi cu costuri minime;

  • funcţie tehnico - economică care urmăreşte minimizarea costurilor la livrare.

De altfel şi termenul englez "packaging" este destul de cuprinzător, extinzându-se asupra mai multor funcţii ale ambalajelor, cu accent pe latura comercială: protecţie, conservare, uşurinţă în utilizare, comunicare (prin grafică, etichetare), facilitarea vânzării.

În ceea ce priveşte clasificarea ambalajelor utilizate pentru produsele alimentare, aceasta poate fi făcută după mai multe criterii :

  • după natura materialului din care sunt realizate : ambalaje din hârtie şi carton; ambalaje din lemn; ambalaje din metal; ambalaje din materiale plastice; ambalaje din materiale textile; ambalaje din materiale complexe;

  • după forma de prezentare : lăzi, cutii, pungi, saci, borcane, butelii, flacoane, tuburi,

  • bidoane, butoaie, canistre, caserole;

  • după domeniul de utilizare : ambalaje de transport terestru, maritim sau aerian; ambalaje de prezentare şi desfacere;

  • după modul de circulaţie: ambalaje refolosibile; ambalaje nerefolosibile;

  • după relaţia cu mediul ambiant: ambalaje biodegradabile; ambalaje care nu sunt biodegradabile.

Dintre principalii factori care trebuie avuţi în vedere pentru alegerea ambalajului optim menţionăm:

  • caracteristicile produsului care se ambalează;

  • condiţiile de transport şi manipulare, cu influenţele şi solicitările care intervin;

  • caracteristicile şi aptitudinile materialelor de ambalaj;

  • metoda de ambalare;

  • cheltuielile ocazionate de realizarea şi transportul ambalajelor.

Funcţiile ambalajelor

În epoca modernă circulaţia mărfurilor fără ambalaj este aproape de neconceput, discutându-se tot mai mult de sistemul bicomponent produs-ambalaj (la nivel mondial aproximativ 99% din producţia de mărfuri este ambalată) şi rolul său în economia modernă. Ambalajul, ca însoţitor al mărfii pe tot circuitul producător-consumator, trebuie să îndeplinească o multitudine de cerinţe, grupate în literatura de specialitate în trei funcţii principale: conservarea şi protecţie a calităţii produselor; manipularea, transportul şi depozitarea; promovare produselor.

Funcţia de conservare şi protecţie a calităţii produselor alimentare

 Rolul primordial al ambalajelor este cel de protecţie a produselor şi de asigurare a celor mai bune condiţii pentru menţinerea valabilităţii lor. Această funcţie vizează în principal două aspecte:

 Conservarea produsului prin protecţie faţă de factorii externi, aflaţi în mediul înconjurător, cum sunt: factorii fizici (umiditatea relativa a aerului, particulele de praf din atmosferă, lumina, temperatura etc.), factorii chimici şi fizico-chimici (aer, apă, oxigen, CO2 etc.), factorii biologici (microorganisme, insecte etc.).

Din punct de vedere fizic, ambalajul trebuie să protejeze produsul de şocurile mecanice care l-ar putea deforma, comprima, tasa etc. De asemenea, el trebuie să acţioneze ca o barieră, stopând sau diminuând la limite normale pătrunderea luminii, a temperaturii sau a altor agenţi fizici care ar putea conduce la deteriorarea însuşirilor calitative ale produselor.

Din punct de vedere chimic şi fizico-chimic este foarte important ca produsul să nu intre în contact cu substanţe chimice agresive cum sunt H2, NH3, SO2, CO2, prin intermediul vaporilor, gazelor produse de substanţele volatile (hidrocarburi, fum, parfumuri etc). În acest caz, rolul de barieră vizează şi transferul gazos din interior către exterior, pentru a evita pierderea aromelor specifice produsului, deshidratarea acestuia, pierderea gazelor introduse în ambalaj în scopul conservării produselor etc.

Protecţia biologică vizează menţinerea calităţii igienice şi microbiologice a produselor alimentare. În acest scop, ambalajele trebuie să împiedice atât pătrunderea microorganismelor existente în atmosferă sau care pot fi preluate la contactul cu anumite suprafeţe, persoane etc., cât şi crearea condiţiilor favorabile apariţiei şi dezvoltării germenilor patogeni.

 Păstrarea intactă a calităţii şi cantităţii produselor ambalate. Unii compuşi din structura produselor pot intra în reacţii chimice nedorite cu diferite substanţe din compoziţia ambalajelor. De aceea, alegerea materialelor din care sunt confecţionate ambalajele aflate în contact direct cu produsul prezintă o deosebită importanţă în cazul produselor alimentare. Ea trebuie să ţină cont de tipul produsului (starea de agregare, coeziune etc.), de chimismul propriu (se aleg materiale inerte chimic faţă de produs şi mediu) şi de tehnologia de conservare aplicată înainte sau după ambalare (pasteurizare, sterilizare, congelare).

Legislaţia europeană şi naţională conţine prevederi concrete referitoare la proprietăţile ambalajelor care vin în contact cu alimentele. Materialele din care sunt confecţionate acestea trebuie să fie stabile din punct de vedere fizico-chimic, nepermiţând eliberarea unor molecule care pot trece în produs. Transferul nedorit de substanţe din ambalaj în conţinutul produsului se poate produce atunci când rămân molecule libere din masa materialului de ambalaj.

De asemenea, ambalajul nu trebuie să influenţeze caracteristicile organoleptice ale produsului alimentar. Tot în scopul evitării formării substanţelor nedorite, aplicarea desenelor pe ambalaje se face pe partea care nu intră în contact cu produsele.

Normativele în vigoare interzic folosirea pentru ambalaje a hârtiei provenite din deşeuri; din categoria maselor plastice sunt acceptate policlorura de vinil (PVC) şi polistirenul, iar ambalajele metalice trebuie vernisate pentru a evita coroziunea.

Ambalajul trebuie să protejeze produsul şi împotriva pierderilor cantitative produse prin evaporare, pulverizare, frecare etc.

    Funcţia de transport - manipulare - stocare

Această funcţie are ca scop facilitarea transportului, manipulării, stocării şi distribuţiei produselor. În timpul manipulării, sistemul bicomponent produs-ambalaj este supus unui număr mare de operaţii care contribuie substanţial la creşterea cheltuielilor, motiv perntru care s-a impus raţionalizarea operaţiunilor din circuitul tehnic al mărfurilor.

Ambalajul trebuie să permită adaptarea introducerii produselor la viteza maşinilor şi a benzilor de lucru precum şi deplasarea în diverse planuri, întoarceri etc., fără răsturnări sau stopări pe benzi sau utilaje de lucru. De asemenea, proiectarea ambalajelor trebuie să aibă în vedere facilitarea accesului la produs, simplificarea controlului, inventarului, recepţiei, ştampilării, marcării etc. precum şi stocarea în diverse sisteme fără răsturnări.

Ambalajul influenţează în mod substanţial cheltuielile de transport, prin formă, greutate şi volum propriu (mai mult sau mai puţin corelat cu volumul produsului).

Forma şi mărimea ambalajelor utilizate pentru transport şi depozitare trebuie să permită stivuirea uşoară a acestora în depozite precum şi manevrarea lor cu mecanisme speciale; pe perioada depozitării ambalajele trebuie să protejeze produsele prin preluarea presiunii rezultate în urma operaţiei de stivuire. Ambalajul de depozitare trebuie să prezinte pe suprafaţa sa semne avertizoare şi înscrisuri referitoare la condiţiile de depozitare, indicaţiile de stivuire şi eventualele precauţii de manipulare.

 

Funcţia de promovare a produselor alimentare

În condiţiile economiei de piaţă, ambalarea a devenit un instrument de marketing foarte eficient. Ambalajul modern nu se mai limitează doar la protejarea produsului, ci constituie un mijloc de comunicare între produs şi client, devenind un element strategic al întreprinderii pentru comercializarea produselor proprii. Pentru a îndeplini acest rol de intermediar, ambalajul trebuie să asigure o informare cât mai completă asupra produsului respectiv, contribuind la creşterea sentimentului de încredere în calitatea oferită de producător. Un ambalaj estetic şi care este purtătorul unor informaţii utile despre produs (caracteristici, mod de utilizare, termen de valabilitate etc.) atrage atenţia cumpărătorilor şi favorizează luarea deciziei de cumpărare.

În condiţiile comercializării prin autoservire, ambalajul individual (de prezentare), specific celor mai multe produse alimentare, este expus pe rafturi şi gondole preluând arta vânzătorului ("vânzator mut") şi acţionând ca factor psihologic asupra cumpărătorilor potenţiali prin stimularea vânzărilor către aceştia. Aşa cum se spune că "haina face pe om" şi ambalajul contribuie la formarea primei impresii despre produs, transformându-se într-un suport al publicităţii la locul de vânzare. Mai mult, există destul de multe persoane, care, atunci când achiziţionează un produs au în vedere şi posibila reutilizare a ambalajului, deci un dublu beneficiu pentru aceeaşi sumă de bani.

Pentru îndeplinirea funcţiei de promovare a produselor şi implicit de creştere a volumului vânzărilor, ambalajul trebuie să îndeplinească anumite condiţii, precum:

  • să atragă atenţia cumpărătorului potenţial care trebuie să identifice în mod clar şi spontan produsul şi marca;

  • să fie uşor de recunoscut prin formă, grafism, culoare, vizibilitate, lizibilitate sugerând o idee precisă despre produs; s-a demonstrat că, în momentul vizualizării produsului, cumpărătorul sesizează mai întâi culoarea, apoi desenul şi marca; în cazul mărfurilor alimentare, culoarea ambalajului, este bine să fie asociată cu anumite caracteristici ale produsului; grafica trebuie să fie simplă, expresivă, compatibilă cu produsul reprezentat punând în valoare unele elemente utile precum: denumirea produsului, modalităţi de utilizare, marca fabricantului etc; forma ambalajului trebuie să ţină cont şi de modul de utilizare (consum) al produselor, condiţiile de păstrare, modul de recuperare al ambalajului;

  • să permită situarea produsului în grupa de referinţă căreia îi aparţine (produs alimentar) cât şi în universul specific mărcii al cărei purtător este;

  • schimbarea ambalajului trebuie să contribuie la creşterea încrederii clienţilor tradiţionali, atrăgând totodată noi consumatori;

  • să pună în valoare caracteristicile principale ale produsului, pentru a fi uşor deosebit de celelalte produse similare;

  • să existe o perfectă concordanţă între ceea ce prezintă şi ceea ce conţine, pentru a nu induce în eroare cumpărătorul;

  • să nu creeze impresia unei cantităţi mai mari la cumpărare;

  • să fie purtător clar al mărcii, etichetelor, textelor explicative, preţului şi imaginii produsului pentru a realiza o bună şi facilă comunicare cu potenţialul cumpărător;

  • să fie adaptat vânzării de masă, în cazul produselor oferite prin servire liberă;

  • cantitatea ambalată este bine să fie dozată în funcţie de periodicitatea consumului (porţii zilnice, săptămânale sau lunare) şi numărul persoanelor (cantitate consumabilă de către o persoană sau de către o familie);

  • să faciliteze transportul;

  • să fie comod de utilizat (de ex: sistem de deschidere, eventual şi reînchidere simplu, să aibă un coeficient de greutate corespunzător );

  • să rămână în stare funcţională (bun container pentru alte produse) sau să fie uşor de pliat, sau reciclat ecologic după utilizare.

    În concluzie, forma de prezentare a mărfii are aproape aceeaşi importanţă ca şi produsul în sine, caracteristicile estetice ale ambalajului reprezentând elemente strategice ale întreprinderilor producătoare, cu o importanţă din ce în ce mai mare în realizarea funcţiilor de marketing.

Back to Top