Definitia medicinei legale

Pornind de la necesitatea respectării conceptului de dreptate, având in vedere ca „nimic nu face pe om mai râu decât nedreptatea” (Topîrceanu) si ca „destinul lui s-a născut odată cu nevoia de justiţie si de respect individual” (Hamburger), a apărut si s-a dezvoltat „vocaţia valorificării condiţiei umane cu ajutorul ştiinţei” (Scripcaru-Terbancea) si anume: medicina legala.

Numita si medicina judiciara, aceasta disciplina preocupata de realitatea faptica obiectiva oferă posibilitatea unui veritabil „dialog in serviciul adevărului” (P. H. Muller).

Medicina legala ar putea fi definita ca: disciplina medicala de sinteza, situata la graniţa dintre ştiinţele medico – biologice (in general concrete) si cele socio-juridice (de regula abstracte), ce are drept scop sprijinirea competenta a justiţiei ori de cate ori pentru lămurirea unei cauze judiciare sunt necesare (anumite) precizări cu caracter bio-medical” (aprecieri făcute de Dr. în ştiinţe medicale Valentin Iftenie în Medicina Legală pentru facultăţile de Drept – Ed. Stiinţe Medicale).

Prof. vasile Astărăstoaie şi Prof. Ghe. Scripcaru în Medicina Legală pentru Jurişti, Ed. Polirom 2005 definesc:

Medicina legală este ştiinţa medicală ce îşi pune cunoştinţele în slujba dreptului şi, prin drept, în slujba ordinii sociale.

Medicina legală a evoluat, în decursul timpului, în raport cu două fenomene:

In raport cu evoluţia dreptului , reflectată prin trecerea, de exemplu, de la ordalii şi probe formale către probe ştiinţifice. Dacă în perioada probelor formale din Evul Mediu probele erau tarifate prin lege în ceea ce priveşte valoarea lor (de exemplu, recunoaşterea faptei era considerată regina probei şi pentru a o obţine se recurgea la tortură, motiv pentru care E. Ferri aprecia că rezistenţa individului la recunoaş­tere depindea de rezistenţa lui fizică), o data cu principiile de drept elaborate de C. Beccaria (de altfel, prevăzute încă în dreptul canonic, când Sf. Pavel spunea că „unde nu e lege, nu este nici încălcare de lege”, şi în dreptul roman, unde se stipula ca acolo unde nu există lege, nu există nici pedeapsă), se dă juristului libertatea de a evalua valoarea probelor în raport cu forţa lor probantă, astfel că, astăzi, apelul la probe, inclusiv ştiinţifice, este neîngrădit prin lege, totul trebuind să conducă la formarea convingerii intime în luarea unei decizii judiciare.

In acest cadru juridic, proba medico-legală a fost din ce în ce mai intens solicitată, încât, în prezent, s-a ajuns la constatarea silogistică potrivit căreia:

  • justiţia se bazează pe adevăr;
  • proba cu coeficientul maxim de adevăr este proba ştiinţifică, deci justiţia se bazează pe probe ştiinţifice.

Probele ştiinţifice garantează aşadar la maximum adevărul judiciar, de unde şi apelul nelimitat la acest tip de probe, mai ales în probleme judiciare privind viaţa şi sănătatea omului, dar şi ori de câte ori omul devine subiect al unui raport juridic.

In raport cu evoluţia ştiinţelor medicale şi a descoperirilor din medicină care au mers, de exemplu, de la simpla constatare a unei plăgi ca fiind mortală (dintre cele 22 de plăgi de pe corpul lui Cezar s-a spus că doar una era letală, cea dintre coastele 1 – 2) până la identificarea absolută a unei persoane prin stabilirea codului său genetic (amprenta genetică).

Precizia ştiinţifică se extinde astăzi la toate activităţile umane şi prin excelenţă la justiţie, având în vedere gravitatea socială şi umană a deciziilor sale, iar acest fapt cuprinde şi progresul ştiinţific în expertologia medico-legală ce poate oferi probe de certitudine chiar şi prin determinarea dozei elementului toxic într-un fir de par, a alcoolemiei într-o picătură de sânge, a sexului într-un rest tisular etc.

In acest proces evolutiv, logica cercetării ştiinţifice (epistemologia) transformă expertologia medico-legală într-o ştiinţă a adevărului.

Medicina legală trebuie astfel să dovedească ştiinţific orice afirmaţie (numai criteriologia disciplinează înclinaţia firească de a stabili un lucru pe bază de intuiţie şi fler), astfel ca valoarea de adevăr a unei aserţiuni să fie incontestabilă. Din acest punct de vedere nu există experţi celebri sau slabi, ci experţi care argumentează ştiinţific sau care nu argumentează.

Efortul epistemologic al expertologiei medico-legale este acela de a face concordante constatările sale ştiinţifice cu modul cum s-a petrecut un lucru, prin paradigma clasică a lui adequatio rei intellectus (a adecvării intelectului, adică a raţionamentelor noastre ştiinţifice, la realitatea lucrului petrecut). Pentru aceasta, ea epuizează criteriile ştiinţifice ce pot dovedi un fapt oarecare. De exemplu, acuza întreruperii cursului sarcinii printr-un traumatism devine certă dacă se întrunesc următoarele criterii: existenţa sarcinii, existenţa avortului, realitatea traumatismului, intensitatea traumatismului, concordanţa de sediu şi filiaţia de simptome între lovire şi avort.

Tot astfel, în faţa oricărui fapt antisocial nu trebuie eludat nici unul dintre itemii lui Mărio Bunge, dacă dorim să stabilim realitatea faptului petrecut. De exemplu, într-o moarte violentă, pentru a face „cadavrul să vorbească” nu vom pierde din vedere să ne întrebăm ce s-a întâmplat (prin ce mecanism), cum s-a produs (prin ce obiect), când s-a produs (data morţii), de ce s-a produs (motivaţia actului), unde s-a produs (evaluarea eventualelor reacţii supravitale), de către cine s-a produs (autorul faptei) şi, uneori, şi cine a suferit efectele acestei fapte (identificarea victimei).

In esenţă, proba medico-legală este una ştiinţifică, în majoritatea cazurilor, de certă concludentă şi pertinenţă dacă :

  • sunt utilizate toate mijloacele adecvate scopului(obiectivului expertizei);
  • este efectuată în timp util;
  • concluzia este demonstrată, nu afirmată;
  • concluzia este verificată în raport cu circumstanţele faptei analizate;
  • s-a ţinut cont de eroarea aleatorie a instrumentelor utilizate în culegerea datelor;
  • s-a dat dovadă de prudenţă atunci când faptele medicale sunt interpretabile (nu permit afirmaţii certe) sau când ştiinţa nu dispune de o explicaţie a fenomenului.

In ceea ce priveşte bazele juridice ale expertizei medico-legale, acestea sunt incluse în Codul de procedură penală şi în Ordonanţa 1/2000 de organizare a activităţii medico-legale. Constatările şi expertizele medico-legale sunt mijloace de probă ce permit:

  • constatarea unui fapt;
  • identificarea unui autor;
  • cunoaşterea împrejurărilor unei cauze penale.

Obiectul medicinei legale

Deoarece in medicina legalaorice diagnostic devine un verdict” (Scripcaru-Terbancea), se poate afirma ca obiectul medicinei legale se concretizează in lupta pentru aflarea adevărului – „care nu este întotdeauna frumos, după cum frumosul nu este întotdeauna adevărat” – tehnic sau ştiinţific, prin aplicarea atât a noţiunilor specifice medico-legale, cat si a celor generale, medico-biologice, in cadrul unei activităţi complexe numita generic expertologie.

In ceea ce priveşte domeniul de activitate al medicinei legale, schematic se poate vorbi de:

Tanatologia medico-legala sau patologia medico-legala morfologica (morfologia medico-legala), care studiază aspectele legate de moarte (felul morţii, cauzele morţii, semnele morţii etc.); preocuparea esenţiala a acestui sector este centrata pe examinarea (externa si interna) a cadavrului;

Clinica medico legala sau patologia medico-legala , clinica ce are ca obiect de studiu persoana (omul viu) sau documentele medicale ce aparţin acestuia, in scopul probării unor violente exercitate asupra sa (examinarea medico-legale traumatologica), al stabilirii stării psihice (expertiza medico-legala psihiatrica) a posibilităţii executării pedepsei privative de libertate (expertiza medico-legala pentru amânarea/întreruperea executării pedepsei din motive medicale) etc.;

Deontologie medicala acea parte a medicinei-legale care se ocupa cu îndatoririle corpului medical, cu raporturile medicilor intre ei, fata de societate, justiţie si fata de pacienţi .

Organizarea retelei de medicina legala din România

Activitatea de medicina legala din România se desfăşoară in conformitate cu prevederile Legii 459/2001, privind organizarea activităţii si funcţionarea instituţiilor de medicina legala, publicata de Monitorul oficial nr. 418/27.07.2001.

Din reglementările legii se desprind următoarele elemente ce caracterizează activitatea practica de medicina legala:

  • activitatea de medicina legala se realizează de către medicii legişti încadraţi in instituţiile de medicina legala;
  • activitatea de medicina legala se desfăşoară cu respectarea principiului teritorialităţii si al competentei;
  • activitatea de medicina legala este coordonata de: din punct de vedere administrativ de Ministerul Sănătăţii; sub raport ştiinţific si metodologic de M.S.F. si de Consiliul Superior de Medicina Legala, cu sediul in Institutul Naţional de Medicina Legala „Mina Minovici”.

Consiliul Superior de Medicina Legala este format din:

Consiliul Superior de Medicina Legala

In România, reţeaua de medicina legala este organizata la nivel naţional si are o structura piramidala, fiind compusa din următoarele nivele de competenta:

Institutul Naţional de Medicina Legala „Mina Minovici” Bucureşti – unitate cu personalitate juridica în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Activitatea de medicina legala este coordonata, sub raport ştiinţific si metodologic, de Ministerul Sănătăţii si de Consiliul Superior de Medicina Legala, cu sediul la Institutul de Medicina legala „Prof. Dr. Mina Minovici” Bucureşti

Consiliul Superior de Medicina Legala are următoarea componenta:

  • directorii institutelor de medicina legala;
  • profesorii de medicina legala din tara;
  • seful comisiei de specialitate al Colegiului Medicilor din România;
  • medici legişti din diferite servicii de medicina legala judeţene, numiţi prin ordin al ministrului sănătăţii;
  • preşedintele comisiei de specialitate a Ministerului Sănătăţii;
  • un reprezentant al Ministerului Sănătăţii, numit prin ordin al ministrului sănătăţii;
  • un reprezentant al Ministerului Justiţiei, numit prin ordin al ministrului justiţiei;
  • un reprezentant al Ministerului Public, numit prin ordin al ministrului justiţiei;
  • un reprezentant al Ministerului de Interne, numit prin ordin al ministrului de interne.

Directorul General al Institutului de Medicina Legala „Prof. Dr. Mina Minovici” este, de drept, preşedintele Consiliului Superior de Medicina Legala. În caz de indisponibilitate, el poate fi înlocuit de unul din directorii institutelor de medicina legala, desemnat de preşedintele Consiliului superior de medicina legala.

Directorul General al Institutului de Medicina Legala „Prof. Dr. Mina Minovici” si directorii institutelor de medicina legala din centrele medicale universitare sunt numiţi prin ordin al Ministrului Sănătăţii.

Consiliul Superior de Medicina Legala are următoarele atribuţii:

  • coordonează activitatea de medicina legala, din punct de vedere ştiinţific si metodologic, împreuna cu Ministerul Sănătăţii, în vederea asigurării unei practici medico-legale unitare pe întreg teritoriul tarii;
  • studiază si interpretează anual, morbiditatea si mortalitatea medico-legala, si informează despre aceasta Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public si Ministerul de Interne;
  • iniţiază studii de criminologie si alte studii interdisciplinare de interes social si medico-legal, la nivel naţional;
  • sprijină, prin mijloace specifice, activitatea medico-sanitara;
  • propune Ministerului Sănătăţii componenta nominala si modul de funcţionare ale Comisiei superioare medico-legale si ale comisiilor de avizare si control al actelor medico-legale;
  • adopta, în termen de 30 de zile de la data constituirii, regulamentul propriu de organizare si funcţionare.

Consiliul Superior de Medicina Legala se întruneşte semestrial sau ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin o treime din numărul membrilor săi.

Institutul Naţional de Medicina Legala „Mina Minovici” Bucureşti colaborează cu Ministerul de Justiţie, Parchetul General si cu Ministerul de Interne.

Instanţa ştiinţifica suprema este constituita de Comisia Superioara Medico-legala (formata din membri de diferite specialităţi – medici legişti, chirurgi, ortopezi, neurochirurgi, microbiologi etc.)

Comisia Superioara Medico-legala este compusa din următorii membrii permanenţi:

  • directorul general al Institutului de Medicina Legala "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti;
  • directorul adjunct medical al Institutului de Medicina Legala :Prof. Dr. Mina Minovici” Bucureşti;
  • directorii institutelor de medicina legala din centrele medicale universitare;
  • şefii disciplinelor de profil din facultăţile acreditate din cadrul centrelor medicale universitare;
  • seful disciplinei de morfopatologie a Universitarii de Medicina „Carol Davila” Bucureşti;
  • 2-4 medici primari legişti, cu experienţa în specialitate, desemnaţi de directorul general al Institutului de Medicina Legala "Prof. Dr. Mina Minovici.

La lucrările Comisiei superioare pot fi cooptaţi, în funcţie de specificul lucrărilor, profesori – şefi de disciplina, din diferite specialităţi medicale, precum si specialişti din alte domenii ale ştiinţei, care pot contribui la lămurirea problemelor a căror rezolvare o cere justiţia în diferite expertize medico-legale.

Directorul General al Institutului de Medicina Legala „Prof. Dr. Mina Minovici” este Preşedintele Comisiei Superioare Medico-legale.

Comisia superioara medico-legala verifica si avizează, din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale si se pronunţa asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale.

În cazul in care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioara medico-legala recomanda refacerea totala sau parţiala a lucrărilor la care se refera actele primite pentru verificare si avizare, formulând propuneri in acest sens sau concluzii proprii.

Institute zonale de medicina legala

Sunt unităţi cu personalitate juridica în subordinea administrativa a Ministerului Sănătăţii care îşi au sediul in centre medicale universitare Cluj, Iaşi, Timişoara, Târgu-Mureş, Craiova.

Institutul de Medicina legala „Prof. Dr. Mina Minovici” Bucureşti, precum si celelalte institute de medicina legala, în limitele competentei lor teritoriale, au următoarele atribuţii principale:

  • controlează din punct de vedere ştiinţific si metodologic un anumit număr de laboratoare judeţene;
  • efectuează, din dispoziţia organelor de urmărire penala, a instanţelor judecătoreşti sau la cererea persoanelor interesate, expertize si constatări, precum si alte lucrări cu caracter medico-legal;
  • efectuează noi expertize medico-legale dispuse de organele de urmărire penala sau instanţele judecătoreşti, precum si în cazurile de deficiente privind acordarea asistentei medicale ori în cazurile în care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice;
  • executa examene complementare de laborator, solicitate de serviciile de medicina legala judeţene, de organele de urmărire penala, de instanţele judecătoreşti sau de persoanele interesate;
  • îndeplinesc, pentru judeţele în care îşi au sediul, respectiv pentru municipiul Bucureşti, atribuţiile ce revin serviciilor de medicina legala judeţene prevăzute în prezenta ordonanţa;
  • efectuează cercetări ştiinţifice în domeniul medicinii legale si pun la dispoziţie învăţământului universitar si postuniversitar materiale documentare, precum si alte mijloace necesare procesului de învăţământ;
  • contribuie la sprijinirea asistentei medicale atât prin analiza aspectelor medico-legale din activitatea unitarilor sanitare, la cererea lor, cât si prin analiza unor probleme constatate cu ocazia desfăşurării activităţii de medicina legala;
  • propun Consiliului superior de medicina legala masuri corespunzătoare în vederea asigurării, din punct de vedere metodologic, a unei practici unitare în domeniul medicinii legale pe întreg teritoriul tarii;
  • avizează funcţionarea, în condiţiile legii, a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de îmbălsămare si alte servicii de estetica mortuara.

In cadrul institutelor de medicina legala din centrele medicale universitare, precum si în cadrul Institutului de Medicina Legala „Prof. Dr. Mina Minovici” funcţionează Comisii de avizare si control al actelor medico-legale.

Comisia de avizare si control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicina legala din centrele universitare este compusa din:

  • directorul institutului de medicina legala din centrul medical universitar respectiv;
  • 2-4 medici primari legişti cu experienţa în specialitate, desemnaţi de directorul institutului de medicina legala.

La lucrările Comisiei de avizare si control al actelor medico-legale pot fi cooptaţi, în funcţie de specificul lucrărilor, profesori - şefi de disciplina, din diferite specialităţi medicale.

Directorul institutului de medicina legala din centrul medical universitar este preşedintele Comisiei de avizare si control al actelor medico-legale.

Componenta nominala si modul de funcţionare ale Comisiei superioare medico-legale si ale comisiilor de avizare si control al actelor medico-legale se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea Consiliului superior de medicina legala.

Comisiile de avizare si control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicina legala examinează si avizează:

  • actele de constatare sau de expertiza medico-legala, efectuate de serviciile de medicina legala judeţene, în cazurile în care organele de urmărire penala sau instanţele judecătoreşti considera necesara avizarea;
  • actele noilor expertize efectuate de serviciile medico-legale judeţene înainte de a fi transmise organelor de urmărire penala sau instanţelor judecătoreşti.

Servicii medico-legale judeţene

Funcţionează in oraşele reşedinţa de judeţ fiind subordonate, din punct de vedere administrativ, direcţiilor de sănătate publica.

Serviciile medico-legale judeţene pot organiza Cabinete medico-legale in localităţile mai importante din judeţul respectiv sau pot decide numirea unui medic de alta specialitate ca medic legist delegat (temporar).

Serviciile de medicina legala judeţene au următoarele atribuţii principale:

  • efectuează expertize si constatări medico-legale din dispoziţia organelor de urmărire penala sau a instanţelor judecătoreşti, precum si în cazurile de deficiente în acordarea asistentei ori in cazurile in care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice;
  • efectuează orice alta expertiza sau constatare medico-legala, în cazul în care se apreciază ca aceasta nu poate fi efectuata de cabinetul de medicina legala;
  • efectuează, cu plata, examinări medico-legale, la cererea persoanelor interesate, precum si orice alte lucrări medico-legale, cu excepţia celor care intra în competenta cabinetului de medicina legala;
  • efectuează noi expertize medico-legale, cu excepţia celor care intra în competenta institutelor de medicina legala;
  • pun la dispoziţie catedrelor de medicina legala din universităţile de medicina si farmacie, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale, de deontologia medicala si de reglementările privind drepturile omului, materiale documentare, cadavre, ţesuturi si alte produse biologice necesare procesului didactic;
  • pun la dispoziţia Institutului de Medicina Legala „Prof. Dr. Mina Minovici” si a institutelor de medicina legala materiale necesare pentru cercetarea ştiinţifica;
  • contribuie la ridicarea nivelului de acordare a asistentei medicale din unităţile sanitare, comunicând organului ierarhic superior al acestor unităţi deficientele constatate cu ocazia desfăşurării activităţii de medicina legala;
  • participa, la cererea instituţiilor sanitare si a Colegiului Medicilor din România, la lucrările comisiilor de ancheta, instituite de acestea si contribuie, atunci când diagnosticul este incert, la clarificarea cauzelor care au provocat vătămarea integrităţii corporale, a sănătăţii sau decesul bolnavilor.

Cabinetele de medicina legala

Au următoarele atribuţii principale:

  • efectuează orice expertiza si constatare medico-legala, din dispoziţia organelor de urmărire penala sau a instanţelor judecătoreşti, cu excepţia celor ce intra în atribuţiile serviciilor de medicina legala;
  • asigura, cu plata, efectuarea examinărilor medico-legale, la cererea persoanelor interesate;
  • asigura, cu plata, efectuarea altor lucrări medico-legale

In prezent exista 11 Cabinete medico-legale subordonate situate in următoarele oraşe sau municipii nereşedinţa de judeţ: Lugoj, Câmpulung-Argeş, Comăneşti, Făgăraş, Petroşani, Sighetul Marmaţiei, Mediaş, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Bârlad, Oneşti.

Back to Top