Alcoolul de fermentaţie se poate obţine prin procese de fermentaţie şi prin procese chimice. Ca materii prime la noi în ţară se folosesc:

  • materii prime amidonoase – cartofi, cereale, ce suferă procese hidrotermice, apoi enzimatice, cu obţinerea de plămezi dulci ce sunt apoi supuse fermentaţiei alcoolice;
  • materii prime zaharoase – melasa (din sfeclă, trestie de zahăr ).

Ouăle sunt alimente valoroase din punct de vedere nutritiv. Sunt folosite ca atare pentru consum sau în industrie, la fabricarea pastelor făinoase, a produselor de patiserie, în obţinerea maionezelor, a prafului de ouă etc.

Microbiota laptelui

Laptele este un produs foarte valoros din punct de vedere nutritiv deoarece conţine în cantităţi corespunzătoare surse de C, N, substanţe minerale şi factori de creştere. Laptele are un pH de 6,5 (laptele de vacă) şi rH = 12-18, (domeniu favorabil activităţii microorganismelor facultativ anaerobe).

Dacă laptele se păstrează, la suprafaţa lui se acumulează un strat de grăsime astfel încît accesul aerului este oprit, are loc reducerea potenţialului redox şi se pot dezvolta astfel bacteriile anaerobe.

Valoarea alimentară a unui produs este dată de valoarea nutritivă, senzorială şi de gradul de inocuitate, respectiv absenţa din alimente a microorganismelor patogene, a substanţelor toxice microbiene şi a organismelor care produc infestarea (ouă, larve, insecte).

Back to Top