Indiferent de gradul de dezvoltare economică a unei ţări, mărfurile produse şi comercializate sunt de neconceput fără ambalaj. În momentul de faţă, la nivel mondial aproximativ 99% din producţia de mărfuri este ambalată. Considerat mult timp ca un simplu obiect utilitar, concepţia despre ambalaj s-a modificat considerabil, el fiind cel care permite circulaţia produselor din momentul fabricaţiei până la consumatorul final.

Importanţa ambalajului, considerat parte integrantă a unui sistem, este evidenţiată de principalele funcţii pe care ambalajul trebuie să le îndeplinească. Acestea sunt: conservarea şi protecţia produselor, manipulare, transport, depozitare, informarea şi promovarea produselor.

Funcţia de conservare şi protecţie a produselor

Considerată funcţie elementară a ambalajelor, aceasta constă în protejarea conţinutului de efectele mediului extern, în cazul în care există o corelare perfectă între ambalaj-produs-metodă de conservare.

Astfel, putem vorbi despre următoarele tipuri de protecţie pe care trebuie să le asigure ambalajul:

  • împotriva factorilor fizici (acţiuni mecanice, lumină, temperatură, presiune);

  • împotriva factorilor chimici şi fizico-chimici (aer, apă, vapori, oxigen, dioxid de sulf (SO2), dioxid de carbon (CO2));

  • împotriva factorilor biologici (microorganisme, insecte);

Dintre factorii fizici, solicitările mecanice la care sunt supuse produsele ambalate au efecte variabile. Trepidaţiile din timpul transportului influenţează atât produsul, cât şi ambalajul. Ele pot comprima, tasa produsul în interiorul ambalajului, formându-se astfel spaţiu liber care compromite protecţia oferită de ambalaj împotriva şocurilor ulterioare.

Lumina este un factor fizic care produce decolorări şi degradări profunde ale mărfurilor. Numeroase produse sunt sensibile la lumină care are rolul de a iniţia reacţii fotochimice, responsabile de alterarea culorii, pierderea vitaminelor. Rolul ambalajului în acest caz este fie de a filtra lungimile de undă care produc deprecierea produselor, fie de a opri pătrunderea luminii în interiorul ambalajului (ambalajul opac).

În vederea conservării, numeroase produse necesită o stabilitate relativă la temperatură. Ambalajul trebuie să protejeze produsul de impactul cu temperaturi ridicate, deoarece mai mare de 400 C, poate provoca deformarea produselor, sau stimulează reacţii chimice care duc la descompunerea produsului, modificarea gustului sau mirosului. În acest scop se utilizează ambalajele din materiale plastice, lemn sau protecţii suplimentare cu rumeguş, fibre de bumbac, folii de aluminiu.

Protecţia chimică trebuie să răspundă necesităţii unor produse de a nu veni în contact cu anumite substanţe chimice agresive: H2, NH3, SO2, CO2. În acest scop, ambalajul joacă un dublu rol:

  • rolul de barieră la transferul de gaze din exterior către interiorul ambalajului;

  • rolul de barieră la oxigen şi vapori de apă pentru protecţia produselor sensibile la oxigen (riscul dezvoltării mucegaiurilor sau bacteriilor aerobe; riscuri datorate oxidării produselor, riscul formării de soluţii saturate cu produse zaharoase sau sărate);

  • rolul de barieră la transferul gazos din interior către exterior, pentru a evita:

  • pierderea aromelor specifice produsului;

  • deshidratarea produsului;

  • pierderea gazelor sau amestecul gazos care a fost introdus în interiorul ambalajului în scopul conservării produsului (CO2, N2, vapori de alcool).;

Prin protecţia fizico-chimică se protejează mărfurile ambalate de acţiunea mediului extern (aer, umiditate, lumină). Calitatea protecţiei fizico-chimice depinde de materialele utilizate în confecţionarea ambalajelor, fiecare material, având o anumită permeabilitate care depinde de caracteristicile structurii.

Protecţia împotriva factorilor biologici are drept scop menţinerea calităţii igienice şi microbiologice a produselor alimentare. Astfel, rolul ambalajului este:

  • de a realiza o barieră fizică între microorganismele prezente în atmosferă şi produsele ambalate, împiedicând astfel recontaminarea sau supracontaminarea acestora;

  • de a limita sau împiedica schimburile gazoase susceptibile de apariţia şi dezvoltarea germenilor patogeni;

  • de a asigura o etanşeitate perfectă la toţi germenii microbieni şi de a suporta condiţii de sterilizare în cazul produselor care necesită acest tratament;

  • de a împiedica un contact direct între produsele sterile: pâine, zahăr, paste şi persoanele care le manipulează;

  • de a evita riscurile de intoxicaţie alimentară produsă de flora microbiană patogenă conţinută în produsele nesterilizate: carne, peşte.

Protecţia şi rezistenţa termică a ambalajelor ţine seama de faptul că numeroase produse necesită, în vederea conservării, o stabilitate relativă într-un anumit domeniu de temperatură. În acest sens, ambalajul contribuie la conservarea produselor congelate şi trebuie să aibă o rezistenţă termică bună, ţinând seama de următorii factori:

  • rezistenţa la şocuri termice;

  • rezistenţa la căldură, dacă produsul necesită sterilizare;

  • rezistenţa la temperaturi scăzute, atunci când condiţiile de conservare a produsului necesită temperaturi scăzute sau dacă produsul este comercializat în ţări unde temperatura exterioară atinge valori foarte scăzute (de exemplu, anumiţi polimeri devin fragili la temperaturi joase, cum ar fi policlorura de vinil (PVC) la o temperatură de –100C.

Funcţia de manipulare, depozitare şi transport

Această funcţie este legată de protecţie deoarece pe parcursul operaţiilor de manipulare-depozitare-transport, produsele ambalate sunt supuse unor solicitări mecanice, care le pot deteriora.

Funcţia de manipulare

Ambalajul secundar facilitează manevrarea produsului prin forma sa, volumul, greutatea, prezenţa unor orificii în scopul prinderii sale cu mâna sau cu un utilaj. trebuie să asigure o securitate maximă pentru operatori, garantând în acelaşi timp o bună stabilitate a încărcăturii.

Funcţia de depozitare

În timpul depozitării, ambalajul este acela care preia presiunea rezultată în urma operaţiei de stivuire a produselor. De aceea, cerinţele faţă de ambalaj ţin seama de următorii factori:

  • ambalajul să fie uşor de aranjat în stivă;

  • să fie precizate condiţiile în care poate fi depozitat şi eventualele precauţii în manipulare;

  • să reziste la variaţii de temperatură şi umiditate atunci când depozitarea are loc în spaţii deschise.

Utilizarea raţională a spaţiilor de depozitare, ca şi cerinţele consumatorilor necesită fie divizarea cantităţilor mari de produse în unităţi mici, fie gruparea cantităţilor mici în unităţi mari.

Toate aceste cerinţe sunt posibile numai prin fabricarea unor ambalaje corespunzătoare, care să poată fi preluate de mecanisme speciale fără a suferi deteriorări sau să poarte pe suprafaţa lor semne avertizoare cu privire la indicaţiile de stivuire.

Funcţia de transport

Transportul este prezent în toate etapele vieţii ambalajului.

Pentru cvasitotalitatea mărfurilor nu există transport fără ambalaj. Produsele sunt transportate pe căi rutiere, feroviare, pe calea aerului sau pe mare. Fiecare mod de transport are un impact mai mult sau mai puţin important asupra mediului, prin tipul de combustibil utilizat şi necesitatea existenţei unei infrastructuri.

Cerinţele faţă de ambalajul de transport sunt axate pe:

  • necesitatea adaptării ambalajului la normele de transport;

  • optimizarea raportului volum/greutate:

  • produsul trebuie să fie conţinut într-un volum standard pentru a beneficia de un tarif avantajos şi condiţii mai bune de transport;

  • greutatea mai mică a ambalajului corespunde unei taxe mai mici;

  • posibilitatea de adaptare a ambalajului la unităţile de încărcare utilizate uzual în transportul principal şi secundar (palete, vagoane de cale ferată, camioane)

Funcţia de promovare a mărfurilor

Ambalajul este o interfaţă, un mediu, între produs şi utilizator. Rolul său nu se limitează numai la acela de a conţine şi proteja produsul, ci şi de a facilita vânzarea acestuia prin declanşarea actului de cumpărare. Ambalajul prezintă produsul şi contribuie substanţial la vânzarea acestuia. Adevărat „vânzător mut” al produsului, informează şi „seduce” consumatorul.

Elementele definitorii ale funcţiei de promovare a produsului, cuprind:

  • identificarea şi prezentarea produsului;

  • informarea cumpărătorilor;

  • crearea unei atitudini pozitive faţă de produs;

  • modificări în mentalitatea şi obiceiurile cumpărătorului;

  • comunicarea cu clientul.

Elementele prin care un ambalaj poate atrage atenţia cumpărătorului asupra unui produs, sunt: modul de realizare al ambalajului, eticheta, marca de fabrică sau de comerţ, estetica ambalajului.

Informaţiile pe care le conţine ambalajul permit:

  • identificarea produsului, prezentarea caracteristicilor sale şi a condiţiilor de utilizare, cum ar fi: denumire, marcă, provenienţă, mod de utilizare, compoziţie, durata de conservare, toxicitate, impactul asupra mediului înconjurător.

Informaţiile pot fi prezentate sub diferite forme: texte, etichete, pictograme şi coduri de bare.

Tendinţa generală în privinţa formei vizează simplitatea pentru o percepţie mai uşoară şi cu valoare informaţională maximă. Forma aleasă pentru ambalaj trebuie să ţină seama de ambianţa, locul şi modul de utilizare al produselor, condiţiile de păstrare, modul de recuperare al ambalajului.

Alt element important este culoarea. Prin caracteristicile sale, culoarea permite identificarea uşoară a produsului ambalat. Atracţia exercitată de culoare depinde de psihicul cumpărătorului. S-a demonstrat practic, că, în momentul vizualizării produsului, cumpărătorul sesizează mai întâi culoarea, apoi desenul şi marca.

Grafica este un alt element important în realizarea ambalajului. Pentru ambalaje se impune o grafică simplă, expresivă, iar ilustraţia oferită trebuie să fie compatibilă cu produsul ambalat. O grafică modernă se caracterizează prin sobrietate, echilibru, elemente coloristice, alegere judicioasă a caracteristicilor, cât şi punerea în valoare a unor elemente ca: denumirea produsului, modalităţi de utilizare, recomandări, marca de fabrică.

Adesea, singura verigă de legătură între producător şi consumator, ambalajul trebuie să acţioneze în sensul creării unei imagini favorabile a produsului.

Comunicarea cu consumatorul se realizează în următoarele direcţii:

  • identificarea rapidă a produsului

  • ambalajul trebuie să conţină informaţii cu privire la: marcă, compoziţie, condiţii sau sugestii de utilizare, garantarea calităţii, data limită de vânzare pentru produsele perisabile.

De asemenea, ambalajul trebuie să permită situarea produsului într-o grupă de referinţă (produs de lux, produs alimentar, produs menajer) cât şi în universul specific mărcii: de exemplu, ciocolata Valrona, pastele făinoase Barilla.

Back to Top