Ţesăturile sunt mărfuri textile finite sub forma unor foi plane sau tubulare, realizate prin îmbinarea, după anumite modele, a două sisteme de fire: fire de urzeală şi fire de bătătură.

Firele de urzeală sunt firele care sunt dispuse în direcţia lungimii ţesăturii (sunt paralele cu marginile ţesăturii), iar firele de bătătură sunt cele care, după anumite modele, numite armuri sau legături, leagă transversal, prin diferite încrucişări, firele de urzeală.

Fabricarea ţesăturilor

Fabricarea ţesăturilor presupune o serie de operaţii, respectiv: operaţii premergătoare efectuate asupra firelor, ţeserea propriu-zisă şi finisarea ţesăturilor.

Anterior ţeserii, asupra firelor se execută operaţii de pregătire a urzelii, care cuprind: depănarea firelor de urzeală; urzirea şi năvădirea şi operaţii de pregătire a bătăturii, care constau în: canetarea, dublarea şi răsucirea firelor de bătătură..

Toate fibrele textile naturale au lungimi finite, cu o singură excepţie, mătasea, lungimi care variază de la 1,25 cm, în cazul bumbacului american sau asiatic, la aproximativ 1 m, în cazul unora dintre fibrele liberiene, iar cele mai multe dintre fibrele sintetice, fibre care sunt continue, sunt produse la anumite lungimi, prin tăiere. Pentru a putea fi utilizate în industria textilă, aceste fibre trebuie transformate în fire rezistente, continue şi apte de a fi supuse unor prelucrări ulterioare prin ţesere, tricotare etc

Firele sunt produse textile simple sau complexe obţinute prin torsionarea mai multor fibre scurte sau prin răsucirea a două sau a mai multor fire, în vederea realizării rezistenţei necesare.

Firul simplu se poate obţine prin omogenizarea, paralelizarea şi unirea sub formă de bandă continuă a mai multor fibre scurte, de lungimi şi fineţe diferite, care apoi sunt torsionate, procedeu numit filare textilă.

Fibrele chimice din polimeri naturali

Polimerii sunt substanţe ce conţin molecule mari, alcătuite la rîndul lor din multe unităţi repetitive de mici dimensiuni, numite monomeri sau meri. Numărul de unităţi structurale repetitive dintr-o moleculă mare reprezintă gradul de polimerizare. Materialele cu un grad ridicat de polimerizare sunt cunoscute sub numele de polimeri înalţi. Aceştia pot fi homopolimeri: polimeri la care există o singură unitate structurală repetitivă de acelaşi fel şi copolimeri, care sunt formaţi din mai multe unităţi structurale repetitive diferite.

Cele mai multe dintre substanţele materiei vii, cum ar fi proteinele, lemnul, cauciucul, răşinile etc. sunt polimeri, la fel ca şi materialele sintetice (materialele plastice, fibrele sintetice, adezivii, sticla şi porţelanul) care, prin extensie, pot fi considerate substanţe polimerice.

Cel mai uzitat criteriu de clasificare a fibrelor naturale este cel al originii lor, în funcţie de care, fibrele vor fi prezentate în cele ce urmează.

Fibre naturale de origine animală

Fibrele naturale de origine animală sunt complexe de proteine. Ele sunt rezistente la majoritatea acizilor organici şi la anumiţi acizi minerali puternici, cum ar fi acidul sulfuric, însă sunt atacate de bazele slabe, de înnălbitorii pe bază de clor şi pot fi dizolvate de alcaliile puternice, cum ar fi hidroxidul de natriu sau de hipoclorit.

Mătasea este una dintre cele mai vechi fibre textile, fiind folosită în mod tradiţional în China încă din secolul al XXVII-lea î.Chr. Mătasea se prezintă sub forma unor filamente continue (este singurul filament natural care atinge o lungime de peste 1000 m) provenite de la diferite insecte şi păianjeni şi are drept component principal fibroina proteică.

Fluturele viermelui de mătase este originar din China şi timp de zeci de secole obţinerea şi prelucrarea mătăsii a fost un secret bine păstrat, pînă în anul 300 î.Ch., cînd mătasea a început să fie obţinută în Japonia şi apoi în India.

Lemnul este o materie primă valoroasă pentru unele ramuri ale economiei ca: industria chimică (carton, celuloză, hârtie), industria textilă, industria mobilei, construcţii, instrumente muzicale etc., datorită avantajelor pe care le prezintă, şi anume rezistenţă mecanică bună, masă specifică redusă, prelucrare uşoară.

Calitatea produselor din lemn, şi în special a mobilei (cel mai important produs din lemn) depinde de structura, compoziţia chimică şi proprietăţile lemnului.

 Structura, compoziţia chimică şi proprietăţile lemnului

 Prin structura lemnului se înţelege modul cum sunt grupate diferitele elemente anatomice, care alcătuiesc masa lemnoasă.

Lemnul are o structură microscopică, în care deosebim celule de forme şi dimensiuni diferite, şi o structură macroscopică, în care deosebim: coaja, cambiul, alburnul, duramenul, măduva, precum şi inelele anuale, razele medulare şi porii.

Page 1 of 2

Back to Top