Rezultatele aplicării timp de două-trei secole a ideilor de tip mercantilist şi respectiv a politicilor economice de această factură, nu s-a dovedit în ultimă instanţă, promiţătoare. Tabloul economic al acestei perioade ne prezintă un declin accentuat al sectorului agricol, sacrificat în mod deliberat în favoarea dezvoltării industriale, preţurile scăzute la produsele agricole generînd un adevărat exod al populaţiei rurale spre oraşe, concomitent cu creşterea suprafeţelor agricole necultivate.

Ca urmare a politicilor vamale restricţioniste este împiedicată circulaţia produselor agricole, chiar şi în interiorul aceluiaşi stat. Regulamentele absolutiste ale breslelor şi ghildelor generează stabilirea "apriori" a condiţiilor de fabricaţie, a preţurilor, a salariilor în corporaţiile meşteşugăreşti, manufacturiere şi negustoreşti, ceea ce va duce ulterior la compromiterea în mare măsură a trendului dezvoltării Industriale.

Începurile ştiinţei economice pot fi identificate cu apariţia şi evoluţia curentului de gîndire mercantilist. În accepţiune lingvistică, termenul de mercantilism îşi are orginea în limba italiană unde, substantivul "mercante" înseamnă comerciant sau negustor, aşa cum în limba franceză, adjectivul "mercantile" se identifică cu noţiunea de negustoresc.

Curentul de gîndire mercantilist este specific secolelor XVI-XVII şi a dominat viaţa economică, sub aspect teoretico-practic, pînă la mijlocul sec. al-XVIII-lea. El a apărut şi s-a dezvoltat sub impulsul economiei de schimb în cadrul căreia, capitalul comercial a jucat cu rol esenţial. Cu toate că, prin excelenţă, acest curent de gîndire economică manifestă un empirism accentuat, totuşi, ideile şi preceptele emise au vizat găsirea unor soluţii de politică economică menite să ducă la sporirea veniturilor statului şi la consolidarea poziţiilor burgheziei (la început cea comercială) aflată în plină ascensiune în peisajul economic general, caracterizat iniţial de cooperaţia capitalistă simplă şi ulterior, de către manufacturi.

O altă modalitate de abordare a problematicii economice se întreve odată cu trecerea societăţii la feudalism. Din punct de vedere socio - politic, asistăm la un puternic proces de stratificare socială. În cadrul său, apare şi se dezvoltă proprietatea feudală asupra pămîntului şi se instalează dominaţia politică şi economică a clasei feudale. O dată cu accentuarea stratificării sociale, concomitent cu stabilirea unui anumit statut al acestor clase fundamentale ale societăţii - clasa feudalilor, iobagii şi a ţăranilor liberi - are loc o creştere a importanţei bisericii şi a doctrinei creştine. Este epoca de efervescenţă a scolasticii şi dogmaticii. Lupta care se dă în societate, în aceste circumstanţe, este aceea dintre biserica creştină şi instituţiile laice. Biserica va căuta să-şi afirme şi să-şi răspîndească dominaţia religioasă, în vreme ce pătura laică va cauta să lupte pentru propria sa independenţă.

Ca urmare a vicisitudinilor istoriei, dovezile scrise despre începuturile gîndirii economice sunt rare şi destul de sumare. Cele mai vechi scrieri ajunse pînă la noi şi care conţin unele informaţii privitoare la problematica economică a vremii îşi au rădăcinile în: Orientul Apropiat (Egipt, Babilon, Israel); Orientul Mijlociu (Persia) şi Orientul Îndepărtat (India, China, Japonia).

"Codul lui Hammurabi" (mileniul II î.e.n.), veritabil monument al antichităţii babiloniene ce sintetizează, printre altele şi gîndirea economică a vremii, se prezintă sub forma unei lungi inscripţii cuneiforme. Text de 280 de articole, Codul cuprinde una dintre cele mai vechi legislaţii cunoscute şi oglindeşte procesul de centralizare a statului scalavagist babilonian şi acţiunea sa de consolidare a proprietăţii private.

Back to Top