Conform legislaţiei în vigoare, asigurările pot fi obligatorii şi benevole, iar asiguratorii – întreprinderile cu capital privat, companiile de asigurări şi organele de stat. Asigurările sociale pot fi efectuate prin sistemul public de asigurari sociale şi privat. Toţi agenţii economici, indiferent de formele de proprietate şi gospodărire, inclusiv persoanele fizice, fondul pentru ajutorul de şomaj şi altele conform legislaţiei, persoane cu contract individual, efectuează contribuţii la asigurările sociale de stat.

Datoriile calculate sunt datorii faţă de alte persoane fizice şi juridice, în special faţă de personalul întreprinderii, organele asigurărilor sociale, companiile de asigurări, bugetul de stat, diverşi creditori.

Datoriile faţă de personal reprezintă angajamentele întreprinderii faţă de lucrători pentru munca prestată, privind recuperarea cheltuielilor şi plăţilor efectuate de salariaţi în favoarea întreprinderii etc.

Datoriile reprezintă surse străine de finanţare a activelor întreprinderii.

În contabilitate şi în rapoartele financiare datoriile se clasifică după următoarele criterii:

    După conţinutul economic:

  • datorii financiare,

  • datorii comerciale,

  • datorii calculate.

    După termenul de achitare:

  • datorii pe termen lung,

  • datorii pe termen scurt.

    După modul de achitare:

  • datorii convertibile, achitarea cărora poate fi efectuată prin cedarea unei părţi din capitalul statutar (acţiuni sau cote de participaţie),

  • datorii neconvertibile, achitarea cărora se efectuează prin alte mijloace şi nu prevede cedarea unei părţi din capitalul statutar.

Capitalul secundar – cuprinde diferenţele din reevaluarea activelor pe termen lung şi subvenţiile de stat. Diferenţele din reevaluarea activelor apar în rezultatul reevaluării activelor materiale, mijloacelor fixe, investiţiilor financiare active şi a altor active pe termen lung.

În rezultatul reevaluării pot fi stabilite:

  • diferenţe pozitive (ecartul de reevaluare) – cînd valoarea activelor după reevaluare este mai mare decît valoarea pînă la reevaluare;
  • diferenţe negative (reducerea valorii activelor) – cînd valoarea activelor după reevaluare este mai mică decît valoarea pînă la reevaluare.

Evidenţa analitică a diferenţelor din reevaluare se ţine pe tipuri de active pe termen lung reevaluate.

Profitul net (pierderea netă) reprezintă rezultatul financiar al perioadei de gestiune după impozitare. Întreprinderea obţine profit net atunci cînd veniturile întreprinderii depăşesc cheltuielile. În caz contrar întreprinderea obţine pierdere netă.

Profitul net (pierderea netă) se determină în contul 351 “Rezultat financiar total”.

La finele anului de gestiune în acest cont se trec:

1. în debit – cheltuielile suportate în timpul anului;

2. în credit – veniturile întreprinderii în timpul anului.

La înregistrarea veniturilor se întocmesc formulele:

Subcategories

Back to Top