Agricultura reprezintă în ansamblul economiei naţionale una din ramurile de mare importanţă, menită să contribuie într-o măsură covârşitoare la relansarea creşterii economice a ţării noastre. Este necesar să se petreacă transformări fundamentale în structura agrară, în baza tehnico-materială, în organizarea exploataţiilor agricole, care să asigure practicarea unei agriculturi moderne şi înscrierea ei în strategia generală de trecere a întregii economii româneşti la economia de piaţă.

Problema rolului agriculturii în dezvoltarea economică figurează în majoritatea lucrărilor de economie, dar puţine admit că în spatele ei se ascunde de fapt teoria implicită a dezvoltării agricole. Aceste două chestiuni sunt departe de a fi independente. Astfel, atunci când ne referim la dezvoltarea economică, implicit vorbim despre resorturile dezvoltării agricole, aflate în strânsă conexiune cu alte sectoare ale economiei, în special cu cel industrial.

Departe de noi de a fi consideraţi agro-centrişti dimpotrivă, abordăm problematica contribuţiilor agriculturii la dezvoltarea economică de ansamblu, descompunând aceste contribuţii în opt funcţii importante pe care le îndeplineşte această ramură, din dorinţa de a puncta şi argumenta într-un mod cât se poate de limpede rolul agriculturii în dezvoltarea economiei româneşti.

Discursurile publice, politica agricolă, organismele profesionale, serviciile de răspândire a cunoştinţelor agricole şi instituţiile de învăţământ superior agricol, pe scurt toate instituţiile care girează sub diferite aspecte agricultura, difuzează modele de exploatare care prezintă tehnici de înaltă performanţă, subliniind eventualele lor modele de producţie industrială intensificatoare, a căror logică implacabilă este aceea a competitivităţii, cerinţă imperativă a economiei de piaţă, urmărindu-se continuu câştiguri în productivitate, substituirea capital-muncă, obţinerea unei rentabilităţi ridicate.

Page 4 of 4

Back to Top