Concept, caracteristici, tipuri de asigurări de răspundere financiară

Activitatea comercială este supusă unor riscuri variate. În fiecare an zeci sau sute de mii de companii din toată lumea dau faliment rămânând cu mari datorii faţă de parteneri. Nu de puţine ori motivul îl reprezintă insolvabilitatea cumpărătorilor lor, care face imposibilă recuperarea sumelor respective şi prin urmare, seria problemelor continuă şi se revarsă şi asupra altora. Majoritatea comercianţilor încheie şi derulează tranzacţii comerciale fără să se protejeze în faţa acestui pericol real: de a nu încasa de la cumpărători contravaloarea mărfii vândute sau a serviciilor prestate. În perioada actuală în care mai mult decât oricând vorbind despre pieţele internaţionale, ne referim la „pieţe globale”, incertitudinea capătă noi valenţe şi forme de manifestare. În mediul de afaceri puternic concurenţial, succesul este în mare măsură condiţionat de solvabilitatea clienţilor, în mod deosebit în perioadele de recesiune, chiar supravieţuire este determinată de aceeaşi cauză.

Pe de altă parte, dacă în trecut se putea vorbi de afaceri iniţiate sau derulate pe banii proprii, azi acest lucru este de neconceput. În lumea modernă s-a trecut de la sloganul „cumpără acum şi plăteşte acum” la „cumpără acum şi plăteşte mai târziu”; s-a trecut de la „nu cumpăra până nu îţi permiţi” la „cumpără acum dacă crezi că poţi plăti în viitor”, astfel încât obţinerea unor venituri în viitor contează mai mult decât siguranţa financiară prezentă. Persoanele fizice, companiile şi chiar ţările apelează la credite derulând tranzacţii sau investiţii folosind credite, fapt ce explică în mare măsură chiar dezvoltarea economică însăşi.

Deşi creditul înseamnă în primul rând încredere, este totuşi necesară o protecţie a creditorilor pentru riscul de a nu recupera sumele date cu împrumut. Aceasta se face printr-o formă de asigurare a pierderilor financiare. Asigurările legate de activitatea comercială influenţată de conjunctura economică şi de posibilitatea cumpărătorului de a-şi achita obligaţiile de plată la scadenţă, sunt cunoscute sub denumirea de asigurare ale riscurilor financiare şi politice. Denumirea provine de la faptul că sunt acoperite pierderile de bani şi nu daunele materiale sau răspunderea. Datorită caracteristicilor riscurilor şi metodelor specifice de evaluare, aceste tipuri de asigurări nu fac parte de obicei din obiectul de activitate al societăţii de asigurare obişnuite, ci sunt practicate de societăţi de specialitate.

Asigurarea riscurilor financiare

Asigurarea financiară reprezintă o formă relativ nouă de asigurare apărută ca o consecinţă a procesului de îngustare a distincţiei dintre instituţiile financiare şi cele de asigurări.

Este un concept nou prin care asiguratul elimină riscurile de pierderi financiare ce pot să apară în activitatea sa transferându-le unui asigurător.

Creditul comercial reprezintă atât valoarea transferată cumpărătorului de către un vânzător pe încredere, cât şi intervalul de timp de dinainte de rambursarea de către cumpărător a valorii sub forma plăţii.

Asigurările financiare sunt diferite de garanţiile bancare. Prin asigurarea financiară se preiau riscurile numai în anumite condiţii, în timp ce garanţiile bancare implică asumarea necondiţionată a tuturor obligaţiilor.

Garanţiile comerciale- care provin din nevoia persoanelor răspunzătoare pentru a oferii garanţii împotriva neplăţii, au început să fie folosite cu mii de ani în urmă. O astfel de garanţie a fost oferită prin intermediul uneia sau mai multor garanţii private care îşi asumau răspunderea pentru riscul de neplată.

Asigurarea de credit

Asigurarea de credit protejează comercianţii şi producătorii în faţa riscului de neplată de către consumatorii care cumpără sau închiriază bunuri sau beneficiază de facilităţi de credit similare.

Ea a apărut ca o necesitate izvorâtă din faptul că marea majoritate a contractelor de comerţ se încheie în condiţiile în care plata se face parţial sau total după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor ce fac obiectul contractului, deci cu plata amânată, respectiv vânzarea pe credit. Astfel asigurarea de credit vine să elimine temerea vânzătorului privind neplata de către cumpărător a sumelor ce i se cuvin oferind protecţie pentru riscul de neplată. Motivul îl poate reprezenta situaţia financiară a cumpărătorului sau în cazul în care vânzarea are loc într-o altă ţară decât cea în care se află vânzătorul, cauzele legate de situaţia ţării importatorului (reglementări, război, etc.).De aceea asigurarea de credite apare ca o protecţie directă a vânzătorilor faţă de riscul de neîncasare şi în acelaşi timp, ca o garanţie în faţa băncii, constituind şi o posibilitate de acces la finanţare.

Asigurarea se poate face pe un singur credit sau pe cifra de afaceri.

Cu alte cuvinte scopul asigurării de credite este de a proteja împotriva pierderilor financiare rezultate din neplata, incapacitatea de plată sau insolvabilitatea cumpărătorilor ce au achiziţionat bunuri pe credit sau din insolvabilitatea beneficiarilor de credit.

Prin contractul de asigurare de credite sunt protejate substanţial încasările din activitatea comercială în condiţiile transferării riscurilor de neîncasare asupra asigurătorului şi drept consecinţă se poate creşte cifra de afaceri.

Asigurarea creditelor este considerată o asigurare de lux, ea fiind caracteristică şi funcţionând în condiţii optime în cadrul economiei de piaţă cu un sistem de credite stabil şi bine dezvoltate. La nivel global, cele mai multe asigurări de credite se practică în ţările dezvoltate.

Investigarea creditelor începe din momentul cotării riscului şi presupune cunoaşterea statutului debitorului, verificarea periodică a acestuia, a capacităţii de plată. Acest lucru este făcut de underwriter. Supravegherea are loc după emiterea poliţei, prin sprijinirea asiguratului, în vederea recuperării şi administrării sumelor întârziate la plată, chiar şi pentru iniţierea procedurilor legale necesare recuperării, dacă este cazul. În această privinţă, există o apreciabilă solidaritate profesională prin Uniunea de la Berna şi de la Credit Aliace. Necesitatea existenţei acesteia poate fi considerată ca o măsură de management a riscului, întrucât se limitează repetarea unor situaţii asemănătoare altor asiguraţi pentru aceeaşi clienţi.

Deşi asigurările împotriva acestor riscuri sunt disponibile pe pieţele naţionale şi internaţionale de asigurări, numai un număr relativ redus de comercianţi apelează la ele în întreaga lume.

Este important de remarcat că, indiferent de dimensiunea riscurilor, se disting trei cerinţe pentru asiguraţi:

  • prevenirea, prin colectarea şi interpretarea informaţiilor despre clienţi, în vederea minimizării riscului de neplată;

  • colectarea datoriilor, respectiv abilitatea de a recupera debitele oriunde în lume, indiferent de deosebirile privind limba, cultura sau sistemul legislativ;

  • asigurarea, respectiv plata despăgubirii în caz de neplată a debitorului asiguratului.

Riscurile asigurabile pot fi grupate în două categorii:

Riscurile comerciale, care sunt legate de situaţia financiară a cumpărătorului şi se referă la:

  • neplata datorată insolvabilităţii cumpărătorului;

Insolvabilitatea poate fi determinată de diverse cauze precum: faliment; orice măsură de executare silită asupra proprietăţii debitorului care nu a condus la plata integrală în favoarea asiguratului a sumelor facturate; executarea unei hotărâri judecătoreşti de omologare a concordatului încheiat între debitor şi creditorii săi, concordat fără procedură judiciară cu toţi creditorii sau cu majoritatea acestora; suspendarea sau moratoriul oferind asupra plăţilor datorate de debitor sau orice măsuri asemănătoare conform legislaţiei din ţara debitorului.

  • imposibilitatea temporară sau definitivă a cumpărătorului de a plăti bunurile cumpărate sau serviciile prestate;

  • refuzul cumpărătorului de a accepta mărfurile contractate din motive independente de vânzător.

Riscul politic, care reprezintă o categorie aparte, dar foarte importantă pentru evaluarea corectă a posibilităţii de returnare a creditului şi implicit a riscului de neplată.

Acest risc intervine numai la asigurarea creditelor de export. El poate fi determinat, în principal, de „elemente subiective” existente în ţara importatorului. Prin producerea unuia dintre riscurile aferente ţării respective, întreaga relaţie contractuală dintre parteneri poate fi deteriorată.

Riscul politic se poate concretiza în:

  • dificultăţi şi întârzieri (mai mari de un anumit număr de zile, de regulă 180) în procesul de transfer al bunurilor din ţara cumpărătorului, ca urmare a unui moratoriu general, privitor la datoria externă, declarat de guvernul din ţara cumpărătorului sau de guvernul unei terţe ţări, prin intermediul căreia se efectuează plata;

  • imposibilitatea transferului sumelor respective din ţara importatorului în ţara exportatorului ca urmare a unor acţiuni guvernamentale din ţara respectivă (a cumpărătorului) ce implică îndeplinirea contractului de export sau determină întârzieri în transferul banilor;

  • introducerea unor reglementări privind licenţele de export sau import în ţara cumpărătorului, retragerea sau nereînoirea licenţei de export sau impunerea unor restricţii comerciale, după data intrării în risc;

  • război, război civil şi alte evenimente similare, în afara ţării exportatorului, ce fac imposibilă îndeplinirea contractului de export, dacă paguba nu este asigurabilă ca risc comercial;

  • riscurile privind cumpărătorii publici; prin cumpărători publici se înţeleg acele entităţi ce nu pot fi declarate în faliment;

  • pierderile rezultând din imposibilitatea de a institui proceduri legale în ţara cumpărătorului datorită lipsei sau proastei funcţionări a sistemului legal în ţara în cauză.

În mod deosebit pentru asigurarea creditelor de export, riscurile asigurabile reprezintă pericolele rezultate din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pe credit, în afara ţării.

Neplata prelungită reprezintă un risc ce poate afecta situaţia financiară a asiguratului. Se consideră caz de întârziere de plată atunci când debitorul sau garantul nu a plătit partea din datorie o anumită perioadă agreată, de regulă 6 luni de la scadenţa stabilită prin contract. Cazurile de forţă majoră, dificultăţile în transferul banilor sau alte cauze politice, dezastrele naturale, epidemiile sau oricare formă de violenţă în societate sunt, în principiu, exceptate.

Alături de protecţie necesară exportatorilor pentru riscurile ce pot afecta tranzacţiile pe termen mediu şi lung, contractul de asigurare facilitează accesul la finanţare, constituindu-se într-o garanţie pentru banca finanţatoare şi eliminând o parte din riscuri.

Riscurile excluse:

  • reclamaţii pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii necorespunzătoare;

  • penalizări sau orice alte pierderi în legătură cu neexecutarea obligaţiilor contractuale conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat de vânzător (asigurat) cu cumpărătorul;

  • pierderile rezultate din diferenţele de curs valutar;

  • despăgubiri ca urmare a riscurilor politice (hotărâri sau dispoziţii ale organelor conducătoare de stat, civile sau militare, care au împiedicat pe cumpărător să adopte măsuri generale pentru respectarea obligaţiilor prevăzute în contract, neefectuând, astfel, plata în străinătate);

  • despăgubiri ca urmare a unui război declarat sau nedeclarat, război civil, revoluţie, răscoală, rebeliune, sabotaj sau alte evenimente asemănătoare;

  • despăgubiri ca urmare unor calamităţi naturale (ciclon, inundaţii, cutremur, erupţii vulcanice, revărsarea mării, uragan, tornade sau alte evenimente asemănătoare).

Acest tip de asigurare cuprinde, următoarele tipuri:

  • A) asigurarea de credite, respectiv asigurarea creditelor interne, asigurarea creditelor de export, asigurarea ratelor de credit şi asigurarea creditelor de investiţii ;

  • B)asigurarea de fidelitate.

A . Asigurarea de credite elimină într-o măsură substanţială riscul de pierdere financiară, mai ales atunci când este vorba de tranzacţii de valori mari sau numărul partenerilor de afaceri este relativ redus; acest lucru poate determina apariţia unei situaţii dificile în cazul în care unul sau mai mulţi debitori nu îşi achită obligaţiile de plată. Totuşi nu întotdeauna asigurările de credite sunt profitabile, în special în situaţia în care creditele individuale sunt reduse, iar riscurile sunt dispersate pe o cifră de afaceri mare.

Asigurarea de credit este o asigurare de indemnizare, deoarece presupune despăgubirea plătită asiguratului pentru pierderea suferită ca urmare a insolvabilităţii sau incapacităţii de plată a clientului asiguratului, şi nu producerea unui eveniment „fizic” cum este cazul celorlalte asigurări. De aceea este vorba de o asigurare pecuniară, de pierdere financiară şi nu materială.

Deosebirile dintre asigurarea obişnuită, de despăgubire şi asigurarea de credit provin din natura riscului şi a părţilor interesate, şi anume:

  • În asigurarea de credit sunt implicate trei părţi, fiecare fiind conştientă de existenţa celorlalte.

  • Răspunderea privind rambursarea creditului revine debitorului, iar răspunderea garantului (asigurătorului) este pe planul doi, fiind răspunzător numai dacă primul nu-şi îndeplineşte obligaţia de plată din motive incluse în contractul de asigurare.

  • Asigurătorul nu are nici un interes în contract, decât cel de garantor pentru cumpărător.

Asigurarea creditelor interne

Prin asigurarea creditelor interne, asiguratul se protejează împotriva riscurilor de neplată prelungită de către cumpărător sau a insolvabilităţii sale pe durata cuprinsă între producţie şi distribuţie, de regulă înainte de vânzarea finală către cumpărător.

Pot exista mai multe tipuri de contracte:

  • pentru o singură tranzacţie;

  • pentru o anumită durată pe baza cifrei de afaceri – administrarea acestor asigurări, este costisitoare şi necesită un volum mare de muncă, de aceea se foloseşte pentru tranzacţii de valori mari;

  • pentru un număr limitat de tranzacţii;

  • pentru unul sau mai mulţi cumpărători, asiguratul având libertatea de a decide asupra acestora. Ea se încheie pe o perioadă determinată -12 luni-;

  • pe cifra de afaceri pe credit – cea mai utilizată, asigură toate afacerile vânzătorului cu unul sau mai mulţi cumpărători, pe o durată determinată;

  • pentru mai multe conturi ale unui asigurat, atunci când acoperirea este limitată la acei clienţi care depăşesc un anumit nivel determinat al datoriilor şi a căror neplată prelungită va avea un impact mare asupra disponibilităţilor în contul de numerar al asiguratului.

Aceste tipuri de asigurări presupun costuri reduse de administrare; asigurătorul poate evita antiselecţia deoarece clienţii vor solicita asigurări pentru toate contractele pe credit, nu numai pentru cele cu un risc mare şi va exista posibilitatea de verificare a solvabilităţii şi bonităţii clienţilor săi prin intermediul evaluărilor riscului şi al asigurătorului.

Asigurarea creditelor de export

Forma cea mai cunoscută este poliţa generală pe cifra de afaceri cu deosebirea că se referă la importatorii care cumpără pe credit. Principala diferenţă faţă de asigurarea creditelor interne constă în faptul că în cazul exporturilor pe credit, importatorul asiguratului îşi desfăşoară activitatea într-o altă ţară, motiv pentru care evaluarea riscului trebuie să aibă în vedere mulţi factori exteriori cumpărătorului, respectiv factori legaţi de ţara sa. Acest lucru se referă la riscul de ţară, care se evaluează printr-o analiză a factorilor economici şi a celor politici, la care adaugă reglementările legale, factorii de risc, uzanţele ţării cumpărătorului.

Această analiză este foarte importantă pentru că, deşi scopul asigurării de credit este identic pentru comercianţii din orice ţară, definirea insolvabilităţii, a poliţelor de asigurare şi a procedurilor necesare plăţilor sumelor asigurate pot fi diferite.

Asigurarea ratelor de credit

Ca o variantă a asigurării de credite, s-a dezvoltat asigurarea ratelor de credite care se utilizează în prezent pentru creditele ce se rambursează în plăţi eşalonate pe o perioadă determinată. Acest tip de asigurare presupune o participare a asiguratului de aproximativ 25% din valoarea creditului. Asiguratul este vânzătorul pe credit, respectiv producătorul sau comerciantul. În general se încheie se încheie asigurare pe cifra de afaceri a asiguratului pentru a evita ca acesta să asigure mai multe credite, deci pentru a evita antiselecţie.

Asigurarea creditelor de investiţii

Asigurarea creditelor pentru investiţii presupune asigurarea contului de debitori pe termen mediu şi lung, practicându-se asigurarea prin contract de asigurare general pe cifra de afaceri pe credit. Aceasta nu exclude încheierea unor contracte individuale. Ea se foloseşte pentru exportul de bunuri de investiţii, împrumuturi, etc. în paralel cu asigurarea în tranzacţiile de leasing.

Asigurarea de fidelitate

Reprezintă asigurarea drepturilor sau intereselor patrimoniale şi de aceea sunt încadrate în categoria asigurărilor patrimoniale. Aceste asigurări au ca scop acordarea protecţiei unei societăţi în calitate de asigurat împotriva unor prejudicii produse activelor sale ca urmare a actelor necinstite sau frauduloase ale personalului său care administrează o parte a acestora, indiferent dacă ei au acţionat singuri sau împreună cu alte persoane.

Există diferite tipuri de asigurări:

  • garanţia de fidelitate are ca scop compensarea unui angajator pentru pierderile cauzate de necinstea angajaţilor ( ex: casierul care poate fura banii societăţii, vânzătorii din magazine).Se despăgubesc sumele de bani furate sau mărfurile distruse sau deteriorate de angajaţii asiguratului.

Prin această asigurare se despăgubesc numai daunele propriu-zise, nu şi pierderile de consecinţă sau costurile efectuate de asigurat pentru determinarea nivelului pierderii propriu-zise.

Aceste contracte se pot emite individual, pentru fiecare persoană în parte, pentru anumite posturi sau pot fi generale, adică pentru toţi angajaţii unei societăţi, de obicei cu sumele până la care se asigură fiecare dintre ei. În acest ultim caz, schimbarea unuia dintre angajaţii incluşi în contract trebuie imediat notificată asigurătorului.

Pentru încheierea asigurării, angajaţii complectează cererea de asigurare, la care vor ataşa şi o cerere specială individuală, în care se solicită date personale de stare civilă, proprietăţile în posesie, salariul, locul de muncă anterior, situaţia financiari (datorii, falimente, asigurări de viaţă).

Din partea angajatorului mai sunt necesare detalii privind modul de recrutare şi selecţie a personalului, referinţe folosite pentru recrutare şi verificarea acestora.

Poliţele generale sunt des folosite pentru asigurarea instituţiilor financiare (bănci comerciale, intermediari, uniuni de credit etc.) dar şi pentru companii din alte domenii care ar putea fi prejudiciate în acest mod. În unele instituţii financiare, garanţiile de fidelitate sunt obligatorii pentru asigurarea împotriva riscurilor de fraudă şi necinstea angajaţilor, furtului în timpul transportului, înşelăciunii, bancnotelor false chiar răpirilor.

În ultimii ani daunele cele mai mari plătite de asigurătorii de fidelitate, a fost determinate de fraude la sistemele electronice, furtul prin computere şi Internet.

Asigurarea riscurilor politice

Se face numai pentru creditele de export şi include numai riscurile pure la care sunt expuşi exportatorii sau investitorii în străinătate (confiscare, expropiere, naţionalizare) se asigură în mod frecvent unele evenimente cu caracter special, care pot fi afectate de situaţia politică a altei ţări, precum: rezilierea inaugurării unor expoziţii, răpiri şi răscumpărări, forţă majoră şi altele.

Această formă de asigurare cunoaşte o dezvoltare puternică în ultimele decenii ca urmare a complexităţii activităţii economice, a comerţului şi investiţiilor internaţionale, modificării reglementărilor naţionale, instabilităţii climatului politic general. De aceea, riscul politic este mult mai dificil de evaluat şi cunoaşte diferenţe foarte mari de la o ţară la alta. Acest lucru este determinat şi de lipsa unor statistici în domeniu, de modificările rapide de la o perioadă la alta într-o singură ţară, precum şi de varietatea sistemelor sociale sau politice. Toate acestea, alături de complexitatea evaluării riscului şi relativa noutate pe piaţa asigurărilor duc la un nivel relativ ridicat al primelor de asigurare cu aceleaşi mari diferenţe de la o ţară la alta.

Evaluarea riscului. Încheierea şi derularea contractului de asigurare de credit

În asigurarea de credit, percepţia asigurătorului este diferită, faţă de alte categorii de riscuri. Acest lucru este influenţat de cinci factori:

  • natura business-ului, influenţează datorită diferenţelor înregistrate pe diferite tipuri de activităţi sau ramuri;

  • cumpărătorul, respectiv solvabilitatea şi bonitatea sa, reputaţia de care se bucură pe piaţă, declararea anterioară a stării de faliment, de incapacitate de plată sau amânări repetate faţă de alţi clienţi, seriozitate etc.;

  • numărul şi dimensiunea conturilor;

  • istoricul daunelor;

  • politica de credit şi practica în domeniul creditelor.

Caracteristicile contractului de asigurare de credite

Perioada de creditare reprezintă intervalul de timp dintre livrarea de bunuri sau prestarea de servicii şi momentul plăţii. Răspunderea asigurătorului începe în general de la data intrării în vigoare a contractului dintre asigurat şi cumpărător şi expiră la rambursarea integrală a creditului, la apariţia unei daune sau dacă asiguratul nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul de asigurare. Este necesară definirea unor termeni cu care se operează în cazul creditelor de export.

Perioada de prelivrare : intervalul cuprins între momentul livrării produselor şi primirii plăţii de către asigurat.

Limita de credit : reprezintă limita sumelor neachitate de către debitor şi asigurate într-un anumit moment. Livrările care depăşesc această limită stabilită în contractul de asigurare sunt excluse de la acoperire.

Procentul asigurării : reprezintă partea din risc preluată de asigurător conform prevederilor contractului de asigurare, pe baza căreia se face şi despăgubirea calculată din pierderea suferită de asigurat. Contractul este valabil pe perioada stabilită, în funcţie de obiectul tranzacţiei comerciale-livrare de mărfuri sau prestare de servicii.

Momentul intrării în risc , poate fi: în cazul asigurării creanţelor rezultate din livrări de bunuri, la data care, potrivit prevederilor contractului de livrare, s-a efectuat prima livrare şi drepturile de proprietate s-au transferat de la vânzător la cumpărătorul extern; în cazul asigurării creanţelor rezultate din prestări de servicii, la data care a început prestarea, conform contractului de prestări de servicii.

Evaluarea riscului de neplată, se face pe baza analizei unei game variate de informaţii legate de mediul de afaceri şi de cumpărător, cum ar fi: istoricul firme, solvabilitatea, bonitatea sa, situaţia financiară, informaţii privind relaţiile de afaceri cu diverşi parteneri, gradul de control al creditorului, procedurile de credit ale vânzătorului şi altele. Pe baza acestora se va decide acceptarea sau respingerea riscului, a limitelor de credit pentru care se acordă acoperire, a riscurilor asigurate şi a celor excluse, şi a franşizei.

Evaluarea riscului este mai complexă decât în cazul altor tipuri de asigurări, datorită varietăţii elementelor ce se au în vedere şi particularităţilor riscului. Se analizează activitatea cumpărătorului, a calităţii, profesionalismului şi competenţei managementului acestuia. Rolul său în ramura din care face parte, poziţia pe piaţă şi performanţele, relaţiile ce furnizorii, beneficiarii, băncile, experienţa anterioară în domeniul creditului, preponderent al rambursării creditelor integral şi la termenele scadente, capacitatea de plată, urmărirea îndeaproape a scopului pentru care se acordă creditul, achiziţionarea de active noi, investiţii şi dacă toate acestea sunt în concordanţă cu situaţia sa financiară, determinând capacitatea societăţii şi toate caracteristicile necesare pentru încadrarea într-un anumit tip de debitor. Analiza financiară completează imaginea despre cumpărător şi se bazează pe bilanţ, situaţia contului de profit şi pierdere, sursele şi utilizarea numeralului (fluxul de numerar - cash flow).

Expirarea răspunderii asigurătorului poate avea loc în condiţiile normale de încetare a răspunderii:

  • la data ultimei scadenţe a creditului acordat, dacă el a fost rambursat integral;

  • în cazul nerambursării creditului acordat, ca urmare a unei cauze excluse din contractul de asigurare (forţă majoră);

  • odată cu plata despăgubirii de către asigurător;

  • în cazul neplăţii prelungite, la expirarea perioadei de aşteptare (la creditele pe termen scurt - 180 zile) sau odată cu plata despăgubirii de către asigurător;

  • în cazul denunţării sau rezilierii contractului de asigurare.

Nivelul sumei asigurate reprezintă cel mult valoarea livrării de bunuri sau a prestării de servicii la care, la cererea asiguratului, se pot include şi dobânzile aferente creditului acordat.

Franşiza , respectiv partea din despăgubire care se suportă de asigurat, în cazul acestor asigurări, poate avea valori cuprinse între 10-50%, în funcţie de aceleaşi elemente care stau la baza evaluării riscului: bonitatea şi solvabilitatea cumpărătorului, ramura economică, ţara în care se face exportul, durata contractului şi altele.

Acest lucru este fundamentat pe două argumente: pe o parte se elimină posibilitatea de a asigura profitul (asigurătorul răspunde numai pentru sumele facturate de asigurat cumpărătorului) şi pe de altă parte, asigurătorii vor, din partea asiguratului, ca interesul său în recuperarea bunurilor să fie cât mai mare prin participarea la acoperirea pierderii.

Nivelul cotelor de primă este diferenţiat, fiind determinat în mod individual, în funcţie de ramura economică a debitorului şi a vânzătorului, pe structura clienţilor asiguratului, de termenele de plată.

Prima se calculează pe baza cifrei de afaceri sau în funcţie de nivelul creditelor neachitate lunar, avându-se în vedere şi ţara cumpărătorului, perioada, ramura economică. Ea se achită ,de regulă, anticipat, dar pentru asigurările încheiate pe o durată ce depăşeşte un an se poate plăti şi eşalonat, în rate trimestriale, semestriale sau anuale, plătibile la începutul perioadei. Dacă asiguratul acordă debitorului extern un termen de rambursare a creditului sau a unei rate exigibile, asigurătorul poate accepta prelungirea perioadei de asigurare, în schimbul unei prime suplimentare pentru perioada solicitată.

În perioada dinaintea încheierii contractului, obligaţiile asiguratului sunt legate de furnizarea tuturor informaţiilor necesare pentru evaluarea corectă a riscului. Înainte de încheierea contractului de livrare de bunuri sau de prestare de servicii, el trebuie să obţină şi să furnizeze asigurătorului toate datele necesare şi cunoscute referitoare la solvabilitatea, bonitatea cumpărătorilor.

Pe durata asigurării, asiguratul este obligat să-l informeze pe asigurător imediat ce are cunoştinţă despre situaţia de insolvabilitate a debitorului sau despre iminenţa acesteia şi în acelaşi timp să adopte toate măsurile posibile pentru încasarea datoriilor de la cumpărător sau pentru reducerea pe cât posibil a pagubei. După producerea pierderii el este obligat să pună la dispoziţia asigurătorului toate documentele pe care le posedă pentru dovedirea stării de insolvabilitate a debitorului, precum şi pentru diminuarea pierderii.

Încheierea contractului de asigurare

Contractul de asigurare se încheie pe baza declaraţiei de asigurare, completată şi semnată de asigurat, care reprezintă şi o dovadă a exactităţii datelor, precum şi a informării asupra tuturor acestora considerate necesare pentru evaluarea riscului. Declaraţia conţine informaţii referitoare la vânzător sau prestator (asigurat), cumpărător (debitor), precum şi unele date privind contractul comercial, cum ar fi:

  • denumirea şi adresa completă a asiguratului şi a cumpărătorului;

  • perioada ţi termenul de executare a contractului de livrare de bunuri sau prestare de servicii;

  • valoarea, condiţiile şi termenele de rambursare a creditului;

  • modul de garantare a creditului;

  • date referitoare la bonitatea şi solvabilitatea debitorului;

  • modul de calcul al dobânzii şi creditul acordat, dacă se solicită includerea acesteia în asigurare;

  • orice alte informaţii relevante pentru evaluarea corectă a riscului.

Pe baza analizării acestor date, asigurătorul decide suma asigurată, riscurile pentru care este dispus să acorde protecţie, nivelul franşizei şi al primei de asigurare.

Constatarea şi stabilirea pierderilor, plata despăgubirilor :

Prin procesul de constatare a pagubelor, stabilire şi plată a despăgubirilor care se fac de către asigurător sau împuterniciţii acestuia, asiguratul va trebuii să prezinte toate actele şi documentele doveditoare ale insolvabilităţii debitorului şi cuantumul creditului neachitat şi va colabora cu asigurătorul pentru recuperarea pagubei.

În comparaţie cu celelalte tipuri de asigurări, în asigurarea de credite, pentru stabilirea despăgubirilor, se scad din creditul asigurat dar nerambursat, următoarele sume:

  • plăţile pe care cumpărătorul le-a făcut până la declanşarea insolvabilităţii, inclusiv cele neprimite încă de asigurat, dar a căror încasare este posibilă;

  • plăţile în contul datoriei, efectuate în alt mod decât cel prevăzut în contractul de vânzare de bunuri sau prestare de servicii, depunerile în cont în ţara cumpărătorului, neîncasate de asigurat, dar a căror încasare este posibilă;

  • sumele obţinute din vânzarea bunurilor care fac obiectul vânzării pe credit sau cele obţinute prin valorificarea sau gajarea acestor bunuri, sau prin încasarea unor cambii ori despăgubiri de asigurări, după scăderea datoriilor;

  • bonificaţiile, reducerile şi serviciile care pot fi incluse în contul acoperirii creanţei;

  • sumele obţinute din realizarea drepturilor de orice fel (garanţii, cauţiuni, etc.);

  • franşiza;

  • primele de asigurare datorate până la sfârşitul perioadei de asigurare şi neachitate până în momentul solicitării şi încasării despăgubirii.

În limitele despăgubirii plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei pentru a încerca recuperarea parţială sau integrală a sumelor plătite asiguratului, având şi dreptul de regres asupra celor vinovaţi de producerea pagubei.

Plata despăgubirii : se face pe baza documentelor stabilite în contractul de asigurare şi a celor solicitate de asigurător, conform prevederilor legale şi uzanţelor în vigoare din ţara debitorului, a insolvabilităţii acestuia sau neplăţii din motive comerciale.

Despăgubirile se plătesc după :

  • expirarea perioadei de aşteptare;

  • dovedirea neplăţii prelungite;

  • expirarea procedurii falimentului;

  • începerea acţiunii de înţelegere extrajudiciară între toţi creditorii;

  • deschiderea acţiunii judiciare pentru înţelegere;

  • executarea silită în scopul încasării creanţelor, fără a se fi realizat încasarea;

  • încheierea de către debitor a unei înţelegeri cu toţi creditorii în faţa unei acţiuni judiciare;

  • intrarea sub incidenţa prevederilor referitoare la instituţii mari.

Nivelul despăgubirii va fi calculat pentru întreaga sumă neîncasată afectată de insolvabilitate din care se deduc sumele prezentate anterior.

Back to Top