Societăţile comerciale folosesc în activitatea lor, pe lîngă baza tehnico- materială şi personal comercial, un important volum de mijloace băneşti, pentru înfăptuirea circuitului economic bani-marfă-bani din cadrul schimbului, precum şi a celorlalte relaţii băneşti ale societăţilor comerciale cu mediul extern. Aceste resurse băneşti sunt denumite generic resursele financiare ale comerţului, iar relaţiile de constituire şi utilizare a lor formează sfera finanţelor comerţului.

Utilizarea lor raţională, prin încorporarea în valori lucrative şi prin mărirea numărului de circuite la care ele participă în cursul unei perioade, determină creşterea activităţii economice şi sporirea eficienţei capitalului comercial.

Realizarea cu eficienţă superioară de către societăţile comerciale a obiectivelor lor economice este condiţionată de folosirea raţională a personalului, adică de creare a unui raport între dinamica vînzărilor şi dinamica personalului care să ducă la creşterea productivităţii muncii şi la economisirea cheltuielilor cu forţa de muncă.

Eficienţa cu care este cheltuită munca în comerţ, reflectată de numărul de personal folosit, activitatea economică şi cheltuielile efectuate pentru remunerarea muncii, depinde de productivitatea muncii, considerată unul din indicatorii calitativi ai activităţii comerciale.

Noţiunea şi modul de exprimare a productivităţii muncii

În expresia sa generală, productivitatea înseamnă randamentul, rodnicia cu care sunt valorificaţi factorii de producţie în economie. Ea se exprimă prin raportul dintre produsul creat - bunuri şi servicii - şi factorii respectivi, identificîndu-se productivitatea capitalului, a investiţiilor, a pămîntului, a materiilor prime, a muncii etc. Noţiunea cea mai uzuală este cea de productivitate a muncii şi fără nici o altă precizare se înţelege întotdeauna aceasta.

Personalul ocupat în comerţ deţine o pondere importantă şi în creştere în totalul populaţiei active din ţările cu economie dezvoltată, datorită sporirii masei de bunuri aduse pe piaţă, a ridicării nivelului servirii comerciale şi a schimbării însăşi a locului comerţului în economia naţională.

Comerţul face parte din sectorul terţiar, a cărui pondere este în creştere datorită sporirii rolului serviciilor în economie şi a atragerii de către acest sector a forţei de muncă din ramurile producţiei de bunuri, devenită disponibilă pe măsura promovării progresului tehnic.

Agenţii economici utilizează pentru desfăşurarea activităţii comerciale un important potenţial de forţă de muncă denumit resursele umane ale comerţului. Conceptul nu trebuie privit însă simplist, reducînd munca doar la condiţia de factor de producţie, depersonalizat.

Back to Top