În privinţa raportului dintre cele două mari ramuri ale economiei: industria şi agricultura, considerăm că exemplul oferit de ţările dezvoltate este edificator şi pentru ţara noastră.

Industria asigură modernizarea tehnologică a agriculturii, creează condiţii pentru valorificarea superioară a producţiei agricole. Practica mondială arată că pe baza dezvoltării industriei, îndeosebi a celei producătoare de mijloace de producţie moderne pentru agricultură, are loc o adevărată explozie agricolă, modernizarea tehnică a agriculturii ducând la creşterea puternică a productivităţii muncii, ajungând chiar să depăşească ritmul de creştere a productivităţii muncii în industrie.

Experienţa ţărilor cu o economie dezvoltată arată că îndeplinirea raţională şi concomitentă a funcţiilor agriculturii necesită asigurarea unei creşteri echilibrate, reciproc susţinută a celor două ramuri: agricultura şi industria. Pentru ţara noastră, interdependenţa industrie-agricultură, într-o perioadă când industria este condiţionată în dezvoltarea sa şi de importurile costisitoare de materii prime şi energie, transformă agricultura într-o adevărată bază a creşterii economice.

Aprecierea corectă a raportului dintre industrie şi agricultură se poate realiza numai în condiţiile aşezării relaţiilor dintre cele două ramuri pe principii economice. În această privinţă raporturile dintre preţurile din industrie şi agricultură pot oferi o imagine concludentă. Se pot utiliza în acest sens două metode.

O primă metodă constă în calcularea “ foarfecelui preţurilor”, ca raport dintre indicele preţurilor produselor agricole şi indiciile preţurilor produselor industriale pentru agricultură, luând în considerare aceeaşi perioadă de referinţă.

Acest indice trebuie să tindă spre 1, respectiv 100 % în cazul existenţei unui echilibru între preţurile din cele două ramuri ale economiei naţionale.

Dacă în perioada de făurire a unei industrii naţionale producătoare de mijloace de producţie pentru agricultură deschiderea acestui foarfece în favoarea produselor industriale era explicabilă pentru necesitatea acumulărilor pentru construcţia acestor ramuri industriale, astăzi când dispunem de o industrie constructoare de maşini agricole şi tractoare, precum şi producătoare de substanţe chimice pentru agricultură, ea nu-şi mai are justificare.

O altă metodă de urmărire a evoluţiei raportului de preţuri industrie-agricultură constă în stabilirea cantităţii de produse agricole necesară a se vinde pentru a se putea cumpăra un produs industrial.

Liberalizarea preţurilor din prima etapă (1 noiembrie 1990) în ţara noastră, care a atras după sine mărirea nejustificată a preţului produselor industriale pentru agricultură, a avut consecinţe nefavorabile asupra eficienţei producţiei agricole, asupra tuturor sectoarelor agro-alimentare. S-a ajuns în situaţia în care este mai avantajos să se importe unele produse (de exemplu pesticide), decât să se apeleze la cele din producţia internă.

Apare ca absolut necesară adoptarea de măsuri de asigurare a unor raporturi echitabile, echilibrate, între cele două categorii de preţuri, pentru că în caz contrar vom asista la creşterea preţurilor produselor agricole de 3-4 ori pentru a putea asigura o eficienţă economică minimă acestei ramuri a economiei naţionale – agricultura – care nu poate fi trată ca o ramură oarecare ci ca ramura – singura de altfel – producătoare de bunuri de care depinde în ultimă instanţă nu numai existenţa unui stat, ci şi existenţa omului în general.

Un echilibru esenţial pentru ţară este cel între industrie şi agricultură, care se exprimă prin evoluţia raportului dintre indicii preţurilor primite de agricultori pentru produsele agricole şi indicii preţurilor plătite de agricultori pentru produsele industriale necesare agriculturii, raport cunoscut sub denumirea de “foarfecele preţurilor”.

Există o experienţă relativ bogată în privinţa calculării şi prezentării “ foarfecelui preţurilor”, respectiv a evoluţiei raportului dintre preţurile produselor agricole şi preţurile produselor industriale cumpărate de agricultori, atât în ţara noastră cât şi pe plan mondial. Istoric vorbind, trebuie să remarcăm că Virgil Madgearu – economistul de mare reputaţie – în lucrarea “ Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial” , publicată în anul 1940 , prezintă rezultatele calculelor efectuate de Institutul Românesc de Conjunctură şi Institutul Central de Statistică privind evoluţia raportului de preţuri industrie – agricultură, în perioadă 1929 – 1939, rezultând că în 1939 faţă de 1929 indicele preţurilor produselor agricole a reprezentat 72,2 %, iar indicele preţurilor produselor industriale cumpărate de agricultori 112,5 %.

După o întrerupere de mai mulţi ani, preocupările privind calcularea “ foarfecelui preţurilor” au fost reluate după anul 1975, de către Institutul de Finanţe, Circulaţie Monetară şi Preţuri din cadrul Institutului Central de Cercetări Economice.

Din calculele efectuate a rezultat că în 1989 faţă de 1975, prin reaşezările şi actualizările de preţuri efectuate, indicele general al preţului produselor agricole (livrate la fondul de stat) a fost de aproape 200 %, iar indicele preţurilor produselor industriale livrate agriculturii de circa 250 %, rezultând un “foarfece” de 80 %, deci cu 20 de procente (puncte) în defavoarea agriculturii.

Începând din anul 1990 lucrările privind perfecţionarea metodologiei şi continuarea determinărilor referitoare la “foarfecele preţurilor” au fost preluate de Institutul de Economie Agrară al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu – Siseşti”.

Pentru determinarea “foarfecelui preţurilor” a fost actualizată şi îmbunătăţită metodologia de lucru şi s-au efectuat calcule şi analize pe care le prezentăm în continuăm.

În baza calculelor efectuate, indicele preţurilor produselor agricole în 1998 faţă de 1990, a fost de 44.842 %, respectiv o creştere de 448 ori. Creşterile preţurilor produselor agricole, mai cu seamă în ultimii 2 – 3 ani, sunt însemnate şi ar putea avea efecte pozitive, dar problema cea mai mare este aceea că preţurile produselor industriale şi a serviciilor necesare agriculturii, într-un cuvânt a inputurilor, au crescut în ritmuri mult mai rapide, creând dezechilibre în aceste domenii de activitate economică. Indicele general al preţurilor produselor industriale cumpărate de agricultori a fost în 1998, faţă de 1990, de 110523 %, reprezentând o creştere de peste 1105 de ori.

Din datele puse la dispoziţie de IEA – ASAS, rezultă că în 1996 faţă de 1990 la tractoare, preţurile au crescut de 428,4 ori, la maşini agricole de 275,7 ori, la piese de schimb de 280,4 ori, la îngrăşăminte chimice de 174,5 ori, la carburanţi şi lubrefianţi de 291,5 ori şi la energie de 399,5 ori. Acestea sunt, în general, creşteri de preţuri foarte mari, chiar în comparaţie cu preţurile pe ansamblul economiei. Este de menţionat de asemenea că, deşi economia înregistra unele tendinţe de macrostabilitate, preţurile produselor industriale cumpărate de agricultori au continuat să crească în ritm rapid şi în anul 1996.

Astfel, în anul 1996, faţă de anul precedent preţurile plătite de agricultori pentru produsele industriale necesare producţiei agricole au crescut cu peste 60 %, în timp ce în anul 1995 faţă de anul precedent (1994) această creştere a fost de 38 %. Aceasta a determinat înrăutăţirea în continuare a raportului dintre preţurile produselor agricole şi preţurile produselor industriale în ţara noastră, a “foarfecelui preţurilor” aşa cum rezultă din cele ce urmează. Evoluţia raportului dintre indicii preţurilor primite de agricultori pentru produsele agricole şi indicii preţurilor plătite de aceştia pentru produsele industriale necesare activităţii agricole, respectiv “foarfecele preţurilor”, se prezintă în tabelul 1.1

Foarfecele preţurilor în perioada 1990 -1998

- % - Tabelul 1.1.

Specificare

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997*

1998*

Indicele preţurilor produselor agricole

642,2

1401,2

4417,9

9842,5

12585,0

19535,5

37060

44842

Indicele preţurilor produselor industriale cumpărate de agricultori

1702,2

2757,7

6590,7

13428,4

18539,2

30108,6

74177

110523

Foarfecele preţurilor”

37,7

50,8

67,0

73,3

67,9

65,0

50

41

Sursa: T. Lazăr şi colab.; 1997

*Sursa pentru anii 1997 si 1998: Raportul pe 2003 al Comisiei Europene privind Romania

Raportul de preţuri industrie- agricultură, “foarfecele preţurilor” a fost în întreaga perioadă analizată în defavoarea agriculturii, cu 62,3 procente în 1991, cu 49,2 procente în 1992, cu 33,0 procente în 1993, cu 26,7 procente în 1994, cu 32,1 procente în 1995, cu 35 procente în 1996, cu 50 procente in 1997 si cu 59 procente in 1998.

Este de menţionat că în 1998 “foarfecele preţurilor” s-a înrăutăţit faţă de cel din anii 1993, 1994 şi 1995, când ar fi fost de dorit şi necesar să se fi îmbunătăţit, creându-se un echilibru valoric mai bun între industrie şi agricultură – condiţie a dezvoltării cât mai echilibrate a acestor ramuri importante ale economiei româneşti.

Un efect negativ deosebit al dezechilibrului dintre creşterea preţurilor produselor industriale necesare agriculturii şi cele ale produselor agricole constă în anihilarea în acest fel a efectului subvenţiilor pentru agricultură. Astfel, în anul 1996 subvenţiile pentru agricultură au fost de circa 2000 miliarde lei, iar creşterile de preţuri la produsele industriale necesare agriculturii, în anul 1996 faţă de 1995, au depăşit în cifră absolută 2300 miliarde lei.

Trecerea agriculturii româneşti de la economia supracentralizată la economia de piaţă pune într-un fel nou şi problema pârghiilor de îndrumare şi încurajare, de dezvoltare a acestei ramuri de bază a economiei naţionale. Dintre toate pârghiile economice, pe primul loc se situează sistemul de preţuri de vânzare-cumpărare la produsele agricole, inclusiv foarfecele preţurilor dintre produsele industriale şi cele agricole.

El reprezintă principala pârghie de îndrumare şi susţinere atât a agriculturii în ansamblu cât şi a fiecărei ramuri de producţie în parte. Folosirea judicioasă a sistemelor de preţuri – numai ca expresie a acţiunii legii valorii şi a legii cererii şi ofertei – contribuie la crearea unor proporţii obiectiv necesare nu numai între agricultură şi industrie, ci şi între diferitele ramuri ale agriculturii, prin dezvoltarea echilibrată a acestora în funcţie de interacţiunea dintre cerere şi ofertă.

Back to Top