Disciplina universitară DOCTRINE ECONOMICE are ca obiect studierea reflecţiilor cu privire la activitatea economică, respectiv a formării şi evoluţiei gîndirii economice pe fondul dezvoltării economico - sociale, politico - instituţionale şi spirituale, în condiţionare reciprocă cu acestea. Ea prezintă sistematic idei, teorii, doctrine, paradigme, şcoli şi curente de gîndire economică din decursul istoriei, confruntările dintre ele, aşa cum se manifestă acestea în vremea lor, şi influenţele exercitate de ele asupra dezvoltării economico - sociale.

În mod nesurprinzător, poate, a existat o reacţie crescândă printre specialiştii în istoria gândirii economice împotriva interpretării vechilor analiza economice în termenii unui cadru modern de analiză (cu sau fără nuanţe ideologice), dând ca motivaţie faptul că tinde să detaşeze scrierile economiştilor din trecut de contextul lor operaţional şi să distorsioneze mesajul pe care ei au încercat să-l transmită contemporanilor - lăsând într-adevăr loc pentru interpretări. Corect, scriitorii de la mijlocul secolului XX de obicei atrag atenţia că ei propun să ţină cont de contextul istoric şi intelectual în care au fost elaborate teoriile precedente înainte de a evalua importanţa lor pe termen mai lung pentru evoluţia ideilor economice[1]. Oricum, sunt multe feluri de a descrie fondul unui scenariu care deja a fost conturat în mintea autorului. Mai sunt, de asemenea, diferenţe remarcate de abordarea unei probleme de cercetare în istoria gândirii economice - diferenţe care se leagă de punctul de vedere potrivit căruia investigatorul porneşte totodată şi de la punctul unde se aşteaptă să ajungă.

Într-un fel, doctrina marxistă a fost cea care a contribuit substanţial la revigorarea cercetării în istoria doctrinelor economice, de după război. Acest lucru s-a manifestat printr-o creştere semnificativă a numărului de articole cu caracter didactic (opuse celor cu caracter polemic) şi de monografii, publicate în acest domeniu.

Cărţile de istoria economiei politice de dinainte de război l-au tratat pe Mark şi pe continuatorii săi drept irelevanţi prin aportul lor teleologic la progresul ştiinţei economice. Puţini economişti de marcă au citit atent opera lui Marx pentru a scrie o critică formală la adresa analizei sale economice[1]. La începutul anilor 1950 s-a produs o evidentă schimbare de atitudine. De exemplu, este simptomatic faptul că Roll a inclus (pentru prima oară) o evaluare explicită a economiei politice a lui Mark în ediţia din 1953 a cunoscutei sale istorii a gândirii economice.

Este convenabil să începi o revedere a noilor perspective deschise în era postbelică făcând referire la Istoria analizei economice" a lui Schumpeter, pentru că aceasta, mai mult decât orice operă singulară, a dat economiştilor de profesie o nouă viziune asupra rolului istoriei gândirii economice în ştiinţa economică modernă. Schumpeter însuşi a prezentat în a sa „Magnum opus " istoria eforturilor intelectuale făcute de om pentru a înţelege fenomenul economic sau, cu alte cuvinte, istoria componenţei analitice sau ştiinţifice a gândirii economice.

Scrisă aşa cum a fost de către un gânditor original, cu o extraordinară reputaţie internaţională, cu largi aripi de interes intelectuale şi o lungă, variată, academică şi pragmatică experienţă în domeniul economiei, cu greu nu ar putea atrage atenţia breslei economiştilor, în ciuda dimensiunii „înspăimântătoare" şi a referinţelor enciclopedice[1]. În afara erudiţiei sale comprehensive, ea se deosebeşte de toate istoriile precedente ale gândirii economice. În primul rând, ea reprezintă o încercare deliberată de a trata istoria economiei politice prin concentrarea asupra analizei economice, şi nu asupra laturii politice a economiei[2]. În al doilea rând, lucrarea a fost narată în stilul, imaginaţia şi evaluările controversate tipic schumpeteriene, cu trimiteri la eroii din trecut, la realizările şi limitările lor teoretice.

Până în anii 1940, majoritatea absolvenţilor economişti puteau să-şi termine pregătirea de bază fără să acorde o importanţă prea mare teoriilor neavizate de către ortodoxia contemporană, în timp ce ambiţioşii tineri profesori şi cercetători găseau modalităţi mai promiţătoare de avansare în carieră decât prin publicarea de articole despre vechii economişti. Oricum, deja în anii '50 se întrevedeau zorii unei ere moderne în istoria economiei politice, o eră în care interesul general şi semnificaţia unei cercetări originale în acest domeniu s-au dezvoltat fără precedent.

O nouă generaţie de istorici ai gândirii economice, cu viziuni mai largi asupra realităţii, şi-a axat cercetarea asupra a ceea ce Stigler numea „ultima zonă ignorată a economiei politice". Se avea în vedere creşterea calităţii de universitar şi extinderea ariei de probleme propuse spre discuţie. O probă a lărgirii orizonturilor în lumea vorbitorilor de engleză (englezei vorbite) a fost, spre exemplu, traducerea şi publicarea unor scrieri critice la adresa prezentei ortodoxii, cum ar fi: „Elementul politic în dezvoltarea teoriei economice", a lui Myrdal, publicată iniţial în Suedia (1929). Deşi de interes doar pentru specialiştii în istoria gândirii economice marxiste, la fel de semnificativa a fost traducerea şi publicarea în 19516 a unor selecţii din lucrarea în trei volume a lui K.Marx „Teorii asupra plusvalorii". După cum se ştie, ea a fost publicata postum în germana între 1905 şi 1910.

Subcategories

Back to Top