Ţările foste comuniste au fost ţările care, după cel de-al II-lea Război Mondial au intrat in sfera de influenţă a URSS, fiind obligate la un experiment dramatic, acela al construirii socialismului, experiment soldat cu un eşec economic şi cu milioane de victime omeneşti. Ele au fost atat ţări europene (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Romania, Bulgaria, republicile baltice), cat şi ţări asiatice (Vietnam, Mongolia, Coreea de Nord), majoritatea dintre ele devenind membre ale unei organizaţii de integrare creată de URSS in anul 1949, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER).

Dacă există ceva despre care nu se poate spune că sistemul capitalist duce lipsă sunt profeţii sfarşitului său. Primul a fost Marx, cu sumbra sa sentinţă: “Ceasul din urmă al proprietăţii private capitaliste a sunat”.

A urmat un lung şir de variaţii pe aceeaşi temă. După mai mult de un secol, un alt lider al mişcării comuniste internaţionale nu acorda nici el vreo şansă capitalismului: “Problemele şi crizele trăite de lumea capitalului… sunt rezultatul logic al contradicţiilor antagoniste interne ale vechii societăţi.

Din momentul in care o intreprindere depăşeşte graniţele naţionale, ea se găseşte in faţa necesităţii de a se reorganiza. Acest proces trebuie să aibă loc la două niveluri diferite: cel al societăţii-mamă şi cel al filialelor. In ceea ce priveşte societatea-mamă, nu este vorba despre reforma serviciilor existente, ci, inainte de toate, despre crearea unei structuri noi. La inceput, cand intreprinderea a decis să treacă la investiţii in străinătate, nu exista decat un serviciu de export, adesea integrat serviciului de vanzări.

In economia contemporană, mondializarea a devenit un fenomen evident. Faptul că un produs purtand aceeaşi marcă este fabricat in mai multe ţări sau că in consiliile de administraţie ale multora dintre cele mai mari firme pot fi găsiţi membri de naţionalităţi diferite nu mai constituie o excepţie. Nu mai este o excepţie nici faptul că o grevă la o intreprindere a lui General Motors din Brazilia declanşează o mişcare de solidarizare in uzinele aceleiaşi firme situate in puncte cardinale opuse, in Australia sau in Anglia.

Atata timp cat Statul constituie o entitate care incarnează puterea publică, in condiţiile proprietăţii private şi ale democraţiei, el exercită funcţii specifice, toate subordonate interesului general al societăţii civile.

Funcţia economică a Statului necesită elaborarea unei politici adecvate, a cărei orientare porneşte de la asigurarea supravegherii, cand Statul are un rol pasiv, lăsand piaţa să-şi joace rolul său regulator in mod spontan şi poate ajunge pană la căutarea conştientă a echilibrului, cand Statul capătă un rol activ.

Subcategories

Back to Top