În literatura de specialitate pot fi puse în evidenţă orientări diferite privind definirea mărcilor. Potrivit majorităţii opiniilor, marca este un semn care permite unei persoane fizice sau juridice să distingă produsele, lucrările sau serviciile sale de cele ale concurenţilor. „O marcă este un nume, un termen, un semn, un simbol sau un desen, ori o combinaţie de aceste elemente, destinate să ajute la identificarea bunurilor sau serviciilor unui vânzător sau grup de vânzători şi la diferenţierea lor de cele ale concurenţilor”, /Kotler, Ph., 1997/. În acelaşi sens, Camera Internaţională de Comerţ o defineşte ca fiind semnul folosit sau pe care cineva doreşte să-l folosească pe un produs, cu un produs sau în legătură cu un produs, în scopul de a-l identifica sau de a distinge produsele unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

Actul de comerţ reprezintă o acţiune realizată în procesul realizării unei profesiuni comerciale. Cu titlu excepţional poate fi calificat drept act de comerţ şi un act care a avut loc între necomercianţi, în cazul în care, prin natura sa, una din părţi îşi fundamentează existenţa pe exercitarea unei activităţi comerciale.

Unele dintre aceste acte sunt considerate comerciale şi atunci cînd autorii, în funcţie de formula utilizată :

De-a lungul timpului, activitatea de comerţ a cunoscut modificări substanţiale, transformîndu-se în cadrul ultimei etape prezentate mai sus - cea privind societatea de consum - dintr-o simplă intermediere, într-o activitate creatoare de utilităţi, devenind foarte importantă atît pentru producători, cît şi pentru utilizatori.

Potrivit conceptului de dezvoltare durabilă a societăţii, comerţul are o importanţă strategică pentru dezvoltarea echilibrată şi viabilă a sistemelor economice şi sociale din orice ţară. Respectivul comerţ este un sector de activitate precisă, cu un ridicat grad de complexitate, structurat pe domenii interioare multiple, în cadrul cărora roluri importante revin distribuţiei cu amănuntul, depozitării mărfurilor şi aprovizionării cu ridicata, precum şi activităţilor de import-export.

Într-o asemenea accepţiune, comerţul reprezintă una dintre cele mai importante laturi ale economiei moderne, devenind elementul principal al economiei de piaţă, indiferent de forma acesteia.

O analiză atentă asupra conceptelor şi ideilor promovate de principalii specialişti şi lideri ai diverselor comitete şi comisii de specialitate ale Uniunii Europene facilitează conturarea unor elemente de politică comercială, care, structurate şi operaţionalizate, devin de un real folos pentru orientarea distribuţiei din Republica Moldova, putînd asigura atît cadrul ştiinţific macrocomercial, cît şi suportul afacerilor desfăşurate de către structurile microcomerciale, indiferent de natura şi mărimea lor.

Subcategories

Back to Top