Analiza principalelor elemente ale mecanismului de funcţionare a pieţei se bazează pe cercetarea interacţiunii dintre cerere şi ofertă. Modificările înregistrate în cerere şi ofertă sub influenţa factorilor preţ şi non-preţ influenţează echilibrul pieţei. Prezintă interes nu doar direcţia modificărilor, dar şi mărimea sensibilităţii, intensităţii reacţiei consumatorului şi producătorului la aceste modificări. Scopul acestui capitol este de a determina măsura în care cererea şi oferta răspund la modificarea condiţiilor pieţei. Pentru a măsura oscilaţia cantităţii cerute ori a cantităţii oferite dintr-un bun la modificarea preţului acelui bun sau sub influenţa altor factori, se utilizează conceptul de elasticitate. Acest concept permite realizarea unor observaţii cantitative cu privire la efectele modificării cererii sau ofertei.

Analiza valorii a apărut ca metodă in perioada celui de al II-lea război mondial, cand General Electric Company şi-a pus problema inlocuirii unor materii prime şi materiale greu de procurat. Printre cei care s-au ocupat de această acţiune au fost la inceput Harry Erlicher, directorul compartimentului de aprovizionare la General Electric Company, care a constatat că inlocuirea unor materii prime şi materiale tradiţionale cu altele noi nu schimbă funcţionalitatea produselor, deci nu este cazul să se revină la cele originale, şi Lauwrece D. Miles, şeful serviciului de aprovizionare tot de la General Electric Company. Acesta a dezvoltat cercetările, reuşind să stabilească un model de analiză funcţională a produselor care să reducă şi costurile de producţie.

Metoda direct-costing are ca particularitate faptul că numai costurile variabile sunt considerate costuri de producţie. Acestea includ material directe, manopera directă, C.A.S. şi cota de protecţie socială aplicate asupra salariilor directe şi partea variabilă a costurilor indirecte. Cheltuielile indirecte fixe nu sunt considerate costuri de producţie. Ele sunt tratate ca fiind cheltuieli ale perioadei şi se scad din venitul obţinut la sfarşitul acesteia.

Metoda THM (denumită in limba engleză „Machine-Hour-Rates” prescurtat MHR şi in limba franceză „Taux-Heure-Machine” prescurtat THM, de unde derivă şi denumirea acesteia) a fost aplicată pentru prima dată in SUA (1962). Metoda THM este o metodă de conducere prin costuri care, folosind procedee specifice, calculează costul de funcţionare al unei ore-maşină ca element fundamental pentru planificarea costurilor de producţie şi de repartizare a acestuia pană la nivelul locurilor de muncă. Metoda THM prezintă următoarele particularităţi :

Metoda Standard-cost a apărut la inceputul secolului al XX-lea in SUA, unde s-a pus pentru prima dată problema determinării costurilor pe bază de calcule tehnice şi de studiu ale consumurilor de materii prime, materiale, timp. Metoda Standard-cost (cunoscută in literatura de specialitate şi sub denumirea de metoda costurilor standard) a fost supusă de-a lungul timpului unor permanente imbunătăţiri, care au permis utilizarea acesteia in numeroase ţări.

Metoda Standard-cost işi propune stabilirea cu anticipaţie a cheltuielilor directe de producţie (materii prime şi materiale directe) şi a cheltuielilor indirecte de producţie (cheltuieli comune ale secţiei şi cheltuieli generale ale unităţii), care sunt denumite COSTURI STANDARD sau STANDARDE).

Back to Top