Tranzacţii bursiere

Clasificarea tranzacţiilor bursiere

Tranzacţiile bursiere cuprind toate contractele de vânzare-cumpărare de titluri şi alte active financiare, încheiate pe piaţa secundară, indiferent dacă acestea se tranzacţionează la bursa propriu-zisă sau pe pieţele interdealeri. În sens restrâns, tranzacţiile bursiere se referă la contractele încheiate în incinta bursele de valori, prin intermediul agenţilor de bursă şi în conformitate cu reglementările pieţei bursiere.

După momentul executării contractului , se disting tranzacţii:

a) specifice pieţelor de tip american caracterizate prin următoarele categorii:

• tranzacţii cu lichidare imediată , când executarea are loc chiar în ziua încheierii contractului;
• tranzacţii cu lichidare normală , care conduc la finalizarea operaţiunilor într-un anumit număr de zile bursiere, din momentul încheierii contractului;
• tranzacţii cu lichidare pe bază de aranjament special , caz în care lichidarea are loc la o scadenţă, dată în funcţie de opţiunea vânzătorului.

O categorie aparte a tranzacţiilor de tip american sunt vânzările scurte (short sales), constând în vânzarea la bursă a unor valori mobiliare cu executarea contractului după formula lichidării normale, dar pe bază de titluri împrumutate.

b) tranzacţii încheiate la bursele de tip european. La bursele de tip european se deosebesc următoarele tipuri de tranzacţii:

• tranzacţii la vedere, respectiv acelea la care executarea contractului are loc imediat sau în câteva zile de la încheierea tranzacţiei la bursă;
• tranzacţii la termen sau „cu reglementare lunară”, care se încheie în bursă la un moment dat, urmând să fie executate la o dată fixă, în perioada de lichidare a lunii în curs, sau într-una din lunile următoarele;
• tranzacţii condiţionate, care se execută la termen, dar spre deosebire de cele cu reglementare lunară, permit cumpărătorului să aleagă între două posibilităţi: executarea contractului sau abandonarea acestuia prin plata unei prime către vânzător.

După scopul urmărit, operaţiunile de bursă pot fi clasificate, după cum urmează:

• operaţiuni simple, generate de interesele vânzătorilor şi cumpărătorilor. Acestea izvorăsc din nevoia de deplasare a capitalurilor disponibile, precum şi din intenţia de modificare a structurii portofoliului de valori mobiliare deţinute sau pentru transformarea activelor financiare în lichidităţi;
• operaţiuni de arbitraj, prin care se urmăreşte obţinerea unui câştig din diferenţa de cursuri, fără ca practic arbitrajorul să-şi asume riscul preţului;
• operaţiuni de acoperire, prin care se urmăreşte evitarea pierderilor generate de evoluţia nefavorabilă a cursului bursier. În condiţiile unei pieţe instabile, se încearcă conservarea valorii activelor şi chiar obţinerea unui câştig. Acestea sunt operaţiuni de hedging;
• operaţiuni speculative, având drept scop obţinerea unui profit din diferenţa de cursuri între momentul încheierii şi momentul lichidării operaţiunii. Contractantul îşi asumă, în mod corespunzător, şi un risc, deoarece evoluţia cursului bursier nu poate fi anticipată cu precizie. Principiul pe care se bazează astfel de operaţiuni este acela de a cumpăra ieftin şi de a vinde scump;
• operaţiuni cu caracter tehnic, care sunt efectuate de agenţii de bursă pentru menţinerea echilibrului şi stabilităţii pieţei. Cei care efectuează astfel de tranzacţii joacă rolul de creatori de piaţă. Aceştia vând titluri pe cont propriu, atunci când se manifestă o cerere neacoperită pe piaţă, respectiv cumpără când oferta este excedentară. Urmărind chiar obţinerea unui profit din diferenţe de cursuri, creatorii de piaţă acţionează, implicit, în sensul echilibrării pieţei.

Tranzacţii la vedere

Tranzacţii la vedere sunt cunoscute şi sub denumirea de tranzacţii „cash” sau „pe bani gata”. Acestea se caracterizează prin aceea că, persoana care adresează ordinul de vânzare sau cumpărare îşi asumă obligaţia, ca imediat, sau în perioada de lichidare normală, să pună la dispoziţia partenerului titlurile vândute sau suma de bani reprezentând preţul tranzacţiei.

Aceste tranzacţii se derulează pe baza contului „cash” deschis de client la firma broker. Astfel, un investitor poate cumpăra valori mobiliare, cu condiţia să plătească integral contravaloarea acestora. Un client care vinde „cash” trebuie să predea valorile mobiliare contractate în cadrul aceluiaşi termen, primind contravaloarea integrală a acestora în contul său. În situaţia în care clientul nu-şi respectă obligaţiile asumate, brokerul va proceda la lichidarea poziţiei clientului său, după cum urmează:

• prin vânzarea titlurilor respective la valoarea lor de piaţă, din momentul în care obligaţia scadentă de depunere a fondurilor nu a fost îndeplinită;
• prin cumpărarea titlurilor de pe piaţă, la cursul curent, în vederea lichidării poziţiei unui client care nu a predat integral titlurile vândute.

Orice diferenţă nefavorabilă rezultată din astfel de operaţiuni când lichidarea poziţiei prin vânzarea titlurilor se realizează la un curs mai redus decât cel la care au fost cumpărate, sau în cazul în care cumpărarea acestora are loc la un curs mai mare decât cel din momentul angajării poziţiei, este suportată de client.

Tranzacţii în marjă

Tranzacţii în marjă reprezintă o variantă a tranzacţiilor la vedere. Constă în cumpărări de titluri primare pe datorie, caz în care, brokerul acordă clientului său, în anumite limite, un credit pentru realizarea operaţiunii bursiere. Contul de siguranţă se deschide atunci când un client cumpără mai multe titluri cu aceeaşi sumă de bani sau acelaşi număr de titluri cu o sumă iniţială mai mică.

Aceste titluri sunt folosite ca gaj pentru împrumut. Mecanismul acestui tip de tranzacţie constă în următoarele: investitorul dă ordin de cumpărare a unui volum de acţiuni. Acesta nu trebuie să achite firmei broker contravaloarea titlurilor. Acesta trebuie să depună în termenul prescris pentru lichidarea normală numai o parte din contravaloarea acestor titluri. Diferenţa până la valoarea contractului este constituită de împrumutul pe care clientul îl obţine de la broker pentru tranzacţia respectivă.

Prin tranzacţiile în marjă se creează o capacitate financiară suplimentară pentru client. În funcţie de nivelul marjei aceasta poate cu o anumită sumă avansată în operaţiune să câştige ori să piardă mai mult decât într-o tranzacţie cash. Se produce astfel efectul de levier. Pentru efectuarea unor astfel de tranzacţii clientul trebuie să ofere o garanţie iar aceasta este reprezentată de titlurile care fac obiectul contractului şi care rămân la broker.

Dacă investitorul doreşte să intre în posesia titlurilor el trebuie să restituie creditul inclusiv dobânda adică să anuleze debitul său la broker. Aceste titluri ce servesc drept garanţie se numesc colateral. Diferenţa dintre valoarea colateralului (VC) şi datoria clientului la broker (D) reprezintă capitalul avansat de client (CP) sau marja absolută.

VC-D=CP

Raportul dintre marja absolută CP şi valoarea de piaţă a titlurilor existente în contul clientului în calitate de colateral VC reprezintă marja returnabilă (m):

m=CP/VC

În cursul derulării operaţiunii, mărimea marjei curente variază în mod continuu în funcţie de valoarea de piaţă a titlurilor care formează colateralul, precum şi de intrările şi ieşirile din contul din marjă. Cerinţa esenţială pentru funcţionarea contului în marjă este ca, pentru fiecare client valoarea colateralului să fie tot timpul mai mare decât debitul pe care acesta îl are la broker. Marja determinată ca diferenţă între valoarea colateralului şi datorie, este un mijloc de acoperire a brokerului împotriva riscului de scădere a valorii de piaţă a titlurilor ce formează colateralul.

Operatorul ce deţine un cont în marjă poate să realizeze mai multe cumpărări şi vânzări pe baza contului respectiv, fără să efectueze plata pentru fiecare cumpărare, ori să primească contravaloarea pentru fiecare vânzare: tranzacţiile de sens opus se compensează reciproc, astfel încât brokerul urmăreşte soldul contului clientului. Contul în marjă este un mijloc de achiziţionare de titluri cu plata în tranşe.

Astfel, clientul devine debitor faţă de broker. În continuare el poate să depună periodic în contul său fonduri băneşti, reducând continuu datoria sa, până când împrumutul brokerului este restituit. Toate câştigurile obţinute de client din derularea operaţiunii se varsă în contul în marjă, ceea ce contribuie la reducerea împrumutului acordat de broker.

În urma unei cumpărări în marjă, poziţia clientului se prezintă astfel:

• este o poziţie long pe titluri întrucât din momentul executării operaţiunii titlurile aparţin clientului investitor, dividendele acţiunilor respective sunt colectate de broker şi trecute în contul clientului;
• este o poziţie de debitor pentru fondurile împrumutate de la broker şi pentru care este obligat să-i plătească dobânda. Nivelul dobânzii se stabileşte în raport cu rata la care brokerul se refinanţează de la bancă, adăugându-se la acesta un spread;

Înregistrarea în cont a operaţiunilor se face astfel:

• în creditul contului: acoperirea adusă de client în numerar sau formă de titluri; veniturile din vânzări de titluri; dividendele aduse de acţiuni.
• în debitul contului: valoarea de piaţă a titlurilor cumpărate în marjă; dobânda la creditul acordat de broker.

Aplicaţie rezolvată

Un client dă ordin firmei broker să cumpere 20 acţiuni la cursul de 10 pe acţiune, printr-o cumpărare în marjă, cu depozit de garanţie 50% din valoarea tranzacţiei. Depozitul în contul în marjă trebuie să fie:

(20 x 10) x 50% = 100 lei

După expirarea perioadei de lichidare (de exemplu 3 zile), brokerul primeşte titlurile şi face plata acestora, către casa de compensaţie, împrumutându-l pe client cu diferenţa, până la valoarea contractului (datoria faţă de broker), adică cu:

200 - 100 = 100 lei

Brokerul nu remite titlurile către client, ci le reţine drept garanţie (colateral) pentru creditul pe care îl acordă. În perioada următoare (exemplu 30 zile), cursul acţiunilor creşte la 11 lei. Ca urmare, clientul dă ordin de lichidare a poziţie long, brokerul executând vânzarea titlurilor în bursă.

Făcând abstracţie de comisioanele şi taxele plătite de client pentru efectuarea tranzacţiei bursiere, precum şi de plata dividendelor şi considerând că dobânda încasată de broker este de 6 % anual, contul clientului se prezintă astfel:

Contul în marjă al clientului:

Cu un sold debitor de 119,5 lei, clientul a obţinut un profit de 19,5 lei, într-o tranzacţie bursieră în care a investit 100 lei. Aceasta înseamnă o rată a profitului de 19,5%, calculată la suma imobilizată. Dacă acelaşi operator ar fi cumpărat cu capitalul de 100 lei pentru a cumpăra acţiuni pe bani gheaţă (10 acţiuni ALFA), în aceleaşi condiţii de evoluţie a cursului, ar fi prezentat peste 30 zile următoarea situaţie:

Cont „cash” al clientului

Cu soldul creditor de 110 lei, clientul a obţinut în această situaţie un profit de 10 lei, dintr-o tranzacţie în care a investit 100 lei, deci o rată a profitului de 10%. Comparând efectul asociat plasamentului (profitul) în cele două cazuri, se remarcă “efectul de levier” creat pentru investitor de fondurile împrumutate pe care se bazează tranzacţia în marjă. Astfel, la tranzacţiile în marjă, profitul, respectiv pierderea potenţială, se multiplică.

Efectul multiplicator se determină pe baza relaţiei:

k=1/m

unde m este marja. Cumpărarea în marjă este profitabilă atât timp cât piaţa este în creştere. În caz contrar, riscul este cu atât mai mare, atât pentru operator, cât şi pentru firma broker cu care lucrează, cu cât volumul datoriilor este mai mare, respectiv marja este mai mică.

Vom analiza acelaşi exemplu cu modificarea următoare: peste 30 de zile cursul scade la 9 lei pe acţiune, iar clientul decide să vândă acţiunile la acest preţ. Dacă a făcut o cumpărare în marjă, contul său se va prezenta astfel:

Contul în marjă al clientului:

Cu acest sold creditor de 79,5 lei, clientul a realizat o pierdere de 20,5 lei, cu o investiţie de 100 lei. Dacă ar fi făcut o tranzacţie pe bani gata, situaţia ar fi fost următoarea:

Contul „cash” al clientului

Pierderea în acest caz se ridică la 10 lei , rezultat determinat ca diferenţă între 100 şi 90 lei. Se poate observa că nivelul pierderii este mult mai mare în situaţia cumpărării în marjă, decât în situaţia unei tranzacţii de cumpărare pe bani gata ca urmare a efectului de levier al fondurilor împrumutate în primul caz.

Tehnica vânzărilor scurte

În cazul acestui tip de tranzacţie participanţii sunt: clientul, brokerul, bursa şi casa de compensaţie. Operaţiunea se realizează tot printr-un cont în marjă deschis de client la broker, fiind necesară respectarea normelor privind nivelul marjei. Î

n SUA marja reprezintă 50% din valoarea tranzacţiei pentru marja iniţială şi 30 % pentru marja permanentă, motiv pentru care şi în această situaţie, contul în marjă este tot un cont de siguranţă. Cât timp poziţia clientului rămâne deschisă, brokerul urmăreşte marja curentă a contului acestuia, astfel încât să se asigure respectarea marjei permanente.

Tranzacţia presupune parcurgerea următoarelor etape:

• clientul dă ordin de vânzare ”scurtă”, iar brokerul execută ordinul, deci încheie contractul. În acest moment, clientul vinde titluri pe care nu le deţine (sau le posedă, dar vrea să execute contractul cu ele) şi pe care, până în ziua executării contractului, urmează să le obţină printr-un împrumut dintr-o sursă terţă.
• brokerul împrumută titlurile în contul clientului de la un alt broker şi informează că acest împrumut a fost executat în contul clientului său;
• brokerul execută contractul, adică livrează titlurile la casa de compensaţie, în conformitate cu scadenţa operaţiunilor cu lichidare normală. În calitate de vânzător, primeşte de la casa de compensaţie contravaloarea titlurilor respective la cursul din contract. El depune fondurile cash drept garanţie pentru împrumutul contractat sub formă de titluri. În acest fel, contractul a fost executat în bursă, iar clientul a rămas dator cu titlurile respective având contul de titluri blocat, la dispoziţia împrumutătorului;
• când consideră oportun, clientul dă ordin de cumpărare a titlurilor respective, ordinul este executat, restituindu-se împrumutătorului titlurile primite. În acest fel, clientul face o acoperire a poziţiei sale scurte, închizând contul de titluri. În urma unei vânzări “scurte” poziţia clintului se prezintă astfel:
• este o poziţie short pe titluri întrucât în urma executării, clientul rămâne dator faţă de broker cu titlurile respective, până în momentul în care se va acoperi, va cumpăra titlurile şi le va restitui brokerului;
• este o poziţie long pe fondurile băneşti, reprezentând contravaloarea titlurilor vândute la cursul din contract; aceste fonduri reprezintă garanţia pentru împrumutul în titluri;

Înregistrarea în cont a operaţiunilor se face astfel:

1) în creditul contului:

• marja depusă de client;
• valoarea de piaţă a titlurilor vândute în absenţă;
• dobânda pentru banii reţinuţi ca garanţie (când lichidităţile sunt rare pe piaţă);

2)n debitul contului:

• valoarea titlurilor cumpărate de client în vederea acoperirii poziţiei sale de debitor pe titluri;
• prima ce se stabileşte pentru împrumuturile titlurilor (când titlurile sunt rare pe piaţă);