Tanatologia medico-legala studiază problematica morţii organismului uman. Denumirea de tanatologie rezulta din asocierea a doua noţiuni:

  • Thanatos – zeul morţii
  • logos – cuvânt, idee, raţiune, ordine.

Moartea – acest fenomen (atât de puţin cunoscut in realitate dar despre care forte mulţi au impresia ca i-au descifrat tainele) prin care fiinţa umana se contopeşte cu neantul (sau cu entitatea primordiala ) este considerata:

  • „bucuria necazului”
  • „simbria păcatului” Biblie
  • „acea lovitura de maestru a naturii, prin care ea reuşeşte sa producă mai multa viata „ (J.W. Goethe, 1749-1832);
  • „ un sfârşit urmat imediat de un nou început” (M. Eliade 1907-1986);

Autopsia medico-legala

In sala de autopsie „se întrerupe orice conversaţie si se lasă rasul sa zboare pentru ca este singurul loc unde moarte se delectează slujind viata”.

Sinonima cu necropsie (necro-mort, cadavru, opsis – vedere) termen considerat de unii autori mai adecvat decât cel de autopsie (autos însuşi) autopsia medico-legala se refera la examinarea cadavrului sau a fragmentelor de cadavru , indiferent de timpul trecut de la deces, deci inclusiv examinarea scheletului uman ,in totalitate, sau a diverse fragmente osoase (atunci când a trecut o perioada îndelungata de timp de la moarte.

Autopsia poate fi :

Prosecturala , care se executa in laboratorul de anatomie patologica din cadrul unui spital, de către un medic anatomo-patolog, pentru a se confirma/infirma patologia care a determinat decesul pacientului care a fost internat in acea unitate sanitara. Aceste autopsia se efectuează cu acordul familiei.

Medico-legala sau oficiala , cu următoarele caracteristici:

B.1. - este efectuată numai de către medicul legist, asistat de personalul cu pregătire medie (autopsier si auxiliar);

B.2. - se executa la unitatea medico-legala pe a cărei raza teritoriala s-a produs decesul persoanei sau unde a fost găsit cadavrul; când nu exista posibilitatea transportării cadavrului la morga, cu acordul medicului legist, autopsia se poate efectua la locul unde a fost găsit cadavrul sau intr-un loc anume ales;

B.3. - este obligatorie (si independenta de acordul familiei) in următoarele cazuri:

Moarte violenta , chiar si atunci când exista o anumita perioada intre evenimentul traumatic (accident, agresiune etc.) pana la deces , dar moartea poate fi pusa in legătura cu acel eveniment;

Cauza morţii nu este cunoscuta (spre exemplu rudele, cunoscuţii etc. nu pot proba cu documente medicale o patologie prin care sa se poată explica decesul);

Cauza morţii este suspecta de a fi violenta . Moartea este considerata suspecta in următoarele cazuri:

  • moarte subita
  • decesul unei persoane a cărei sănătate , prin natura serviciului, a fost verificata periodic din punct de vedere medical;
  • deces care survine in timpul unei misiuni de serviciu, in incinta unei întreprinderi sau instituţii;
  • deces care survine in custodie(moartea persoanelor aflate in detenţie sau privare de libertate , in spitale psihiatrice , decese in spitale penitenciare, in închisoare sau in arestul politiei).
  • multiple decese repetate in serie sau concomitente intr-o comunitate;
  • cadavre neidentificate sau scheletizate;
  • decese survenite in locuri publice sau izolate;
  • când moartea survine la scurt interval de timp de la internarea intr-o unitate sanitara, timp in care nu s-a putut stabili un diagnostic care sa excludă o moarte violenta;
  • când moartea este pusa in legătura cu o deficienta in acordarea asistentei medicale sau in aplicarea masurilor de profilaxie ori de protectie a muncii.
  • decesul pacientului a survenit in timpul sau la scurt timp după o intervenţie diagnostică sau terapeutica medico-chirurgicala.

B.4. Autopsia medico-legală se execută numai în baza unui document oficial, scris (adresă/ordonanţă) emis de către un organ de anchetă abilitat al Statului.

El trebuie sa cuprindă:

  • antetul unităţii emitente;
  • numărul de înregistrare si data emiterii;
  • sa fie stampilat;
  • sa se menţioneze lizibil numele, gradul si funcţia celui care a dispus efectuarea autopsiei;
  • sa se precizeze identitatea cadavrului, locul si data când a fost găsit;
  • sa se menţioneze circumstanţele in care s-a produs decesul: un accident, o agresiune, etc.
  • sa se specifice obiectivele ce trebuie avute in vedere la redactarea raportului de autopsie.

B.5. Autopsia medico-legala trebuie sa fie completa: cele trei cavităţi: (craniana, toracica, abdominala) bine examinate chiar daca moartea a survenit prin amputarea unui membru sau zdrobirea capului.

B.6. După efectuarea autopsiei datele sunt trecute in Raportul de autopsie medico-legala. El conţine:

Parte introductiva cu :

  • preambul (date referitoare la identitatea cadavrului, nume, sex, locul naşterii, locul decesului si adresa; identitatea si calitatea celor ce efectuează autopsia si documentul in baza căruia se efectuează autopsia);
  • istoricul faptelor/circumstanţelor in care s-a produs decesul.

Partea descriptiva:

  • examenul extern (leziuni, descriere, localizare, tatuaje, cicatrici);
  • examen intern (organ sănătos, organ bolnav).

Partea de sinteza:

  • diagnosticul macroscopic (rezultatele investigaţiilor de laborator anatomo-patologic, toxicologic şi serologic);
  • rezultatele de laborator si concluziile Raportului de autopsie.

Deci, raportul de autopsie medico-legală răspunde la:

  1. felul morţii (violenta sau neviolenta);
  2. cauza medicala a morţii;
  3. legătura de cauzalitate intre leziunile traumatice si deces;
  4. modalităţi de producere a leziuni traumatice decelate in vederea stabilirii raportului de cauzalitate;
  5. data morţii;
  6. rezultatele unor examinări complementare: grupa de sânge, alcoolemie, etc.

B.7. Documentele ce pot fi emise de instituţia medico-legala numai după efectuarea autopsiei sunt:

  • documente pentru aparţinător;
  • documente pentru organul de ancheta.

La aparţinător, in bazacertificatului medico-legal constatator al decesului eliberat după autopsie, primăria eliberează certificatul de deces necesar familiei pentru înhumare sau incinerare. Si tot aparţinătorilor li se eliberează o copie după concluziile raportului de autopsie pentru obţinerea unor drepturi sociale, pensii de urmaş si despăgubiri după accidente de munca.

Organelor de ancheta li se eliberează următoarele documentele:

  • concluziile raportului de autopsie;
  • raportul complet de autopsie medico-legala.

Exista posibilitatea ca autopsia sa se facă artificial caz in care este nevoie sa se facă exhumarea cadavrului in vederea unei noi autopsii.

Datele de ancheta trebuie sa aprofundeze mai mult situaţia.

B.8. Autopsia medico-legală se realizează cu respectarea eticii medico-legala şi a demnităţii persoanei decedate.

B.9. După autopsie corpul se îmbălsămează si organele examinate se reintroduc in cadavru.

Etapele morţii

Moartea este un proces in evoluţia individului; ea parcurge mai multe etape sau faza evolutive pana la instalarea morţii definitive. Acest lucru permite ca aserţiunea „moartea este facuta din mai multe morţi” sa fie acceptata, ceea ce ridica problema stabilirii organului vital principal a cărui încetare funcţionala sa fie echivalenta cu moartea individului.

Se poate muri prin creier, inima sau plămâni:

  • moartea cordului prin stop-cardiac sau fibrilaţie ventriculara de regula secundara morţii cerebrala
  • moartea plămânului care survine după moartea creierului si a inimii (numai uneori precede moarte inimii).

Moartea creierului poate fi considerata deci criteriul morţii organismului uman.

Criteriile morţii cerebrale:

Criterii clinice – evidenţiate prin pierderea completa a vieţii de relaţie si a vieţii vegetative. Acestea sunt:

  • inconştienta completa;
  • imobilitatea absoluta si atonie musculara completa;
  • midriaza fixa bilaterala (luciul corneei, insensibilitatea corneei, hipotonie musculara) traducând existenta leziunilor ireversibile ale celulelor nervoase de la nivelul măduvei si a trunchiului cerebral;
  • oprirea respiraţiei spontane mai mult de 5 min;
  • ritm cardiac neinfluenţat de atropina;
  • prăbuşirea tensiunii arteriale neinfluenţata de administrarea de vasopresina;
  • polikilotermie relativa (scăderea ireversibilă a temperaturii corpului la 30o -35oC fără frison sau piloerecţie).

Criterii paraclinice :

  • EEG, linişte izoelectrica – traseu liniar;
  • tulburări de circulaţie cerebrala;
  • traseu liniar la EKG

Criterii morfologice

  • biopsia cerebrala pune in evidenta alterări stucturale si modificări enzimatice.

Celulele, ţesuturile, organele, deşi trăiesc in ansamblu, ele mor separat, rând pe rând, in funcţie de oxigenul preluat din mediu prin aparatul respirator si preluat in organism prin sânge.

Trunchiul cerebral are cea mai mare durata de supravieţuire in condiţii de anoxie fără apariţia leziunilor ireversibile. In funcţie de rezistenta care o au la hipoxie sau anoxie diverse organe, ţesuturi, celule, vor muri mai repede sau mai târziu. Spre exemplu cortexul cerebral nu poate rezista mai mult de 3-5 min fără oxigen (peste acest interval se instalează encefalopatia anoxica).

O resuscitare eficienta care sa permită revenirea la viata a unui individ trebuie aplicata in primele 5 minute de la sistarea circulaţiei şi respiraţiei. Instituirea masurilor de protezare cardio-circulatorie si respiratorie după mai mult de 5 min. poate readuce la viata un cadavru care respira.

Etapele instalării morţii

  • Agonia
  • Moartea clinica
  • Moartea biologica

Agonia

Agonia este o etapa premergătoare morţii (agon = lupta) in care fenomenele tanatologice se impun in fata celor biologice. In consecinţa, se constata diminuarea funcţiilor vitale cardio-circulatorii si respiratorii.

Fazele agoniei:

  • Euforica sau preagonica, o stare de excitaţie psihomotorie, nelinişte, persoana cu logoree, respiraţie rapida si superficiala ( tahipnee ).
  • De privire fixa cu transpiraţii reci, cianoza extremităţilor, puls slab, respiraţie nereglata.
  • De imobilitate, extremităţile se răcesc si simţurile dispar progresiv.

Formele agoniei:

  • Agonie conştienta sau lucida, când individual este prezent in mediu, conversează si îsi urmăreşte parametrii funcţionali, puls, ritm respirator etc.
  • Agonie deliranta.
  • Agonie alternanta.

Durata agoniei : – intervalele de la debut pana la încetarea funcţiilor vitale: lungi (ore, minute) scurte (minute, secunde) si absente – in cazul zdrobirilor de organe.

Moartea clinica

Moartea clinica – o etapa intermediara intre viata si moartea definitiva, care se caracterizează prin încetarea funcţiilor vitale. Ea durează din momentul încetării funcţiilor vitale pana la instalarea leziunilor ireversibile de la nivelul SNC.

Moartea clinica este un fenomen comun atât al morţilor violente cat si a celor neviolente. Ea se caracterizează prin dispariţia funcţiilor respiratorii si cardiace, dispariţia activităţii reflexe si dispariţia activităţii electrice a creierului. In lipsa aplicării metodelor de resuscitare cardio-circulatorie si respiratorie moartea clinica nu poate dura mai mult de 5 min.

In condiţii de hipotermie care reduce necesarul de oxigen prin scăderea funcţiilor organelor, inclusiv a celor vitale, se apreciază ca durata morţii clinice poate creste pana la 15 – 20 min ( au fost descoperite o serie de gene responsabile de inducerea stării de hipotermie: gena PL care ar influenta gradul de percepţie a temperaturii scăzute si gena PDK care ar influenta rata de metabolism.

Pe aceste considerente se accepta ca instituirea metodelor de terapie intensiva mai mult de 10 min de la debutul morţii clinice este utila prematurilor, nou-născuţilor, care au rezistenta mare la lipsa de oxigen, unele cazuri de hipotermie, intoxicaţii cu tranchilizante la gravide pentru salvarea copilului.

Moartea biologica

Moartea biologica – este o moarte reala, o etapa ireversibila, prin metode de resuscitare individul nu mai poate reveni la viata.

Coma sau somnul profund este o stare patologica de inhibiţie a activităţii nervoase centrale, caracterizata prin pierderea parţiala sau totala a conştiinţei, a mobilităţii voluntare si a sensibilităţii conştiente cu păstrarea funcţiilor vegetative fundamentale cardio-circulatorii si respiratorii.

  • Coma de gradul 1 – subcoma
  • Coma de gradul 2 – propriu-zisa
  • Coma de gradul 3 – profunda
  • Coma de gradul 4 – depăşita

Sincopa : pierdere brusca si de scurta durata a conştiinţei prin anoxie cerebrala generate de oprirea circulaţiei sau a respiraţiei: sincope cardiace, sincope emotive, sincope după o durere puternica, sincope după consum de alcool, etc.

Licotimia sau leşinul este o sincopa falsa prin abolirea de scurta durata a stării de conştienţă insotita de pierderea tonusului postural dar cu menţinerea funcţiilor vitale la parametrii optimi.

Clasificarea medico-legala a morţii

Moartea poate fi:

  • violenta;
  • neviolenta;
  • suspecta a fi violenta;

Moartea violenta

Moartea violenta apare din acţiunea unor agenţi traumatici externi:

Accidente: În aceasta categorie sunt situaţiile in care decesul survine ca o consecinţa a nerespectării unor norme, legi referitoare la desfăşurarea unor activitatea sociale:

Accidente rutiere , feroviare, de munca, casnice, sau chiar când infractorii sparg un apartament aflat la un etaj superior si cad de la înălţime;

Tot moarte violenta din accident este si cea produsa de greşeli in activitatea de asistenţa medicala: tratament incorect, nesupraveghere, incompetenta, etc. In aceasta situaţie agentul traumatic poate fi exogen prin: greşeli chirurgicale, deces prin hemoragii interne, rupturi de splina, cat si prin agenţi traumatici endogeni: o boala netratata la timp sau tratata cu superficialitate: apendicita neoperata la timp, peritonita, soc toxico septic - deces.

Sinuciderea : acte autolitice in funcţie de societate, religie.

Suicidul nu este acceptat, este dezaprobat iar individual presupune parcurgerea unor etape in care ideea de sinucidere odată inoculata ii paralizează activitatea psihica si elaborează planul suicidal.

  • omorul – consecinţa a hetero agresiunii umane.
  • execuţia capitala: pedeapsa cu moartea este o circumstanţa particulara de deces a unei persoane care a fost condamnata printr-o hotărâre definitiva data de o instanţa judecătoreasca.

D.p.d.v. al modului de acţiune a agentului traumatic extern moartea violenta poate fi

  • prin acţiune directa a agentului asupra organismului uman (plăgi împuşcate in cap, in inima, politraumatisme rutiere, spânzurare);
  • prin acţiune indirecta (intoxicaţiile provenite in timpul spitalizării sau infecţiilor produse după traumatisme datorita epuizării armelor de apărare ale organismului).

Rolul medicului legist consta in stabilirea existentei vreunei legături de cauzalitate intre traumatismul incriminat si moartea individului.

Moartea neviolenta poate fi:

  • naturala, de bătrâneţe, reprezentata prin procese fiziologice de îmbătrânire – situaţii excepţional de rar întâlnita deoarece in general in determinismul morţii intervine o boala sau un traumatism;
  • moartea patologica – eveniment final a unei acţiuni organice, cel mai frecvent tip de deces.

Moartea suspecta de a fi violenta denumita si obscura, care datorita cauzelor si circumstanţelor in care se produce poate fi inclusa in una din celelalte 2 morţi. Din categoria morţilor suspecte sunt:

  • moartea subita din care face parte : moartea subita cu leziuni organice incompatibile cu viata; moartea subita cu leziuni organice cronice; moartea subita cu leziuni – modificări organice nespecifice pentru o anumita boala.
  • moartea prin inhibiţie
  • moartea funcţionala.

Moartea subita – moarte ce se produce brusc la cel mult 24 h de la debutul simptomatologiei, ea apare in plina stare de sănătate posibil aparenta deoarece un om sănătos poate fi si un om bolnav care se ignora. Moartea subita poate apare si la un individ a cărei stare de sănătate este menţinuta de către un tratament zilnic ce nu lasă sa se întrevadă sfârşitul infaust.

Moarte subita cu leziuni organice incompatibile cu viata : infarct miocardic, hemoragie cerebrala, ruptura unor anevrisme, stări septicemice, cancere.

Moarte subita cu leziuni organice cronice : scleroza coronariana, miocardiofibroza, scleroza pulmonara; moartea la „ora intima”(dupa o ingestie exagerată alimentară şi după un efort sexual deosebit persoana poate să moară subit în momentul în care îşi trage răsuflarea, sau după stări conflictuale.

Moarte subita cu leziuni/modificări organice nespecifice pentru o anumita boala : viroze, alergii.

Moartea prin inhibiţie – moarte reflexa ce se produce la indivizii sănătoşi, lovirea puternica a zonei laringiene, epigastrice, tibiei anterioare, globi oculari sau lovirea mucoasei colului uterin, dilatarea brusca a anusului poate duce la deces si funcţionarea pleurei sau pericardului sau peritoneului poate duce la deces - moarte prin inhibiţie - moarte reflexa.

Moartea funcţionala sau dinamica care la autopsie nu pune in evidenta nici o leziune si nici o modificare a organelor - nimic traumatic. Cel mai frecvent moartea funcţionala are o determinare psihica – moartea psihogena in care stresul psihic intens duce la deces. Moartea de tip Woodoo prin frica ce a produs decesul in drum spre eşafod sau bucuria (Lacedemonian unul dintre invitaţii Greciei antice a murit de bucurie la aflarea vestii ca fiul sau a învins la olimpiada). Pe fondul unei labilităţi neuropsihice se produc modificări hormonale – creşteri de catecolamine responsabile de deces.

Semnele morţii

Ne interesează:

  • daca moartea este reala;
  • care este data probabila a decesului;
  • daca exista sau nu leziuni traumatice la examinarea externa a cadavrului.

Se cercetează: locul unde a fost găsit, sexul, vârsta, poziţia sociala , daca e vorba de o moarte violenta sau neviolenta si se urmăreşte ridicarea si transportul cadavrului la institute medico-legala in vederea efectuării autopsiei.

Semne negative de viata

  • apar imediat după încetarea funcţiilor vitale (cardio-respirator);
  • au valoare orientative neprezentând susţinerea diagnosticului de moarte reala deoarece sunt prezente si in sincope, lipotimii, moarte aparenta;
  • se datorează alterării trepiedului vital: creier, corp, plămân.

Ca semene negative de viata sunt:

  • pierderea tonusului postuaral;
  • relaxarea sfincterelor uretrale si sigmoidiene;
  • pleoape întredeschise;
  • musculatura flasca;
  • degetele mâinilor in semiflexie;
  • halucele rotat spre lateral;
  • pielea ceroasa cu elasticitate pierduta;
  • midriaza;
  • reflexe abolite;
  • lipsa respiraţiei, „oglinda neaburita”;
  • apa nu se mişca in vasul aşezat pe torace ;
  • nu se percep contracţiile inimii;
  • nu se simte pulsul;
  • daca se înţeapă corpul intr-o anumita zona nu curge sânge.

Semne pozitive de moarte

Răcirea cadavrului

  • se face de la suprafaţa spre interior la o temperatura de 15-18 grade in mediu; in primele ore de moarte se pierd 1-2 grade;
  • diagnosticul de moarte reala se pune atunci când temperatura intrarectala este de 20 grade. Aceasta se atinge după 10-12 ore de la deces; are o valoare orientativa in stabilirea datei (orei morţii) pentru ca este influenţata in mod direct de temperatura din mediu.

Deshidratarea – se produce datorita evaporării lichidelor din zonele superficiale ale pielii, apare acolo unde pielea este subţire: buze, scrot, ochi, vârful nasului. Deshidratarea apare si in zone unde pielea a suferit excoriaţii, plăgi, şanţ de spânzurare sau strangulare. Zonele deshidratate sunt gălbui-brune, uscate, dure. Prin deshidratare cadavrul pierde in greutate, poate pierde pana la 10 kg in 24h, iar noul născut 300 – 400 gr/24 h. Nu are valoare in stabilirea datei morţii.

Lividităţi cadaverice (lividus = vânăt). Sunt pete roşiatice-violacee ce apar prin distribuţia – acumulare sângelui in zonele declive ale cadavrului sub influenta forţei gravitaţionale si in lipsa circulaţiei sângelui prin vase. In evoluţia lor lividitatile cadaverice parcurg următoarele faze:

Faza de hipostaza – la 30-60 min de la deces apar pete roşiatice – violacee care se întind progresiv si vor conflua, la 12-16 ore sunt complet instalate, la digitopresiune dispar pentru a reapare după încetarea presiunii; daca se modifica poziţia cadavrului lividităţile se redispun in raport cu noile zone de clime; daca se secţionează pilea in regiunea lividităţilor sângele care apare se şterge uşor si ţesutul rămâne alb.

Faza de difuziune se instalează la 15/24 h de la deces – la presiune digitala paleste si reprezintă difuzarea sângelui din vas in ţesut.

Faza de imbibiţie prin care sângele hemolizat trece in ţesutul din jur, îmbibând-ul; Se instalează la 18 ore de la deces. Lividităţile apar colorate omogen, la digitopresiune nu-si mai modifica culoarea. Daca poziţia cadavrului se schimba lividităţile îşi păstrează dispoziţia iniţiala. Zonele de sprijin ale cadavrului sau regiunile comprimate de îmbrăcăminte, curea, guler nu prezintă niciodată lividităţi cadaverice. Este cel mai sigur si precoce semn al morţii reale. Lividitatile pot indica timpul care a trecut de la deces (împreuna cu celelalte semne ale morţii si in special cu rigiditatea cadaverica) pot indica timpul si poziţia sau modificarea poziţiei cadavrului.

Ele orientează asupra cauzei morţii in intoxicaţii cu oxid de carbon sau cianuri (sunt roşii carmin iar in intoxicaţii cu nitrit sunt brune).

Diferenţa dintre lividităţi si echimoze se face prin secţionarea tegumentului in care echimozele prezintă cheaguri de sânge aderente ce nu pot fi îndepărtate prin spălare sau ştergere.

Rigiditatea cadaverica :

  • rezulta din contracţia muşchilor scheletici;
  • se pune in evidenta la nivelul articulaţiilor;
  • se instalează in sens cranio-caudal;
  • dispare in aceeaşi ordine in care a apărut;

După relaxarea musculară iniţială, postmortem, rigiditatea parcurge următoarele etape:

  • etapa de instalare: ce apare in 1-3 ore de la deces (muşchii masticatori, muşchii fetei, muşchii cefei si ceilalţi muşchi; la 4-6 ore corpul devine rigid;
  • etapa de stare - apare la 14-24h postmortem sete completa si totală, se învinge cu greutate după care nu se mai reinstalează în articulaţii;
  • etapa de rezoluţie începe după 24- 48 ore de la deces si după 1-2 zile diminua treptat.

Demn de semnalat este faptul ca daca rigiditatea s-a instalat la nivelul unei articulaţii acolo unde intervenim cu o forţa se rupe rigiditatea si ea nu se mai poate reinstala.

Particularităţii ale rigidităţii:

  • Este absenta la membrele paralizate sau edemaţiate.
  • Spasmul cadaveric care poate fi parţial, localizat si indica poziţia corpului surprins de deces.
  • Rigiditatea prin decerebrare caracterizata prin contracţiile muşchilor extensori.

Autoliza – fenomene cadaverice distructive ce se desfăşoară in absenta microbilor, doar sub in fluenta enzimelor organismului propriu. Autoliza precede fenomenul de putrefacţie si duce la ramolirea si lichefierea ţesuturilor si a organelor. Cel mai rapid se autolizează glandele suprarenale, mucoasa gastrica, splina si sângele.

Semne pozitive, tardive de moarte:

  • Modificări distructive
  • Modificări semiconservatoare
  • Modificări conservatoare.

Modificări distructive

Putrefacţia – proces cadaveric distructiv tardiv ce se desfăşoară sub influenta germenilor microbieni anaerobi. Este demn de semnalat pata verde de putrefacţie. La nivelul intestinului sunt multe bacterii care participă la formarea hidrogenului sulfurat, gaz care difuzează in pereţii intestinali si împreuna cu hemoglobina din sânge determina sulf-hemoglobina, un compus verde care colorează tegumentul abdomenului interior intr-o nuanţa verzuie. Pata verde de putrefacţie este evidenta la 20 ore vara si 42-70 ore iarna.

Circulaţia postuma – un desen vascular format din dungi de culoare roşiatica sau cafeniu murdar are le întâlnim la rădăcina membrelor, pereţilor laterali ai trunchiului si apar datorita sângelui hemolizat in afara vasului de sânge.

Flictene – bule de putrefacţie sunt acumulări de gaz de descompunere subepidermica.

Emfizem de putrefacţie – prin acumulare de gas la nivelul ţesuturilor si organelor, ochi umflaţi ieşiţi din orbite, limba mărita de volum, prolabată intre arcadele dentare, mărirea de volum a organelor genitale; Datorita presiunii exercitate de gaze in anteriorul corpului are loc eliminare de fecale si urina uneori chiar si expulzarea produsului de concepţie la femeile gravide , naşterea post-mortem sau „naşterea in coşciug”.

Miros pestilenţial determinat de putresceina si cadaverina care apar cam la 4-6 zile după moarte , amoniac, hidrogen-sulfurat, CO2.

Condiţiile care influenţează putrefacţia sunt: temperaturi de 20-30 grade o accelerează, sub 20 grade o încetineşte, la 0 grade este oprita. Ventilaţia buna favorizează abundenta de oxigen, umiditatea accelerează putrefacţia; terapia cu antibiotice administrate înaintea decesului întârzie putrefacţia. Putrefacţia începe din a 2 zi vara, si a 8-a zi iarna.

O săptămâna de putrefacţie in aer = 2 săptămâni in apa si 8 in sol.

Distrugerea cadavrului se face de vieţuitoare. Vara, in lunile calde, aprilie, octombrie la câteva ore de la deces pe cadavru se pot descoperi oua de muşte; după 8-25 ore ies larvele. Deoarece muştele îşi depun ouăle in cursul după-amiezii prezenta larvelor pe cadavru orientează asupra faptului ca peste cadavru a trecut o noapte.

Distrugere cadavrului de către om in mod intenţionat sau accidental prin metode fizice incinerare, chimice-caustice, sau prin dapasaj.

Modificări semiconservatoare : adipoceara – saponificarea sau săpunul de cadavru.

Fenomen cadaveric tardiv, apare după putrefacţie, macerează pielea, grăsimile se transforma in acizi graşi si glicerine, care in prezenta amoniacului, a sărurilor de calciu si Mg. formează săpunul de cadavru. Condiţii prielnice: mediu umed, oxigen in cantitate redusa, temperatura ridicata.

Apare la persoanele grase, nu apare la slabi sau copii sub 7 luni. Interesează zona corpului in contact cu apa, începe după 3-4 săptămâni la copii si după 4 săptămâni la adult La suprafaţa se finalizează la copii in 3 – 4 luni iar la adult 8-10 sau 12 luni.

Modificări conservatoare:

Modificări naturale

  • mumificarea
  • lignificarea
  • pietrificarea
  • congelarea

Modificări artificiale – menţinerea in camere frigorifice si îmbălsămarea.

Mumificarea presupune deshidratarea cadavrului, temperatura crescuta, ventilaţie buna, umiditate scăzuta sau absenta. Cadavrul unui adult se mumifica in 1-3 luni.

Lignifierea sau tăbăcirea este o forma particulara de mumificare ce are loc in mediile bogate in acid tanic si humic cu reacţie acida puternica (mlaştini, terenuri de turba); cadavrul are pielea dura, bruna. Citam ca exemplu cadavrul din Tollund vechi de peste 2000 ani la care s-a păstrat aspectul fetei, şanţul de spânzurare si conţinutul gastric, rapiţa si boabe de orez.

Pietrificarea sau mineralizarea.

Congelarea cadavrul se păstrează pe perioade indefinite:

  • după dezgheţare putrefacţia este f rapida
  • lividităţile cadaverice sunt roşii aprinse
  • pielea formează un bloc rigid cu planurile subiacente.

Probleme medico-legale generale ale expertizei pe cadavru

Pentru ştiinţa juridică, obiectul infracţiunii este juridic (de exemplu, încălcarea relaţiei sociale ce protejează dreptul la viaţă) şi material (prin pierderea, deci prin realitatea ei). Obiectul material se poate realiza:

  • prin comisiune sau prin omisiune ;
  • având urmări imediate ;
  • şi existând o legătură cauzală între faptă şi rezultat.

În ceea ce priveşte subiectul infracţiunii – fiind activ (agresorul) sau pasiv (victima) – se include necesitatea rezolvării:

  • vinovăţiei sub formă de intenţie, culpă sau preterintenţie;
  • mobilului infracţiunii;
  • capacităţii psihice (discernământ şi reprezentarea faptei).
  • condiţiei de loc a infracţiunii;
  • condiţiei de timp a infracţiunii.

Pentru jurist devine de maximă utilitate practică să cunoască modalităţile prin care expertiza medico-legală probează cele patru laturi ale unei infracţiuni de omucidere (obiect, latură obiectivă, subiect şi latură subiectivă).

In infracţiunile contra vieţii, dacă obiectul juridic al omorului este încălcarea relaţiilor sociale ce protejează dreptul la viaţă, obiectul special sau material, adică suprimarea vieţii prin producerea unor leziuni corporale letale, revine probaţiunii medico-legale.

Elemente probatorii medico-legale ale infracţiunii:

Obiectul infracţiunii :

  • realitatea leziunilor ce caracterizează un tip de moarte violentă;
  • felul morţii: patologică ori violentă;
  • cauza medicală a morţii: primară ori secundară;
  • data agresiunii (producerii leziunilor);
  • data morţii;
  • gravitatea leziunilor: letale sau neletale;
  • caracterul vital al leziunilor.

Latura obiectivă a infracţiunii:

  • obiectul ce a produs leziunile letale;
  • cauza leziunilor letale sau neletale (etiologia lor) ;
  • numărul leziunilor produse cu acelaşi obiect sau cu obiecte diferite ;
  • succesiunea leziunilor în timp ;
  • mecanismul de producere a leziunilor (patogenia lor) ;
  • legătura cauzală dintre leziune şi deces.

Subiectul infracţiunii:

  • identificarea victimei;
  • identificarea autorului;
  • relaţia victimă-agresor;
  • direcţia de producere a leziunilor;
  • posibilitatea unor reacţii supravitale.

Latura subiectivă a infracţiunii:

  • starea mintală (responsabilitatea) victimei (expertiză victimologică) ori a agresorului (expertiză criminologică clinică);
  • rezultatul acţiunii (comisive sau omisive);
  • mobilul (motivaţia) faptei;
  • forma medico-legală de moarte violentă (crimă, sinucidere ori accident);
  • elemente privind dovedirea intenţiei, preterintenţiei ori culpei simple sau cu prevedere.

Back to Top