Definirea întreprinderii şi caracteristicile ei

Întreprinderea este o unitate instituţională de bază a economiei naţionale care se caracterizează printr-un gen specific de activitate, funcţionalitate, organizare tehnologică, prin capacitatea de a produce bunuri, de a se conduce şi gestiona raţional, precum şi prin autonomia sa financiară.

Întreprinderea , ca celulă de bază a economiei, este un rezultat al diviziunii sociale a muncii şi al autonomizării proprietăţii.

Asupra gradului de dezvoltare a întreprinderii influenţează următorii factori:

  • nivelul înzestrării tehnice a întreprinderii;

  • nivelul de calificare şi măestrie a angajaţilor;

  • gradul de autonomie de care dispune întreprinderea;

  • gradul de integrare a întreprinderii în sistemul pieţei interne şi internaţionale;

  • competenţa şi flexibilitatea conducerii întreprinderii;

  • modul de realizare a factorilor de producţie.

Întreprinderea ca unitate economică răspunde la întrebările fundamentale: Ce de produs? Cum şi cât de produs? Pentru cine de produs?, determinând astfel volumul de factori de producţie care pot fi atraşi în procesul de producţie.

Întreprinderea ca unitate instituţională are următoarele trăsături:

  • întreprinderea prezintă o organizaţie socială, care cuprinde un ansamblu de activităţi umane, o comunitate de oameni ai muncii interacţiunea cărora contribuie la funcţionarea acesteia;

  • întreprinderea prezintă un organism tehnico-productiv, care include un ansamblu de mijloace materiale, tehnice şi tehnologice, care contribuie la desfăşurarea activităţii umane în cadrul întreprinderii;

  • întreprinderea reprezintă un organism economic, care dispune de independenţă şi autonomie deplină şi care participă la circuitul economic naţional şi internaţional. Ea intră în relaţii cu alte întreprinderi, desfăşoară un schimb de activităţi, se aprovizionează, vinde, obţine mijloace financiare, plăteşte dobândă pentru credit, taxe, impozite etc.;

  • întreprinderea reprezintă un organism dinamic, fiind influenţată de progresul tehnico-ştiinţific, de factori interni şi externi;

  • scopul final al întreprinderii este obţinerea profitului, care este principala pârghie economică şi condiţia de bază a funcţionării şi dezvoltării întreprinderii.

Întreprinderea ca unitate economico-juridică îndeplineşte următoarele funcţii:

  • funcţia de cercetare-dezvoltare, care prevede: cercetarea şi proiectarea produselor; elaborarea programelor de investiţii; perfecţionarea sistemului informaţional;

  • funcţia de producţie, care prevede: combinarea raţională a factorilor de producţie; producerea de bunuri şi servicii; efectuarea controlului calităţii produselor fabricate şi a serviciilor prestate; obţinerea profitului;

  • funcţia comercială, care prevede: aprovizionarea întrepriderii cu materii prime şi materiale; realizarea produselor fabricate; activitatea de reclamă şi publicitate;

  • funcţia financiar-contabilă, care prevede: comensurarea cheltuielilor şi a veniturilor întreprinderii; exercitarea controlului financiar; folosirea raţională a resurselor financiare ale întreprinderii;

  • funcţia de personal, care prevede: angajarea şi asigurarea cu forţă de muncă calificată a subdiviziunilor întreprinderii; selectarea şi promovarea în funcţii de activitate a personalului de producţie;

  • funcţia de prelucrare a datelor şi activitate juridică, care prevede: elaborarea informaţiei statistice referitor la activitatea întreprinderii; argumentarea juridică a contractelor şi deciziilor întreprinderii;

  • funcţia strategică de previziune a pieţei, care prevede: cercetarea tendinţelor de evoluţie a mecanismelor pieţei (cererea, oferta, preţul); elaborarea programelor de implementare în piaţă a produselor noi ale întreprinderii;

  • funcţia strategică a activităţii de marketing, care prevede: cercetarea nevoilor şi cerinţelor consumatorilor; căutarea noilor pieţe de realizare a produselor fabricate; lansarea produsului pe piaţă, însoţită de informaţie suplimentară şi a unor servicii consumatorului (împachetarea, asigurarea cu transport); studierea gradului de satisfacere a cerinţelor consumatorului.

Fiecare întreprindere în procesul activităţii sale economice, prin intermediul pieţei, procură mijloace de producţie, forţă de muncă, înfăptuieşte procesul de producţie, realizează mărfurile fabricate. În urma acestei activităţi întreprinderea îşi reîntoarce cheltuielile băneşti, ce sunt destinate recuperării mijloacelor de producţie consumate şi remunerării muncii. Acest proces se repetă continuu şi e numit circuit al capitalului întreprinderii.

În procesul circuitului are loc transformarea consecutivă a capitalului din formă bănească în formă productivă, iar din formă productivă – în marfară. În procesul circuitului capitalul întreprinderii trece treptat prin trei etape: la prima etapă are loc procurarea mijloacelor de producţie necesare şi angajarea forţei de muncă, ce crează condiţii de organizare a producţiei; la a doua – are loc procesul de consum productiv al mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă, ce se încheie cu fabricarea mărfii; la a treia – se realizează marfa produsă şi se transformă în bani. În fiecare moment dat capitalul întreprinderii se află în trei stări de existenţă: bănească, productivă şi marfară. Formele bănească şi marfară ale capitalului funcţionează în sfera de circulaţie şi luate în ansamblu formează capitalul de circulaţie. Forma productivă a capitalului funcţionează în sfera de producţie şi constituie capital de producţie.

Circuitul capitalului analizat ca proces neîntrerupt de repetare a lui se numeşte rotaţia capitalului din întreprindere. Rotaţia capitalului include timpul de producţie şi timpul de circulaţie. În timpul de producţie intră: timpul în decursul căruia materia primă, materialele de producţie şi utilajul se află în stare de rezervă de producţie; perioada de lucru, adică timpul în care obiectele muncii sunt supuse schimbării şi modificării de către lucrător; timpul de influenţă a naturii asupra fabricării produselor (în agricultură); timpul de repaus în procesul de muncă (repaus între schimburi, zile de odihnă, lipsă de materii etc.). Timpul de circulaţie presupune timpul cheltuit pentru realizarea mărfurilor şi a serviciilor şi pentru procurarea mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă. Pentru a accelera rotaţia capitalului întreprinderii e necesar de folosit eficient timpul de producţie şi timpul de circulaţie.

Clasificarea întreprinderilor

În economia de piaţă contemporană există o mare diversitate tipologică de întreprinderi, care pot fi grupate după anumite criterii: a) după gradul de răspundere patrimonială întreprinderile pot fi divizate în întreprinderi persoane fizice şi persoane juridice; b) după obiectivul urmărit în activitatea lor, există întreprinderi cu scop lucrativ sau nonlucrativ; c) după forma de proprietate se disting întreprinderi private, publice sau mixte; d) după ramura de activitate există întreprinderi industriale, agrare, de transport etc.; e) după dimensiunea lor (numărul de personal, mărimea capitalului social şi a cifrei de afaceri) se disting întreprinderi mari, respectiv mici şi mijlocii; f) după forma de asociere întreprinderile pot fi divizate în societăţi pe acţiuni, societăţi cu răspundere limitată, cooperative, asociaţii de întreprinderi.

În dependenţă de condiţiile social-economice în fiecare ţară există diferite forme de întreprinderi. În Republica Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare există următoarele forme organizatorico-juridice de întreprinderi:

Întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine unei persoane, cu drept de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună. Patrimoniul întreprinderii individuale se formează pe baza bunurilor persoanei (familiei) şi altor surse legale. Întreprinderea individuală este persoană fizică, iar posesorul acesteia (membrii familiei) poartă răspundere nelimitată pentru obligaţiunile acesteia cu întreg patrimoniul său. Î ntreprinderea individuală este prezentă în astfel de domenii cum ar fi: activităţile de fermă, vânzarea cu amănuntul, construcţiile şi serviciile pentru populaţie.

Societate în nume colectiv reprezintă o întreprindere, aflată în posesiunea a două şi mai multe persoane, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat sub aceeaşi firmă în baza contractului de constituire încheiat între acestea. Societatea în nume colectiv se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică. Pentru obligaţiunile societăţii toţi asociaţii poartă răspundere solidară nelimitată cu întreg patrimoniul lor.

Societate în comandită reprezintă o întreprindere aflată în posesiunea a două sau mai multe persoane, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat sub aceeaşi firmă în baza contractului de constituire încheiat între acestea. Societatea în comandită are în componeneţa sa cel puţin un comanditat şi un comanditar. Comanditatul răspunde pentru obligaţiunile societăţii cu întregul patrimoniu, iar comanditarul răspunde numai în limita sumei cu care a contribuit la formarea capitalului societăţii. Societatea în comandită se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică.

Societate pe acţiuni, societate cu răspundere limitată reprezintă întreprinderi aflate în posesiunea a două şi mai multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) şi a statutului. Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată poate fi de tip închis sau deschis. Conform legislaţiei în vigoare, în societăţile de tip închis numărul participanţilor (cu excepţia societăţilor din sectorul agrar) nu trebuie să depăşească 50. Capitalul statutar (social) subscris al societăţilor este divizat în cote (părţi) subscrise ale asociaţilor. Drept documente ce confirmă drepturile asociaţilor asupra cotelor subscrise sunt: în cadrul societăţii pe acţiuni – acţiunea, în cadrul societăţii cu răspundere limitată – adeverinţa cotei de participaţie. Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată sunt persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu întreg patrimoniul lor. Acţionarii, precum şi asociaţii societăţii cu răspundere limitată, poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderii numai în limitele valorii acţiunilor (cotelor) care le aparţin.

Acţiunile sau cotele ale unei socităţi închise nu pot fi oferite spre vânzare populaţiei şi astfel nu pot fi tranzacţionate la bursă. Ele , de asemenea, nu pot fi transferate fără acordul celorlalţi acţionari. Acţiunile unei societăţi deschise pot fi oferite spre vânzare publicului. Acţiunile se vând şi se cumpără, de regulă, la bursa de valori. Preţul la care se vând şi se cumpără acţiunile unei societăţi la un moment dat se numeşte cursul acţiunilor. Cursul acţiunii poate fi determinat după formula:

CA = (D/d')*100% ,

unde: CA – cursul acţiunii;

D – dividendul obţinut de posesorul acţiunii;

d' – rata dobânzii.

Cooperativă de producţie este o întreprindere aflată în posesia a trei şi mai mulţi cetăţeni, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat sub aceeaşi firmă în baza statutului semnat de aceştia. Cooperativa de producţie este persoană juridică şi răspunde pentru obligaţiunile asumate cu patrimoniul întreprinderii. Cooperatorii poartă răspundere pentru obligaţiile cooperativei de producţie în limitele cotelor care le aparţin din patrimoniul cooperativei, iar dacă aportul respectiv este insuficient, poartă răspundere suplimentară cu averea lor personală.

Întreprindere de arendă este întreprinderea înfiinţată de membrii colectivelor de muncă ale întreprinderilor de stat (municipale) sau ale subdiviziunilor lor structurale ce se reorganizează în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat sub aceeaşi firmă în baza statutului şi contractului de arendare a bunurilor statului (municipiului). Întreprinderea de arendă este persoană juridică şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu patrimoniul întreprinderii. Membrii întreprinderii poartă răspundere pentru obligaţiile lor în limitele cotelor (părţii) din patrimoniul întreprinderii care le aparţin.

Întreprindere de stat şi municipală . Întreprinderea de stat se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de Guvern sau de organul administraţiei de stat împuternicit pentru acest lucru. Întreprinderea municipală se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de organul de autoadministrare locală. Întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală sunt persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu întreg patrimoniul lor.

În Republica Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare întreprinderea are dreptul de a constitui filiale şi reprezentanţe cu drept de a deschide subconturi. Filială se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii care este situată în altă parte şi care exercită unele din atribuţiile acesteia. Reprezentanţă se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii care este situată în altă parte şi care apără şi reprezintă interesele întreprinderii, încheie în numele acesteia tranzacţii şi înfăptuieşte alte acţiuni de drept. Filialele şi reprezentanţele nu sunt persoanele juridice. Acestora li se atribuie bunuri din patrimoniul întreprinderii şi activează în baza regulamentului aprobat de întreprindere. Şeful filialei (reprezentanţei) este numit de întreprindere şi activează în temeiul mandatului ce i s-a eliberat. Filialele au balanţe proprii care fac parte din balanţa centralizată a întreprinderii care le-a constituit. Întreprinderea poartă răspundere pentru obligaţiile asumate de filiale şi reprezentanţe, iar ultimele poartă răspundere pentru obligaţiunile întreprinderii.

Pentru coordonarea activităţii de antreprenoriat şi în scopul creării condiţiilor favorabile pentru realizarea şi apărarea intereselor de producţie, tehnico-ştiinţifice, sociale şi alte interese comune întreprinderile se pot uni în diverse forme de asociaţii, uniuni, concerne ş. a. Crearea şi funcţionarea acestor uniuni de întreprinderi prevede: intrarea şi ieşirea liberă din asociaţie în conformitate cu contractul şi statutul acesteia; respectarea legislaţiei antimonopol şi a altor acte normative; exercitarea relaţiilor dintre întreprinderile asociaţie în bază de contract. Asociaţia este persoană juridică şi activează în baza contractului şi a statutului respectiv. Asociaţia dispune de denumire, patrimoniu, balanţă, conturi în instituţiile financiare, ştampilă şi alte atribute necesare. Întreprinderile, care sunt participante ale asociaţiei, îşi păstrează autonomia şi drepturile de persoană juridică sau fizică. Asociaţia nu poartă răspundere pentru obligaţiunile întreprinderilor asociaţiei, iar întreprinderile nu poartă răspundere pentru obligaţiunile asociaţiei.

Statul crează tuturor întreprinderilor condiţii juridice şi economice egale de gospodărire, garantează respectarea drepturilor şi intereselor lor legitime, contribuie la dezvoltarea concurenţei libere, asigură posibilităţi egale în utilizarea resurselor tehnico-materiale, de muncă, financiare şi informative.

Orice întreprindere, indiferent de forma de organizare juridică şi de tipul de proprietate, poate da faliment. Întreprindrea ca persoană juridică sau persoană fizică, care nu este în stare să-şi achite creanţele în urma activităţii economice şi administrative nereuşite şi termenul cărora a expirat, se declară falită. Întreprinderea falită poate fi vândută, reorganizată sau unită cu alte întreprinderi, ce desfăşoară o activitate eficientă.

În anii de tranziţie la economia de piaţă s-au produs schimbări esenţiale în structura întreprinderilor, ce rezultă din tab. 4.1.

Tabelul .1

Numărul întreprinderilor în Republica Moldova

pe forme organizatorico-juridice

1998

1999

2000

2001

2002

Total , din care:

Întreprinderi cu dreptul de persoană fizică

din acestea:

întreprinderi individuale

gospodării ţărăneşti

173020

129022

48807

80026

193882

145435

55081

90148

193814

148146

57226

90701

285149

236459

58031

178208

314370

262012

58473

203319

alte întreprinderi

Întreprinderi cu dreptul de persoană

juridică

din acestea:

societăţi pe acţiuni

societăţi cu răspundere limitată

cooperative de producţie

întreprinderi de arendă

întreprinderi de stat

întreprinderi municipale

alte întreprinderi

Uniuni de întreprinderi (necomerciale)

189

34470

6492

22915

3027

146

1587

119

184

387

206

37733

6569

25790

3335

120

1590

145

184

425

219

40753

6561

28659

3496

116

1544

208

169

635

220

43284

6448

31642

3213

115

1496

257

113

683

220

46267

6307

34578

3319

114

1439

307

203

774

Sursa: Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2002. Chişinău, Statistica 2002, p. 262.

În condiţiile economiei de piaţă pentru a rezista la lupta de concurenţă şi a obţine profituri mari are loc procesul de concentrare a capitalului în baza integrării întreprinderilor. Integrarea economică a întreprinderilor (firmelor) se manifestă în următoarele forme:

  • integrare orizontală, care prevede gruparea întreprinderilor din ramura respectivă ce produc acelaşi produs şi vizează o specializare pe plan tehnologic. Astfel de integrare are ca scop reducerea costurilor de producţie şi utilizarea raţională a capacităţilor de producţie;

  • integrare verticală, care prevede reunirea întreprinderilor complementare (de ex., întrunirea întreprinderilor ce produc legume cu fabricile de conserve);

  • integrare prin conglomerat prevede reunirea întreprinderilor ale căror activităţi nu sunt legate direct, în scopul cuceririi noilor pieţe de desfacere, ameliorării situaţiei financiare şi minimizării riscurilor în afaceri. În ultimii ani în ţările dezvoltate a crescut numărul de conglomerate de tip companie de holding, care controlează o gamă largă de subunităţi.

Concentrarea capitalului şi integrarea întreprinderilor duce la formarea întreprinderilor mari (businessului mare). Întreprinderile mari, în raport cu cele mici şi mijlocii, au anumite avantaje: ele pot aborda cu succes rezultatele progresului tehnico-ştiinţific; primesc credite privilegiate; dispun de capital voluminos necesar pentru investiţiile capitale; au posibilitatea de a se aproviziona cu factori de producţie deficitari în condiţii avantajoase; dispun de resurse financiare proprii şi atrase ş. a. În acelaşi timp, întreprinderile mari au şi unele dezavantaje: ele în unele cazuri contribuie la formarea monopolurilor; aceste întreprinderi mai greu se acomodează la cererea pieţei; în întreprinderile mari are loc restrângerea unor libertăţi şi drepturi pe care întreprinderile mici şi mijlocii le exercită (în astfel de întreprinderi aceste libertăţi şi drepturi sunt cedate întreprinzătorilor şi managerilor).

În economia de piaţă actuală creşte rolul întreprinderilor mici şi mijlocii (micul business) în asigurarea consumatorilor cu mărfuri şi servicii necesare. Avantajele micului business: pentru formarea micilor întreprinderi se cere capital relativ mic; rotaţia capitalului în astfel de întreprinderi este accelerată; aparatul administrativ în aceste întreprinderi este redus; aceste întreprinderi uşor se adaptează la modificările cererii şi ofertei pe pieţele respective. Dezavantajele micului business: întreprinderile mici, de regulă, nu pot regenera în întreprinderi mari; aceste întreprinderi adeseori nu pot concura cu întreprinderile mari; întreprinderile mici nu se bucură de facilităţi în atragerea creditelor pentru investiţiile capitale. Despre structura şi activitatea micului business în Republica Moldova ne mărturisesc următoarele date statistice (tab. 2).

Tabelul 2

Principalii indicatori ai activităţii micului business în

Republica Moldova în anul 2001

Numărul întreprinderilor

Numărul mediu scriptic de salariaţi

Cifra de afaceri

unit.

structura,%

persoane

structura,%

mln.lei

structura,%

Total, din care:

agricultura

industrie

construcţii

comerţ

trasporturi

tranzacţii imobiliare

alte activităţi de servicii

20518

774

2583

1224

9977

1241

2197

1289

100,0

3,8

12,6

6,0

48,6

6,0

10,7

6,3

122954

9803

21165

10451

45209

7644

12162

6109

100,0

8,0

17,2

8,5

36,8

6,2

9,9

5,0

9164,5

188,5

1248,5

508,7

5941,1

484,7

449,7

84,1

100,0

2,1

13,6

5,6

64,8

5,3

4,9

0,9

Sursa: Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2002. Chişinău, Statistica 2002, p. 264.

După cum rezultă din tab. 2, aproape jumătate din întreprinderile mici funcţionează în sfera de comerţ cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor, motocicletelor, a bunurilor casnice şi personale.

Indicatorii de bază ai activităţii întreprinderii

Rezultatele activităţii economice a întreprinderii se manifestă în bunuri materiale şi servicii şi se exprimă în două forme: în formă natural-fizică şi în formă bănească (valorică). Exprimarea fizică se face prin intermediul unităţilor de măsurare natural fizice (metri, litri, perechi, tone etc.). Exprimarea bănească (valorică) a rezultatelor activităţii economice a întreprinderii se manifestă prin intermediul volumului de încasări băneşti în urma realizării mărfurilor şi serviciilor.

Principalii indicatori în expresie bănească a activităţii întreprinderii sunt:

Cifra de afaceri , indicator care măsoară rezultatele la nivel microeconomic, reprezentând volumul încasărilor întreprinderii din activitatea proprie într-o perioadă de timp, încasări efectuate la preţul pieţei. Cifra de afaceri însumează încasările obţinute din acte de comerţ: vânzări de bunuri materiale; prestări de servicii; depuneri la banci şi instituţii financiare; acordarea de credite; operaţiuni bursiere. Prin intermediul acestui indicator se apreciază dimensiunea întreprinderii şi puterea economico-financiară.

Valoarea adăugată , indicator care măsoară eficienţa economică la nivel micro şi macroeconomic. La nivelul întreprinderii valoarea adăugată se determină ca diferenţă între încasările ei totale din vânzarea bunurilor materiale şi a serviciilor către clienţi şi consumurile de factori de producţie, respectiv plăţile făcute către furnizori. În componenţa valorii adăugate a întreprinderii intră: salariile plătite; impozitele şi taxele; amortizarea; profitul. Cu alte cuvinte, acest indicator cuprinde consumul factorului muncă şi a factorului capital fix şi nu include consumul intermediar. La nivel macroeconomic valoarea adăugată se determină prin scăderea consumului intermediar din produsul global brut.

Profitul brut sau profitul total este un indicator ce exprimă mărimea profitului obţinut de către o întreprindere într-o anumită perioadă de timp. El se determină prin scăderea din cifra de afaceri a întreprinderii a costului de producţie.

Profitul net este indicatorul care reflectă partea din profitul brut al întreprinderii, care rămâne după scăderea din acesta a impozitelor şi a altor plăţi prevăzute de legislaţia în vigoare (dobânda la capitalul investit, chiria plătită pentru clădiri, arenda, partea destinată rezervelor, donaţiile pentru scopuri umanitare ş. a.).

Back to Top