Noţiuni privind contabilitatea procurărilor activelor

Pentru funcţionarea neîntreruptă a întreprinderii are loc procesul de aprovizionare cu mijloacele necesare. Aceste mijloace cuprind: active nemateriale, active materiale pe termen lung, stocuri de mărfuri şi materiale etc. Modul de contabilizare şi determinare a costului efectiv a activelor diferă de natura acestora, modul de achiziţionare şi de includere a valorii lor în consumuri şi cheltuieli.

Noţiuni şi principiile evaluării

Problema evaluării reprezentă, probabil, cel mai controversat subiect din contabilitate. Aceasta are în vedere atribuirea unei valori monetare unei operaţiuni economice. Evaluarea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii care constă în măsurarea valorică a activelor, datoriilor, capitalului propriu, veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare. Ca procedeu al metodei contabilităţii, evaluarea este strîns legată de celelalte procedee, a căror aplicare aste condiţionată de exprimarea valorică a operaţiilor economice. Necesitatea evaluării este impusă de calculul costului produselor, deoarece elementele componente ale acestuia, fiind exprimate în unităţi de măsură diferite (ore de muncă, kg, m 2, m3 etc.), nu se pot însuma, altfel decît prin intermediul etalonului bănesc.

Noţiuni privind rapoartele financiare

Întocmirea rapoartelor financiare constituie principala etapă de finalizare a procesului contabil. Rapoartele financiare reprezintă totalitate sistematizată de indicatori ce caracterizează situaţia patrimonială şi financiară, existenta şi fluxul capitalului propriu şi al mijloacelor băneşti ale entităţii pe o perioadă de gestiune. Scopul rapoartelor financiare îl constituie prezentarea unei informaţii accesibile investitorilor şi creditorilor reali şi potenţiali: privind situaţia financiară a întreprinderii indicatorii activităţii acesteia şi fluxul mijloacelor băneşti, privind resursele economice şi datoriile întreprinderii, componenţa activelor şi a surselor de formare a acestora, precum şi modificările lor, fiind necesare unui cerc larg de utilizatori în luarea deciziilor economice.

Esenţa, însemnătatea şi tipurile inventarierii

Printre cerinţele de bază faţă de informaţia contabilă sînt realitatea şi exactitatea ei. Acest lucru se realizează cu ajutorul invetarierii.

Inventarierea reprezintă procedeul de control şi autentificare documentară a existenţei elementelor contabile care aparţin şi/sau se află în gestiunea temporară a entităţii.

Noţiuni şi funcţiile documentelor

Una din particularităţile distinctive ale contabilităţii este urmărirea şi reflectarea totală şi permanentă a operaţiunilor economice în scopul obţinerii datelor necesare pentru ţinerea contabilităţii curente şi exercitarea controlului asupra acestora. Aceasta se realizează prin intermediul documentaţiei care este un procedeu al metodei contabilităţii ce asigură cunoaşterea fenomenelor şi proceselor economice, caracteristicilor acestora şi a implicaţiilor pe care ele le produc. Orice operaţie economică referitoare la existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale al întreprinderii, pentru a putea fi înregistrată în conturi, trebuie să fie consemnată mai întîi într-un document care atestă înfăptuirea ei. Documentul primar serveşte pentru confirmarea documentară (pe suport de hîrtie sau în formă electronică) care justifică efectuarea operaţiunii economice, acordă dreptul de a o efectua sau certifică producerea unui eveniment. Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării operaţiunii, iar dacă aceasta este imposibil – nemijlocit după efectuarea operaţiunii sau după producerea evenimentului. Cerinţele de bază privind întocmirea documentelor sînt stipulate în Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007.

Page 1 of 2

Back to Top