In evoluţia generală a societăţii s-a conturat şi s-a dezvoltat fenomenul activităţii economice pe plan internaţional, fenomen generalizat prin conceptul de Economie mondială. Derularea operaţiunilor de natură economică, dar şi realizarea altor activităţi umane (culturale, politice, militare etc.), aduc in primplan o activitate de mişcare a valorii in context internaţional, fie sub forma fondurilor financiare şi de credit, fie sub forma unor creanţe mijlocite de semnele monetare. Pentru a-i individualiza structura, vom urmări, pe baza figurii nr. 1.1., modul simplificat de desfăşurare a unei activităţi economice de export /import intre doi parteneri din ţări diferite (A şi B).

Domeniul de existenţă a activităţii financiar-monetare intr-o acţiune de export - import

Fig.nr.1.1. Domeniul de existenţă a activităţii financiar-monetare intr-o acţiune de export /import

Acţiuni de evaluare, repartiţie, plată

O astfel de legătură economică pe plan extern trece in mod obligatoriu prin zona in care se află domeniul de existenţă a activităţii financiar-monetare internaţionale. In acest domeniu se desfăşoară o serie de acţiuni principale care formează structura de bază a activităţii respective.

In primul rand, legătura economică de export intră in procesul de evaluare. Aici, cu ajutorul unui etalon monetar internaţional sau cu statut internaţional se va determina informaţia de preţ internaţional al bunurilor ce fac obiectul exportului. In al doilea rand, legătura economică trece prin procesul de repartiţie, proces care asigură o finanţare sau creditare care favorizează mişcarea rapidă a bunurilor exportate către importator şi a contravalorii lor către exportator. In al treilea rand, operaţiunea de export intră in procesul de plată, proces prin care, cu ajutorul mijloacelor de plată, se sting obligaţiile determinate de export, exportatorul recuperandu-şi contravaloarea bunurilor exportate.

Operaţiunile generate de aceste procese formează conţinutul şi, totodată, structura pe subdomenii ale activităţii financiarmonetare internaţionale. Deci, in cadrul activităţii respective se cuprind acţiuni de evaluare, acţiuni de repartiţie financiară şi de credit, acţiuni de plată, toate in context internaţional.

Manifestarea vizibilă, constatabilă empiric, a proceselor specifice economiei mondiale (procesele de evaluare, de repartiţie şi de plată), prin acţiuni ale activităţii umane, formează conţinutul categoriei de fenomen mondo-financiar şi monetar.

Fluxurile monetare internaţionale, generate de activităţi economice, financiare, de credit, speculative etc., se cifrează zilnic la peste 150 miliarde de dolari. Astfel, dacă avem in vedere doar exportul şi importul de produse petroliere, acţiunea respectivă declanşează fluxuri monetare imense in sens invers mişcării navelor petroliere (vezi fig. nr. 1.2).

 Fluxurile monetare determinate de exportul-importul de produse petroliere

Fig. nr. 1.2. Fluxurile monetare determinate de exportul-importul de produse petroliere

Indicatorul Produs Intern Brut in multe din ţările lumii se realizează, in proporţie de pană la 40-50%, pe baza unor bunuri şi servicii ce trec in mod necesar prin zona relaţiilor economice internaţionale şi a activităţii financiar-monetare internaţionale. (Vezi Tabelul 1.1.)

Aceste aspecte cantitative sunt suficiente pentru a acorda un loc principal fenomenului financiar-monetar in structura fenomenelor economice care compun Economia mondială.

Nivelul la care se prezintă acum fenomenul financiar-monetar este rezultatul unui indelungat proces evolutiv in care au intrat, deopotrivă, activităţile umane, instituţiile şi ideile teoriilor financiar-monetare.

Tabel nr. 1.1.

Parte de export in PIB

(%)

Nr.

ţări

Populaţie

(ml.)

PIB/cap

loc.(USD)

Sub 10

7

189

1250

10-19

33

2101

5550

20-24

20

1592

3870

25-34

33

665

2730

peste 35

55

892

5650

Nu sunt date

59

505

1580

Evoluţia fenomenului financiar-monetar internaţional

Forma modernă a activităţii financiare internaţionale incepe, din punct de vedere istoric, o dată cu incheierea tratatului de pace după războiul franco-prusac din anul 1871; acest tratat impunea Franţei o despăgubire de război enormă, despăgubire care va forma conţinutul unui flux financiarmonetar

internaţional ( La 1 martie 1871, Adunarea Naţională a Franţei votează cu 546 de voturi pentru şi 107 contra, Convenţia semnată de Thiers cu Germania victorioasă. Convenţia cuprindea, alături de cedarea Alsaciei şi a Lorenei şi "o indemnizaţie de război de cinci miliarde (franci) şi ocuparea unei părţi a teritoriului pană la plata completă a acestei indemnizaţii, care părea enormă.")

Pentru reglementarea acestor fluxuri se instituie, pentru prima dată in istoria relaţiilor internaţionale, o instituţie specializată in coordonarea legăturilor financiar-monetare, Banca Reglementelor Internaţionale, cu sediul in Elveţia, la Basel.

Fenomenul mondo-financiar şi monetar va continua să se dezvolte după primul război mondial. Relaţiile economice dintre statele ieşite din conflictul mondial au continuat să crească, solicitand o dezvoltare rapidă a activităţilor monetare, financiare şi de credit. Sub impulsul acestei dezvoltări, in anul 1922, la

Genova (Italia), se organizează prima Conferinţă monetară internaţională. Dezbaterile din cadrul acestei conferinţe au avut ca efect propunerea ca la nivelul economiei mondiale să se adopte un nou etalon, etalonului aur-devize (Gold Exchange Standard). Aceasta a fost soluţia ieşirii din criza generată de desfăşurarea primului război mondial care afectase sistemele monetare ale ţărilor implicate in această conflagraţie. Ca urmare, pe fondul reducerii cantităţii de aur exploatate anual, s-a găsit o soluţie de compromis, băncile centrale putand să-şi constituie rezerve atat in aur, cat şi in valute convertibile in aur (avem in vedere valutele puternice ale vremii). Cu toate acestea abia in 1944 urma să se adopte la nivel internaţional acest etalon. Conferinţa de la Genova a prefigurat regulile unui viitor sistem monetar internaţional.

Anii care au urmat acestei conferinţe au fost plini de tensiuni ce au afectat serios sistemul monetar internaţional. Criza economică din perioada 1929-1933, deprecierile monetare continue ale principalelor monede şi, nu in ultimul rand, al doilea război mondial, au franat continuarea eforturilor de organizare a activităţii financiar-monetare internaţionale şi, in acelaşi timp au readus in primplan aurul monetar, importanţa acestuia ca etalon monetar. Totul se va amana pană spre sfarşitul celui de al doilea război mondial.

Problema constituirii unui sistem monetar internaţional a revenit in prim plan la Conferinţa Naţiunilor Unite desfăşurată la Bretton Woods (intre 1 şi 12 iulie 1944). Aici s-au stabilit o serie de “reguli de bună conduită” in domeniul activităţii monetare . De asemenea, s-au pus bazele unor instituţii cu atribuţii financiare şi monetare pe plan internaţional (Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare).

Sistemul monetar instituit in anul 1944 se baza pe o activitate monetară referitoare la un volum de circa 50 miliarde dolari, schimburi economice internaţionale. Mutaţiile structurale intervenite in anii ’50 şi ’60 in domeniile economic, politic sau social au determinat schimbări cantitative şi calitative in structura fenomenului financiar-monetar internaţional.

Astfel, in anul 1970 relaţiile economice internaţionale insumau peste 300 miliarde dolari, iar fluxurile de fonduri financiare căpătaseră un caracter permanent. Pe fondul acestor creşteri cantitative işi fac loc unele fenomene de criză; Sistemul monetar de la Bretton Woods este confruntat cu probleme din ce in ce mai numeroase. Principiile şi mecanismele stabilite in anul 1944 incep să dea semne de oboseală, fiind in discordanţă cu realitatea mult schimbată.

Evoluţia relaţiilor economice internaţionale

Fig. nr. 1.3. Evoluţia relaţiilor economice internaţionale

Anii ’70 sunt caracterizaţi printr-o preocupare constant de restructurare a relaţiilor economice şi a celor financiarmonetare. Crizele petroliere şi renunţarea treptată la principiile de la Bretton Woods punctează un deceniu de maximă reconsiderare teoretică şi practică. Cu toate aceste momente critice, relaţiile economice internaţionale sunt in creştere. In anul 1981 schimburile economice ating 2100 miliarde dolari, iar in anul 1991 aceste schimburi depăşeau 3500 miliarde dolari.

Nivelul schimburilor internaţionale aferent anului 2000 depăşind 6500 miliarde dolari (Vezi fig. nr. 1.3).

In aceeaşi perioadă, sunt abandonate principii cum ar fi fixitatea cursurilor, stabilirea valorii paritare pe baza aurului, pentru a se trece la cursurile fluctuante şi la definirea monedelor pe baza puterii lor de cumpărare. Apar sisteme monetare regionale şi modalităţi noi de gestionare a cursurilor valutare, dar şi multe aspecte negative pentru serviciile pe care sistemul monetar internaţional le presta economiilor naţionale.

Fluctuaţiile sistemului pregăteau schimbări structurale, schimbări care au conturat Sistemul monetar internaţional actual, un sistem mult schimbat faţă de cel configurat la Bretton Woods.

Inţelegerea acestui fenomen nu poate fi lăsată doar la dispoziţia constatărilor empirice sau a "rezolvărilor" de la o zi la alta pe care practica era nevoită să le realizeze pentru a face faţă operaţiunilor curente. Această inţelegere a făcut obiectul unor cercetări şi discipline universitare din ce in ce mai bine conturate şi fundamentate teoretic, punandu-se la indemana specialiştilor modele şi tehnologii adecvate complexităţii fenomenului financiar-monetar internaţional.

Economica fenomenului financiar-monetar internaţional

Identificarea conţinutului, a cauzelor care determină dimensiunile cantitative şi calitative, precum şi a mecanismelor intime ale fenomenului mondo-financiar şi monetar, a devenit obiectiv de lucru pentru ştiinţele şi disciplinele universitare referitoare la finanţele şi activitatea monetară internaţionale. Constatarea empirică, relativ lejeră a activităţii financiare, de credit şi monetare internaţionale nu rezolvă cunoaşterea ştiinţifică a conţinutului fenomenului mondo.

Acesta a devenit obiect de studiu pentru discipline universitare denumite Relaţii financiar-valutare, Relaţii monetare internaţionale etc.

Considerăm că nu putem rămane la modul de exprimare actual, termenul de "relaţie" generalizand doar o latură a cauzalităţii activităţii financiar-monetare internaţionale. Răman in afara conceptului respectiv mecanismele intime ale fenomenului financiar-monetar, legile care pun in starea de repartiţie şi de schimb sistemul economiei mondiale, şi chiar procesele decizionale care ordonează activitatea concretă cuprinsă in Sistemul monetar internaţional.

De aceea, propunem conceptul de Economica fenomenului mondo-financiar şi monetar. Economica are un sens de cercetare a mecanismelor interne ale proceselor in care intră sistemul financiar şi monetar internaţional şi chiar economia mondială. Acest mod de abordare asigură mai bine precizarea legilor, principiilor şi regularităţilor care explică cantitativ şi calitativ existenţa fenomenului analizat.

Totodată, economica cuprinde şi tehnologia de lucru pe care trebuie să o adopte activitatea umană, precum şi tehnica necesară pentru a putea realiza repartiţia financiară şi de credit şi mişcarea monetară internaţională in condiţii de eficienţă, siguranţă şi rapiditate maxime. Avand aceste precizări, putem să conturăm definiţia disciplinei universitare pe care o prezentăm in lucrarea de faţă:

Economica activităţii financiare şi monetare internaţionale studiază mecanismele intime ale proceselor care dau naştere activităţii respective, legile, regularităţile şi principiile ce o guvernează, precum şi tehnologiile de lucru şi regulile proceselor decizionale după care se ordonează activitatea mondo financiară şi monetară.

Disciplina Economica activităţii financiare şi monetare internaţionale beneficiază de un loc important in cadrul ştiinţelor economice, loc asigurat de poziţia din ce in ce mai privilegiată a activităţii ce o studiază in mecanismele economice naţionale şi internaţionale. Instituţii naţionale, regionale şi internaţionale au ca obiect de activitate repartiţia financiară şi de credit şi circulaţia monetară internaţională, precum şi cercetarea ştiinţifică şi tehnică a domeniului in cauză.

Fondul de informaţii care reflectă evoluţia fenomenului financiar-monetar internaţional este din ce in ce mai voluminous şi mai complex, iar activitatea economică, chiar la nivelul firmei, nu se mai poate derula eficient şi eficace fără componenta financiar-monetară internaţională a activităţii economice. Aceste schimbări, tot mai evidente şi in economia Romaniei, impun prezenţa disciplinei respective in programul de pregătire a economiştilor şi, de ce nu, chiar a celorlalte cadre angajate in conducerea intreprinderilor. Pentru a-şi realiza obiectivele sale, Economica activităţii

financiare şi monetare internaţionale utilizează o gamă largă de instrumente, procedee şi metode de investigare, dar şi de adaptare pedagogică a rezultatelor cercetării ştiinţifice.

Metoda ştiinţifică de studiu

Metoda de cercetare ştiinţifică are drept scop să desprindă din realitatea studiată şi să introducă in teoria ştiinţei in cauză aspectele repetabile, principiile şi legile care guvernează fenomenul-obiect de studiu. In acest scop, fiecare ştiinţă sau disciplină universitară işi formează un sistem propriu de metode, principii, procedee şi instrumente de investigare, pe fondul unor metode specifice ştiinţelor de bază ( economice şi financiar-monetare, in cazul de faţă) şi prin asimilarea unor procedee sintetizate de ştiinţă şi pedagogie, in general.

Un prim procedeu de cercetare a fenomenului financiar şi monetar internaţional este reprezentat de abordarea istorică a acestuia. Starea la un moment dat a fenomenului respectiv este rezultatul unei evoluţii in timp; pentru a inţelege conţinutul şi cauzele care ii determină dimensiunile cantitative şi calitative actuale, trebuie studiate momentele istorice principale care au dus la apariţia şi dezvoltarea fenomenului financiar-monetar mondial. Acest procedeu a fost deja utilizat in Evoluţia fenomenului financiar-monetar internaţional, fenomenul care face obiect de studiu pentru disciplina noastră fiind redat cantitativ şi calitativ in principalele perioade ale istoriei moderne.

O dată cu accentuarea fenomenului financiar monetar internaţional, in familia ştiinţelor şi disciplinelor economice şi-a făcut loc şi disciplina Relaţiile financiar-monetare internaţionale, cu diferite variante ale denumirii. Acest moment poate fi localizat in deceniul şase, odată cu structurarea şi funcţionarea unui sistem monetar internaţional.

Caracterul complex al fenomenului studiat cere disciplinei noastre universitare să facă apel şi la alte metode moderne de abordare; Astfel, abordarea sistemică ne permite să interpretăm fenomenul financiar-monetar in corelaţie permanentă cu realitatea economică, socială şi politică care condiţionează fenomenul in cauză.

Pentru domeniul financiar-monetar internaţional vom folosi atat modelul sistemului cibernetic general (vezi fig. nr. 1.4), cat şi modelul cibernetic al procesului de comunicare prin bani

Modelul sistemului cibernetic

Fig. nr. 1.4. Modelul sistemului cibernetic

Aceste modele ne vor permite să individualizăm activitatea financiară şi monetară internaţională in sistemul general al economiei mondiale, dar să şi interpretăm sistemic intregul sistem financiar-monetar ce funcţionează in cadrul economiei respective.

In studierea activităţii financiar-monetare, metoda de cercetare utilizează in mod constant şi abstractizarea ştiinţifică . Acest procedeu complex foloseşte modele de abstractizare a realităţii cu diferite grade de generalizare:

  • modele imitative sub formă de fotografii, filme, programe de televiziune şi video, documente, desene; aceste modele au un grad redus de abstractizare, redand, cat mai fidel, fenomenul cercetat (activitate bancară, activitate financiară, consfătuiri financiar-monetare etc.);

  • modele tip index sub formă de grafice, scheme, diagrame, organigrame etc.; aceste modele au un grad de abstractizare mai inalt, redand elementele unui sistem (bănci, instituţii financiare, agenţi economici, centre de comunicare etc.) şi legăturile dintre acestea (legături de repartiţie, dedistribuire de fonduri, de subordonare sau de conducere etc.). In cazul graficelor, se pot constata relativ uşor tendinţele evoluţiei cantitativ-calitative a fenomenului studiat;

  • modele tip simbol sub formă de concepte, definiţii, legi, teorie ştiinţifică, relaţii matematice; aceste modele, foarte uzitate in ştiinţele economice, au un nivel de abstractizare foarte inalt. Inţelegerea lor presupune o educaţie specială şi permanentă (realizabilă şi prin disciplina de faţă) pentru decodificarea lor corespunzătoare. In această acţiune de formare a mecanismului de decodificare ne vor ajuta direct şi celelalte tipuri de modele, alături de documentarea pe viu in cadrul unor instituţii financiare şi monetare cu atribuţii pe plan mondo.

In acţiunea de cunoaştere a fenomenului obiect de studiu, metoda ştiinţifică foloseşte măsurarea ca procedeu universal valabil pentru punerea in evidenţă a dimensiunii cantitative a realităţii. Fenomenul financiar-monetar, ca fenomen al fluxurilor valorice, se poate cunoaşte prin măsurare, folosindu-se ca

unitate de măsură etalonul monetar. Odată cu etalonul monetar, activitatea financiarmonetară

foloseşte şi cea de a doua componentă a categoriei de ban (monedă), semnul bănesc (monetar), conform celor redate in fig. nr. 1.5.

In urma folosirii etalonului monetar (E) in faza de producţie-realizare, se obţine forma bănească a valorii (v’), sub formă de preţ:

Preţ = Număr x etalon

Sub această formă, informaţia preţ cuprinde o componentă neutră (numărul care arată de cate ori se cuprinde valoarea din etalonul monetar in valoarea bunului evaluat) şi o componentă care ii asigură semnificaţia (etalonul); ultima componentă are un caracter dinamic, semnificaţia sa privind dimensiunea cantitativă a valorii conţinute schimbandu-se foarte rapid (uneori, la fiecare secundă!).

In cazul procesului de consum, utilizarea etalonului duce la obţinerea informaţiei cheltuieli, cu o structură asemănătoare preţului (avand cele două componente, număr şi etalon). In faza de repartiţie, se utilizează informaţia de preţ şi de cheltuială pentru a obţine dimensiunea fondurilor repartizabile economic, financiar şi pe bază de credit (v’r).

In etapa schimbului, se utilizează componenta semn a monedei (bancnote, monede metalice, instrumente de plată, mesaje electronice) pentru a vehicula informaţia despre valoarea repartizată sau transferată şi pentru a mijloci schimbul de bunuri (componenta semn cuprinde o informaţie /v’r şi un suport/ hartie, metal, impuls electro-magnetic).

Bs= v’r +support

Utilizarea componentelor categoriei de ban

Fig. nr. 1.5. Utilizarea componentelor categoriei de ban (E - etalon; Bs - semn bănesc)

Pentru realizarea inţelegerii fenomenelor financiarmonetare pe plan internaţional, metoda de studiu pe care o utilizăm va folosi modelele de interpretare a realităţii economice sintetizate de teoria economică marginalistă (predominantă in literatura occidentală), precum şi modelele teoriei valorii bazate pe entropia joasă, propuse de noi in lucrarea Economica valorii, Editura Economica, Bucureşti, 1995 şi Editura A.S.E., Bucureşti, 2002.

Pe baza regularităţilor, legilor, principiilor, teoriilor desprinse de metoda de studiu, vom proceda la redarea mecanismelor concrete pe care activitatea financiar-monetară le utilizează in derularea repartiţiei financiare şi de credit şi a circulaţiei monetare pe plan internaţional.

In acest scop vom utiliza rezultatele activităţii de "grădinărit" ale teoriei ştiinţifice generale, activitate realizată de cercetarea ştiinţifică şi tehnică aplicativă din bănci, instituţii financiare; un rol important il au şi rezultatele cercetării şi ale tehnicii din domeniul informaticii, comunicaţiilor, biroticii etc.

Pentru a transforma rezultatele cercetării ştiinţifice şi tehnice a fenomenului financiar-monetar in cunoştinţe necesare formării modelelor de decodificare şi a comportamentului in cadrul viitoarei profesii de economist sunt necesare metode, procedee şi instrumente didactice. Acestea sunt reprezentate de asocieri cu noţiuni cunoscute deja, de comparaţii şi vizualizarea unor componente ale fenomenului studiat, precum şi de aparatura didactică şi informatică care permite o invăţare participativă din partea studentului sau a cursantului la invăţămantul postuniversitar.

In urma folosirii metodelor de studiu, a rezultatelor cercetării ştiinţifice şi tehnice şi a metodelor didactice, se obţine conţinutul disciplinei universitare cu cele trei componente obligatorii ale sale: teoria ştiinţifică, tehnologia de lucru, procesul decizional. Toate cele trei componente se vor regăsi, intr-o dozare diferenţiată, pe parcursul capitolelor care pun in evidenţă cele mai importante aspecte ale evoluţiei, desfăşurării şi conducerii activităţii financiare, de credit şi monetare internaţionale.

Back to Top