Esenţa şi destinaţia asigurărilor de răspundere civilă.

Asigurările de răspundere civilă acoperă prejudiciul produs de asigurat – persoana fizica sau juridica – unor terţe persoane. (în aceste asigurari, pe lingă asigurat şi asigurător mai intervine şi a trei persoană, şi anume terţul pagubit). Asigurarea de răspundere civilă are caracteristici specifice domeniului asigurărilor în general şi caracteristici specifice clasei de asigurări pe care o reprezintă. Asigurarea de răspundere civilă are următoarele caracteristici generale specifice domeniului asigurărilor:

  • este o asigurare de indemnizare, în sensul că ore drept obiectiv acoperirea pagubei efective suferite de terţul păgubit. Asigurarea de răspundere nu îmbogăţeşte pe terţ sau pe asigurat, acesta numai repară dauna suferită de respectiva persoană îndreptăţită la despăgubire şi pe care aceasta o justifică legal;

  • se încheie în aplicarea principiului limitării răspunderii asigurătorului până la nivelul sumei asigurate.

Dintre caracteristicile specifice ale asigurărilor de răspundere civilă se pot menţiona:

  • asigurarea de răspundere civilă stabileşte o legătură juridică directă între asigurător şi terţul îndreptăţit la primirea compensaţiei, în sensul că terţul poate acţiona asigurătorul direct în judecată pentru a obţine de la acesta compensarea daunelor suferite;

  • în asigurarea de răspundere civilă funcţionează principiul invers al subrogării. Aceasta înseamnă că asigurătorul, despăgubindu-l pe terţ dintr-un raport direct cu acesta, se poate întoarce pentru recuperare la asiguratul său, dacă despăgubirea a fost urmarea unei fapte ale cărei efecte s-au datorat culpei grave a asiguratului sau a altor cauze prevăzute de lege.

Pentru o delimitare riguroasă, este necesar să subliniem că prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite numai pagubele produse de asigurat unor terţe persoane în anumite condiţii, care se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ:

  • Este necesară săvârşirea de către asigurat a unei fapte ilicite (care contravine prevederilor legale). De exemplu, producerea unui accident de către conducătorul unui autovehicul prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

  • Trebuie să se poată dovedi existenţa unui prejudiciu, deci a unei pagube produse de asigurat unui terţ.

  • Se impune să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului, care a produs accidentul, şi prejudiciul adus terţei persoane păgubite.

  • Este necesar să se poată constata culpa (vinovăţia) asiguratului care a săvârşit fapta ilicită ce a condus la producerea accidentului.

Dacă una din condiţiile mai sus arătate nu este îndeplinită, însemnă că de fapt nu sunt întrunite toate elementele ce definesc răspunderea civilă, iar pagubele astfel rezultate nu pot fi acoperite prin asigurarea de răspundere civilă.

Prin condiţiile care stau la baza lor, asigurările de răspundere civilă prezintă anumite particularităţi:

  • Obiectul asigurărilor de răspundere civilă îl reprezintă tocmai prejudiciul produs unor terţe persoane de către asigurat. Este vorba de prejudiciul care poate fi produs prin folosirea anumitor bunuri, cum sunt: autovehicule, clădiri şi diferite alte construcţii, exercitarea unei anumite activităţi etc.

  • Spre deosebire de situaţia întâlnită la asigurările de bunuri şi la cele de persoane, unde eventuala vinovăţie a asiguraţilor în producerea riscului duce, de regulă, la decăderea din drepturi a acestora, în cazul asigurărilor de răspundere civilă, culpa asiguratului este una din condiţiile de bază care se cere a fi îndeplinită pentru ca asigurătorul să plătească despăgubirea cuvenită terţilor păgubiţi. Aşa cum s-a arătat însă mai înainte, este necesar ca între prejudiciul produs de asigurat terţelor persoane şi fapta ilicită a acestuia să existe în toate cazurile un raport de cauzalitate.

  • În asigurările de răspundere civilă, spre deosebirile de asigurările de persoane, în calitate de beneficiari pot apărea numai terţe persoane necunoscute în momentul încheierii asigurării.

  • La asigurările de răspundere civilă suma asigurată rămâne la acelaşi nivel pe toată durata asigurării. Cu alte cuvinte, la fiecare producere a riscului asigurat, despăgubirea de asigurare poate atinge nivelul maxim al sumei asigurate, indiferent de numărul cazurilor asigurate care au avut loc în perioada de valabilitatea asigurării. Rezultă că practic, pot apărea şi situaţii când asigurătorul plăteşte despăgubiri al căror total – pe întreaga durată a asigurării – întrece cuantumul sumei asigurate. Specific pentru asigurările de răspundere civilă este, de asemenea, faptul că în unele cazuri, suma asigurată pe care asigurătorul o plăteşte terţelor persoane păgubite nu are o limită dinainte stabilită. Astfel, de exemplu, pentru prejudicii constând învătămarea corporală sau decesul persoanei, cuantumul cuantumul sumei plătite de asigurător nu este limitat (este vorba, de exemplu, de asigurarea de răspundere civilă prin efectul legii pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule).

Asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule

Creşterea într-un ritm accelerat a numărului autovehiculelor de toate tipurile, care circulă pe drumurile publice a făcut ca asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele sau vătămările corporale produse prin accidente auto să capete un interes general, deoarece acestea ameninţă un număr mare de persoane şi respectiv bunurile acestora. În aceste condiţii, protejarea victimelor accidentelor de circulaţie a devenit o problemă de ordin social foarte importantă. Drept urmare, în numeroase ţări s-a introdus asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule, considerându-se că prin implicaţiile sale deosebite o astfel de măsură nu poate fi lăsată la libera apreciere a fiecărui deţinător de autovehicule.

În asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule sunt cuprinse – cu unele excepţii – toate persoanele fizice şi juridice deţinătoare de autovehicule supuse înmatriculării şi folosite pe drumurile publice. De asemenea sunt cuprinse în asigurare şi persoanele dintr-o anumită ţară posesoare de autovehicule pe care le folosesc pe teritoriul unei alte ţări, dacă nu posedă documente internaţionale de asigurare valabile şi pe teritoriul acelei ţări

În ţara noastră, această asigurare a intrat în vigoare din 03.01.95, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 956, din 28 decembrie 1994, “cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi vehicule electrice urbane”. În conformitate cu această hotărâre, fiecare persoană fizică sau juridică, deţinător de autovehicole, este obligată să-şi asigure răspunderea civilă faţă de persoanele terţe. În anexele 1 şi 2, din această hotărâre sunt indicate toate categoriile de mijloace de transport asigurabile, tariful de asigurare, care depinde de grupa şi modelul mijloacelor de transport. În momentul încheierii asigurării, asiguratului i se eliberează documentaţia necesară (poliţa/contractul de asigurare + certificatul de asigurare). Având aceste documente, asiguratul, la producerea riscului asigurat din vina lui, va fi eliberat de plata despăgubirii terţelor persoane, aceasta fiind suportată de către societate de asigurare, cu condiţia respectării normelor legislative. Pentru cazurile când răspunzătorii pentru accidente au rămas neidentificaţi, despăgubirea de asigurare, pentru pagubele produse prin vătămări corporale sau decesul terţelor persoane, se plăteşte păgubiţilor din Fondul de ajutorare a victimelor accidentelor rutiere, fondat pe lângă Agenţia Naţională a asigurărilor de răspundere civilă din contul defalcărilor asigurătorilor(cotă procentuală din mărimea primelor încasate). Această despăgubire se plăteşte în cuantumul real al pagubelor cauzate, dar care să nu depăşească 2000 salarii minime stabilite pe republică la data producerii evenimentului asigurat, indiferent de numărul păgubiţilor.

Condiţiile acestui tip de asigurări sunt consemnate în Anexa nr. 1, la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 956,din 28.12.1994. aceste condiţii stabilesc principiile de bază ale asigurării obligatori de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule pentru pagubele produse vieţii, sănătăţii şi bunurilor terţelor persoane în urma accidentelor rutiere care au avut loc pe teritoriul Republicii Moldova.

De această asigurare sunt pasibili deţinătorii de autovehicule cu capacitate cilindrică a motorului de cel puţin 50 cm3, inclusiv vehiculele electrice urbane, admise spre exploatare cu permisiunea organelor poliţiei rutiere. Nu este supusă asigurării obligatorii de răspunderea civilă a deţinătorilor de autovehicule, care potrivit dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice din Republica Moldova, nu sunt pasibile de înmatriculare de către organele poliţie rutiere (tractoare agricole, autocombine, excavatoare, instalaţii de compresoare etc.).

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto se efectuează de către companiile de asigurare în baza licenţelor eliberate în modul stabilit de lege.

Asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii provocate prin desfăşurarea de activităţi de către unităţi comerciale, industriale, de construcţii etc.

Asigurarea de răspundere a producătorului a apărut şi se practică, în prezent , deoarece toţi cei care vând o marfă au o răspundere faţă de cei care o folosesc sau o consumă. Prin utilizarea ei se pot produce vătămări corporale, îmbolnăvire, deces sau rănire, pierderi sau prejudicii materiale.

Asigurarea de răspundere a producătorului se face prin poliţe separate, limitate ca sume pentru fiecare perioadă de asigurare .

Iată câteva exemple care pot ilustra varietatea acestor tipuri de asigurări:

  • greşeli în prepararea mâncării sau a preparatelor alimentare pentru animale;

  • materiale necorespunzătoare folosite în cosmetică sau coafură ce pot crea iritaţii sau alte reacţii adverse;

  • artificii ce se declanşează prematur ;

  • gaze sau alte produse chimice care se degajă sau se scurg din containerele în care sunt depozitate;

  • materiale cu defecte, folosite în fabricarea unor instalaţii sau echipamente.

Abordarea specifică a asigurărilor de răspundere a producătorului trebuie să aibă în vedere legislaţia fiecărei ţări. În ţările dezvoltate, reglementările sunt puternic protective pentru consumatori, iar limitele răspunderilor sunt ridicate şi, de cele mai multe ori, tribunalele acordă câştig de cauză consumatorilor, astfel încât primele de asigurare au valori mari, corespunzătoare limitelor răspunderii şi experienţelor anterioare.

În unele ţări, cum ar fi Marea Britanie, această răspundere există chiar dacă mărfurile se vând în altă ţară. În Statele Unite ale Americii, spre exemplu, primele de asigurare sunt mult mai mari pentru că răspunderile se ridică la sume uriaşe datorită reglementărilor stricte privind protecţia consumatorilor. În Anglia, The Consumer Protection Act 1987 prevede că dacă un produs este defect, răspunderea pentru daunele provocate revine producătorului sau importatorului. Dacă nici unul dintre aceştia nu poate fi identificat, atunci răspunderea este a furnizorului. Pentru a fi considerate necorespunzătoare, mărfurile trebuie să fie sub standardele în vigoare la momentul respectiv.

Practica asigurărilor presupune şi folosirea unor poliţe combinate, prin care se acoperă, în secţiuni separate, răspunderea angajatorului, răspunderea publică şi răspunderea producătorului.

În Statele Unite ale Americii a avut loc un proces faimos privind răspunderea producătorului ca urmare a decesului prin otrăvire a şapte persoane care au consumat Tylenol în anul 1982, toate în zona oraşului Chicago. Curtea a trebuit să decidă cui i-a revenit responsabilitatea pentru cele şapte vieţi: producătorului medicamentului Extra Strength Tylenol sau producătorului capsulelor, McNeil Consumer Products Inc. Şi McNeilab Inc., aparţinând grupului Johnson & Johnson. S-a concluzionat că ambalajul medicamentului, aşa cum era în momentul cumpărării de către bolnavi, putea permite accesul la medicament, ducând la crearea unor probleme consumatorilor. Capsulele viciate au fost vândute în flacoane de plastic; ele fuseseră “atinse” de cianură de potasiu letal după efectuarea controlului de către McNeil, fiind apoi puse pe rafturile farmaciilor. După producerea acelor decese, compania a decis ambalarea medicamentului într-un sistem cu triplă protecţie şi siguranţă format din sigilii multiple şi atenţionări pe ambalaj. Reclamanţii au acuzat conducerea executivă a lui McNeil de ambalarea necorespunzătoare a medicamentului, dat fiind şi cele peste 200 de reclamaţii anterioare acestor cazuri primite într-un interval de 3-4 ani, prin care se arăta că “ceva nu este în regulă cu Tylenol-ul” ; acest lucru trebuia, în mod normal, să ducă la investigaţii pentru identificarea imediată a cauzelor şi rezolvarea lor, prevenind pierderea de vieţi omeneşti. Johnson & Johnson avea o asigurare de răspundere de peste 80 milioane dolari în momentul otrăviri. Deşi a cerut despăgubiri de la asigurătorul său la nivelul asigurării, pentru retragerea de pe piaţă a întregii cantităţi de Tylenol existentă, acesta nu a plătit. În timpul procesului, avocatul lui McNeil a declarat că nu se consideră răspunzător, pentru că folosirea Tylenol-ului nu a reprezentat “cauza proxima” în determinarea morţii. El a mai afirmat că motivul a fost acţiunea unor persoane rău-voitoare necunoscute care au transformat Tylenol-ul “în arme pentru crime la întâmplare”. Totuşi, nu s-a putut dovedi dacă capsulele erau otrăvite când au fost controlate de McNeil. Investigaţiile au durat peste opt ani, dar răufăcătorul nu a fost identificat.

Asigurarea de răspundere profesională

Asigurarea de răspundere profesională are ca scop despăgubirea celor ce suportă diverse pagube (materiale, financiare etc.) din vina anumitor profesionişti. Această formă de asigurare a apărut ca o necesitate impusă de implicaţiile practicării anumitor profesii care pot produce altora pagube create din neglijenţă în practicarea profesiei. Aici se încadrează profesile care oferă consultanţă sau prestează un serviciu specializat, cum ar fi : arhitecţii, constructorii, medicii, avocaţii, contabilii, consultanţii şi, în general, toate profesile sau meseriile care presupun o activitate de mare răspundere (inclusiv managerii). Prin activitatea lor, ei pot din eroare, greşeală, neglijenţă, omitere sau orice culpă proprie să aducă prejudicii persoanelor pentru care lucrează sau altor terţi. Asigurarea de răspundere profesională garantează plata acestor pretenţii, evident dacă ele se încadrează în condiţiile de asigurare prevăzute în contract.

În multe ţări în care asigurările au tradiţie şi un nivel de dezvoltare remarcabil, acest tip de asigurare este obligatoriu, conform legii şi practicilor locale, ca o condiţie pentru a practica meseria sau profesia respectivă.

Asigurarea de răspundere profesională implică despăgubirea pentru pretenţiile emise împotriva asiguratului pentru daunele care au loc în perioada de asigurare; ele se referă la orice răspundere civilă în legătură directă cu activitatea profesională a asiguratului, aşa cum este definită în legislaţia în vigoare la data emiterii poliţei, activitate executată de către şi în numele asiguratului sau de către persoanele pentru care asiguratul răspunde potrivit legii. Atunci când poliţa se încheie cu o persoană juridică în calitate de asigurat, condiţiile sale se extind asupra directorilor şi angajaţilor, în legătură cu activitatea menţionată.

Doar câteva exemple privind aceste acoperiri:

  • pentru medici: eroare în prescripţia unui tratament, neglijenţă în consultaţii, intervenţii chirurgicale nereuşite;

  • evaluatorii de active: neglijenţa în evaluarea unei proprietăţi;

  • contabili: rezultatele unui audit reprezintă, de multe ori, baza pe care se fundamentează decizii pentru strategia afacerilor; o eroare din neglijenţă poate duce la ruinarea financiară a clientului;

  • avocaţii pot oferi consultanţă din care clientul pierde bani;

  • brokerii de asigurări care neglijează emiterea unei poliţe pot fi răspunzători pentru o pierdere substanţială în faţa clientului.

Ca regulă, despăgubirile se acordă pentru :

  1. daunele materiale din culpa proprie – persoană fizică sau juridică – şi din culpa altor persoane pentru care acesta este obligat să răspundă conform legii, vătămări corporale sau deces, avarieri sau distrugeri de bunuri;

  2. cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil (cheltuieli de judecată strict necesare pentru buna desfăşurare a justiţiei şi încuviinţate de instanţă);

  3. cheltuielile de judecată făcute de vătămat(terţ) pentru îndeplinirea formalităţilor legale în vederea obligării asiguratului la plata despăgubirilor, dacă asiguratul a fost obligat prin hotărâre judecătorească la plata acestora;

  4. despăgubirile şi daunele apărute ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării unor documente, furt prin efracţie sau calamităţi etc.;

  5. pretenţiile emise împotriva asiguratului pentru daunele care au loc în timpul perioadei de asigurare privind orice răspundere civilă (inclusiv răspunderea pentru costurile şi cheltuielile reclamantului) în directă legătură cu activitatea desfăşurată, aşa cum este definită în legislaţia în vigoare la data emiterii poliţei, activitate executată de către şi în numele asiguratului sau de către persoanele pentru care asiguratul răspunde potrivit legii;

Spre exemplu, în cazul asigurării de răspundere profesională a contabililor, experţilor contabili, sau controlorilor financiari, ei pot fi asiguraţi pentru prestarea următoarelor tipuri de activităţi:

  • întocmirea, supravegherea, certificarea sau controlul contabilităţii sau a bilanţului contabil;

  • efectuarea de analize economico-financiare, de controlul financiar-contabil;

  • realizarea de evaluări patrimoniale;

  • întocmirea unor lucrări de organizare administrativă şi informatică;

  • efectuarea de expertize contabile;

  • executarea de lucrări cu caracter fiscal;

  • consultanţă economico-financiară şi/sau contabilă;

  • prestarea unor activităţi de cenzorat la societăţi comerciale.

  1. orice pierdere cazată de vreo eroare, greşeală, neglijenţă sau omitere a unui partener, directori, angajat al asiguratului, în directă legătură cu activitatea de expertiză contabilă şi contabilitate şi care este descoperită şi avizată asigurătorului în perioada de asigurare;

  2. orice daună ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării documentelor şi/sau suporturilor magnetice necesare înregistrării şi prelucrării datelor contabile, financiare sau manageriale ca urmare a furtului prin efracţie sau a calamităţilor, independente de asigurat (incendiu, inundaţii, cutremur, alunecări de teren, căderi de obiecte etc.).

Pe întreaga perioadă de asigurare, răspunderea asigurătorului nu va depăşi limita răspunderii civile conform contractului.

Asigurătorul va despăgubi şi toate celelalte cheltuieli efectuate de către asigurat cu consimţământul scris al asigurătorului, cheltuieli legate de orice daună avizată şi aprobată de asigurător, cu condiţia că în cazul în care costurile totale depăşesc limita răspunderii civile (sumei de asigurare ) să se despăgubească o anumită proporţie a acestora.

Conform contractului, de regulă, asiguratul nu are dreptul să accepte răspunderea, să negocieze sau să efectueze o plată sau cheltuială fără acceptul scris al asigurătorului, care în mod normal are dreptul ca, pe cheltuială sa, să preia şi să conducă în orice moment în numele asiguratului rezolvarea oricărei cereri de despăgubire şi să primească în orice moment sprijinul acestuia.

Ca orice contract de asigurare, şi în cazul asigurării răspunderii profesionale se enumeră în mod expres situaţiile şi/sau cazurile pentru care asigurătorul nu este răspunzător faţă de asigurat , cum ar fi:

  • activităţi desfăşurate de asigurat în afara unui contract încheiat cu clientul său;

  • cereri de despăgubire ca urmare a unui deces sau a unei vătămări corporale;

  • pretenţii de despăgubire pentru pierderea sau distrugerea unor proprietăţi, pierderi comerciale sau datorii ale asiguratului, ca urmare a unei vânzări, cumpărări, subscrieri sau efectuării unor investiţii în calitatea de mandatar, agent sau principal, pierdere, distrugere sau daună a unei proprietăţi sau orice cheltuială de orice natură sau cu orice consecinţă;

  • pagubele care au fost produse cu intenţie de către asigurat, beneficiarul asigurării, un membru din conducerea asiguratului;

  • pretenţiile referitoare la răspunderea asiguratului angajată pentru pagube produse hârtiilor de valoare, documentelor, registrelor sau titlurilor, actelor, manuscriselor, pietrelor scumpe, obiectelor cu valoare artistică, ştiinţifică sau istorică, mărcilor poştale, precum şi pentru dispariţia sau distrugerea banilor;

  • pretenţiile referitoare la pagube provocate de război, invazie, acţiunea unui duşman extern, război civil, rebeliune, dictatură militară, confiscare, expropriere, naţionalizare, rechiziţionare, sechestrare, distrugere ,sau avariere din ordinul oricărui guvern sau autorităţi publice;

  • răspundere civilă legală directă sau indirectă cauzată sau apărută ca urmare a: radiaţiilor ionizante, contaminării radioactive, poluare, unde propagate de aeronave şi altele, după caz;

  • orice cerere de despăgubire ca urmare a desfăşurării unei activităţi de expertiză contabilă, contabilitate sau audit care nu are la bază un contract de orice natură între asigurat şi cli8enţii acestuia;

  • orice cerere de despăgubire ca urmare sau în legătură cu pierderi comerciale, răspunderi comerciale sau datorii ale asiguratului sau în calitatea sa de manager, cu excepţia cazurilor normale de lichidare sau dizolvare;

  • consecinţele oricăror circumstanţe, notificate sau nu la asigurătorul precedent, care conduc la o cerere de despăgubire ca urmare a unei activităţi desfăşurate înaintea începerii prezentei asigurări.

Atât acoperirea prin asigurare, cât şi excluderile nu se regăsesc în mod identic la toate societăţile de asigurare, fiecare dintre ele având libertatea de a include şi, respectiv, exclude acele riscuri şi răspunderi pe care le consideră utile, în funcţie de nevoile şi interesele asiguratului, dar şi ale sale. În afara unor condiţii generale, fiecare tip de poliţă de răspundere profesională pentru fiecare dintre profesiile amintite mai sus cuprinde condiţiile specifice legate de fiecare activitate în parte (erori de proiectare în cazul arhitecţilor, erori de execuţie în cazul constructorilor, tratamente inadecvate prescrise pacienţilor în cazul medicilor, pierderea oportunităţii de afaceri, pierderi de profit din cauza unor recomandări greşite date de către consultanţi, etc.).

Ca în orice contract de asigurare, sunt incluse şi limitele răspunderii (a despăgubirii maxime pe care o va suporta asigurătorul) şi primele aferente ce vor fi plătite de asigurat.

Acoperirea oferită va fi limitată la o sumă totală în orice perioadă a asigurării şi primele tind să fie foarte mari pentru această asigurare. Este o piaţă restrictivă, deşi există scheme de acoperire pentru majoritatea profesiilor.

În general, poliţa prevede anumite sume ce vor fi scăzute din cadrul oricărei plăţi, cum ar fi: datoriile asiguratului în favoarea persoanelor care au condus la apariţia daunei; sumele reţinute de asigurat care aparţin persoanelor responsabile de daună, precum şi orice sume recuperate de la cei responsabili de producerea daunei.

Asigurătorul îşi declină orice răspundere în cazul în care au loc daune din cauza oricăror persoane şi care apar după ce a fost confirmată în scris suspiciunea asigurătorului asupra activităţilor respectivelor persoane.

În cazul în care asiguratul beneficiază de despăgubiri din orice alte surse pentru o daună ce se încadrează în condiţiile prezentei poliţe, asigurătorul este răspunzător numai pentru valoarea daunei care depăşeşte cuantumul recuperat din aceste surse. Dimensiunea despăgubirilor, care include şi cheltuielile de judecată, se stabileşte în limita sumei asigurate menţionate în contractul de asigurare.

Un exemplu relevant pentru acest tip de asigurare de răspundere profesională este cel legat de SIDA. La congresul anual al Asociaţiei Avocaţilor pledanţi în SUA ce a avut loc la San Diego, în iulie 1990, s-a confirmat că, şi în secolul XXI, SIDA va reprezenta una dintre cauzele multor procese. Din experienţa procesuală americană în aceste cazuri, se desprind mai multe situaţii generate de practica medicală incorectă care a dus la plata de către asigurători a unor mari despăgubiri. Printre acestea sunt : determinarea eronată sau neglijentă a nevoii de transfuzie sangvină la unii pacienţi care a dus la infectarea acestora; prescrierea unui tratament inadecvat cu recomandarea efectuării de transfuzii; neglijenţa manifestată la băncile de sânge în testarea sângelui donat pentru efectuarea ulterioară a unor transfuzii. Un alt tip de răspundere provine şi în cazul în care angajatorii solicită la angajare testul HIV, deoarece acest lucru apare ca o discriminare în baza legislaţiei americane privind persoanele handicapate.


Asigurarea de răspundere în caz de nerambursare în termenele stabilite a creditelor acordate.

Această asigurare este o derivată a asigurării riscului de nerambursare a creditelor. Spre deosebire de asigurarea riscului de nerambursare a creditului contractul de asigurare se încheie între compania de asigurare (asigurător) şi agentul economic (asigurat) ce primesc împrumuturi de la bancă.

Obiectul acestei asigurări este răspunderea posesorului de credit fată de bancă, care i-a oferit împrumutul, pentru stingerea integrală şi la termen a creditului respectiv, inclusiv şi a dobânzii. În asigurare se ia nu întreaga răspundere a debitorului, ci doar o parte a acesteia, de regulă, de la 50 la 90 %. Restul răspunderii revenindu-i asiguratului.

Ca eveniment asigurat se consideră lipsa încasării de către bancă, în termenul stabilit în contract, a creditului acordat împreună cu dobânda.

Răspunderea asigurătorului apare la survenirea evenimentului asigurat, adică dacă asiguratul (posesorul creditului) nu a întors băncii-creditoare suma stabilită în contractul de creditare la expirarea termenului de plată, în lipsa prolongării acestuia.

Primele de asigurare depind de: perioada asigurării (folosirii creditului), gradul de risc (solvabilitatea debitorului) ş.a. Suma de asigurare se determină proporţional procentului răspunderii a asigurătorului, stabilit în contractul de asigurare, şi reieşind din suma totală a datoriei, necesară a fi rambursată potrivit contractului de creditare.

Condiţiile de bază pentru asigurarea răspunderii debitorului pentru nerambursare a creditului, la general, sunt analoge condiţiilor asigurării riscului nerambursării creditului. Reieşind din suma de asigurare şi taxele tarifare stabilite, asigurătorul determină primele de asigurare, care trebuie să fie plătite integral.

După achitarea băncii-creditoare a despăgubirii de asigurare asigurătorului îi revin, în limita sumei achitate, toate drepturile băncii reieşind din contractul de creditare. Situaţia financiară şi solvabilitatea debitorului de credit se determină cu ajutorul metodelor de analiză economico-financiară a activităţii agenţilor economici.

Back to Top