Institutele economice: esenţa şi rolul lor în sistema economiei de piaţă. Cheltuielile, tranzacţionale

În dezvoltarea economiei de piaţă un rol important îl au institutele economice şi statul. Institutele au fost constituite de către oameni cu scopul asigurării ordinii şi înlăturării incertitudinii. Institutele sînt atît formale (constituţia, legislaţia, drepturile de proprietate), cît şi neformale (tradiţii, obiceiuri, codul de comportament). Astfel de institute, împreună cu limitele standarde primite în economie, definesc diferite alternative, costurile producţiei şi schimbului corespunzător şi rentabilitatea şi posibilitatea de a atrage în activitatea economică. Dj. Nait consideră că “institutele sînt un complet de reguli, ce structurează relaţiile sociale într-un mod deosebit şi pe care trebuie să le cunoască toţi membrii societăţii date”.

Institutele formale adesea se constituie, pentru a servi interesele celora, ce controlează schimbările în economia de piaţă. Legile formale se pot schimba repede, însă regulile neformale se schimbă foarte lent.

Pentru a înţelege legătura dintre institutele economice şi eficienţa productivă e important conceptul de cheltuieli tranzacţionale. Cheltuielile tranzacţionale sînt legate nu cu însuşi procesul de producţie, dar cu cheltuielile ce-l însoţesc: căutarea informaţiei despre preţuri, despre concurenţi, întocmirea contractelor gospodăreşti, controlul asupra îndeplinirii lor ş.a.

Direcţiile de bază ale activităţii economice a statului

În economia de piaţă statul şi structurile sale iau asupra sa îndeplinirea funcţiilor, care nu e în stare să le îndeplinească însăşi piaţa:

  • asigurarea cadrului juridic de funcţionare a mecanismului de piaţă;

  • producţia bunurilor publice;

  • protecţia populaţiei de efectele negative ale activităţii economice;

  • redistribuirea veniturilor;

  • asigurarea creşterii economice şi stabilizarea economiei în condiţiile de criză.

Prima funcţie constă în apărarea drepturilor producătorilor şi consumatorilor. Mai

întîi de toate, trebuie să fie asigurat dreptul de proprietate. O mare importanţă o are legea despre apărarea drepturilor consumatorului pentru a-i proteja de producţie falsificată şi necalitativă.

Producerea bunurilor publice îi aparţine statului deoarece ea nu întotdeauna este rentabilă. Statul îşi ia asupra sa producţia pentru apărare, susţinerea organelor de drept, susţinerea obiectelor din sfera socială.

Protecţia populaţiei de la efectele externe negative ale economiei cuprinde:

  • aplicarea măsurilor administrative către agenţii, care produc efecte negative;

  • folosirea măsurilor indirecte: impozitarea suplimentară a celor vinovaţi.

Redistribuirea veniturilor este un instrument principal pentru acordarea ajutorului social păturilor vulnerabile ale populaţiei. Statul prin intermediul impozitării asigură pensionarii, şomerii, familiile cu mulţi copii şi alte categorii.

Statul intervine în economie prin două grupe de metode: administrative şi economice.

  • Metodele administrative influenţează sistemul reproducţiei sociale prin intermediul actelor normative şi de comandă, legilor, ordinelor, instrucţiunilor, directivelor.

  • Metodele economice - politica fiscală şi financiar-creditară, reglarea veniturilor şi cheltuielilor guvernamentale ş.a.

Dar reglarea de stat trebuie să fie în anumite limite, specifice pentru fiecare situaţie economică concretă.

Politica socială a statului în economia de piaţă

E evident faptul, că oamenii nu pot avea venituri identice. Cauzele inegalităţii în venituri sînt următoarele:

  • Diferenţa în capacităţile individuale.

  • Diferenţa în calificare şi experienţă.

  • Diferenţa în capacitatea de a lucra în condiţii deosebite.

  • Diferenţa în proprietate.

Creşterea inegalităţii în venituri implică apariţia problemei sărăciei. Anume minimul de existenţă este limita după care se începe sărăcirea populaţiei.

Protecţia socială este sistema de măsuri de protecţie contra sărăciei economice şi degradării sociale a oricărui cetăţean al ţării în rezultatul pierderii sau reducerii bruşte a veniturilor. Obiecte ale protecţiei sociale trebuie să fie toţi indicatorii de bază ai nivelului de viaţă a omului: veniturile, locuinţa, serviciile, instruirea, medicina. Formele concrete de protecţie socială sînt diverse. Garanţiile sociale de bază pe care Republica Moldova le asigură populaţiei sînt:

  • Salariul minim pe economie.

  • Pensiile.

  • Indemnizaţiile pentru copii.

  • Burse pentru studenţi.

  • Indexarea veniturilor în cazul inflaţiei.

  • Compensarea pierderilor de la calamităţile stihiinice.

  • Indemnizaţiile de şomaj.

  • Asigurarea medicală.

  • Protecţia muncii.

Reglementarea de stat a economiei în viziunea concepţiilor keynisiane şi neoconservative

Teoria contemporană despre stat este reprezentată în principal de două curente economice: neoclasic şi keynisian. Teoria keynsiană îşi pune scopul de control şi reglare a cererii totale, ca ea să corespundă ofertei totale, prin asigurarea ocupaţiei înalte a populaţiei. Acest curent consideră că numai mecanismul de piaţă nu e în stare de a asigura creşterea economică stabilă şi ocupaţia totală, anume de aceasta e necesară intervenţia statului.

În anii ‘70-80 ai secolului al XX-lea curentul keynisian a fost supus criticii de către reprezentanţii curentului neoconservativ, care s-au opus ideii de reglare statală, alternativa văzînd-o în concurenţă şi liberă activitate.

Back to Top